Legume din Drăguş vîndute în Veneţia |
Este un familist de 39 de ani care iubeşte munca pămîntului pe care a transformat-o într-o afacere de familie. I s-a dus vestea în Europa că în ferma proprie obţine doar produse eco, fără urmă de chimicale. Aşa se face că de trei ani produsele lui ajung la Veneţia, dar iau şi drumul Italiei. Consăteni de-ai lui au încheiat parteneriate prin care el îşi pune producţia la bătaie, iar ei o comercializează. Legumele şi fructele sînt produse din 2015 într-un solar de 500 mp, investiţia ridicîndu-se la 20.000 de lei. Teodor Dragotă aplică experienţa dobîndită în Spania unde a stat timp de 11 ani. 11 ani la muncă în Spania ,,În 2004 am plecat din ţară cu gîndul să-mi fac o afacere. Situaţia la nivel naţional nu era bună şi am hotărît să plec în Spania, unde aveam un verişor. După o săptămînă am chemat-o şi pe iubita mea, actuala soţie, şi aşa ne-am petrecut 11 ani în oraşul Motril din Spania. Ne-am acomodat repede, am învăţat limba şi ne-am adaptat printre străini. Nu a fost uşor, am muncit mult să pot veni acasă să-mi pornesc propria afacere. A doua zi după ce am ajuns în Spania, am început munca la un bătrîn care avea un solar, practicînd agricultură bio. Erau acolo sute de fire de roşii şi castraveţi. Legumele ajungeau într-un depozit de produse bio, la nepotul bătrînului. După o perioadă m-am angajat cu acte în regulă în depozitul de fructe şi legume, unde am ajuns şi şef. Nu a fost uşor, aveam responsabilităţi mari, iar cele 149 de produse de legume şi fructe erau livrate în Danemarca, Anglia şi Franţa“ a spus Teodor Dragotă. Produse cu gustul copilăriei În luna iulie 2015, soţii Dragotă s-au întors acasă pentru că băieţelul începea şcoala şi au hotărît să-l înscrie la grupa germană de la Şcoala Gimnazială din Drăguş. Aşa a început afacerea cu legume. Familia Dragotă a învăţat în Spania să mănînce sănătos şi să facă agricultură eco. Într-un solar de 500 mp, drăguşanul a plantat peste 1.600 de fire de roşii şi castraveţi, iar prima recoltă de castraveţi a ajuns pe masa drăguşenilor din Veneţia. ,,Produsele noastre sînt eco, însă nu vreau să-mi fac certificat bio întrucît costurile sînt mari şi nu am timp să umblu după avize. Clienţii au simţit gustul adevărat al unui fruct şi al legumelor. Am primit mesaje de mulţumiri din Veneţia, unde ajung produsele noastre. Consătenii mi-au urat succes în activitate şi vor în continuare să aibă pe mesele lor fructe şi legume de acasă. În funcţie de sezon, din Drăguş pleacă săptămînal spre Veneţia fructe şi legume cum ar fi: roşii, castraveţi, varză, ceapă, usturoi, cartofi, morcovi, pătrunjel, vişine şi multe altele. Produsele noastre au gustul copilăriei, românii din Veneţia aşteaptă ziua în care fructele şi legumele ajung proaspete în supermarket“, a mai spus gospodarul. Produsele din Drăguş, la Veneţia Produsele eco din Drăguş ajung într-un supermarket din Veneţia, administrat de o familie din Drăguş, Marius şi Lucia Bobeica. Aflînd despre calitatea produselor obţinute de consăteanul lor, soţii Bobeica i-au cerut să colaboreze, iar parteneriatul lor a început în 2017 şi continuă şi azi. ,,Familia Bobeica a aflat de activitatea mea şi săptămînal îmi trimit o listă cu legumele şi fructele pe care să le trimit. Am ajuns să nu mai fac faţă, cantităţile sînt mari şi totuşi în două, trei zile rafturile supermarketului se golesc. Toată familia îmi dă o mînă de ajutor, ne-am împărţit atribuţiunile, iar afacerea merge bine. În Ţara Făgăraşului nu avem tineri pregătiţi în domeniul agriculturii. Cînd am nevoie de zilieri apelez cu drag la pensionarele din sat care îşi fac treaba aşa cum ştiu ele mai bine. Sînt foarte mulţumit, au experienţă şi ştiu să facă agricultură“, a mai spus fermierul. Teodor Dragotă a ieşit pe piaţă cu prima recoltă în luna septembrie 2015, cînd solarul era plin cu ridichi şi salată. În prima fază, a reuşit să lucreze cu trei magazine, unul din Drăguş, unul din Viştea şi altul din Victoria. Şi aşa a reuşit să vîndă prima producţie. ,,A fost greu la început, pentru că nu aveam piaţă de desfacere, dar acum abia fac faţă cererilor“, a mai spus Teodor. Căpşuni la comandă
În 2016, Teodor Dragotă şi-a achiziţionat un teren de 4.600 mp lîngă casă, unde a înfiinţat o plantaţie de căpşuni. Toată familia, de la mic la mare, a plantat căpşunile. ,,Prima recoltă am avut-o în 15 mai 2017, însă cantitatea a fost mică. Cea de-a doua recoltă din acest an a fost productivă. Căpşunile noastre au ajuns în toată Ţara Făgăraşului, doar la comenzi. Dimineaţa culegeam, iar după masa livram la domiciliu. M-am gîndit la această afacere din Spania. Un om de afaceri francez mi-a promis că va achiziţiona toate căpşunile mele şi că vor ajunge în marile hoteluri din Europa. Acesta avea o fabrică în Arad unde ambala fructele pentru fresh-uri. Nu a fost să fie. A fost greu la primele comenzi, apoi cantităţile s-au dublat de la o zi la alta. Majoritatea clienţilor mi-au spus că de zeci de ani nu au mai simţit parfumul şi adevăratul gust al unei căpşuni. Preţurile la fructele şi legumele noastre sînt similare cu cele din Piaţa din Făgăraş“, a mai spus gospodarul. ,,Coşul cu legume“ Drăguşanul vrea să pună în practică tot ce a văzut şi învăţat în Spania. ,,În Spania există un program care încurajează agricultura bio şi se numeşte «coşul cu legume». M-am gîndit la această variantă, dar nu sînt sigur dacă va avea succes la noi în zonă. În ţările dezvoltate se caută aceste produse bio şi au o piaţă bună de desfacere. Repet produsele noastre sînt bio pentru că folosim doar îngrăşămînt de la animale şi nu stropim plantele cu nicio soluţie. Mi-aş dori să livrez «coşul cu legume» proaspete către clienţi, care să le ajungă o săptămînă. Mă gîndeam la roşii, castraveţi, cartofi, varză, morcovi, ceapă, în funcţie de cantitatea cerută. Acest proiect este la faza de discuţii şi vom vedea dacă îl vom aplica“, a mai spus Dragotă. Fermă cu porci nestresaţi Narcisa şi Teodor Dragotă sînt angajaţi la firme private, dar în timpul liber se ocupă de grădinărit. Pe lîngă afacerea cu legume şi fructe deţin şi o mică fermă de porci, rasa Bazna. ,,Am concesionat un hectar şi jumătate de teren în zona «Luncii», lîngă rîul Drăguşel. L-am împrejmuit cu gard electric şi am cinci scroafe, un vier şi doi purcei rasa Bazna. În primăvara anului 2018, în toată ţara erau doar 38 de scroafe certificate rasa Bazna. Am umblat prin ţară şi am reuşit să achiziţionez această rasă de porci cunoscută prin carnea fragedă şi suculentă. Scrofiţele sînt gestante şi în această iarnă nu o să vînd pentru că scopul nostru este să-i înmulţim. Porcii nu sînt stresaţi, pentru că trăiesc în libertate. În zona respectivă au rîu, pădure unde au umbră şi iarbă la discreţie. Au toate condiţiile să nu se streseze. Hrana zilnică este porumb şi cartofi. Purceii s-au adaptat foarte bine şi trăiesc în voia lor. În iarna anului viitor, voi avea şi un punct de sacrificare şi preparare produse tradiţionale. Clientul care vrea, apelează la noi pentru preparate ca la mama acasă. Aceştia vor achita o taxă, iar noi ne vom duce cu preparatele gata afumate direct la ei acasă. Acest proiect va fi în parteneriat cu Dorel Luţean, un consătean, cu care am gîndit totul şi îl vom implementa împreună“, a mai spus Dragotă. (Carla TATU)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |