Zona Heleșteu din orașul Victoria atrage noi fonduri prin proiectul depus de Primărie în cadrul Programului Regiunea Centru 2021–2027 în valoare de 12,7 milioane de lei. Acesta va completa proiectele finanțate deja pentru care lucrările, așa cum explică primarul Camelia Gligor, vor demara anul acesta.
.
- ,,Transformăm peste 1 hectar de teren într-un spațiu verde modern, accesibil și util pentru tine și familia ta. Valoarea proiectului este de peste 12,7 milioane lei, din care peste 12,4 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile. Anul acesta începem lucrările într-o parte din zona Heleșteu. În paralel, pregătim extinderea. Construim o zonă completă, atractivă și bine integrată în oraș. Acest proiect înseamnă mai mult verde, aer mai curat și un loc în care să îți petreci timpul liber“ explică primarul orașului Victoria.
Zona heleșteului din orașul Victoria a fost cândva locul pe care localnicii îl foloseau pentru relaxare. În ultimele decenii însă este o zonă părăsită și nefolosită de nimeni. Primăria Victoria vrea să-i redea viață și să o transforme într-un loc în care cetățenii de toate vârstele să îl folosească pentru a petrece timpul liber. Un proiect finanțat din fonduri europene în valoare de 4,4 milioane de euro va schimba fața acestei zone.
- ,,Contractul de finanțare a fost semnat anul trecut. Valoarea este de aproximativ 22 milioane lei, adică peste 4,4 milioane euro. Lucrările vor dura 37 de luni. Prin acest proiect se vor realiza fântână arteziană, scenă acoperită pentru evenimente, alei pietonale, piste de biciclete, terenuri de sport, zone de agrement, spații verzi reamenajate, locuri de joacă, mobilier urban și iluminat public modern“ explică primarul orașului, Camelia Bertea.















