Sâmbătă 2 mai 2026, la Galtiu (jud. Alba), au avut loc o serie de manifestări religioase și memoriale ce au marcat 20 ani de la plecarea la Domnul a lui Ion Gavrilă Ogoranu și a soției sale Ana. O zi caldă, scăldată de lumina soarelui, în care aproape 150 de persoane s-au adunat la biserica Sf. Nicolae din Galtiu, comuna Sântimbru (lăcaș utilizat deopotrivă de comunitățile greco-catolică și ortodoxă), pentru a-și exprima pietatea față de memoria celor două figuri emblematice ale Rezistenței anticomuniste din România. Au fost laolaltă oameni cu tâmplele albe, care i-au cunoscut personal pe cei doi, rude apropiate ale lui Ion Gavrilă venite din Țara Făgărașului sau Timișoara, urmași de foști deținuți politici, istorici, dar și mulți tineri, studenți, elevi de liceu, precum și numeroși localnici, vecini, oameni care l-au prețuit pe Ion Gavrilă pentru felul său de a fi și relația bună cu consătenii.
Slujbă de parastas la biserica din Galtiu și la mormântul Anei și Ion Gavrilă
La biserică a avut loc o slujbă de parastas, pentru pomenirea sufletelor celor comemorați. Au oficiat preoții greco-catolici Gheorghe Moga (preot paroh), Ioan Mitrofan, Marius Vișovan, Nicolae Anușca și Adrian Dobrin. După parastas, a vorbit părintele Marius Vișovan, fiul profesorului Aurel Vișovan (fost deținut politic, șef al rezistenței anticomuniste din Munții Maramureșului), care a făcut o paralelă între personalitatea luptătorului Ion Gavrilă Ogoranu și cea a episcopului unit Ioan Suciu, exterminat de comuniști în temnișa de la Sighet.
Întreaga adunare s-a deplasat apoi la cimitir, unde – la mormântul străjuit de doi brazi al Anei și lui Ion Gavrilă – s-a oficiat un serviciu religios. Momentul înseninării cerului, până atunci înnorat, și apariția soarelui în timpul rugăciunii au creat o impresie deosebită celor prezenți.
Casa memorială Ana și Ion Gavrilă din Galtiu
Ulterior, manifestarea a continuat la casa celor doi comemorați. În cursul anului trecut, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu a achiziționat de la urmași imobilul și terenul aferent, în urma unei strângeri de fonduri la care au contribuit foarte mulți cetățeni români. Scopul este amenajarea unui muzeu sub foma unei case memoriale, dată fiind importanța istorică a clădirii în care, începând din 1955 (anul lichidării de către Securitate a grupului de rezistență din nordul Făgărașilor) și până în 1976, Gavrilă a fost adăpostit și ocrotit de acea femeie excepțională, în ciuda riscului uriaș pe care îl presupunea ascunderea unui condamnat la moarte. Aici, președintele Fundației Ion Gavrilă Ogoranu, Coriolan Baciu (el însuși fiu de deținut politic și având bunicul matern mort la Jilava în 1949), a susținut un cuvânt și a dezvelit o placă memorială ce marchează semnificația istorică a imobilului și amintirea celor doi eroi. Soborul de preoți a oficiat o slujbă de sfințire a apei, stropind placa memorială și interiorul clădirii. Încăperile principale ale casei au fost amenajate, prin străduința Ioanei Dobrescu și a subsemnatului, sub forma unei prime expoziții muzeale, reconstituind parțial ambianța în care, în acei ani de cruntă restriște, văduva Ana Săbăduș, împreună cu cei doi copii ai săi, l-a adăpostit pe fugarul condamnat la moarte și căutat de întreaga Securitate, dar și perioada de după capturarea și eliberarea acestuia, ori aceea de după 1990, când Ion Gavrilă Ogoranu a activat intens pentru dezvăluirea adevărului istoric despre rezistența armată anticomunistă din munții României, pentru ieșirea țării din sfera de influență a Moscovei și pentru edificarea unui regim democratic, întemeiat pe libertate și respectul pentru valorile creștine. O serie de obiecte personale ale celor doi, împreună cu panouri explicative, au menirea de a introduce vizitatorul în atmosfera excepționalei povești a celor doi eroi.
Au luat cuvântul apoi: dl Emanuel Cosmovici, fiul fostului deținut politic și preot greco-catolic Horia Cosmovici (discipol al Monseniorului Vladimir Ghika, exterminat la Jilava), care a evocat modul în care l-a cunoscut pe Ion Gavrilă, trăirea spirituală aparte a acestuia, precum și eforturile depuse de cel comemorat pentru scoaterea la iveală a adevărului despre martiriului Episcopului-martir Ioan Suciu; părintele Ioan Mitrofan, care a vorbit despre destinul excepțional al lui Ion Gavrilă și al Anei, soția sa, evocând episodul tulburător în care preotul greco-catolic Ioan Coman, în absolută clandestinitate, a cununat cei doi, aumându-și la rândul său un uriaș risc; profesorul pensionar Nicolae Pop din Sibiu, care a vorbit despre importanța fenomenului Rezistenței anticomuniste în cadrul istoriei României; Florin Dobrescu, care a evidențiat eforturile făcute de atâția contributori care au susținut achiziționarea casei, prezentând viziunea valorificării muzeale a acesteia, la care lucrează alături de Ioana Dobrescu, precum și dorința organizării în viitor, aici, a unor școli de vară în care, în afara oricăror alterări ideologice, tinerii să învețe istoria totalitarismului și a rezistenței împotriva acestuia.
Coriolan Baciu a arătat necesitatea stringentă a unor lucrări de consolidare și renovare a casei, făcând apel la susținerea financiară și prin voluntariat a acestui important demers de recuperare și valorificare muzeală a unei părți din istoria Rezistenței românești. Pe lângă ofrandele oferite de familia Baciu, artistul Paul Nemeș a oferit participanților, ca amintire a acestei zile a cărei lumină și stare sufletească nu vor fi prea curând uitate, semne de carte realizate din lemn, în forma crucii Rezistenței de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
DENIGRĂRI MENITE SĂ DEMONIZEZE MEMORIA REZISTENȚEI
Nici nu apucasem să redactez relatarea evenimentului, că au și fost mediatizate două încercări de denigrare a memoriei Rezistenței anticomuniste. Publicația media Alba 24, ai cărei reporteri de altfel au fost prezenți la manifestare, s-a grăbit să prezinte manifestările în mod tendențios, încercând să le atribuie, în mod forțat, un anumit caracter ideologic. De asemenea, a și apărut o reacție a directorului Institutului Național pentru Studiul Holocaustului în România „Elie Wiesel”, care a lansat acuzații de legionarism, condamnând amplasarea plăcii memoriale și ceremoniile de la Galtiu.
REPERE ISTORICE
Începând din 1948, Ion Gavrilă Ogoranu a condus grupul de rezistență armată împotriva comunismului de pe versanul nordic al Munților Făgărașului, până în 1955, când organizația a fost anihilată de Securitate. A fost condamnat în contumacie la 15 ani muncă silnică, în 1948, și la moarte în 1952. Din 1955 a fost adăpostit de văduva camaradului său Petre Săbăduș (care fusese ucis la închisoarea Gherla), în casa din Galtiu și în moara din Sântimbru. A fost cununat religios cu Ana, clandestin, de un preot greco-catolic. A fost capturat abia după 21 de ani, în 1976, și eliberat după 6 luni de anchetă, după ce în 1970 președintele american Richard Nixon făcuse la Ceaușescu o intervenție în favoarea lui. După 1989, Ion Gavrilă Ogoranu s-a dedicat unei munci asidue de scoatere la lumină a adevărului despre rezistența armată anticomunistă din România. În casa de la Galtiu a scris cele 7 volume din seria „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, precum și alte lucrări. A trecut la Domnul la 1 mai 2006, fiind urmat la două luni de soția sa, Ana.
Numele Ion Gavrilă Ogoranu este menționat, ca și lupta grupului condus de el în munții Făgărașului, în manualele școlare de clasa a XII-a, dar și de Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, care prezintă astfel fenomenul rezistenței armate din munți: “Prin lupta lor împotriva comunismului partizanii români şi-au pus în pericol viaţa şi libertatea. Unii dintre luptătorii anticomunişti au fost ucişi sau răniţi în timpul luptelor, alţii fiind capturaţi, anchetaţi şi judecaţi, împreună cu susţinătorii lor, de Tribunalele Militare (…). Pe lângă acestea au existat şi numeroase execuţii sumare, încălcându-se chiar sentinţele pronunţate în instanţele vremii (…).
Partizanii şi susţinătorii lor rămaşi în viaţă şi condamnaţi au populat Gulagul românesc, familiile lor
fiind persecutate, chiar deportate(…). Toate aceste experienţe-limită i-au marcat iremediabil pe
supravieţuitori şi pe urmaşii acestora. (…) Fără nici o îndoială, nu toţi românii s-au supus totalitarismului devastator impus de Stalin țării lor, deşi în zdrobitoare majoritate au făcut-o, unii (şi nu puţini) punând umărul din plin la „edificarea” comunismului. Partizanii anticomunişti au încercat să prezerve sau să recâştige măcar o parte din demnitatea României. Reuşita a fost doar parţială şi doar temporară. Rezistenţa armată anticomunistă face parte, chiar dacă nu integral, chiar dacă nu fără rezerve, din acel restrâns trecut recent recuperabil şi utilizabil pentru memoria colectivă românească, pentru memoria unei naţiuni care are puţine momente şi fenomene în care să se regăsească după cel mai devastator experiment politic, social şi cultural din istoria sa, comunismul.”
În vara anului trecut, rezistența armată anticomunistă a revenit în dezbaterea publică în cadrul controverselor stârnite la nivel politic de așa numita Lege Vexler, ca urmare a acuzațiilor aduse de unii numeroșilor exponeți ai Rezistenței care ar fi făcut parte din Mișcarea Legionară. Actualul Președinte al României, dl Nicușor Dan a intervenit atunci de câteva ori în debatere, declarând că „în Făgăraș există o asociație care se ocupă de promovarea rezistenței din munții Făgăraș. Între membrii rezistenței sunt câteva persoane care în trecut au făcut parte din mișcarea legionară. (…) Eu cred că e legitim să faci o organizație care să promoveze rezistența anticomunistă din munții Făgăraș” (14.07.2025). „În primul rând trebuie să fim mândri de rezistența anticomunistă din zona asta (Făgăraș – n.n.) (…) Nu se pune problema, memoria eroilor noștri va fi respectată.” (15 august 2025, Mănăstirea Sâmbăta de Sus)
A consemnat Florin Dobrescu (secretar al Fundației Ion Gavrilă Ogoranu)
