Este concluzia Congresului al XXIII-lea al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din România

     Un salon de restaurant încãpãtor asa cum existau în anii '80 a fost transformat ad-hoc într-o salã de conferinte. Putinã spoialã si mobilier modern au creat ambientul pentru Congresul XXIII al Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din România. Chiar dacã nu se asemãna, nici pe departe, cu sãlile de conferinte ale conducãtorilor actuali ai tãrii si ai institutiilor publice, fostii detinuti politici s-au declarat multumiti si în consecintã au multumit gazdelor. ,,Am acceptat multe umilinte, iar conditiile de aici sînt un lux. Bucuria noastrã are însã cu totul alte cauze, întîlnirea încã odatã a noastrã, a tuturor din tarã. Pentru cã este într-adevãr o bucurie sã ne revedem, sã discutãm, avînd în vedere vîrsta la care am ajuns" au spus fostii detunuti politici. A fost prima datã cîn am participat la congresul anual al AFDPR. Am stat în fata unor oameni ale cãror fete nu arãtau grelele suferinte prin care au trecut din cauza statului român, dar pe care le-au suportat cu multã demnitate. În sala de la ,,Aurora" din Mamaia s-au adunat laolaltã mii de ani de temnitã comunistã, de muncã istovitoare în lagãre, de foame, frig si de umilinte de neimaginat. Fostii detinuti politici au depãsit obstacolele pãstrîndu-si demnitatea. Au format un grup unit de români care pot spune cã au învins un regim, un regim dictator, nemilos si criminal. Vocile fostilor detinuti politici s-au fãcut auzite si la acest congres de septembrie 2016, dar prea putin au depãsit zidurile sãlii de evenimente. ªi asta pentru cã invitatiile lansate în mediul public, la autoritãtile centrale, asociatii, institutii publice, Casei Regale, presei n-au fost onorate. Congresul s-a încheiat, cum este normal, cu o rezolutie care n-a avut însã ecou în media, reporterii fiind mai degrab atrasi de can-canuri de tot felul sau de politicienii în cãtuse. Ce stire de senzatie poti obtine de la un congres al vîrstnicilor? Ce au ei de spus celor tineri? Cam asa s-a tratat în redactiile de stiri Congresul AFDPR. Nu departe de reactia premierului din 1990 cînd întreba: cine sînt ãstia si ce vor? referindu-se la deportatii în Bãrãgan în noaptea de Rusalii a anului 1951. Radu Preda, presedintese IICCR, prezent la congres, a atras un zãmbet de multumire prin alocutiunea tinutã: ,,Ce se va întîmpla cînd nu veti mai fi? Ce va face societatea noastrã? ªansa României ar fi sã atrageti în AFDPR persoane mai tinere, adevãrati români. De pe acum mã declar, orfan de voi!". Fostii detinuti politici sînt persoane vîrstnice, majoritatea trecute de 75 de ani. Dacã statul român si-a fãcut datoria fatã de fostii detinuti politic? Cu sigurantã, NU. România n-a condamnat comunismul si implicit n-a recunoscut lupta anticomunistã. Spun asta pentru cã faptele, deciziile si actele normative ale ultimilor 26 de ani nu evidentiazã nicio reparatie moralã fatã de luptãtorii anticomunisti. Regimul instalat în România dupã 1944 a promovat non valorile si a distrus elita intelectualã a tãrii. România a devenit astfel un lagãr întins între granitele ei. Dupã zeci de decenii nu s-a schimbat nimic. Copiii si nepotii celor veniti pe tancurile sovietice au preluat frîiele tãrii ca pe o mostenire picatã din cer. Mîna de oameni care s-a opus comunizãrii României a ajuns la doar 4000 de persoane, selectia naturalã luîndu-si tributul firesc. Este singurul filon al demnitãtii care mai existã în România si care se înclinã atunci cînd se vorbeste despre neam, tarã si drapel. Congresul XXIII al AFDPR a fost o lectie deschisã de istorie, o istorie realã, nefalsificatã de vreun ins cu pretentii de istoric, asa cum s-a petrecut în 1948. A fost o lectie de demnitate în care s-a predat si respectul si onoarea de a fi român.

Rezolutie în douã puncte
 

     Asociatia Fostilor Detinuti Politici din România a organizat la Mamaia, în perioada 15-18 septembrie 2016 Congresul XXIII al AFDPR. Au participat 210 de membri din cadrul filialelor din tarã ale Asociatiei. Pe parcursul celor douã zile au fost dezbãtute o serie de probleme cu care se confruntã membrii AFDPR, iar la capãtul dezbaterilor a fost stabilitã o rezolutie. Congresul a debutat cu o rugãciune rostitã de fostul detinut politic, prof. Nistor Man, vicepresedintele AFDPR si presedintele filialei Mures. U moment de reculegere în memoria colegilor de suferintã care au plecat dintre noi a urmat rugãciuii ,,Tatãl Nostru". Presedintele AFDPR, Octav Bjoza, a prezentat o dare de seamã a activitãtii Asociatiei în anul ce a urmat Congresului XXII organizat la Râmnicul Vîlcea. Au fost prezentate si rapoartele cenzorilor. Lucrãrile Congresului s-au derulat sub auspiciile dialogului în care fiecare vorbitor si-a expus punctul de vedere, iar filialele din tarã si-au prezentat proiectele de viitor. Rezolutia Congresului s-a redactat în douã puncte. Primul se referã la completarea Decretului Lege 118 prin introducerea copiilor titularilor cu scopul obtinerii de indemnizatii si beneficii pentru acestia. Al doilea punct al Rezolutiei impune formarea unui Tribunal International care sã se pronunte asupra tortionarilor Rezistentei Anticomuniste.

Suferinta cotatã cît un salariu lunar al unui ,,nesimtit"
 

     Octav Bjoza, presedintele AFDPR, a deschis congresul prezentînd activitatea Asociatiei în ultimul an. A vorbit despre monumentul ,,Aripi" inaugurat în august la Bucuresti în memoria Rezistentei Anticomuniste prezentînd istoria facerii acestuia, dar si neajunsurile ulterioare ale investitiei. ,,Instalatia de iluminat de la monumentul ,,Aripi" nu functioneazã,doar la probe au aprins-o" a spus Octav Bjoza. A vorbit d eLegea 217 care, ,,fãrîmiteazã lupta anticomunistã pe criterii politice, religioase si d ecult". A insistat asupra prezentãrii de cãtre fiecare filialã a istoriei luptei anticomuniste în fata tinerilor. ,,Am tinut conferinte în fata a 1500 de elevi,studenti si profesori de istorie, la Parlament, la Fort 13 Jilava, la Casa de Culturã din Tg. Neamt, la Muzeul de Artã din Ploiesti, la Brasov, etc". Cînd s-a ajuns la recompensele date de statul român, presedintele AFDPR a declarat: ,,Trebuie sã încercãm sã rezolvãm cîte ceva, dacã îi lãsãm în pace ne taie si bruma pe care o avem, fãrîmiturile cãzute de la masa bogatilor. Am propus sã fie introdusi si copiii în Decretul Lege. Am cerut filialelor sã facã un recensãmînt pe care sã-l trimitã la centralã sã stim ce sã cerem. Doar jumãtate au trimis. Cum sã facã un buget cînd nu se stie cîti beneficiari vor fi? Vreau sã vã anunt cã au fost fãcute douã proiecte de lege. Unul, propus de Puiu Hasoti, vrea sã fie o revenire la Legea 221. Acesta propune despãgubiri de 2000 pînã la 5000 euro pentru suferinta noastrã. E rusinos sã apreciezi suferinta cu un salariu al unui ,,nesimtit" pe lunã. A venit de 5 ori la noi sã acceptãm proiectul de lege, dar am refuzat. Alt proiect vroia sã stabileascã ziua luptãtorilor anticomunisti la 26 octombrie. Dar noi avem ziua noastrã, de 9 martie. Am respins si acest proiect desi au insistat si pentru acesta. Mã întreb, cum faci legi fãrã sã ne întrebi pe noi, beneficiarii acestora? O propunere nu trebuie luatã de bunã întotdeauna. E rusinos! În toti acesti ani ce au trecut de la evenimentele din decembrie 1989, ne-au tot aruncat cîte o lege, ne-au ,,onorat" cu bani, sumele fiind cît un baccis de la masa bogatilor. E rusonos sã apreciezi suferinta cu un salariu lunar al unui ,,nesimtit". Este timpul sã nu mai acceptãm sã fim umiliti. Mai sîntem putini, iar rata mortalitãtii în rîndul nostru este foarte mare. Lunar se duc 222 dintre ai nostri. Mai sîntem 4000 în total" a spus Octav Bjoza, presedintele AFDPR.

Nicio Decoratie ,,Crucea Comemorativã Anticomunistã"
 

- Consantin Soare: ,,Sînt cel mai tînãr detinut politic, am 64 de ani. Sînt ortac din Motru, orasul care a dat prima scînteie a schimbãrii regimului comunist. În 1981 a fost prima revoltã anticomunistã, la Motru, fãcutã de ortacii din minã. Îmi doresc sã nu ne uitati!"

- Filiala din Caras Severin:,,Avem o delegatie de trei persoane. Am auzit spunîndu-se despre Ciuricã, fostul detinut politic decorat de presedintele tãrii. Ciuricã a fost fugar în Muntii Banatului, pe Valea Cernei. Tortionarul lui trãieste, azi, la Zlatna si primeste o pensie mare, pe cînd Ciuricã una foarte micã. Copiii lui au fost dati afarã din scoalã. Nu este corect sã existe discutii în privinta decoratiei lui. S-a vorbit aici si despre statutul AFDPR. Propun sã facem uz de statut, iar persoanele care aduc atingere Asociatiei si membrilor sãi sã li se aplice statutul". Octav Bjoza, presedintele AFDPR, a explicat modalitatea prin care se face selectia în cazul decoratiilor. ,,AFDPR a propus persoanele pentru decoratii. Ni s-a impus ca aceste persoane sã nu fi fost legionari, membri PCR. Pentru cei patru, Presedintia României a cerut CNSAS sã fie verificati. Dupã aceastã verificare, vã spun, cã n-a mai scãpat nimic. Trebuie sã stiti cã CNSAS tine cont de faptul cã dacã o persoanã a semnat vreun angajament, dar n-a prejudiciat o persoanã prin informãrile sale, este absolvitã de pedeapsã" a spus Octav Bjoza.

- Rizescu Sergiu, vicepresedinte AFDPR, presedintele filialei Arges: ,,În 1994 eram în Comisia din Camera Deputatilor pentru stabilirea sistemului de decoratii. Am înfiintat Decoratia ,,Crucea Comemorativã Anticomunistã". N-a fost datã niciodatã".

- Cornelia Fia: ,,Reprezint Asociatia Deportatilor din judetul Timis. Vã aduc salutul celor 2000 de persoane care mai sîntem în asociatie. Dacã acum sîntem 2000, în martie 1990 eram 9000. Diferenta o socotiti dumneavoastrã. Azi, rata de mortalitate este cumplitã, zilnic avem 4-5 persoane. Rolul nostru este sã prezentãm cine sîntem, tinerii trebuie sã afle despre noi. În 1990 Petre Roman întreba: ãstia cine sînt si ce vor? Nici azi nu stie si nici altii nu stiu. Vrem sã se stie. Încercãm sã predãm copiilor stafeta. Noi avem 1200 de copii de deportati. Dumnezeu sã vã aibã si sã ne aibã în pazã!".

Copiii fostilor detinuti politici introdusi în Decret
 

- Teodor Stanca, vicepresedintele AFDPR, a prezentat proiectul de lege care completeazã Decretul Lege 118: ,,Am avut în vedere o completare a Decretului Lege pentru a introduce si copiii fostilor detinuti politici. La articolul 5 am scris: sotul, sotia si copiii celui ucis sau exterminat, al celui executat si al celui care a decedat...vor beneficia de o indemnizatie egalã cu salariul mediu brut pe economie. Am vrut sã avem o completare similarã cu a Revolutionarilor, cu deosebirea cã ei au adãugat un coeficient de 1,2, noi, nu. În cazul copiilor vrem o indemnizatie lunarã egalã cu cea primitã de pãrinte. Ne vom referi la copiii nãscuti în închisoare, cei nãscuti dupã eliberarea din închisoare a pãrintelui. O altã variantã ar fi ca ,,sotul, sotia, copiii celui decedat dupã eliberare sã primeascã o indemnizatie egalã cu 50% din indemnizatia pãrintelui" Dar avem situatia în care sotia primeste 400 de lei, cum îi dai 50% din aceastã sumã? În acest caz am convenit sã avem un minim de 400 lei, procentul sã se aplice de la aceastã sumã în sus. În cazul titularului, avem art. 4 care are forma: ,,indemnizatia sã reprezinte 40% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare an de detentie" a prezentat vicepresedintele AFDPR, Teodor Stanca. Plenul congresului a agreat aceastã formã care va completa DL 118.

Comunismul a instalat productia de a ucide
 

- Nistor Man, vicepresedinte AFDPR: ,,Sîntem prezenti aici si sã ne îmbogãtim cunostintele. Sã vedem cine sîntem. Nu ajunge cã am suferit frigul, foamea, teroarea din închisorile comuniste pînã în 1964, dar am fost urmãriti pînã în 1989. Nu am primit de la SRI arhiva sã vedem de ce si cine ne-a urmãrit, cine au fost informatorii. CNSAS ne-a spus cã n-a primit arhiva de la SRI. Pentru cã SRI a preluat informatorii fostei Securitãti. Nicio închisoare din lume n-a întrerupt legãtura detinutului cu familia. Dar în România comunistã a fost întreruptã total. Eu am stat 13 ani în închisori si n-a stiut familia nimic despre mine. De douã ori m-au înmormîntat si mi-au fãcut parastas. Închisoarea este aici, un mormînt fãrã cruci. La Midia în lagãr, de exemplu, cînd am ajuns ieseau 4 oameni dezbrãcati complet si erau dusi la groapã, o groapã despre care nu s-a aflat nici acum. Lupta noastrã trebuie sã fie reactia unei natiuni pentru a-si pãstra instinctul de apãrare si conservare a natiunii române. Un sociolog francez, Stephane Courtois, a scris ,,Cartea neagrã a comunismului" în care scrie cã acest regim a avut 100 milioane de victime, mai mult decît cele douã rãzboaie mondiale. Primul Rãzboi Mondial a avut 20 de milioane de victime, iar al Doilea Rãzboi Mondial alte 60 milioane de victime. Era epoca în care asasinatul, crimele erau organizate ca orice productie industrialã. Era productia de a ucide. Un filozof grec spune cã rãul este infinit, numai binele este limitat, este frumos si educat. Orice crimã în masã care se produce, statul este cel care îi poartã povara. Penal rãspunde individul, iar civil statul trebuie sã rãspundã si sã despãgubeascã. În 1975, la 30 de ani de la rãzboi, nemtii au fãcut cerere la ONU pentru a obtine o prescriptie a vinovãtiei pentru crimele de rãzboi. ONU le-a rãspuns cum cã crimele contra umanitãtii nu se prescriu. Comunismul a rupt firul progresului omenirii, a contrazis si ignorat toate regulile, legile si declaratiile universale ale drepturilor omului. Noi, ca detinuti, aveam numai interdictii. 70% din detentie am petrecut-o la muncã. Noi, fostii detinuti politici, am construit 72% din Canalul Dunãre-Marea Neagrã. Noi, detinutii din Peninsulã am construit stadionul din Constanta. Am lucrat la Hidrocentrala de la Bicaz, noi an lucrat în Balta Brãilei. Am lucrat cu foamete multã. Statul sã ne plãteascã toate acestea. Dar sã stiti cã rãul nu se poate plãti cu nimic. Trebuie sã ne cinstim mortii. Popoarele care nu si-au cinstit eroii si mortii au dispãrut. Sã sperãm sã nu se întîmple asa si la noi".

- Pop Vasile, presedintele filialei AFDPR din Alba: ,,Vom avea un eveniment special în aceastã toamnã la care vrem sã participati cît mai multi. Pe Multele Mare au fost descoperite osemintele a cinci luptãtori din Grupul Dabija, în pivnita unei case. De asemenea, au fost descoperite osemintele a doi tãrani care au luptat alãturi de grupul Dabija. Vrem sã facem reînhumarea lor la baza monumentului edificat în centrul Albei Iulia".

10 ani de detentie pentru cã n-a vrut sã fie ofiter
 

     ,,Era în iunie 1950 cînd am fost arestat si dus la Securitate. Totul a pornit de la faptul cã am refuzat sã devin ofiter desi am urmat cursurile ªcolii de Ofiteri. În prima fazã m-au trimis pe granitã, la Stamora Moravita, m-au dus apoi la ªcoala dde Ofiteri Deva, dar am refuzat din nou. M-au trimis la Grãniceri de unde am fost repartizat la Centrul de Securitate Brad. Am stat acolo o lunã. Refuzul meu i-au fãcut pe sefi sã mã degradeze. Aveam 25 de ani. Nu aveam altã solutie decît sã mã alãtur fugarilor din muntii. Exista grupul Vlad Tepes II condus de Victor Lupsa. Ziceau cã sînt bine organizati si au legãturã cu Franta prin ambasadã. Grupul se baza pe principii solide cu care eu eram de acord: credintã, pace, libertate, fãrã crime. Satul Nereju a sustinut în întregime organizatia Vlad Tepes. Erau 650 de oameni care n-au acceptat plata despãgubirilor de rãzboi si pierderea Basarabiei. Securitatea a început arestãrile. Initial am vrut sã plec din tarã, dar nu puteam sã-mi pãrãsesc pãrintii si tara. Am fost arestat si dus la Securitatea din Focsani. Într-o dubã ne-au încãrcat, eram 23 de persoane. Comandant era Goiciu, o namilã de om, unul foarte dur. Printre noi era si un avocat cu studii la Berlin si avea 85 de ani. Goiciu ne întreba de avere si ne bãtea. Eu nu aveam avere, dar tot m-a bãtut. Ne-a bãgat într-o celulã cu ciment pe jos, fãrã paturi, micã. Eram 6 persoane. Ne întorceam la comandã cã nu aveam loc, dormeam pe jos. Am stat acolo un an si jumãtate. Ne scoteau la anchete si eram bãtuti. Mie îmi cerea sã-i spun parola grupului, dar nu aveam nicio parolã. Într-un timp mi-a zis de ,,guritã" spunînd cã e parola. Dar era o poreclã a mea în sat. La muncã ne scoteau numia noaptea. M-au dus la Gherla unde comandant era Istrate. Ne-au transportat cu un vagon în care ne-au închesuit cam 113 peroane. Celula de la Gherla era plinã de plosnite, a fost un chin timp de 2 luni. Ne aducea o pîine de 3 kg pe care trebuia s-o împãrtin la 113 persoane. Foloseam un plachiu sã putem tãia bucãti mici, era ca o anafurã. Dupã ce o împãrteam aduceau altã pîine. Era un început de reeducare. Am scãpat de reeducare pentru cã medicul m-a scos de acolo. Dar am ajuns la Baia Sprie, la mina de plumb. Nu stiam nimic despre munca în minã, dam cu barosul de îmi iesea sîngele din mîini. Lucram numai noaptea. Aveam normã, 4 tone de material pe sut. Au murit multi oameni acolo. Am stat la minã 4,5 ani, dar am scãpat cu viatã. M-au mutat iar la Gherla, unde am stat un an, apoi la Aiud unde am lucrat în fabricã. De aici m-au trimis în Balta Brãilei unde am rãmas pînã la eliberarea din 1964. Am avut o condamnare de 10 ani pentru crimã de uneltire împotriva orînduirii sociale. Toate condamnãrile aveau aceleasi acuzatii. Speram cã suferinta noastrã îi va determina pe cei tineri sã gîndeascã altfel, sã-si iubeascã neamul, tara si pãmîntul. Ne-am înselat amarnic. Tinerii de azi spun: arde satul, plec în altul". Ei iubesc tara doar din gurã, nu cu inima. Am fost în satul meu si am plîns. Pe vremuri cînd tãiam un copac, tata îmi spunea de ce n-am gãsit altul sã-l tai cã ãsta e frumos. Acum taie la ras. Nu mai existã credintã si nici respect. Vreau sã spun cã nu am regretat niciodatã ceea ce am fãcut, am fãcut totul constient" a spus luptãtorul Grigore Pepene de 91 de ani, originar din comuna Reghiu-Vrancea, membru în filiala Brasov a AFDPR.

,,Mã îndeamnã mortii sã rostesc adevãrul"
 

     Soare Constantin este cel mai tînãr fost detinut politic cu 6,4 ani de închisoare dupã revolta din 1981 de la Motru. Dupã detentie, a avut domiciliul obligatoriu la Slatina. Suferinta lui nu s-a încheiat însã dupã detentie si domiciliul obligatoriu, ci a continuat si la Revolutia din Decembrie 1989. A scris un volum de carte ,,Mã îndeamnã mortii sã rostesc adevãrul" în care descrie calvarul din Decembrie 1989 pe care l-a trãit, aducînd dovezi în sprijinul acuzatiilor aduse cãlãilor de la Timisoara. Are în lucru încã un volum, ,,Diamantul slefuit" în care vorbeste despre Slatina, locul în care mai marii regimului comunist dobîndeau averi de milioane de dolari din slefuirea diamantelor. Soare aduce elemente noi în cazul conturilor din Elvetia ale familiei Ceausescu. Constantin Soare îsi începe povestea asa: ,,Sufeream de foame, nu mai puteam munci în minã. Erau ratii de alimente, era o crizã continuã care se adîncea. Nu mai era nici zacusca obisnuitã cu care intram în sut. Vitrinele magazinelor erau goale. Nu mai puteam ridica cintrele din minã care aveau 90 kg. Dar la minã am vãzut frãtia, românii adevãrati. Primeam o felie de pîine pe zi. La 19 octombrie, ortacii s-au revoltat. Au iesit în stradã cei din Motru Vest. I-au chemat la Securitate si au arestat 3 maistri. Seara schimbul III a refuzat sã mai intre în sut, iar schimbul II li s-a alãturat. Erau 7000 de oameni în stradã. Li s-au alãturat si oamenii din oras, de la bãtrîni, femei pînã la copii. Eram 12.0000 de oameni în stradã, în fata clãdirii consiliului popular. Toti am cerut pîine. ªeful consiliului s-a apãrat spunînd cã nu el este vinovat ci Ceausescu. Am cerut sã fie eliberati maistrii arestati. Ne-au mintit cã vor fi eliberati, dar ei erau deja la Tg. Jiu în anchete. Am intrat peste ei în clãdire. Am gãsit frigidere încãrcate cu cîrnati, bãuturi scumpe. Pe toate le-am aruncat pe geam în stradã. Am aruncat si 2 butelii de aragaz. M-au arestat si închis. Am trecut prin închisorile de la Rahova, Aiud, Baia Mare, Calea Rahovei 137 unde era Securitatea. La Rahova am stat 2 ani. M-au eliberat prin Decretul din 1988. Pãrãseam închisoarea la 4 martie 1988, dar mi-au dat domiciliul fortat în Slatina. A fost foarte greu. În 17 decembrie 1989 m-am dus la Timisoara pentru a mi se ridica domiciliul, fãrã sã stiu cã acolo este revoltã. În noaptea de 19 spre 20 decembrie am fost lovit puternic la cap. M-am trezit într-o masinã în miscare în care erau cadavre. Pe traseul Timisoara-Slatina am reusit sã aflu cã în masinã erau 27 cadavre, iar în alta mai erau 40. Ajuns la Slatina am fost scãpat de omul de la Morgã care mã cunostea. I-au adus acid sulfuric de la Bucuresti pentru a arde cadavrele din masina în care eram eu. Masina a fost dusã la ªcoala de Politie de la Slatina unde comandant era Dobrinoiu Gheorghe. Pe el l-a trimis Elena Bãrbulescu, sora dictatorului, la spitalul din Timisoara sã ,,rezolve" mortii. Avea porecla Grui Vasile.
     Cealalatã masinã cu cadavre, 40, a fost dusã la Bucuresti unde le-au ars. Împreunã cu Dobrinoiu au lucrat Teodor Ardelean, Diamandescu Corneliu, Chitac Mihai. Ei au furat mortii pentru a nu se afla cã au fost împuscati, apoi i-au ars sã nu se vadã urmele. Acest Grui Vasile a împuscat 8 persoane în liftul spitalului din Timisoara. Dobrinoiu erau doi frati din Câmpulung Musxel, mineri. Grui Vasile este agent KGB. Dupã 1990 a ajuns la Pitesti si apoi la Bãneasa comandantul ªcolii de ofiteri. ªi la Mineriadã a fãcut 4victime" relateazã Constantin Soare. (Lucia Baki)Securitatea din Focsani. Într-o dubã ne-au încãrcat, eram 23 de persoane.

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."