Profesorii care au rămas fără ore suficiente, după ce Guvernul a majorat norma săptămânală, caută disperați soluții să își completeze numărul de ore. În fiecare județ, sunt zeci de astfel de cazuri. Din septembrie, mulți vor ține cursuri în două sau chiar în trei școli.
Profesor: M-am transferat la două școli, la una dintre școli nu s-a realizat planul de școlarizare. Am pierdut șapte ore din catedră.
Profesoară: Ne-a luat pe nepregătite această „Lege Bolojan”.
Profesor: N-ai cum sa faci o catedră din 8 sau 10 școli, încercând să faci navetă, într-o singură zi, de 100 de kilometri dintr-una în alta.
În școlile mici de la țară, de exemplu, profesorii titulari vor lua ore din materii pe care nu le-au mai predat, doar ca să aibă un salariu întreg sau își vor completa norma în cinci școli. „Elevul va avea cel mai mult de suferit”, spun aproape la unison.
Zilele acestea, în toată țara sunt organizate ședințe pentru completarea normei didactice. Daniel David, ministrul Educației: Nu văd că ar trebui să apară probleme majore, mai ales că am flexibilizat prin ordinul de ministru o serie de lucruri, inclusiv să evităm fragmentarea majoră a normei. Orele rămase disponibile după această etapă vor fi repartizate, de săptămâna viitoare, profesorilor suplinitori.
Din toamnă, norma didactică de predare crește, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cunoscută drept Legea Bolojan, a intrat în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial vineri noaptea, pe 25 iulie 2025.
Măsurile propuse de Ministerul Educației sunt:
- Creșterea normei didactice cu cel puțin două ore, la 20 de ore pe săptămână. Potrivit procedurilor, acolo unde profesorii nu găsesc ore suficiente, pot opta pentru diminuarea normei și a salariului, din proprie inițiativă.
- Ca să aibă personalitate juridică, școlile vor trebui să aibă peste 500 de elevi. Anterior era un prag de 300 de elevi. Rămân cu personalitate juridică și unitățile cu minimum 250 de preșcolari și/sau antepreșcolari, minimum 200 de antepreșcolari, minimum 300 de elevi în cazul unităților de învățământ postliceal, minimum 50 de elevi în cazul unităților de învățământ special;
- Crește numărul de elevi permis la o clasă. La gimnaziu este permis până la 28 de elevi, la liceu până la 30.
Într-o amplă analiză realizată de publicatia online scoala9.ro sunt cuprinse și provocările pe care le-au întâlnit directorii de școli în aplicarea măsurilor de austeritate ale Guvernului Bolojan. Iată câteva dintre ele:
- Dispar norme, în special cele acoperite cu suplinitori;
- În școlile mici, mulți profesori își vor completa orele cu alte specialități, fie că le-au mai predat sau nu;
- Există profesori care își vor completa orele în trei-cinci școli;
- În procesul de comasare a școlilor apare nevoia unor artificii pentru transportul elevilor sau profesorilor.
Profesorii pichetează Ministerul Educației în fiecare miercuri până începe școala, iar pe 8 septembrie, când ar trebui să înceapă cursurile, 30.000 de cadre didactice sunt așteptate de sindicatele din învățământ la protestele care vor avea loc în fața Guvernului și Președinției. De asemenea, dascălii strâng semnături pentru un proiect de lege care să abroge măsurile „dispuse arbitrar, fără un studiu de impact”.















