Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Democraţie deficientă
Democraţie deficientă Email
Luni, 19 Martie 2018 20:01

     Prin democraţie înţelegem o formă superioară de organizare şi conducere politică a societăţii, în care puterea aparţine poporului. Mai bine zis cetăţenilor, calitate ce implică apartenenţa oficială la un anumit stat şi asumarea la vîrsta majoră a drepturilor şi îndatoririlor civice înscrise în Constituţie. Democraţiei i se atribuie virtutea de a garanta libertăţile individuale ale cetăţenilor, fără pericolul subminării lor din partea vreuneia din puterile statului, cum s-ar întîmpla în regimurile politice despotice, aristocratice sau totalitare. La modul ideal democraţia asigură o conducere eficientă, garantează drumul spre prosperitate într-un climat de echitate socială. Constatăm însă că avantajele democratice nu se instaurează de la sine şi latura de eficienţă se poate diminua pînă la opusul de democraţie deficientă. Aşa rezultă din clasamentul ,,Indicele Democraţiei 2017”, realizat de Economist Intelligent Unit, în care România ocupă locul 64 din 167 de ţări, fiind etichetată drept o democraţie deficientă. Ciudat că în aceeaşi categorie documentul include şi state precum Italia, Portugalia, Franţa, Belgia, Cehia, Slovenia, Grecia, Polonia, Ungaria, unele pe care noi le-am luat drept modele europene.

 În acelaşi document sînt considerate democraţii depline: Suedia, Danemarca, Finlanda, Olanda, Germania, Regatul Unit, Austria, Spania, ce ar putea fi aşezate pe podiumul premianţilor. Prin contrast nu ni se recomandă deloc acele state, surclasate din start pentru că, fie au un regim politic hibrid precum Republica Moldova, Albania, Turcia, Georgia, fie un regim politic autoritarist precum sînt calificate: China, Belarus, Irak, Rusia, Arabia Saudită. Cît de frustrată se va simţi China de această plasare, se va vedea din starea ei actuală de a deveni prima putere economică mondială! În raportul menţionat criteriile de analiză s-au bazat pe aspecte legate de cultura politică a cetăţenilor, pluralism şi participare politică, drepturi civice, funcţionarea instituţiilor publice. Pe fondul imaginii globale ne putem întreba ce relevanţă are învăţămîntul, ca una din instituţiile publice de referinţă dintr-un stat democratic, de nivelul României. Răspunsurile scot la iveală nemulţumiri şi inechităţi reale: alocările bugetare sînt mult prea mici în comparaţie cu alte domenii finanţate din fonduri publice, starea precară în care se află învăţămîntul din mediul rural faţă de cel din mediul urban, iar aici starea inferioară a şcolilor de periferie, încălcarea principiilor educaţiei sănătoase, exigente, prin faptul că se revendică tot mai multe drepturi pentru elevi, unele de-a dreptul stridente, în dauna îndatoririi primordiale, învăţătura, randament şcolar scăzut la evaluările naţionale ş.a. Un învăţămînt slab nu va genera o democraţie eficientă! (Prof. Liviu IOANI)
 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 202 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

5.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4581856

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare