Magia ştiinţei la ,,Radu Negru“ |
![]() |
Luni, 04 Iunie 2018 18:48 | ||||||
Miercuri, 30.05. a.c. , începînd cu ora 13.00, s-a desfăşurat, în cadrul Colegiului Naţional ,,Radu Negru“ din Făgăraş, proiectul ,,Magia ştiinţei“. Proiectul face parte din programul ,,Fondul Ştiinţescu la Făgăraş“ şi a fost coordonat de profesoara Monica Grosu. ,,Actvitatea de astăzi se numeşte ,,Tîrgul de ştiinţă“ şi îşi propune promovarea activităţilor practice dezvoltate pînă în prezent în cadrul acestui proiect. La acest program participă elevi din clasele III-VII şi IX-XI de la colegiul nostru“ a spus profesoara Monica Grosu. ,,Sînt experienţe de fizică, chimie şi biologie, care au menirea să dezvolte în rîndul elevilor dragostea pentru ştiinţele reale“ a spus Manuela Drenea, coordonator al Comisiei Metodice de Fizică, Chimie şi Biologie. ,,În cadrul proiectului ”Magia ştiinţei” am realizat un proiect ce poartă numele de ”Energia verde, o altă şansă pentru viitorul omenirii”. Prin utilizarea acestei energii vom evita poluarea utilizînd soarele, vîntul şi apa. În cadrul proiectului am verificat punerea în funcţiune a unei mori de vînt cu panou solar, iluminarea unei căsuţe, verificarea unei telecomenzi, punerea în funcţiune a unei sonerii, a unui motoraş de scos apa din puţuri etc.“ a spus Ileana Potroviţă, profesor de fizică-chimie la ,,Radu Negru“. Echipa proiectului a fost constituită din profesorii Remus Mogoş, director adjunct şi ordonator de credit, Monica Grosu- coordonatorul proiectului şi al clubului ,,Paşi spre viitor/disciplina fizică-chimie”, învăţătoarea Teodora Novac- mediator, secretar şi voluntar; profesoara Andru Mariana- coordonator al clubului de aeromodele ,,Aripi în zbor”/disciplina chimie-fizică, Potroviţă Ileana- coordonatorul clubului ,,Să gîndim verde” pentru disciplina chimie-fizică, Dudan Cristina- coordonatorul clubului ,,Studioul biotopului” pe disciplina biologie şi profesoara Alexandrina Rusu, coordonatorul clubului ,,Micii biologi” pentru disciplina biologie. (Ştefan BOTORAN)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |