,,Silvia a născut doi băieţi peste fire de voinici şi frumoşi. De aceea Amulius a poruncit unui slujitor să-i ia şi să-i arunce...Punînd deci slujitorul pruncii într-o albie, a coborît la rîu ca să-i dea pe gîrlă...Valurile au luat albia şi purtînd-o uşor au dus-o pe un loc şes. Era însă în apropiere un smochin sălbatic...Aci se spune că au fost lăsaţi pruncii şi a venit lupoaica să-i alăpteze...Faustulus, porcarul lui Amulius, a luat gemenii, fără să ştie nimeni...Se spune că copiii au învăţat să scrie şi toate celelalte cîte trebuie să înveţe fiii de nobili. Se spune că ei au căpătat numele de Romulus şi Remus de la alăptat, pentru că fuseseră văzuţi sugînd la lupoaică“ (Plutarh, Vieţi paralele)

     Pseudo-istoricii încearcă să ne spună că de la ,,Rîm“ ne tragem, dar nu este adevărat. Pentru poporul nostru cucerirea romană nu este o fericire. Dimpotrivă, acum două mii de ani s-a produs un măcel în interiorul arcului carpatic interpretat de alţii ca civilizaţie daco-romană. Un lucru trebuie însă să fie clar. Dacii au fost daci şi romanii au fost romani. Cohortele care au venit în Dacia nu au vorbit latina pură. Se vorbeşte de latina vulgară-aşa au fost şi cei care ne-au colonizat. În afara legendei, toată civilizaţia Romei se datorează de fapt Greciei antice, cultură, arheologie, panteon. Originea Romei a devenit un subiect propice pentru numeroase speculaţii chiar înainte ca oraşul să dobîndească importanţa de mai tîrziu, iar în onoarea sa au fost create o varietate nesfîrşită de legende fondatoare. Punctul de început al tradiţiei originare a fost crearea unui fondator ,,Romulus“ al cărui nume pleacă de la numele oraşului. În jurul acestui personaj legendar au fost create numeroase basme populare, menite să-i confere un chip uman şi un destin eroic. Romulus a fost înzestrat cu un frate geamăn, Remus şi asociat cu Marte, zeul protector al Romei. Se spune că, fiind un copil nedorit şi nelegitim, Romulus a fost aruncat în Tibru, dar a fost salvat pentru Roma de providenţă care a dirijat rîul în aşa fel încît l-a dus la mal, o lupoaică l-a alăptat, iar păstorul Faustulus l-a crescut în apropierea locului unde avea să se înalţe viitorul său oraş. Se spune că Romulus a întemeiat o aşezare pe colina Palatin, iar Remus a încercat să colonizeze colina Aventin şi le-a oferit soţii coloniştilor săi răpind femeile din comunitatea sabină vecină de pe colina Quirinal. Legenda lui Romulus în versiunea sa autohtonă a apărut în secolul IV î.Hr., iar faptul că în 296, în Forum, a fost amplasată o statuie de btonz reprezentînd o lupoaică alăptînd doi copii gemeni demonstrează că în acea epocă principalele elemente ale legendei erau deja cunoscute la Roma.

Instaurarea Romei în centrul Italiei
 

     Cumpărîndu-i pe gali, romanii au obţinut pentru oraşul lor un răgaz de 800 de ani, pînă cînd un alt nordic, regele vizigoţilor, a cucerit Roma în anul 410 d. Hr. Romanii au învăţat de fapt din pierderile acumulate în războaiele lor, mai ales acelea cu Hanibbal care era aproape să cucerească Italia. Victoriile durabile ale Romei au fost prefaţate aşadar de un mare dezastru. Anticipînd viitoarele incursiuni ale galilor, a fost construit un zid solid de piatră cu o grosime de 360 cm şi o înălţime de 720 cm, susţinut parţial de timpuriul agger care a fost ridicat la aceeaşi înălţime, în jurul întregului oraş, inclusiv al colinei Aventin, un circuit de circa 9 km, numeroase rămăşiţe ale aşa zisului zid servian au dăinuit. Una dintre acestea poate fi văzută de vizitatorii Romei imediat ce ies din principala gară a oraşului. Însemnele zidarilor prezente pe blocurile mari de tuf calcaros sugerează faptul că Roma este posibil să fi folosit o echipă de constructori greci. Romanii au cucerit în timp populaţiile înconjurătoare astfel încît Roma va deveni dintr-o forţă locală un veritabil imperiu. În 325 romanii au timis oameni care au traversat Apeninii Centrali prin Lacus Fucinus şi au ajuns pe coasta Mării Adriatice. Dar înainte de a putea încheia o astfel de operaţiune, un atac frontal asupra regiunii Samnium din partea samniţilor a pus întreaga ofensivă romană în impas. Preţul acestei înfrîngeri a fost un tratat prin care samniţii au dobîndit Fregellae şi alte avanposturi romane, precum şi 600 de călăraşi luaţi ostatici. Soldaţii romani înfrînţi au fost obligaţi să treacă dezarmaţi prin jugul format de lăncile învingătorilor, iar după ce au fost umiliţi au fost lăsaţi să plece. Acestea sînt celebrele ,,furci caudine“. Pentru romani însă pacea caudină a fost mai degrabă o pauză pentru reorganizare. În următorii cinci ani ei au făcut recrutări pentru infanteria tot mai numeroasă, ale cărei efective au crescut de la două la patru legiuni de cîte 4200 de oameni fiecare. După numeroase pierderi romanii au recuparat teritoriile pierdute, i-au alungat pe samniţi din Tarracina, iar Capua a capitulat. În următorii doi ani au recucerit linia rîului Liris şi au consolidat-o cu o colonie latină la Interamna. De fapt, imperiul roman a fost unul al coloniilor în întreaga sa existenţă. Cu scopul de a-i izola pe samniţi de aliaţii lor romanii au anexat la nord teritoriul sabinilor, cărora li s-a acordat ,,civitas sine suffragio“ extinzînd teritoriul roman dincolo de Marea Adriatică pe a cărei coastă a fost creată o colonie latină la Hadria. Prin înfrîngerea regelui Epirului care a fost chemat să lupte împotriva sa, Roma şi-a anunţat de fapt extinderea spre alte orizonturi. Republica romană era acum recunoscută ca una dintre ,,marile puteri“ şi putea juca important în politica din zona Mării Mediterane.

Elaborarea Constituţiei
 

     Odată cu extinderea sa, statul roman începe să-şi elaboreze Constituţia. Succesul său practic s-a datorat în parte structurii relativ simple pe care a păstrat-o administraţia. Comunitatea romană a rămas una de tip agrar omogen, iar oraşul Roma, deşi era de acum cel mai mare din toată Italia, nu avusese încă nevoie de o administraţie mai complexă sau de supravegherea populaţiei. Prin consolidarea prerogativelor tribunilor s-a obţinut dreptul suprem de a se face apel la o adunare populară împotriva sentinţelor magistraţilor, cazurile penale grave şi în special cele care presupuneau condamnarea la moarte sau la exil se încheiau de obicei printr-un proces popular. Magistraţii romani se abţineau să facă arestări la domiciliul unui cetăţean astfel încît cetăţeanul roman avea şanse foarte reduse să fie privat de libertate datorită hotărîrii unui magistrat. Dreptul roman a pus de fapt baza studierii acestei ştiinţe inclusiv în istoria modernă şi contemporană. În facultăţile de drept există un capitol care se intitulează ,,Drept roman“. Cu timpul romanii cuceresc întreaga Italie făcînd dintr-un oraş stat un adevărat imperiu.

Statul roman
 

     Statul roman s-a format după alungarea în 510 î.Hr. a lui Lucius Tarquinius, ultimul rege etrusc al Romei. Lucius Brutus, conducătorul luptei împotriva lui Tarquinius, a pus bazele unei guvernări republicane cu sediul la Roma, dar puterea deţinută anterior de monarhie, este transferată aristocraţiei latifundiare, patricienii, care conduceau statul prin intermediul a doi magistraţi principali, sau consuli, numiţi pentru perioade scurte, prin rotaţie şi a unui senat. Clasele de jos, plebeii, aveau proprii lor reprezentanţi. Vestita modestie a conducătorilor este dovedită şi de exemplul lui Lucius Cincinnatus care la alegerea sa în funcţia de consul este găsit arînd singur pămîntul fermei sale. Marcus Cato ( 234-149 î. Hr. ) cunoscut sub numele de ,,Cenzorul“ datorită unui simţ al datoriei foarte dezvoltat, îşi păstrase un stil de viaţă modest în ciuda opulenţei şi rafinamentului timpului, consecinţe ale influenţei greceşti. Sistemul de conducere adoptat nu era însă considerat potrivit de către generalii autocraţi, care în timpul expansiunii republicii-inclusiv războaiele punice purtate cu Cartagina pentru controlul spaţiului mediteranean, au adus Romei victoria în faţa celui mai mare rival. Ultimul dintre aceşti comandanţi, Octavius cunoscut sub numele de Augustus Caesar a devenit unic conducător, folosindu-se de introducerea unui nou sistem, combinaţie între ideile republicane şi puterea militară. În acest mod s-au pus bazele Imperiului Roman.

Cezar asasinat
 

     La ideile lui Marte, în ziua de 15 martie 44 î.Hr. dictatorul Iulius Caesar a fost asasinat de un grup de senatori romani condus de Brutus şi de Cassius, care se temeau că acesta intenţiona să se autoîncoroneze rege. Augustus Cezar este de fapt primul împărat al Romei şi a stabilit un sistem imperial care a transformat istoria Europei şi şi-a cîştigat veneraţia poporului.

Octavian
 

     Cînd vestea morţii lui Cezar a ajuns la Apollonia în Grecia, un student în vîrstă de 18 ani a luat hotărîrea de seamă de a se întoarce imediat în Italia. Tînărul era Octavian, nepot şi moştenitor al lui Iulius Caesar. Octavian s-a dovedit imediat a fi un politician abil şi neîndurător. Exploatînd reputaţia unchiului său care devenise erou naţional datorită cuceririlor sale. Ajuns la Roma, s-a aliat cu Marc Antoniu şi i-a izgonit din oraş pe Brutus şi pe Cassius. Octavian a dispus uciderea a 300 de senatori ca să le confişte averile şi să-şi plătească legiunile. Octavian şi Antoniu au nimicit forţele lui Brutus şi Cassius în anul 42 î. Hr. Învingătorii şi-au împărţit imperiul între ei. Domnia lor bicefală a durat 12 ani. Antoniu între timp se căsătoreşte cu Cleopatra, regină a Egiptului care se trăgea din familia Ptolemeilor. Octavian îl provoacă pe Antoniu să intre într-un război civil şi îl înfrînge în bătălia de la Actium pe teritoriul Greciei în anul 31 î. Hr. Cleopatra se sinucide şi Egiptul este anexat ca provincie romană. Octavian nu dorea să împărtăşească soarta unchiului său rămînînd ,,princeps“ în teorie domnind în parteneriat egal cu Senatul. În practică, el a acţionat însă ca monarh suprem. A manipulat alegerile pentru magistraturile romane şi a redus prerogativele Adunării Populare. Controlul armatei a fost păstrat pentru el. Octavian a fost un conducător rece, calculat şi sprijinit de abila sa soţie, Livia. El a înţeles că poporul roman dorea mai presus de orice stabilitate şi prosperitate. În anul 27 î. Hr. Senatul i-a acordat numele sacral de ,,Augustus“ şi a hotărît ca în onoarea lui a opta lună a anului să poarte numele de August. Acest lucru a fost păstrat pînă în ziua de astăzi. Mai tîrziu, Augustus avea să fie proclamat zeu iar în onoarea lui s-au construit numeroase temple.

Duşmanii Romei
 

     Roma nu a fost temelia civilizaţiei europene cum se susţine fals în unele medii academice sau mai puţin academice. Stat bazat inclusiv pe un sistem militarist, a distrus tot ce i-a ieşit în cale astfel încît căderea ei a lăsat Europa un timp fără nici o alternativă. Duşmanii Romei au fost redutabili, iar capitularea lor pe rînd a fost cîte o lovitură dată civilizaţiei de pînă atunci a omenirii. Cartagina a fost unul dintre cei mai redutabili duşmani ai Romei. Oraş-stat întemeiat pe litoraluil mediteranean al Africii de Nord, astăzi Tunisia, de către fenicieni, a devenit unul dintre importantele centre feniciene ale Mediteranei de Vest. Între 500-300 î. Hr., Cartagina s-a aflat frecvent în război cu grecii din Sicilia. Tot în această insulă s-a dat confruntarea cu Roma pentru controlul Mediteranei occidentale ce a dus la cele trei războaie punice, numite astfel de numele roman al cartaginezilor, poeni, de unde derivă şi ,,fenicieni“. În ciuda campaniilor eroice ale generalului cartaginez Hannibal, cel de-al doilea rzboi punic a costat flota şi toate posesiunile ei din afara Africii. În anul 146 î.Hr. oraşul a fost distrus din temelii, la sfîrşitul celui de-al treilea conflict cu Roma. Pe vremea lui Iulius Caesar a renăscut ca o colonie romană. Sub Sfîntul Ciprian a devenit un centru al creştinătăţii. În anul 439 vandalul Genseric cucereşte oraşul şi îşi stabileşte acolo capitala. Mai tîrziu va fi parte a Imperiului Bizantin şi va fi distrus de arabi în anul 697 d. Hr. Alţi duşmani de seamă ai Romei au fost Mithridate, regele Pontului, Vercingetorix, Filip V al Macedoniei, generalul evreu Josephus Flavius, Boudicca, Decebal şi nu în ultimul rînd Attila.

Spartacus
 

     Istoria lui Spartacus este aproape de necrezut. El a înfruntat Roma chiar acasă la ea şi i-a făcut pe aristocraţi să tremure. Unele surse spun că a fost capturat în timpul incursiunilor armatei romane în Tracia. Mai plauzibilă este însă sursa conform căreia a fost soldat roman care s-a oferit voluntar şi a dezertat. A fost prins şi băgat într-o şcoală de gladiatori. Epopeea lui începe în anul 70 î. Hr. cînd evadează din şcoala de la Capua şi se dedă la acte de brigandaj băgînd spaima în întreaga Italie. Deşi cinematografia a făcut din el un erou care luptă pentru libertate el a fost de fapt doar un hoţ la drumul mare. Majoritatea sclavilor care au fugit cu el erau traci şi gali. După ce a învins pe rînd armatele unor pretori a fost învins de Crassus. Plutarh descrie: ,,Şi astfel s-a năpustit asupra lui Crassus prin mijlocul armelor şi rănilor, dar n-a reuşit să-l lovească, deşi a ucis doi centurioni care îl atacaseră. În cele din urmă, cînd toţi oamenii din jurul său pieriseră, s-a prăbuşit şi el, rănit de moarte, la pămînt“. Alţi 5000 de răzvrătiţi au fost nimiciţi de armata lui Pompei care i-a masacrat pînă la ultimul om. Despre soarta lui Spartacus nu s-a mai ştiut nimic după bătălie.

Decebal
 

     Cassius Dio scria despre Decebal: ,,Era foarte priceput în ale războiului şi iscusit la faptă, ştiind să aleagă prilejul pentru a-l ataca pe duşman şi a se retrage la timp. Abil în a întinde curse, era viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrîngere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor“. Cu mai bine de un secol ca Decebal să ajungă la putere în Dacia, romanii priveau cu îngrijorare ameninţarea apărută în ţinuturile sălbatice de peste Dunăre. Deşi sînt consideraţi ca făcînd parte din populaţia tracică, dacii au împrumutat multe de la celţi şi greci, posedînd de semenea aspecte originale care erau proprii celţilor. Ei deţineau sofisticate cunoştinţe de astronomie, medicină şi arhitectură. Căderea dacilor nu a fost o fericire, iar ipoteza dusă pînă la exasperare de vestita ,,Şcoală ardeleană“ care vorbea de un latinism exacerbat al poporului român nu are nici un fundament ştiinţific. Cucerirea Daciei nu a fost decît un genocid. Dacă ne-am fi păstrat fermentul get poate că astăzi n-am mai fi fost atît de laşi. Diurpaneus Decebal a unit toate triburile dace şi a făcut ordine în desele conflicte locale în care căpeteniile de triburi se duelau pentru supremaţie. Au avut loc două războaie în care Decebal a fost învins de Traian ( 101-102 şi 105-106 d. Hr. ) Columna traiană este un document deosebit despre războaiele dacice. Tot acest monument infirmă teoria istoricului austriac Roessler care afirma că Dacia a fost secătuită de bărbaţi, exagerînd rău-voit un izvor al lui Strabon.

Constantin
 

     Este ultimul mare împărat roman, cunoscut în istorie ca un protector al creştinilor. Prin Edictul din 313 el scoate creştinătatea de sub interdicţie şi mută capitala imperiului la Constantinopol, oraş fondat de el pe ruinele vechii colonii greceşti Byzantion. Constantin se impune prin reforme financiare şi reorganizează totodată armata. A avut un rol benefic în soarta imperiului deşi faptele lui au fost exagerate şi este văzut astăzi ca un sfînt. Viaţa lui este însă plină de atrocităţi. El a fost un tiran pentru propria familie, îşi ucide cei doi fii şi pe ultima soţie o îneacă în baie.

Declinul
 

     Printre numeroşii factori care au contribuit la declinul imperiului roman au fost sărăcirea materială a lumii romane care s-a datorat epuizării minelor şi atacurile neamurilor barbare. Într-o altă ordine de idei au fost şi motive de ordin medical-cum ar fi ciuma care a bîntuit Imperiul în 166 şi 250-270. Nobilimea din perioada tîrzie a Republicii a dat dovadă de o tendinţă spre sterilitate, iar în epoca celor dintîi împăraţi abstinenţa deliberată de la căsătorie sau naşteri a devenit atît de frecventă în rîndul claselor avute din Italia încît legislaţia lui Augustus ,,de maritandis ordinibus“ nu a reuşit să o contracareze. Creştinismul şi-a avut propriul aport în căderea Imperiului-normele propovăduite de noua religie veneau în contradicţie cu tabieturile societăţii romane. Un alt factor l-au marcat disputele din luptele pentru succesiune. Distrugerea disciplinei din armată a constituit lovitura finală dată unui imperiu care s-a axat în cea mai mare parte pe cuceriri şi distrugeri. Roma a fost învinsă de ea însăşi.
( Ştefan Botoran )

Zeii romani şi corespondenţii lor la greci
 

- Jupiter - conducătorul zeilor / la greci: Zeus - conducătorul zeilor
- Terra - Mama Pamânt / la greci: Gea - Mama Pamâant
- Uranus - zeul cerului, tatăl titanilor / la greci: Uranos - zeul cerului, tatăl titanilor
- Apollo - zeul soarelui / la greci: Apollo - zeul profeţiei, al medicinei şi al tragerii cu arcul
- Marte - zeul războiului / la greci: Ares - zeul războiului
- Cupidon - zeul iubirii / la greci: Eros - zeul iubirii
- Juno - zeiţa căsătoriilor şi a naşterilor, protectoarea femeilor măritate; regina zeilor / la greci: Hera - zeiţa căsătoriilor şi a naşterilor, protectoarea femeilor măritate; regina zeilor
- Diana - zeiţa lunii / la greci: Artemis - zeiţa vînătorii
- Escualp - zeul medicinei / la greci: Asclepios - zeul medicinei
- Minerva - zeiţa înţelepciunii /la greci: Athena - zeiţa artelor, a meseriilor, a războiului, protectoarea eroilor
- Saturn - zeul agriculturii /la greci: Cronos - zeul cerului, conducătorul titanilor
- Ceres - zeiţa grîului /la greci: Demetra - zeiţa grîului
- Bacchus - zeul vinului şi al vegetaţiei /la greci: Dionysos - zeul vinului şi al vegetaţiei
- Venus - zeiţa grădinilor şi a cîmpiilor / la greci: Afrodita - zeiţa frumuseţiişsi a dorinţei sexuale
- Vulcan - zeul focului, fierarul zeilor /la greci: Hephaistos - zeul focului, fierarul zeilor
- Mercur - mesagerul zeilor; protectorul călătorilor, al hoţilor şi al negustorilor /la greci: Hermes - mesagerul zeilor; protectorul călătorilor, al hoţilor şi al negustorilor
- Vesta - păzitoarea casei / la greci: Hestia - păzitoarea casei
- Somnus - zeul somnului / la greci: Hypnos - zeul somnului
- Neptun - zeul mărilor şi al cutremurelor / la greci: Poseidon - zeul mărilor şi al cutremurelor
- Pluto - zeul iadului, zeul morţii / la greci: Hades - zeul iadului, zeul morţii

Columna lui Traian
 

- Columna lui Traian este un monument din Roma construit din ordinul împăratului Traian
- Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere - la nord - de Forul roman.
- Terminat în 113, basorelieful în forma de spirală comemorează victoria lui Traian în campania sa de cucerire a Daciei.
- Columna are o înălţime de aproximativ 30 de metri şi conţine 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.
- Iniţial în vârful columnei se afla o statuie a lui Traian, însă ea a fost înlocuită în secolul XVI cu o statuie a Sfântului Petru.
-Basorelieful prezintă scene de lupta din campaniile lui Traian împotriva dacilor din 101-102 (în partea de sus a columnei) şi 105-106 (în partea de jos).
- Badea Cârţan (n. 24 ianuarie 1849, Cârtisoara; d. 7 august 1911) a fost ţăranul care a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. Ajuns acolo, Badea Cârţan s-a dus mai întâi la Columna lui Traian. „Cum era singur şi al nimănui, cum se făcuse seară, s-a aşezat pe trotuar şi s-a culcat la picioarele Columnei. A doua zi dimineaţa, trecătorii, politiştii, ziariştii, au avut o revelaţie: un ţăran din Corjaţi, un dac la picioarele Columnei lui Traian. Presa din Roma a scris în ziua urmatoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu camaşă şi cuşma, cu iţari şi cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârţan a făcut senzaţie la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie şi prietenie.

Amfiteatrul roman
 

- Colosseumul este un monument turistic din Roma vizitat de foarte mulţi turişti din toată lumea. El cea mai impresionantă clădire a Imperiului Roman. Cunoscut iniţial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul era cea mai mare constructie a vremurilor sale.
-Prizonierii din războaie erau puşi să lupte între ei sau cu animale sălbatice. Spectatorii se delectau privind luptele dintre gladiatori.
-Împăratul Vespasian, fondatorul dinastiei Flaviane, a început construcţia Colosseumului în anul 72 e.n. Aceasta a fost încheiată în anul 80 e.n., la un an după moartea lui Vespasian.
- Uriaşul amfiteatru a fost construit în locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero în centrul Romei, care includea de asemenea şi Domus Aurea, cât şi statuia Colossus. Această gigantică statuie a lui Nero, de 36 de metri înălţime, care îl prezenta pe împărat în chip de zeu al soarelui a dat numele actual al constructiei - Colosseum.
-Statuia, amplasată lângă amfiteatru, a fost demolata ulterior. Nu numai statuia, dar şi amfiteatrul ofereau o privelişte grandioasă.
- Este în formă de elipsă, cu axa mare de 186 m, axa mică de 150m, avea un perimetru de 520 m şi o înălţime de 55m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori. Fundaţia pe care a fost construit avea 12 metri grosime

Cicero, omul universal
 

- Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Hr.) a jucat un rol important în perioada de sfârşit a Republicii romane, putînd fi calificat drept un om universal, homo universalis.
- El a fost autorul roman care a exercitat cea mai profundă influenţă asupra literaturii latine şi s-a manifestat ca unul dintre cei mai prolifici scriitori, mai prolific chiar decât Seneca si Augustin.
- Cicero s-a născut la Arpinum în Latium în data de 3 ianuarie 106 î.Hr., într-o familie de cavaleri şi notabili municipali.
- Este dus la Roma de către tatăl său, pe când avea 17 ani, iar în 88 î.Hr. asculta expunerile lui Philon din Larissa
- A debutat ca orator şi avocat în 81 î.Hr.
- Audiază la Atena prelegerile filosofilor, iar în insula Rhodos devine elevul oratorului Molon. În 76 î.Hr., Cicero devine quaestor, iar apoi senator. În iulie 64 î.Hr. este ales consul pentru anul 63 î.Hr. În timpul consulatului sau, Cicero descopera asa numita conjuraţie a lui Catilina.
- Începând din martie 58 î.Hr., petrece mai mult de un an de exil în Grecia
- După asasinarea lui Caesar, Cicero devine şeful republicanilor. A încercat să-l manipuleze pe tânarul Octavianus (viitorul împarat Augustus, 27 î.Hr.-14 d.Hr.) împotriva lui Marcus Antonius, pe care îl considera cel mai primejdios duşman al republicii,
- În 7 decembrie 43 î.Hr. a fost ucis chiar de către oamenii lui Marcus Antonius.
- A scris discursurile ciceroniene în număr de 58, care reprezintă o fericită armonizare între talentul nativ, (ingenium), cultura vastă (doctrina) şi practica forului (usus forensis).
- Cicero s-a remarcat ca un teoretician al artei retorice, fiind socotit unul dintre părinţii oratoriei antice. Amintim: De oratore libri tres dedicat lui Quintus; Partitiones oratoriae, un manual de retorică în formă dialogală între Cicero-tatăl şi fiul său Marcus
- Cicero se va dedica întru totul filozofiei după anul 56 î.Hr. Opera sa cuprinde De republica, De legibus, De natura deorum, De divinatione, De fato
- Cicero are şi o vastă corespondenţă (peste 800 de scrisori) scrisă între anii 68 si 43 î.Hr., care este un dosar intim al scriitorului şi o adevarată frescă a vieţii Romei din vremea sa.

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."