Noua lege pentru plata pensiilor va fi modificată. Banii din conturile private, plătiți în maximum 7 ani, retragere inițială mai mare

0
291
FOTO: Economica

Proiectul de lege privind plata pensiilor private, cu impact pentru 9 milioane de români, nu va trece în forma prezentată inițial, după ce a stârnit discuții aprinse în societate și în mediul politic. Cel mai probabil, spun surse politice și administrative direct implicate în discuții, se vor face modificări în ceea ce privește suma ce poate fi retrasă inițial precum și perioada maximă pe care se poate întinde plata întregului activ.

Românii care dețin un cont de pensie privată (în prezent peste 9 milioane, dintre care 8,3 milioane cu participare obligatorie în Pilonul II) vor putea retrage inițial până la 35% din suma acumulată în cont, iar plata sub formă de anuități nu se va putea întinde pe mai mult de 7 ani, arată, pentru Economica,  surse politice și administrative apropiate discuțiilor. În forma actuală, proiectul de lege care reglementează plata pensiilor private prevede că se pot retrage maximum 25% din banii acumulați, iar plățile lunare până la suma integrală se pot întinde și pe 10 ani. În prezent, plata pensiilor private se face în baza unei norme ASF care arată că activul poate fi retras integral când se naște dreptul la pensie (atingerea vârstei de pensionare, invaliditate sau deces, caz în care activul merge la moștenitori) sau, eșalonat, pe 5 ani.

Conform surselor citate, după ce proiectul de lege amintit a stârnit discuții aprinse și reacții din toate zonele, s-a luat în calcul varianta unor dezbateri mai ample și chiar a modificării proiectului. 

Între timp, a avut deja loc o întâlnire, la Parlament, la care au fost prezenți reprezentanți ai celor care au construit această lege (ASF și Ministerul Muncii), ai administratorilor de fonduri de pensii și ai sindicatelor și patronatelor, prin Consiliul Economic și Social (CES).

Săptămâna viitoare va avea loc o altă întâlnire, organizată de Ministerul Muncii. Cel mai probabil, arată sursele citate, se va propune varianta creșterii sumei forfetare la 35% din activ și a reducerii perioadei pentru plată la 7 ani.

Ce spune proiectul actual, ce preferințe au românii, cum este în alte țări și ce cred cei care au construit actul normativ

Amintim că pe masa Guvernului a ajuns un proiect de lege care reglementează plata pensiei private, act normativ care, de altfel, ar fi trebuit adoptat deja din urmă cu peste 13 ani, la trei ani de la debutul sistemului, așa cum prevedea chiar legea de înființare.

Principala modificare vizată de actul normativ amintit este eliminarea posibilității ca activul deținut de contributor să fie plătit în tranșă unică, adică omul să ridice banii din cont atunci când i se naște dreptul la pensie, așa cum se întâmplă acum. În acest context, primul aspect care merită amintit este că din cei aproape 200.000 de români care au încasat deja pensia de Pilon II în perioada ianuarie 2016 (când au început să fie vizibile plățile) – 30 martie 2025 (ultimele date ASF), peste 75% au optat pentru plata unică, sistem care nu va mai fi disponibil dacă legea de plată trece în forma propusă în prezent. Aceasta în ciuda faptului că aveau la dispoziție și posibilitatea de a încasa banii eșalonat, pe cinci ani, iar această a doua variantă le-ar fi adus și o reducere a taxării.

Așadar, cel puțin la actualul nivel al activului din conturile celor 9 milioane de participanți (8,3 milioane cu contribuție obligatorie în P2), plata unică este clar preferată, iar eliminarea ei va aduce nemulțumiri. În prezent, plata pensiei se face în baza unei norme ASF care propune cele două variante prezentate mai sus, adică plata integrală sau plata eșalonată, pe cinci ani. Propunerea legislativă discutată deja de Guvern, în primă lectură, vine și spune că plata pensiei se va face fie cu programare, pe maximum 10 ani și într-o sumă lunară egală cu indemnizația socială, fie sub formă de pensie viageră, cu o sumă lunară calculată de actuari. De ce ia România această decizie? Oficial sunt invocate impuneri europene sau de la nivelul OECD, însă lucrurile nu stau întocmai astfel, iar asupra acestui subiect vom reveni zilele următoare, pentru că Europa și mai ales OECD oferă modele mult mai liberale și mai orientate spre participanți.

În sistem sunt acum peste 36 de miliarde de euro, însemnând deja peste 10% din Produsul Intern Brut (PIB). Amintim că în sistemul de pensii administrate privat, Pilonul II, au intrat automat, la lansarea din 2009, toți salariații români cu vârsta între 18 și 35 de ani. De atunci, au intrat, de asemenea automat, toți debutanții în piața muncii. În condițiile în care angajatorii lor fac viramente către sistemul de asigurări sociale 4,75 puncte procentuale din contribuția totală de 25 de puncte procentuale pentru pensie merg automat în sistemul administrat privat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here