Darnici pe banii publici |
![]() |
Marţi, 03 Iulie 2018 11:10 | ||||||
4.100 lei din bugetul local vor ajunge în buzunarele a trei localnice din Victoria. Femeile au apelat la Consiliul Local Victoria pentru a obţine un ajutor bănesc prin care să-şi rezolve problemele de sănătate şi să-şi achite costurile de branşare a locuinţelor la reţeua de gaz metan. În şedinţa ordinară a CL Victoria din luna iunie a.c., aleşii locali au analizat cele patru solicitări, dar una dintre ele a fost amînată. Conform adresei nr. 9.764 înregistrate la Primăria Victoria din data de 30 mai a.c., Viorica Comiza a solicitat suma de 1.400 lei pentru o intervenţie chirurgicală la ochi. Femeia este diagnosticată cu diabet de gradul II, este văduvă, locuieşte singură într-o garsonieră pe strada Victoriei şi are o pensie de 559 lei. ,,Am discutat în comisie şi am stabilit că au nevoie de ajutor, dar la dosar trebuie depuse mai mute acte medicale şi argumente din care să ne dăm seama cît de important este acest ajutor. Mai mult vreau să vă spun că foarte mulţi oameni în vîrstă din oraş au suferit intervenţii chirurgicale de cristalin şi nu au cerut ajutor de la noi, chiar dacă sînt foarte săraci. Pentru a aproba acest proiect de hotărîre trebuie să avem la baza dosarului mai multe acte justificative” a spus conilierul local, Alexandru Lup. Acest proiect de hotărîre a fost aprobat cu 8 voturi pentru şi 5 abţineri, ceea ce înseamnă că Viorica Comiza va primi un ajutor de 1.400 lei. O altă solicitare a ajuns pe masa aleşilor locali tot pentru investigaţii medicale. Mihaela Gliz a solicitat 2.000 de euro pentru investigaţii medicale la inimă. Femeia nu mai lucrează din motive de sănătate şi are în întreţinere o fată de 14 ani. Venitul lunar al ei este de 384 lei din care 300 pensie de întreţinere minor şi 84 lei alocaţia de stat. După mai multe discuţii s-au făcut două propuneri: Alexandrina Pasere a propus un ajutor de 1.000 lei, iar Ciceu Adrian a propus suma de 4.000 lei. 13 consilieri au aprobat propunerea de 1.000 lei. Aleşii locali au amînat solicitarea făcută de Elena Lorena Mihăescu care prevede suma de 1.100 lei necesară traducerii unor acte medicale din limba italiană cu care să obţină ajutorul de handicap. În 2016, tînăra de 26 ani a mai solicitat un ajutor bănesc de la aleşii locali pentru aceaşi cauză, dar nu şi-a rezolvat problema. ,,Această familie trebuie ajutată în continuare pentru că este săracă” a spus Gheorghe Urdea. ,,Nu merită ajutată, din ce îmi amintesc, în urmă cu doi ani am ajutat-o cu 500 lei şi nu şi-a rezolvat problema de traducere acte medicale” a spus Alexandrina Pasere. Proiectul de hotărîre nu a fost adoptat. Ioana Gunesch de pe strada Muncii a solicitat 1.700 lei pentru a-şi plăti lucrările de branşare la reţeaua de gaz metan. Familia Gunesch beneficiază de ajutor social de 255 lei şi locuieşte într-o baracă din fondul locativ de stat pentru care achită o chirie de 28 lei. Gunesch au rămas fără gaz metan în urma incendiului iscat anul trecut la barăcile de pe strada Muncii. Acest proiect de hotărîre a trecut cu nouă voturi pentru, iar Primăria Victoria s-a angajat să plătească direct branşamentul. (Carla TATU)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |