DE LA „CASA NOASTRĂ”, ACASĂ LA ION GAVRILĂ OGORANU –––––
În 2001 se inaugura sediul din București, strada Veseliei nr. 21, unde foștii deținuți politici, luptătorii în Rezistența anticomunistă, aveau în sfârșit un loc al lor. Pentru că statul român nu le acordase în chirie un spațiu cât de mic acestor oameni care jertfiseră tinerețe, sănătate, viață în închisorile comuniste sau în munți, luptând pentru demnitate și libertate, și-au construit ei singuri un sediu, din contribuții proprii, prin muncă voluntară, pe terenul donat de fostul deținut politic Constantin Tănăsescu. Ion Gavrilă Ogoranu îi spunea ”Casa noastră” și astfel o menționa în dedicațiile scrise pe cărțile proaspăt scoase de sub tipar. Mai târziu, când a apărut volumul 5 din ciclul „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, am înțeles de ce îi spunea așa și că visul de dinaintea instaurării comunismului se împlinise cumva în București, dar într-o Românie nu tocmai liberă de comunism.
- ”Era posibilă construirea unei astfel de case, de către noi? Era. Şi astăzi spun acelaşi lucru. Aşa cum eram de tineri, eram în stare de a construi o casă a noastră (…). Aveam în față pe cei mai buni tineri din satele făgărăşene. Cam în a treia zi de şcoală de cadre am observat că se adunau între ei şi puneau ceva la cale, apoi au venit cu toții la mine în frunte cu Ghiţă Haşu, cu o propunere: noi zicem că-i ruşinos lucru să ne adunăm pe viitor pe la internate şi e mult mai bine să ne facem o casă a noastră. Eu, continuă Ghiţă, mă leg să fac acoperişul. Sunt de meseria asta și am făcut destule acoperișuri de case până acum. Noi, intră în vorbă Poparad din Recea, suntem șase zidari în echipa tatii, noi ridicăm zidul şi batem fundaţia. Noi aducem lemnul de brad din pădure pentru acoperiş şi podele, interveni Mircea Paler din Lisa şi Gheorghe Florea din Sâmbăta de Sus. Noi aducem lemnul de stejar pentru grinzi, uşi şi ferestre, interveni Ion Grecu din Șoarş. Noi, cei din Comăna ardem și aducem varul necesar. Noi, cei din satele din jurul Făgăraşului aducem nisipul şi pietrişul de la Olt. Zilele următoare tot la casa asta mă gândeam şi-n somn o visam: o casă mare cu etaj, două săli, camere pentru oaspeţi, birouri, iar pe frontispiciu scris “Casa noastră”.(”Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc” vol. 5).
În noiembrie 2005, Ion Gavrilă Ogoranu a acceptat conducerea Partidului ”Pentru Patrie”. Aproape își definitivase opera, ciclul „Brazilor”, dar câte mai erau de făcut…”Noi o să facem multe împreună”, îi spunea atunci tânărului camarad Florin Dobrescu. Îl rugam să mai rămână câteva zile, parcă presimțind că va fi ultima dată când îl vedem în „Casa noastră”. ”Nu pot, Florine, am cucuruzul nestrâns…” .
În ianuarie 2006 i se punea diagnosticul de cancer, iar la 1 mai 2006 părăsea această lume. După o lună și jumătate îl urma și soția, Ana Gavrilă Săbăduș, tanti Anuța.
Din 2011, „Casa noastră” a devenit oficial sediul Fundației Ion Gavrilă Ogoranu.
În 2022, cu încuviințarea fiicei și nepoților, am intrat, împreună cu Coriolan Baciu – executorul testamentar și purtatorul de grijă pentru memoria eroului – din nou în casa de la Galtiu, unde Ion Gavrilă Ogoranu fusese ascuns de neînfricata Ana din 1955 până în 1976. Am primit permisiunea de a prelua artefacte, documente, obiecte personale, pentru un viitor muzeu. Totul rămăsese ca la plecarea lor… Ceasul oprit la ora 9 și… pe capul patului, rozariile pe care se rugaseră împreună, până la ieșirea sufletului său, în acea tristă seară de 1 mai 2006…
Am revenit la Galtiu în 2023, iar în 2024, cu buna prietenă a lui Ion Gavrilă Ogoranu, doamna Galina Răduleanu…
Și tot atunci ne-a încolțit gândul de a face din acel loc (căci, cum spunea doamna Galina, ”fiecare casă are sufletul ei”), un „Acasă” în veșnicie al memoriei lui Ion Gavrilă Ogoranu, a devotatei lui soții, Ana, și a martirului Petru Săbăduș, ucis bestial între zidurile Gherlei, la doar 32 de ani.
Cu ajutorul lui Dumnezeu și a unor minunați oameni de bine, printre care vă numărați mulți dintre dvs. și cărora nu încetăm să vă mulțumim – inclusiv în numele copiilor și nepoților care vor avea șansa de a afla adevărul și istoria încă nespuse în școală – am reușit să cumpărăm casa din Galtiu, acolo unde Ion și Ana își și dorm somnul, în cimitirul din apropiere, la umbra unor brazi tineri.
Dar… „Lupta continuă”. Urmează repararea și renovarea construcției, amenajarea casei memoriale, pentru a fi din nou „Acasă la Ana și Ion Gavrilă Ogoranu”. Un loc al Memoriei, al adevărului, dar și al viitorului. (Ioana Dobrescu)
