Un accident rutier s-a înregistrat, în această dimineață, în Făgăraș, pe bulevardul Unirii, soldat cu rănirea unui pieton.
- „Un autoturism, condus de un bărbat de 75 de ani, care circula pe strada menționată, ar fi surprins și accidentat o femeie, pieton, aflată în traversarea străzii prin zona trecerii pentru pietoni. În urma coliziunii, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, în vârstă de 61 de ani, pentru care s-a acordat sprijin medical de specialitate. La fața locului a fost direcționată o echipă de cercetare, formată din polițiști rutieri și criminaliști, care, în continuare, desfășoară cercetări în vederea lămuririi circumstanțelor și condițiilor în care s-a produs accidentul, în cadrul dosarului de cercetare penală întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, aflat sub coordonarea unui procuror de caz, desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș”, a comunicat IJP Brașov.



