Umilinţa cea de toate zilele

Haideţi împreună să facem o plimbare prin România. Aşa cum o fac de două săptămîni candidaţii la preşedinţie. Ei în felul lor, iar noi, cetăţenii cu drept de vot, în felul nostru. Că oricum facem parte din lumi diferite. Ei, politicienii, fac turul ţării organizînd mitinguri, lipind afişe, spînzurînd bannere şi steaguri, împărţind mici, bere, zahăr, făină, aruncînd promisiuni, lozinci, sloganuri, vorbe goale. Noi, cealaltă lume, vedem şi trăim realitatea cu ochii deschişi. Poposim la spital. Vedem pacienţi disperaţi, chinuiţi de boli, fără şanse de vindecare din cauza sărăciei din spital. Mulţi sînt trimişi acasă pentru că unitatea nu dispune nici de strictul necesar pentru a-i trata, iar medicii şi asistentele sînt în prag de grevă pentru că salariile le-au fost diminuate. Ajungem la şcoală. Elevii asistă la ore cu două rînduri de cojoace, iar dascălii lor le povestesc despre legea salarizării unice care le-a redus lefurile cu cel puţin 30%. Procesul educaţional este afectat mai nou şi de campania devenită isterie a gripei noi. Poposim la primării. Proiectele pompoase de dezvoltare rurală zac în sertare sau în visele primarilor aşezaţi în jeep-uri şi costume noi. Nu mai au bugete, nu mai au vorbe dulci pentru cetăţeni, nu mai au răbdare, nu mai au timp pentru problemele celor care i-au votat pentru că sînt ocupaţi cu licitaţii pe SEAP, cu calculul comisioanelor de la lucrările angajate, cu campania şefilor lor de la centru, cu lipitul afişelor. Ajungem la medicul de familie. Ne consultă, ne scrie reţeta, dar nu înainte de a verifica dacă am plătit la Casă. Aşteptăm în frig o oră, două, trei pînă vine răspunsul telefonic. Rupe reţeta că nu mai poate prescrie medicamente gratuite sau compensate. Trebuia să ne îmbolnăvim la începutul lunii, nu după data de 10. Am pierdut o jumătate de zi, fără rezultat. Batem la uşa farmaciei din colţ. Cerem medicamente. Ne apostrofează farmacista şi ne trimite la altă farmacie. Avem nevoie de aprobări, de copii după buletin, de bani, de răbdare. Ne ducem la asociaţia de proprietari pentru a lăsa acolo ultimii bani din portofel. Ne înşiră: apa costă 10 lei, căldura... canalul... gunoiul... cheltuielile de pe scară .... restanţa... Totalul depăşeşte suma de bani pe care o avem. Mergem la magazin să cumpărăm pîine, lapte, cartofi. Nu ne dă bon de casă vînzătoarea, dar ne urlă în ureche că nu ajung banii puşi pe tejghea. Renunţăm la lapte şi cartofi şi cerem doar o jumătate de pîine. Mergem mai departe la poştă. Coadă mare. Aşteptăm liniştiţi să ajungem la rînd. O funcţionară sictirită ne spune că n-am primit bani. O fi de vină copilul care n-a reuşit să ne trimită, o fi de vină patronul care este în criză, o fi de vină Casa de Pensii care n-are buget, o fi de vină FMI că n-a băgat tranşa, o fi de vină...Dumnezeu mai ştie! Ne tot gîndim... Poate primim mîine că e altă zi. Ne îndreptăm către Gară. Pe drum citim pe stîlpi, pe ziduri tot felul de afişe, bannere, postere mari cît ziua în care ne-am plimbat peste tot şi am fost umiliţi. Mulţi bani s-au mai chetuit pe toate astea. Dar sînt milioane de euro, nu doar cîteva sute de lei aşa cum avem noi lunar. Ei sînt „oameni mari“, iar noi simpli cetăţeni. Ajungem la Gară şi cerem un bilet de tren pentru acasă. Casieriţa ne spune sec că nu mai circulă trenul că sînt costurile prea mari şi s-a anulat. Plecăm pe jos spre casă cu ochii pe reclamele spînzurate peste tot. Sînt atît de mari de parcă ne ţin de urît pînă acasă că oricum ne prinde întunericul din urmă. (Lucia Baki)

Comments

Comentariu nou

Cautare

Cele mai noi articole

Cele mai citite articole

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba.

S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...