,,Castanul” în vizorul AJPIS Braşov |
![]() |
Luni, 25 Iunie 2018 21:17 | ||||||
Căminul pentru persoane vîrsnice ,,Castanul” se află în vizorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Braşov (AJPIS), iar reprezentanţii acestei unităţi vor veni în control la Victoria în data de 4 iulie a.c. Unitatea a fost licenţiată în 2017 pe următorii 5 ani, obţinînd 98 de puncte din 100. ,,AJPIS Braşov monitorizează activitatea şi ne-au făcut unele recomandări, 90% dintre ele le-am realizat. Este vorba despre reparaţii curente cum ar fi lucrări de zugrăvit şi vopsit. La capitolul dotări, trebuie să achiziţionăm saltele şi perne antiescare pentru că majoritatea beneficiarilor din cămin sînt imobilizate la pat. Pentru achiziţionarea acestora, vom începe procedura de achiziţie la sfîrşitul lunii iunie a.c.” a spus directorul interimar Bogdan Opriş. Un alt neajuns identificat de reprezentanţii AJPIS Braşov este lipsa personalului. În perioada următoare unitatea va scoate la concurs următoarelor posturi: masor, infirmiere, psiholog şi asistente medicale. La căminul pentru persoane vîrsnice ,,Castanul” sînt internaţi 30 de beneficiari, ultimul internat a fost o femeie de 84 de ani din comuna Ucea.
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |