Localitatea Ucea de Sus va avea reţea de canalizare în mai puţin de 6 luni. Cel puţin aşa spune primarul comunei Ucea, Marian Valentin Băcilă, care a semnat ordinul de începere a lucrărilor. ,,De două luni s-a început această lucrare şi până în prezent s-au realizat 4-5 km de reţea, însemnând traseul de legătură între satele Ucea de Jos şi Ucea de Sus. Lucrarea se va finaliza în cel mult 6 luni, în funcţie şi de deconturile pe care le face Ministerul Dezvoltării. Această investiţie se realizează printr-un proiect finanţat prin PNDL cu o valoare de 400 mii lei. ,,Lucrarea este dificilă, se vor executa cinci subtranversări la 4 şi 5 metri. În prezent se lucrează pe mai multe fronturi, lângă podul de la intrare în sat, care traversează râul, lângă biserică, dar şi în alte locuri” a mai explicat primarul Băcilă. În luna septembrie a.c., în localitatea Ucea de Jos vor începe lucrările de asfaltare la străzi şi de reabilitare a trotuarelor. ,,La Ucea de Jos s-au finalizat lucrările la reţeaua de canalizare şi reţeaua de colectare ape pluviale. Toate satele comunei Ucea vor avea reţele de apă şi de canalizare” a mai spus primarul Marian Valentin Băcilă.