Firește că miturile legate de fondarea poporului evreu nu lipsesc din studiul francmasoneriei. Conform misticii masonice Sem, primul fiu al lui Noe, și părintele acestui popor- a cultivat artele ,,folositoare” în Asia și Asiria. Avram ar fi studiat Geometria și ,,artele aplicate ale acesteia” în Ur (Chaldeea) transmițând aceste cunoștințe fiilor și nepoților săi și celor 12 patriarhi. ,,Evreii cred că Avram a fost cel care i-a învățat pe egipteni învățăturile asiriene, mai ales în Arhitectura militară, de apărare. Apoi faraonii Egiptului le-au arătat cum să construiască folosind piatră și cărămizi, ca Lege sfântă, ceea ce Dumnezeu a supravegheat pentru a face din ei buni masoni înainte de a primi Țara Sfântă. Iar când evreii au pornit din Egipt sub conducerea lui Moise, Dumnezeu i-a ales pe Bețaal din seminția lui Iuda și pe Oholiab din seminția lui Dan pentru a le transmite învățătura meseriilor, între care <<să sape în pietre și să lege și să lucreze în lemn>>, iar pe urmă i-a învățat cum să înalțe gloriosul Cort sau Tabernacolul, care, deși nu era din piatră sau cărămidă, a fost construit după principiile Geometriei și a constituit modelul pentru Templul lui Solomon de mai târziu” spune istoricul Alex Mihai Stoenescu.
Semiții, urmașii lui Sem, fiul lui Noe
Termenul de semit era generalizat înainte și acordat unor popoare antice din Orientul Mijlociu care aveau afinități lingvistice și geografice sau de organizare tribală între ele fiind adoptat de teologi și istorici germani undeva la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pornind de la genealogia neamului lui Noe, mai precis Sem, Ham și Iafet conform Cărții ,,Facerea”. ,,Iată-i pe urmașii lui Noe: Sem, Ham și Iafet, cărora li s-au născut fii după Potop”. (Facerea 10,1) Semiții erau urmașii lui Sem dar aria era extinsă la aramei, asirieni și evrei. Ulterior acest termen s-a restrâns doar la popoarele care practică circumcizia iar apoi numai la evrei. ,,Potrivit istoriei tradiționale a evreilor, Avram a plecat din Urul Chaldeean și s-a stabilit în Palestina (pel-eh-sheth-migrator; Pelesteth, o regiune în Siria), unde au trăit pentru un timp fiii săi, Isac și Iacob, iar după ce Iosif, fiul lui Iacob, ajunge în Egipt într-o poziție importantă în preajma faraonului, întreaga familie a lui Avram se mută acolo”. (Alex Mihai Stoenescu)
Teritoriul
În ceea ce privește originea evreilor au loc de vreo două secole încoace ample discuții care au implicat mari personalități ale teologiei, istoriei dar și ale altor științe, mai ales în ceea ce privește dreptul evreilor de a-și constitui o națiune modernă, un teritoriu bine determinat, stabil bazat pe suveranitate. Țara Sfântă din Palestina devine un teritoriu mult disputat în tot felul de discuții. Există două principii care se întrepătrund între ele dar se și separă: unul bazat pe Vechiul Testament iar altul pe documente istorice. Trecerea la analiza critică a istoriei, mai ales începând din secolul XIX, pe baza documentului și a raționalizării mitului aduc noi ipoteze. Egiptologul francez Gaston Maspero considera că tradiția și religia ebraică sunt niște împrumuturi târzii de la canaanieni și egipteni. Regele Solomon ar fi construit templul pentru că ,,dorea să aibă un zeu pe lângă el și la mâna lui”. Încep să circule tot felul de teorii: Exodul sau Ieșirea nu a fost o plecare demnă a evreilor- ei au fost izgoniți datorită caracterului lor urât constituie fondul de mentalitate antisemită pe care s-au bazat crimele împotriva evreilor din secolul XX. Au avut loc și alte proiecții etnice negative precum practicarea sacrificiilor umane de către evrei, magia neagră sau uciderea lui Hristos. ,,Depășind etapa ilustrativă a corespondenței între descoperiri materiale și textul Bibliei, sprijinită mai ales pe identități urbane și geografice, Arheologia anilor 70 din secolul trecut și noul traseu al cercetării luat de științele sociale în aceeași perioadă au examinat mai ales realitățile vieții materiale și spirituale a popoarelor din Orientul Mijlociu, făcând direct sau indirect o diferențiere etnică și istorică între evrei și egipteni, deși tocmai acesta este miezul celor două teorii ale etnogenezei” spune Alex Mihai Stoenescu.
Teorii cu privire la etnogeneza evreilor
1 . Teoria egipteană
Conform acestei teorii evreii au fost un trib egiptean apărut și dezvoltat în trecutul preistoric al Egiptului, forțat și desemnat să execute anumite munci specializate pentru faraoni, printre care cea mai grea era mineritul. Reforma religioasă de la Amarna a faraonului Amenhotep IV sau Akenathon/Amenofis, va iniția prima formă de cult monoteist. La jumătatea secolului XIII î.Hr. se produce exodul evreilor spre Palestina sub conducerea lui Moise unde se stabilesc și constituie o civilizație proprie care se dezvoltă cu precădere în perioada monarhică. Cea mai profundă expresie identitară a evreilor este religia lor monoteistă pe care au adoptat-o încă din perioada egipteană și pentru care au fost nevoiți să sufere și să fugă de acolo. Tot această teorie anulează istoria tradițională a Vechiului Testament, pe care o consideră o invenție rabinică dar și un ,,demers politic identitar” apărut în urma conflictelor regionale și de ,,realitatea geografică a poziționării între marile puteri imperiale din Mesopotamia și Egipt; teoria genezei egiptene are și un impact politic imediat, pentru că atacă legitimitatea istorică a națiunii israeliene: originea etică, vechimea pe teritoriul ocupat, cucerirea altor popoare care se aflau acolo <<înaintea..>> lor, dreptul de întemeiere…limitele istorice ale teritoriului național, compensarea ilegitimității prin influență mondială”.
2 . Teoria canaaneană
Conform acestei teorii evreii au fost o populație străveche de păstori care a apărut ca o entitate distinctă- familială și tribală în zona Siria-Palestina din Orientul Mijlociu, și care și-a stabilit un teritoriu propriu în Canaan. Noe își blestemă fiul, pe Ham care era tatăl lui Canaan, ca neamul său ,,să fie robul robilor fraților lui!” și a indicat foarte clar că stăpânul va fi neamul lui Sem, din care s-au născut evreii. Textul biblic este următorul: ,,Noe a prins a fi lucrător de pământ și a sădit vie. Și a băut vin și s-a îmbătat și s-a dezvelit în cortul său. Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său și, ieșind afară, le-a spus celor doi frați ai săi. Dar Sem și Iafet au luat o haină, și-au pus-o amândoi pe umeri și, mergând cu spatele înainte, au acoperit goliciunea tatălui lor; cum ei își aveau fețele întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor. Când Noe s-a trezit din vin, a înțeles ce-i făcuse fiul cel mai tânăr, și a zis: <<Blestemat să fie Canaan! Robul robilor le va fi el fraților săi!>> Și a zis: <<Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, iar Canaan să fie robul său; să-l înmulțească Dumnezeu pe Iafet și să locuiască în corturile lui Sem, iar Canaan să le fie slugă”. (Facerea, 9, 20-27)
,,…Ham și Canaan erau patronime ale populației feniciene (canaanite) care locuia în teritoriul numit Canaan în inscripțiile egiptene și care se întindea inițial la nord de Muntele Carmel, denumirea fiind apoi extinsă și la sud; acest pasaj este interpretat ca argumentație forțată a dreptului de stăpânire de către evrei a regiunii extinse a Canaanului, dar trebuie precizat că zona a fost locuită de grupuri autohtone încă din Epoca pietrei și că însuși mitul fondator fenician se sprijină pe venirea fenicienilor din altă parte (se localizează frecvent nordul Dunării, pelasgii): o rasă de giganți asemenea ciclopilor veniți tot de la nordul Dunării, a inventat tot ceea ce este util omului, iar unul dintre ei, vânătorul Ousoos, a plutit pe mare cu ajutorul unui trunchi de copac până ce a ajuns pe țărmul estului extrem al Mediteranei; teoria canaaneană, care este sprijinită recent și de ultimele descoperiri paleontologice și arheologice (natufienii), afirmă că neamul originar al evreilor este autohton din zona Siria-Palestina, că unele familii și grupuri au migrat sau au fost mutate în Mesopotamia și Egipt, indiferent în ce epoci, de unde s-au întors mereu la teritoriul lor (Sem, Avram, Iacob/Israel, Iosif, Moise); perioada biblică este încadrată nivelului de civilizație elevată de la Mari (aprox. 1700 BCE); această teorie urmărește cu fidelitate povestea biblică, pe care o consideră document istoric tradițional…Important pentru subiectul nostru este faptul că, indiferent de enunțurile celor două teorii, istoria tradițională a evreilor conține ideea spinală a continuității, pe care se așază intermitent, și onformații despre activitățile lor operative. De exemplu, la începutul Cărții Exodului (1.14) există remarca: <<Le-au făcut viața amară prin lucrări grele de lut și cărămizi”…Cercetări recente au dezvăluit că în perioada Regatului Nou (1557-1069 BCE) existau două categorii de lucrători folosiți de administrație pentru activități specializate care dau anumite indicii despre prezența evreior. Unii erau numiți shosu…dintr-o rădăcină care însemna <<străin>>, recunoscuți drept păstori semi-nomazi folosiți ca auxiliari în armata egipteană și care se închinau la o zeitate numită Yhw (Yahu/Yahve); alții erau folosiți la muncile grele din construcții, mai ales la munca brută, și erau numiți habiru (posibil chabbâr- frate, companion), care <<trebuie pusă în relație cu termenul evreu>>. Ideea generală despre originea evreilor din Egipt este că au venit acolo sau au fost aduși din regiunea siriană într-o perioadă atât de veche, încât se aflau încă la forma de organizare familială și că în Egipt au devenit un trib, identificat ca atare, prin diferență, de egipteni”. (Alex Mihai Stoenescu) (Ștefan BOTORAN)
