Crimă la Zărnești: Un bărbat și-a omorât tatăl cu un burghiu

0
332
FOTO: stiripesurse.ro

Crimă la Zărnești: Un bărbat și-a omorât tatăl cu un burghiu. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au cerut instanței arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a unui bărbat acuzat de violență în familie urmată de omor, informează monitorulexpres.ro care citează Radio România Brașov FM.

Potrivit anchetatorilor, în dimineața zilei de 12 august, suspectul s-ar fi deplasat la locuința tatălui său, în orașul Zărnești. Acesta ar fi forțat mai multe uși din interiorul casei pentru a ajunge la victimă, care se refugiase în baie. Procurorii susțin că bărbatul și-ar fi atacat tatăl cu un burghiu, aplicându-i mai multe lovituri în diferite zone ale corpului, inclusiv la nivelul capului, și provocând decesul acestuia.

În aceeași zi, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea suspectului pentru 24 de ore. Pe 13 august a fost depusă la instanță propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul, care are antecedente penale, este cercetat penal pentru violenţă în familie – omor.

Autoritățile subliniază că aceste informații nu încalcă principiul prezumției de nevinovăție, ancheta fiind în curs de desfășurare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here