Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Începe Artfestin, la Făgăraş
Începe Artfestin, la Făgăraş Email
Luni, 18 Iunie 2018 18:43

 

     Film, teatru, concerte de muzică clasică, expoziţii, lansări de carte, conferinţe, tradiţii, folclor, sport, toate se numesc Artfestin.

 Este festivalul care va anima Făgăraşul timp de 4 zile, în perioada 21-24 iunie 2018. Cetatea Făgăraşului se va lăsa, de data aceasta, cucerită de iubitorii de cultură şi de artişti renumiţi. Făgărăşenii vor putea sta alături de Marcel Iureş, George Mihăiţă, Irina Nistor, Teodor Paleologu, Ivan Patzaichin. Artfestin are un program bine structurat şi divers, zilnic acţiunile derulîndu-se între orele 10.00 şi 24.00.
 

Prima zi
 

     Invitaţii sînt aşteptaţi în cursul zilei de joi, iar organizatorii îi invită la un cocktail în Crama Cetăţii. Conferinţa de presă de deschidere a festivalului va avea loc în Sala Tronului din Cetatea, joi, începînd cu ora 16.00, după care publicul va putea participa la secţiunile festivalului. În foaierul Casei de Cultură va fi deschisă, joi, ora 15.00, expoziţia ,,Cabane şi peisaje din Munţii Făgăraşului de-a lungul timpului” organizată de SKI-Asociaţia Carpatină. În sala mare a Casei de Cultură va rula primul film documentar, 17.30-18.40, urmînd filmele ,,De aici în eternitate” din 1953 şi Ms. Miniver. O altă expoziţie va fi vernisată în Cetatea Făgăraşului de Muzeul Naţional George Enescu, joi, ora 18.00, iar în acelaşi timp Muzeul Țării Făgăraşului va organiza o lansare de carte. În sala Tronului va urma un concert de muzică clasică, ora 18.30. În curtea castelului va fi teatru, piesa Colibri, urmată de concertul susţinut de Mark Nelson din Anglia.

Vineri, 22 iunie
La Casa de Cultură vor rula filmele: Nimic nou pe frontul de vest (10.00-12.25), documentarul The Mars Generation (12.30-14.00), Moartea lui Stalin (14.15-16.00), Sergentul York (21.15-23.30). Teatrul ,,Păi despre ce vorbim noi aici, domnule” cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă la ora 19.30-20.50 tot la Casa de Cultură. La Cetatea Făgăraşului se vor organiza: conferinţa Muzicieni participanţi la primul Război Mondial şi concert cu aceeaşi temă, urmate de filmul Casablanca de la ora 21.15-22.50 în curtea interioară.
Sîmbătă, 23 iunie
Vor rula următoarele filme la Casa de Cultură: Vrăjitorul din Oz, ora 10.00-11.40; Plutonul ( 12.00-14.00), Annie Hall (15.00-16.50), teatrul ,,Absolut” cu Marcel Iureş (19.30-20.30), filme documentare (21.00-22.10). La Cetatea Făgăraşului: activităţi pentru copii- iniţieri în alpinism (10.00), conferinţă de presă Ivan Patzaichin (10.30-11.00), concurs de canotici Ivan Patzaichin şi Rowmania pe lacul Cetăţii (11.00-16.00), spectacol ecvestru-parada cailor lipiţani de la Sâmbăta (12.00-14.00), concert de gală Muzica lumii în Sala Tronului (18.00-18.45), filmul Totul despre Eva (21.00-23.20), concertul Nightlosers (23.30-00.15).
Duminică, 24 iunie
La Casa de Cultură vor rula filmele: Doamna şi vagabondul (11.00-12.20), documentarul Dream, girl (12.30-14.00), filmul Chuck Norris Vs. Comunism (14.00-15.30). Urmează o întîlnire cu Margareta Nistor (15.30-16.00). Festivalul se încheie cu Parada iilor pe străzile Făgăraşului şi cu un concert susţinut de Orchestra Casei de Cultură. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. (Lucia BAKI)

Muzica intră în cetate
 

Art Festin Făgăraş vă invită la 3 concerte extraordinare

     Fiecare seară a festivalului se va încheia cu concerte susţinute de Mark Nelson, Robin and the Backstabbers şi Nightlosers. Fanii ştiu pe dinafară muzica interpretată de cele două formaţii româneşti, care nu mai au nevoie de nicio prezentare. O să vă dăm doar programul, ca să nu-i rataţi: vineri seara, după ora 23:00 în curtea interioară a Cetăţii vor cînta Robin and the Backstabbers, iar sâmbătă, în Noaptea de Sânziene, tot după ora 23:00, pe scenă urcă Nightlosers.

Să facem cunoştiinţă cu Mark Nelson
 

     Cetatea Făgăraşului va găzdui, joi 21 iunie, după ora 23:00, concertul extraordinar al cîntăreţului britanic Mark Nelson, un muzician cu blues-ul în sânge şi o carieră muzicală care se întinde pe o durată de peste 30 de ani. A cîntat la chitară în mai multe trupe pop-rock, între care The Poppyheads, Nelson Romeu, Supersmiler şi Slinki Malinki. În 2010 s-a decis să aleagă carieră solo, susţinînd o serie de turnee şi concerte la Londra şi în mai multe oraşe din Anglia. A obţinut, în acelaşi an, un premiu la Guildford Music Awards. În 2011 a fost invitat la Festivalul FLO din Kosovo unde a cîntat în Pristina şi în Orlane. Cîntecele sale au fost auzite în fimul "World Without Waves", precum şi la televiziunea RTK din Kosovo şi la Rock FM în România. În 2012 a cîntat în cîteva cluburi din România şi a promis atunci că se va întoarce. În 2013, Mark Nelson a lansat primul album solo numit ,,In from the Cold", o colecţie originală de cîntece blues şi balade. Cel mai recent album, ,,Ouţ în the Sun", lansat în 2017, conţine compoziţii originale interpretate de Mark Nelson la chitară, pian şi voce. Mark continuă să interpreteze în mod regulat, atît solo, cît şi cu formaţia sa, Mark Nelson Trio, la numeroase concerte şi festivaluri în Marea Britanie. Încadrîndu-se în genul acustic blues, cel mai adesea Mark cîntă propriile sale compoziţii muzicale. Uneori însă îşi surprinde publicul cu cover-uri cărora le dă propria sa interpretare, The Beatles fiind trupa să favorită. Îi place să insufle onestitate şi naturaleţe în cîntecele sale, dar nu lipsesc nici umorul şi o relaţie specială cu publicul care e cucerit de fiecare dată.
Mai multe detalii la http://marknelsonmusic.co.uk

Trei piese de teatru ajung în premieră la Art Festin Făgăraş

     Deşi ar părea că este un festival de muzică şi film, Art Festin doreşte să fie ceva mai mult. Aşa că a invitat actorii să coboare de pe marele ecran, pe scenă. Puteţi vedea, în premieră, trei spectacole susţinute de artişti mari şi oameni extraordinari. La Art Festin Făgăraş sosesc Marcel Iureş, George Mihăiţă, Daniel Popa şi Irina Margareta Nistor.

Colibri
 

     Spectacolul teatrului va fi deschis joi seară, de la ora 19:30, pe scena din curtea Cetăţii de piesa COLIBRI, de Garret Groenveld - o comedie absurdă, despre un viitor apropiat în care ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i pasă. Piesa Colibri este câştigatoare a The Internationalists 2012 Global Playwriting Contest. Garret Jon Groenveld este poet şi dramaturg american. O producţie Doctor’s Studio, pusă în scenă şi interpretată de Daniel Popa, unde Irina Margareta Nistor devine, din Vocea Filmelor, vocea conştiinţei.
Video Colibri https://www.youtube.com/watch?v=L80HtEI7gI0&feature=youtu.be
Foto https://www.facebook.com/colibriul/

Țăranii lui Marin Preda
 

     ,,Nu prea ştiu cum e să vorbeşti despre ţărani într-o lume care are ”casă la ţară”. Nu prea ştiu cum e să fii mare scriitor cînd ,,intri în manuale”. Sau cînd breasla te tot propune la premiul Nobel. Fiecare cultură cu mîncărurile şi creatorii ei. Mi-e frică de ţărani şi de dramaturgia contemporană. Pe de altă parte, am vrut dintotdeauna să văd la Act o piesă cu ţărani. Și, uite că am parte de ea. Mă bucur, ăsta e cuvîntul. Mă bucur de piesa lui Cătălin Ștefănescu, de fabulosul roman al lui Preda, de actorii George şi Marcel. Aşa e la noi, ne bucurăm de toate prostiile”, descrie Alexandru Dabija piesa pe care a regizat-o.
”PĂI…DESPRE CE VORBIM NOI AICI, DOMNULE?” este o adaptare de Cătălin Ştefănescu după romanul “Moromeţii” de Marin Preda, ce va putea fi văzută vineri, 22 iunie la Casa de Cultură, de la ora 19:30.
Și pentru că luni e bac-ul la română, elevii din a XII ar putea participa la o ultimă meditaţie, oferită cu mult talent şi gratuit de Marcel Iureş şi George Mihăiţă.
pentru Foto http://www.teatrulact.ro/movies/paidespre-ce-vorbim-noi-aici-domnule/-

Un spectacol ABSOLUT
 

     ”Marile şcoli de film îşi învaţă scenariştii şi regizorii să povestească., să spună poveşti. Câţi dintre noi au mai apucat să audă în copilărie poveşti spuse, nu citite? Poveştile s-au sfărâmat, s-au făcut praf şi pulbere, s-au risipit în filme, texte de cântece şi telenovele. Polemic şi terapeutic ne încercăm puterile cu periculoasa artă a spunerii unei poveşti. Și nu una oarecare. E vorba despre o poveste printre personajele căreia se află Dumnezeu, Moartea, Dracul… Oamenii care or să o asculte îşi vor aminti, pentru o vreme, că se poate vorbi despre lucruri mari şi esenţiale fără fasoane, cu umor şi nepăsare”, aşa sună prezentarea spectacolului făcută de Alexandru Dabija.
     Piesa ,,Absolut”, adaptare după Ivan Turbincă a lui Ion Creangă, este regizată de Alexandru Dabija, cu Marcel Iureş în toate rolurile.
Doar Foto: http://www.teatrulact.ro/movies/absolut/

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 321 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

10.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4766415

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare