În 14 septembrie creștinii ortodocși sărbătoresc Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii. Este o sărbătoare mare, cinstită prin post și praznice, fiind cea mai veche sărbătoare închinată cinstirii lemnului sfânt. Înălţarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii este cea mai veche dintre sărbătorile creştine și singura cu post aspru şi rugăciune ce apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin, la data de 14 septembrie. Credincioșii sfințesc la biserica ulcele noi pline cu miere și lapte; de toarta cănițelor se leagă câte un fir de ață roșie, iar fiecare cană este acoperită cu un colac. Toate aceste ofrande se dau de pomană săracilor, în memoria rudelor decedate. De Ziua Crucii se postește pentru sănătatea familiei, pentru spor și pentru bunăstarea gospodăriilor. Spre deosebire de alte sărbători, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post pentru că aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota.
Crucea, simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului
Pe 14 septembrie, de Ziua Crucii sau Înălțarea Sfintei Cruci, credincioșilor li se recomandă post negru pentru purificarea trupului și a sufletului. În cazul în care sănătatea nu le permite să facă acest lucru, de preferat ar fi ca în ziua Înălțării Sfintei Cruci să nu se consume usturoi, nuci, prune și pește, explicația fiind că acestea au un miez ce poate semăna cu semnul crucii.
Evenimente ce marchează istoria Zilei Înălțării Sfintei Cruci
Înălțarea Sfintei Cruci este a doua mare sărbătoare a lunii septembrie, după Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.
Spre deosebire de alte sărbători creștine, Înălţarea Sfintei Cruci se cinsteşte cu post aspru, Crucea fiind un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului.
Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii marchează şi două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.
Înălțarea Sfintei Cruci aminteşte de un moment semnificativ din viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
În ajunul luptei cu Maxenţiu, un duşman al creştinilor (307-312), împăratul Constantin a avut o viziune: în plină zi, pe cer a apărut o cruce formată din stele, cu inscripţia: „Prin acest semn vei învinge”.
Împăratul a învins, iar mama lui, după izbândă, a poruncit să fie găsită Sfânta Cruce, la Ierusalim, aproape de Golgota.
Acolo au fost descoperite trei cruci identice, cea pe care a fost răstignit Iisus şi două ale tâlharilor ucişi odată cu el.
Pentru a afla care este crucea pe care a fost răstignit Iisus, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a apropiat fiecare cruce de o fată care tocmai murise.
Când Macarie a aşezat lângă ea Sfânta Cruce, se spune că tânăra a înviat.
Vestea s-a răspândit ca fulgerul, iar biserica a devenit neîncăpătoare pentru credincioşii care soseau să vadă Sfânta Cruce.
În anul 335 după Hristos, Patriarhul a poruncit Înălțarea Sfintei Cruci la un loc înalt, de unde să o poată vedea tot poporul.
Sfântul Constantin cel Mare a zidit în acel loc o biserică denumită și Biserica Învierii Domnului, sfințită pe 13 septembrie 335.
Pe 14 septembrie, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat din nou de pe amvonul bisericii, sfântul lemn al Crucii Răstignirii, pentru toate persoanele care au vrut să o vadă.
De atunci, această zi a rămas definitiv ca sărbătoare Înălțării sau Arătării Sfintei Cruci.
Superstiții de Ziua Crucii – de ce i se spune Cârstovul Viilor și Ziua Șarpelui
În calendarul popular, ziua Înălțării Sfintei Cruci mai poartă denumirea și de Ziua Crucii, Ziua Șarpelui sau Cârstovul Viilor și este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei.
Ziua Crucii este considerată dată ce vestește sfârşitul verii şi începutul toamnei.
Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.
Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.
A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară.
La sate, încă se mai crede că şerpii, inainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o margică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.
Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăguna, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchet de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite.
Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.
În această zi, preotul sfințește via și butoaiele de vin, pentru ca și în viitor gospodarul să se bucure de o recoltă bogată.
Tradiții și obiceiuri străvechi de Ziua Crucii
În aceasta zi nu se mănâncă usturoi, nuci, prune sau pepeni, alimente al căror miez se aseamănă cu crucea.
În tradiția populară, frunzele și florile de busuioc, mentă, maghiranul și cimbrul sunt plante magice și se sfințesc la biserică, iar în timpul slujbei se păstrează lângă cruce. Florile de busuioc sfințit la această sărbătoare alină durerile, chiar și migrenele puternice sau durerile de dinți. În mediul rural, cu crenguțe de busuioc aprinse se afumă bolnavii de friguri. Busuiocul se pune și în vasele cu apă pentru păsări, în perioada epidemiilor pentru a le ocroti.
De Ziua Crucii se face un ritual pentru pomii care nu mai rodesc: gospodarii atârnă de ramurile acestora, cruci făcute din busuioc sfințit la biserică și curpeni (tulpini târâtoare de castraveți și de pepeni), sperând ca rodul să se adune și în acești pomii neroditori.
Dacă tună în această zi, va fi o toamna lungă. În schimb, dacă se adună un cârd de ciori gălăgioase, va cădea bruma. Înainte de Ziua Crucii nu este bine să culegi calinele, pentru că, în acest caz, în ajunul sărbătorii va fi o noapte geroasă.
Ziua Crucii vestește că vara s-a sfârșit și toamna își intră în drepturi. De asemenea, la ţară începe culesul strugurilor şi se face mustul.
Ziua Crucii – tradiții legate de culesul viilor
Strugurii din ultima tufa de vie nu trebuie culeși astăzi. Ei trebuie păstrați ca ofrandă pentru păsările cerului și de aceea se numesc, în limbaj popular, strugurii lui Dumnezeu.
În serile culesului, podgorenii fac focuri din vița uscată, în jurul cărora petrec cu mâncare, băutură și muzică.
Pe 14 septembrie, la biserică se sfințesc busuiocul, menta, maghiranul și cimbrul, considerate plante magice.
Aceste plante îi apără pe credincioși de diverse boli, dar veghează și asupra păsărilor și animalelor din ogradă.
Monedele sfințite în această zi, păstrate în portofel, alături de o cruciuliță aduc belșug și spor în muncă.
De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune și pește.
Este recomandat să se țină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului și a trupului.
În ziua Înălțării Sfintei Cruci nu este voie a se munci, pentru a nu atrage primejdiile.
De acum se începe și bătutul nucilor, însă nu este voie să se consume fructul, deoarece miezul are forma unei cruci.
Oamenii din popor cred că dacă va tuna în această zi de sărbătoare, toamna va fi una lungă.
De asemenea, dacă ciorile se adună pe gard, va cădea bruma.
