La Şoarş, 20% din săteni sînt asistaţi social |
![]() |
Luni, 14 Mai 2018 18:51 | ||||||
În comuna Şoarş, 20% din populaţie trăieşte din ajutorul social primit de la stat. Sînt peste 350 de persoane din totalul de 1760 cît numără satele comunei care beneficiază de indemnizaţii sociale. Pe ultima lună au fost în plată 190 de dosare de ajutor social la care se adaugă alte indemnizaţii sociale precum indemnizaţia de susţinere a familiei, indemnizaţia de stat, tichete de grădiniţă, ajutorul de încălzire, etc. Împărţite pe satele comunei, aşa cum ne spune asistentul social de la Primăria Şoarş, Renate Timiş, cele mai multe dosare sînt înregistrate la Felmer, 57, la Şoarş 44, la Rodbav 38, la Bărcut 30 şi la Seliştat 21 de dosare. ,,Au fost mult mai multe dosare, dar s-au mai redus din ele. Firma Autolive din Braşov vine zilnic şi i-a muncitori din comună, peste 30 de persoane” a spus primarul comunei Dănuţ Timiş. ,,Avem două categorii de persoane, care sînt harnici, au în gospodărie animale, dar care se încadrează la ajutor social, dar alţii care nu vor să muncească. Firma de la Braşov vine dimineaţa la 4.00 pentru a-i transporta la fabrică, iar unii au refuzat să meargă din cauza programului. Lucrez de 18 ani în asistenţă socială şi am văzut fel şi fel e cazuri. Sînt situaţii pentru care ajutorul social este absolut necesar şi este insuficient, dar sînt cazuri în care ajutorul se foloseşte pentru asigurarea medicală. Facem anchetele sociale, vedem fiecare caz în parte, dar nu trebuie să ne luăm după ceea ce simţim noi ci să respectăm legislaţia” a spus Renate Timiş. Fiecare asistat social trebuie să efectueze ore de muncă în folosul comunităţii. La Şoarş, răspunde de planul stabilit pentru orele de muncă stabilit în CL Şoarş, viceprimarul Ionuţ Bădeanu. ,,O persoană efectuează 13 ore de muncă pe lună. Îi folosim la plantarea de flori, la organizarea lemnelor pentru şcoală (tăiat şi aşezat), la curăţenia de pe străzi. Unii vin la ore, alţii au scutiri” a spus viceprimarul. Asistentul cocial de la primărie spune că acceptă doar scutirile date de un medic specialist şi nu de medicul de familie. (L.B.)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |