“Nu plângem lacrimă de sânge,/ci ne mândrim cu-atâţi eroi./Nu! Neamul nostru nu vă plânge,/ci se cuminecă prin voi“. Sunt versuri scrise de Radu Gyr, poetul închisorilor comuniste, care ar trebui să fie călăuză pentru neamul românesc. N-au fost recitate aceste versuri la comemorarea eroilor anticomuniști de luni, 9 Martie, la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Făgăraș, deși se cuvenea acest lucru. N-au fost pomeniți nici eroii anticomuniști din Țara Făgărașului. N-a fost nici vreo ceremonie militară la Monument. A fost în schimb o ceremonie religioasă în care au fost incluse slujba de parastas și o resfințire a monumentului, adică 2 în 1.
Cu spatele la noi
M-am întrebat de ce preoții au oficiat slujba cu spatele la participanți, la supraviețuitorii luptei anticomuniste, puțini cât mai sunt, și a urmașilor acestora, cu privirea spre monument. Dar nu am fost singura care s-a întrebat. Răspunsul a fost de forma: este slujbă de sfințire a monumentului. Așadar, prin decizia organizatorului, Primăria Făgăraș, evenimentul a fost de fapt dedicat sfințirii monumentului în urma unor lucrări de reparații care erau așteptate de câțiva ani, iar pomenirea eroilor anticomuniști a fost trecută lejer pe locul doi. În condițiile în care Ziua de 9 Martie este stabilită prin lege pentru pomenirea celor care reprezintă Rezistența Anticomunistă. După ritualul de sfințire a monumentului, a urmat ,,Veșnica pomenire“, moment în care supraviețuitorii și urmașii lor au putut în liniște să se gândească la ,,cei care nu mai sunt“.
,,O viaţă, în chinuri şi torturi, întru Hristos“
,,Dumnezeu este realitatea care doare şi umple de nădejde omul secolului XX. Nu putem trăi fără Dumnezeu, nu putem fi stăpâni pe pământ fără Dumnezeu-fără Dumnezeu riscăm să nu mai fim. Facem această mărturisire nu ca o speculaţie intelectuală, nici ca o constatare ştiinţifică, ci ca rezultat al experienţei noastre de o viaţă, în chinuri şi torturi, întru Hristos. Şi concluzia finală şi concisă a acestei experienţe este: totul în Hristos!“ Este mărturisirea lăsată urmașilor de Ioan Ianolide în volumul de memorii intitulat ,,Întoarcerea la Hristos-mărturii din temniţele comuniste“. Cu un astfel de gând s-a participat luni, 9 martie 2024, la comemorarea eroilor anticomuniști în fața monumentului edificat în fața Cetății Făgăraș. Au rămas puțini, foarte puțini dintre localnicii care au suferit în anii de prigoană comunistă și care mai pot da mărturie pentru ceea ce a fost atunci. Iar urmașii lor, cu atât mai puțin. Pentru unii participanți manifestarea a însemnat un omagiu sincer adus jertfei eroilor care au fost uciși în închisori și lagăre de exterminare ale regimului comunist, acelor care au pierit în creierii Munților Făgăraș în luptele directe cu securitatea, a celor care au fost executați la Jilava, Brașov, Gherla, Aiud, Sighet sau pe aiurea de plutoane bine alese de un Nikolski, Drăghici, Walter Roman, Crăciun sau alți torționari instruiți de Moscova. Pentru alții însă manifestarea n-a fost decât un prilej electoral pentru a se afișa în fața audienței în alai. Tocmai de aceea nu greșim dacă susținem că totul a decurs, și în acest an, pe repede înainte, cu puține alocuțiuni și fără să fie amintite solemn numele celor care s-au jertfit atunci pentru ca astăzi, noi, să avem libertate.
,,S-a omis“ numele eroilor anticomuniști
Au fost luări de cuvânt, puține ca în fiecare an. Preotul protopop Iulian David a vorbit despre simbolistica zilei, făcând o analogie între Sfinții mucenici de la Sevastia și Sfinții închisorilor comuniste.
A vorbit apoi președintele AFDPR Făgăraș, evocând memoria eroilor anticomuniști la modul general, dar a considerat că este important să mulțumească primăriei și edilului PSD pentru lucrările la monument (SIC!). În fața monumentului, la parastas, nu au fost pomenite numele celor care s-au jertfit, spre neuitare. Totuși a existat un pomelnic depus de Eugenia Petrișor, sora eroului Ion Gavrilă Ogoranu, cu numele membrilor familiei Gavrilă, pe care preoții au inserat-o în slujba de pomenire. În rest, nimic. L-am întrebat pe Ioan Bucelea, vicepreședintele AFDPR, de ce nu s-au amintit numele celor care și-au sacrificat viața în fața gulagului comunist. Răspunsul a fost simplu, s-a omis. La fel ,,s-a omis“ și numele poetului Radu Gyr să fie trecut pe monument la finalul strofei incrustate în marmură. A vorbit Ioan Bucelea, vicepreședintele AFDPR, în fața audienței. A început alocuțiunea prin a aminti anul în care a fost edificat monumentul, 2014, și sacrificiul făcut atunci, continuând cu versurile poetului Dan Despan, fost deținut politic (deportat) din Brașov, dedicate eroilor anticomuniști din Țara Făgărașului.
În alai
Au fost depuse coroane de flori la monument, instituții, școli, partide politice, pentru acestea din urmă fiind doar un bun prilej de a se afișa în fața audienței. Participanții la eveniment au fost din rândurile urmașilor foștilor deținuți politici și cei câțiva foști deținuți politici care mai sunt printre noi. Au fost împărțite apoi pachete, ca la orice parastas, tuturor participanților. Un număr de 30 de persoane au fost invitate la masă, un meniu de 60 lei/persoană, plătit de la bugetul local la Cuptorul Lagunei, restaurantul consilierului local Ovidiu Popa.
Sfinții Mucenici și Sfinții închisorilor
Declararea zilei de 9 martie „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989” a fost oficializată prin Legea nr. 247/ 2011, fiind aceeași zi în care în calendarul creştin-ortodox este Ziua Pomenirii Sfinţilor Mucenici de la Sevastia. Acelaşi crez în Hristos şi credinţa creştină l-au avut şi românii ucişi în închisorile şi lagărele de exterminare ale regimului comunist. Deloc întâmplător, pentru că între 6 martie 1945, data instaurării oficiale a regimului comunist în România, și până în decembrie 1989, peste 2.000.000 de oameni au trăit Gulagul românesc, în munții țării, în închisori și lagăre și apoi deportați. Câteva sute de mii dintre aceștia nu s-au mai întors niciodată acasă, la familii, iar cei care s-au întors au venit bolnavi, slăbiți fizic, mulți afectați psihic și emoțional. Perioada rămâne cea mai neagră pagină din istoria modernă a țării noastre.
Reparații de 70.000 euro
Lucrările de reparații la Monumentul Rezistenței Anticomuniste din Făgăraș erau responsabilitatea Primăriei Făgăraș, dar n-au fost o prioritate pentru edilul PSD care conduce urbea, solicitările repetate ale Asociației Foștilor Deținuți Politici rămânând câțiva ani fără răspuns. PrimăriaFăgăraș a încredințat lucrările de reparații la acest monument firmei de casă IC Investments Group SRL la data de 12 martie 2024, plătind din banii făgărășenilor, conform platformei e-licitatie.ro, 292.748,59 lei fără TVA, nu mai puțin de 70.000 euro cu TVA, pentru aceste lucrări. Numai că reparațiile au fost effectuate după mai bine de un an de la semnarea contractului. (Lucia BAKI)
























