Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Simulare la Evaluarea naţională
Simulare la Evaluarea naţională Email
Luni, 05 Martie 2018 18:43

 

     În perioada 5-7 martie 2018, în şcolile făgărăşene se vor susţine simulările pentru Evaluarea Naţională de către elevii din ultimul an al Gimnaziului, iar în perioada 19-22 martie va avea loc simularea probelor scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii d elicee. Simularea la Evaluarea Naţională are următorul calendar: 5 martie - Limba şi literatura română; 6 martie – Matematică; 7 martie - Limba şi literatura maternă; 16 martie - comunicarea rezultatelor. ,Sînt mici schimbări în formularea cerinţelor atît pentru subiectele de texte literare şi nonliterare cît şi în cerinţele de vocabular, fonetică, morfologice şi sintaxă. Scopul este ca elevii să se familiarizeze cu tipurile de itemi cu care vor fi confruntaţi la examenul proriu zis şi cu punctajele aferente pentru fiecare cerinţă. Se acordă mai mare importanţă, 14 puncte, pentru redactare, caligrafie, ortografie, stilul de comunicare, aşezarea în pagină şi lizibilitate. Sînt două grupe de subiecte, primul de 40 puncte, şi al doilea de 36 puncte. Se mai cordă 14 puncte pentru redactare şi alte 10 puncte din oficiu. Timpul de lucru este de 2 ore. Punctajul obţinut de elev la simulare este lăsat la latitudinea şcolii şi a profesorului de la clasă pentru a fi consemnat în catalog” a spus Liviu Ioani, profesor de limba şi literatura română la CN ,,D-na Stanca”. Subiectele sînt unice la nivel naţional şi sînt transmise electronic, prin intermediul IŞJ, la fiecare şcoală în ziua simulării.

 ,,Rezultatele obţinute de elevi vor fi discutate şi analizate în colectivele de catedră şi mai apoi în şedinţele cu părinţii pentru a stabili măsurile de ameliorare a situaţiei şcolare a elevilor pînă la examenul propriu zis. Simularea se va desfăşura în sălile de clasă supravegheate video, iar profesorii din şcoală vor supraveghea sălile de examen” a mai spus profesorul Liviu Ioani. Elevii de la Liceul Teoretic ,,I.C.Drăguşanu” din Victoria susţin probele doar de limba română şi matematică. Sînt trei clase a VIII-a cu 76 elevi care susţin simularea. ,,Au fost pregătite 5 săli de clasă în corpul G al şcolii care au supraveghere video. Examenul începe la ora 9.00. Ne dorim ca rezultatele să fie bune şi elevii să ia în serios aceste probe” a spus directorul adjunct al liceului, Matei Morlova.

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 138 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4581865

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare