După roboții ,,Zoe și Pauletta“, alt ,,tun“ financiar la Spitalul Municipal Făgăraș. Dosar penal în urma licitației pentru consumabile medicale la secția de hemodializă.  ,,Simulacru de licitație, dar cu prețuri de trei ori mai mari“. S-au pus la bătaie peste 10 milioane de lei

0
804

Un exemplu pentru modul în care se fură banii din sistemul medical românesc este şi Spitalul Municipal ,,Dr Aurel Tulbure” Făgăraș. Sunt ,,tunuri“ financiare trase de responsabilii puşi să asigure un management optim la spitalul din Făgăraş. De câțiva ani, aici apele sunt tulburi. Două dintre ,,tunuri“  au fost deja bifate, iar al treilea este pe cale să se realizeze. Să le luăm pe rând, dar nu înainte de a menționa că decidenții de la Spitalul Municipal Făgăraș sunt, în ordinea ierarhică, managerul Pandrea Viorica Michaela, Câju Mariana, președinte al consiliului de administrație, primarul Făgărașului. Nu luăm în calcul directorii sau șefii de servicii (achiziții, economic, medical) întrucât persoanele care ocupă aceste funcții sunt doar executanții decizilor celor menționați mai sus. La finele anului 2015 s-a evaporat  un milion de lei din bugetul unei investiţii cu aparatură medicală, iar în 2019 , ca la indigo,  nu mai puţin de 1,5 milioane de lei din valoarea altei investiții. Cum s-a lucrat? S-au strâns oferte, s-au organizat licitaţii, dar nu s-a uitat de para-ndărăt. Este metoda  devenită  obişnuinţă în România de după 1990 şi care a creat miliardarii de carton pe spatele bugetului. Procurorii DNA au intrat pe fir în aceste situații, dar dosarele de cercetare au fost ,,uitate“  în vreun sertar deși este vorba despre devalizarea banului public. Dintr-un condei s-au plătit în plus 2,5 milioane de lei pentru 2 investiţii. În 2015, printr-o suveică de firme, aparatura medicală a ajuns la spitalul făgărăşean cu adaosuri comerciale şi de 250%. Dosarul penal nr. 168/P/2017 întocmit pentru acea ,,afacere“ nu s-a mai finalizat. Tot dintr-un condei,  în 2019,   bugetul altei investiţii utile  spitalului s-a transformat într-o profitabilă ,,afacere” pentru cei care  au păstorit-o. Două milioane de lei a fost suma alocată şi cheltuită pentru doi roboţi Xenex care elimină infecţiile  intraspitaliceşti, Zoe şi Pauletta, când  costul real al acestora a fost puţin peste  600.000 lei. Adaosul comercial aplicat roboţilor a fost de 328%, ceea ce înseamnă că Spitalul Făgăraş a achiziţionat un robot cu un milion de lei  când costul real al acestuia era de aproximativ 305.000 lei. După încă cinci ani, s-a conturat alt ,,tun“ tot cu aparatură medicală. Expirase în 2024  contractul pentru consumabile medicale pentru hemodializă, iar Spitalul Municipal Făgăraș avea obligația să asigure  aceste produse pentru tratamentul pacienților. S-au pus la bătaie  peste 10 milioane de lei, s-a anunțat licitația în SEAP și era pe cale să fie anunțat câștigătorul. Numai că una dintre firmele care a fost eliminată din licitație a cerut Spitalului lămuriri, iar în paralel  s-a adresat DNA anunțând neregulile pe care conducerea unității spitalicești le-a inserat în procedura licitației. Astfel, reprezentanții Spitalului Municipal Făgăraș sunt cercetați penal de către DNA pentru săvârșirea infracțiunea de abuz în serviciu în cadrul Dosarului penal nr. 25/6/P/2025.

  • ,,Au fost comise fapte de natură penală, respectiv îndepărtarea unui participant la licitație prin constrângere și înțelegerea prealabilă între firma ofertantă și persoane responsabile din cadrul compartimentului achiziții al spitalului, precum și membrii comisiei de licitație, pentru denaturarea prețului de adjudecare“ se arată în plângerea depusă la DNA Brașov de către av. Dutescu Dan, manager al SC Renamed Farma SRL, ofertant la licitația organizată de spitalul din Făgăraș pentru consumabile medicale pentru dializa renală în urma anunțului (CN 1072415) din data de 9 septembrie 2024.

Menționăm că de peste 10 ani, aceste consumabile sunt asigurate de aceeași firmă,  B.Braun România SRL, cea care a și dotat secția, tot de pe atunci, cu aparatura necesară procedurilor de dializă.  Contestatarul spune că prețurile avansate pentru aparatură de contracandidatul său sunt de trei ori mai mari decât în realitate.

Ce acuză Renamed Farma SRL

  • ,,După mai bine de un an și jumătate de la expirarea contractului privind consumabile medicate pentru hemodializă și după ce în luna martie a anului 2025 ați anulat licitația având ca obiect consumabile medicale pentru hemodializa pe care ați publicat-o în anul 2024, încercați să organizați un simulacru de licitație, cu aceeași intenție  nedisimulată de spoliere și fraudare a banului public, în interes personal sau al firmei B.Braun România. Întregul caiet de sarcini este conceput sub formă de ,,cadou” pentru firma B.Braun, care în perioada ultimilor 10-12 ani a practicat prețuri cu adausuri comerciale variind între 200% și 500%. Solicitați 15 aparate de dializa care să aibă cel mult 20.000 de ore de funcționare, adică exact câte ore de funcționare au aparatele de dializă care se află în centrul de dializă al spitalului, și care ar trebui casate. Nu acordați cum ar fi normal, un punctaj separat pentru punerea la dispoziție de aparate noi și trageți semnul egalității între aparate vechi și posibilitatea de a primi în folosință aparate noi. Același lucru este valabil și pentru stația de osmoză inversă. Este bine cunoscut pentru persoanele care lucrează în acest domeniu că un aparat nou de dializa variază ca dotare și implicit ca preț între 13-15.000 euro, adică 65-75.000 de lei. Această sumă înmulțită cu 15 aparate rezultă o suma care variază între 195.000 – 225.000 euro, adică o sumă în lei care variază între 975.000 lei -1.125.000 lei.La această sumă se adaugă costul stației de omoză inversă care este de aproximativ 30.000 euro, adica 150.000 lei. Adunate cele două sume ne dă o valoare de aproximativ 255.000 euro , adică 1.275.000 lei. Această sumă nu va fi chetuită cu siguranță de ofertantul B.Braun Romania deoarece această firmă care vinde de 10-12 ani consumabile în Spitalul Municipal Făgăraș va lăsa la dispoziția spitalului aceleași aparate vechi și aceeași stație de osmoză, pe care probabil le-a vândut în urmă cu 8-10 ani spitalului și care în momentul de față se apropie de 20.000 ore de funcționare. Facem precizarea că aparate cu 20.000 ore de funcționare se pot achiziționa de pe diferite site-uri și de la diferite firme din Europa la prețuri care variază între1000 și maxim 2000 euro. Pentru 15 aparate nu se cheltuiește o sumă mai mare de 25-30.000 de euro. Oricum, în această situație, firma B.Braun Romania nu va cheltui niciun ban, practic suma care ar trebui alocată pentru aparate noi este profit net rezultat din vânzarea consumabilelor medicale către spital. lntenția de a menține aparatele deja existente în centru este subliniată de prevederea din caietul de sarcini în care se precizează, cităm: ,,ofertantul se angajează ca pe perioada derulării acordului cadru să înlocuiască, pe cheltuiala proprie,aparatele care depășesc 40.000 ore de funcționare, cu aparatele care îndeplinesc cerințele inițiale din caietul de sarcini”.Cu alte cuvinte, mentionați faptul că în momentul în care aparatele care se află în dotarea centrului de dializă al spitalului vor ajunge la 40.000 ore de funcționare, ele trebuiesc înlocuite cu aparate reuzinate (adică cu aparate uzate fizic și moral) care să aibă sub 20.000 ore de funcționare. Concluzia este că nu se dorește achizitionarea în folosință de aparate noi pentru că se strică socotelile cu profiturile pe care trebuie să și le apropie firma B.Braun Medical și nu numai.  Vă solicităm să optați pentru varoianta cu aparate noi și stație de osmoză nouă date în folosință gratuită spitalului și nu pentru varianta cu aparatută  reuzinată“ se arată în solicitarea de clarificări a firmei Renamed Farma SRL remisă  Spitalului Municipal Făgăraș.

  Spitalul a anulat licitația

Ca urmare a contestațiilor și a plângerilor penale, conducerea spitalului a găsit de cuviință, după 7 luni de la lansarea licitației, să posteze în SEAP decizia de anulare a licitației, fără să aducă explicații. Asta în condițiile în care Legea 98/2016 reglementează cu exactitate motive de anulare a unei licitații și temeiurile juridice pentru o astfel de decizie. Doar că la spitalul din Făgăraș, prevederile legale nu par a fi obligatorii pentru a fi respectate. Firma Renamed a solicitat spitalului prin mai multe adrese (nr. 264/19.12.2024; 31/30.01.2025; 171/16.04.2025) motivul pentru care nu soluționează licitația, termenul limită de soluționare fiind depășit inexplicabil de mult. Nu a primit niciun răspuns.

  • ,,A fost de fapt o licitație trunchiată cu intenția de a favoriza firma B.Braun Medical, și a fi declarată câștigătoare, fiind singura în măsură să livreze toate produsele inserate în caietul de sarcini“ a  spus av. Dan Tutescu, managerul firmei Renamed Farma SRL.

Caietul de sarcini blochează  ofertanții nedoriți

Caietul de sarcini al spitalului limitează participarea unor firme la licitație.  Cel puțin așa explică managerul Renamed Farma SRL, av. Dan Tutescu, referindu-se mai ales la Lotul 1 cu 28 de produse stipulat în documentațe.

  •   ,,Multe din aceste dializoare nu sunt folosite în centrul de dializă, dar au fost inserate în Lotul 1 cu 28 de produse (erau proprii firmei Bbraun) pentru a crea o barieră artificială ofertanților. Dacă nu aveai spre ofertare unul din cele 28 de produse erai eliminat. Spre exemplu, la acest lot se cereau numai puțin de 4 tipuri de linii arteriovenoase, din care unul este produs exclusiv de B. Braun sub licență, care nu va fi folosit la centrul de dializă de la Făgăraș. B. Braun nu folosește acest sistem în niciun spital din România. A fost însă solicitat în caietul de sarcini pentru a crea o barieră în calea concurenței. Sunt și alte exemple de produse pentru care s-a folosit același mecanism pentru blocarea concurenței. Întocmirea unui caiet de sarcini trebuie să fie realizată în așa fel să permită participarea mai multor ofertanți și nu să-i limiteze
  •   ,,Organizarea licitației pe loturi de tip ,,MAMUT“ vine în detrimentul spitalului și al bolnavului prin blocarea ofertanților și cheltuirea nejustificată a banilor publici. Fiind un singur ofertant, în cazul licitației de la spitalul din Făgăraș, acesta va practica prețurile maximale. S-a încălcat prin urmare, Constituția României (art. 135) și Legea 98/2016 (art. 156, alin 3, 139 și art 2). Întreg caietul de sarcini este un ,,CADOU“ făcut firmei B. Braun“ explică av. Dan Dutescu, managerul firmei Renamar care are o experiență de 30 de ani în domeniul dializei.
  •   ,,Am solicitat Spitalului din Făgăraș  eliminarea loturilor din caietul de sarcini și permisiunea firmelor de a oferta pentru fiecare produs individual, eliminarea sistemul de linii de dializă ECOPRIME care poate fi produs doar de B.Braun, dar și alte detalii privind specificațiile tehnice ale produselor.  Considerăm că această licitație s-a desfășurat cu intenția vădită a persoanelor responsabile cu organizarea acesteia de a fi deturnată în favoarea firmei B.Braun“ mai explică av. Dan Tutescu.

De trei ori prețurile de pe piața medicală

Pentru Lotul 1 a fost alocată suma de 8.787.312 lei fără TVA. Așa cum susține firma Renamar, prețul este de cel puțin 3 ori prețul practicat pe piața acestor consumabile medicale în România.

  • ,,Alocarea acestei sume față de prețul normal al pieții naște un mare semn de întrebare cu privire la profitul pe care urma să îl realizeze firma B.Braun în detrimentul altor firme, dar și o pagubă iminentă pe care Spitalul Făgăraș urma să o suporte. Anularea licitației s-a datorat probabil temerii unui scandal iminent care ar fi avut loc dacă s-ar fi organizat acest simulacru de licitație. Anularea licitației fără un motiv legal, implică o altă ilegalitate pe care spitalul o săvârsește. Prelungirea achiziționării de consumabile medicale pentru hemodializă pe baza unui act adițional la un contract care a expirat de un an de zile. Comparativ cu alte spitale din țară, prețurile de achiziție sunt foarte mari“ a încheiat av. Dan Tutescu.

Așteptăm punctele de vedere ale Spitalului Municipal Făgăraș și al companiei B.Braun Medical SRL, întrucât nu au răspuns telefonic la solicitarea redacției. (Lucia BAKI)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here