Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale România regresului mental
România regresului mental

 

     ,,În România se trăieşte greu“ a devenit aproape un imn naţional. Economia şi administraţia este la pămînt, iar societatea disfuncţională ne abrutizeză continuu. Este tot mai greu să trăim cu adevărat, să ne rupem din statutul de semianimale sociale pentru care rutina zilnică presupune mersul la servici (sau depresia pentru cei care au rămas şomeri), grijile privind hrana şi îndobitocirea în faţa televizorului. A dispărut din majoritatea dintre noi dorinţa de a evolua spiritual, de a trăi cu adevărat, de a citi, de a se bucura, de a da hrană adevărată sufletului şi minţii. Dealtfel, nici mijloace nu mai avem pentru aşa ceva. Cel mai ieftin refugiu din grijile cotidiene este de departe televizorul. Însă este şi cel de cea mai slabă calitate, cu emisiuni de prost gust, care parcă au ca unic scop abrutizare culturală. Pe de o parte se promovează emisiuni senzaţionaliste, unde dramele umane sînt exploatate şi tîrîte în derizoriu, iar pe de altă parte emisiuni parcă născocite de celebrele ,,ţaţe“ care locuiesc la bloc şi nu lasă nici musca să treacă fără să o ia în vizor. Ni se bagă pe gît bucăţi din ,,inimitatea“ unor aşa zise vedete şi sîntem obligaţi să vedem cum manîncă, cum se întreţin şi cum se bronzeză la solar. ,,Scandalurile“ au ingrediente de telenovelă, cu un senzaţional forţat, căutat cu lumînarea de realizatori. Mahalagismul e la loc de frunte în toate mediile şi asistăm la o adevăată campanie de promovare a inculturii, a unui reinventat ,,om nou“ avid după manele şi scandal. Nici emisiunile politice nu fac excepţie. Se vorbesc miliarde de cuvinte fără încărcătură, toate despre un viitor iluzoriu, cu mulţi ,,vom face“ şi puţini ,,am făcut“. Cultura adevărată este greu accesibilă şi scumpă, departe de cei care vor într-adevăr să iasă din mocirla cotidiană. Manifestările culturale sînt politizate la maxim, fiind de fapt un compromis. Cu o generaţie pentru care valorile constau în tipul telefonului mobil, a maşinii pe care o conduc şi a ,,jmekeriei“ România se va trezi în cîteva zeci de ani că nici măcar ,,creiere“ nu mai poate exporta. Că va fi condusă de oameni care se vor revendica în ,,Vanghelie“, că va avea o elită a artiştilor cu blazonul ,,de la Ştefăneşti“ şi că se va urmări exclusiv OTV. (Alin Bujor)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 129 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4766043

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare