Marturiile părintelui Ioan Glăjar din Ucea de Jos condamnat la un an de închisoare pentru că a luptat împotriva comunismului

     Prigoana communistă a însemnat lagăre, tortură, înfometare, presiuni, şicane, capcane, obstrucţii şi minimalizări. Sute şi mii de oameni au trecut cu faţa nepătată prin acest iad. Mărturiile părintelui Ioan Glăjar din Ucea de Jos vor completa istoria anticomunistă din Țara Făgăraşului aşa cum a fost ea, fără adăugiri sau intervenţii părtinitoare. Mărturiile au fost redate într-un interviu acordat în 1998 Luciei BAKI şi care a fost publicat şi în VOL III din seria ,,Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc”.

 Ioan Glăjar s-a născut în 24 martie 1929 în Ucea de Jos. Aici a învăţat primele patru clase, urmând apoi şapte clase secundare la Liceul Radu Negru Făgăraş în perioada 1941-1948, iar a opta după un an de întrerupere, cei ortodocşi la capela din cetate, iar cei greco-catolici la biserica Brâncoveanu. Profesorii lor de religie slujeau la altar şi predicau, iar elevii cântau în strană. Toate acestea au durat până în 1945. În şcoli era obligatorie o gazetă de perete care trebuia pavoazată cu articole progresiste. Clasa în care era elev Ioan Glăjar a susţinut că la acea gazeta de perete să apară materiale cu titlul „Regele şi patria“. Încercarea elevilor a fost însă respinsă. În acea perioadă, respectiv până în 1947, elevii erau educaţi de profesorii lor într-o atmosferă naţională, patriotică, religioasă şi anticomunistă, lucru ce a deranjat noul regim. Nu a fost de mirare când, începând cu 1948, unii profesori de la Radu Negru au fost arestaţi.

Frăţia de Cruce de la Liceul ,,Radu negru”
 

     O concretizare politică a educaţiei şcolare şi cetăţeneşti făcută elevilor de cadrele didactice a fost organizatia secretă anticomunistă „Frăţia de Cruce“. „Elevii care făceau parte din Frăţia de Cruce erau buni la carte, serioşi şi cu sufletul curat, idealist şi altruist. Elevii din clasele superioare, membri în frăţie, recrutau şi îi instruiau pe cei mai mici. Se stabiliea între ei o relaţie de prietenie în care, atunci când era consolidată, se putea discuta despre problemele ţării şi ale neamului din trecut şi prezent. Dacă noul tânăr era sensibilizat, acestuia i se lărgea orizontul educativ prin primatul valorilor spirituale faţă de cele materiale, despre patrimoniul spiritual al neamului, rolul religiei, despre personalităţile naţionalismului-creştin, despre necesitatea formării omului moral care să-şi asume misiunea istorică de salvare a neamului românesc şi capabil de spirit de sacrificiu. Astfel, caracterul noului membru era modelat urmând apoi să se obţină consimţământul acestuia. După această pregătire i se dezvăluia existenţa organizaţiei şi i se permitea participarea la întrunirile ei. El devenea treptat un militant de factură naţional-creştină şi anticomunistă. Ca elev, el trebuia să fie harnic la învăţătură, onest, stăpân de sine, ordonat, disciplinat, prietenos şi devotat adevărului şi binelul neamului şi ţării până la jertfa supremă” explică părintele Ioan Glăjar.
 

Șeful organizaţiei, studentul Arapu, a fost ucis de securitate
 

     ,, Frăţia de Cruce de la Radu Negru se întâlnea întotdeauna seara pe întunericş, şi în afara oraşului, de obicei în pădurile de pe dealul Galaţului şi în tufişurile de la marginea Oltului. Ședinţele constau dintr-o comunicare pe tema morală, religioasă, istorică sau patriotică pregatită dinainte de către unul dintre noi, urmată de analiza vreunei situaţii deosebite. Începea întrunirea cu o rugăciune şi se încheia cu un cântec religios. Frăţia era în legătura şi primea îndrumări de la organizaţia similară a studenţilor de la Academia Comercială din Braşov. În anii 1947-1948 studentul de legătură era Arapu, care în 1948 a fost arestat şi ucis. Cred că Securitatea a aflat despre organizaţia noastră de la Făgăraş din declaraţiile unor studenţi braşoveni. Eu am fost pregătit pentru Frăţie în 1945 când aveam 16 ani de către Traian Corşatea, originar din Ileni, ce era student la Facultatea de Drept din Cluj” a explicat pr. Ioan Glăjar.
 

Cei mai buni elevi de la Radu Negru erau membri în Frăţia de Cruce
 

     În acea perioadă făceau parte din Frăţia de la Radu Negru: Victor Roşca (şeful organizaţiei), Nicolae Mazilu, Iuliu Scorei, Silviu Socol şi Nicolae Lungoci, toţi din clasa a opta (actual clasa a 12 de liceu), iar din clasa a şaptea (respectiv clasa 11-a de liceu): Gelu Novac, Remus Sofonea, Ioan Ilioiu, Ioan Bărcuţean, Ioan Novac şi Ioan Glăjar care era casierul organizaţiei. Din clasa a şasea erau Gheorghe Motoc, Gheorghe Sergiu Bârsan, iar în curs de pregătire mai erau încă patru elevi. ,,La încheierea anului şcolar 1947-1948, conducerea organizaţiei mi-a fost încredinată mie, pentru că Victor Roşca absolvea liceul. Despre elevul Nicolae Lungoci nu s-a scris în nici o carte şi în nici un articol. El era din Dridif şi fusese născut în America. După eliberarea din închisoare el a plecat la scurt timp în SUA unde a studiat medicina şi a ajuns medic. Victor Roşca, Ioan Mogoş, Gelu Novac, Remus Sofonea, Ioan Bărcuţean şi cu mine aveam vocaţie pentru matematică, iar Nicolae Mazilu pentru literatură şi poezie. El iniţiase cenacluri literare care se ţineau în casa colegului său Stroia, fiul medicului Stroia. Gelu Novac visa să ajungă aviator, iar eu profesor de matematică. Remus Sofonea venise la liceu îmbrăcat ţărăneşte cu cioareci, cămaşă cu strafuri, pieptar înflorat, brâu tricotat în loc de şerpar şi pălărie cu ciucure ca la Drăguş. În clasele I si a II-a a obţinut premiul I pe liceu. Mogoş şi Mazilu erau prieteni buni. Aveau o fire de oameni voluntari, dârzi, neînduplecaţi, aprigi chia” a mai relatat pr. Glăjar.

În iunie 1948 au început arestările în rîndul elevilor
 

     În luna iunie 1948, Securitatea a început arestările în rândul membrilor Frăţiei de Cruce. Victor Roşca, Ioan Mogoş, Nicolae Mazilu, Iuliu Scorei, Nicolae Lungoci, Gheroghe Motoc, Gheorghe Sergiu Bârsan şi Ioan Glăjar au fost arestaţi în ultimele zile ale lunii iunie, iar ceilalţi s-au ascuns şi cu timpul au devenit partizani în Munţii Făgăraşului. Cei care erau absolvenţi ai clasei a VIII-a intraseră în exemenul de bacalaureat, proba scrisă, trei dintre ei fiind arestaţi în timpul examenului, iar ceilalţi doi de acasă în timpul nopţii. ,,Se obişnuia ca elevii clasei a şaptea de liceu să asiste la examenul de bacalaureat, partea orală, susţinut de colegii lor mai mari. În 28 iunie, o mare parte din aceşti elevi s-au prezentat să asiste la examen. Atunci am aflat că au fost arestări. Am intrat în panică, am ieşit din sală toţi şi ne-am oprit în piaţa oraşului. Eram Gelu Novac, Remus Sofonea, Ioan Ilioiu, Ioan Novac şi eu. Lipsea doar Ioan Bărcuţean. Am discutat vreo două ore şi n-am găsit o soluţie. Erau doar alternativele: dispariţia, ascunderea sau aşteptarea acasă a ceea ce se putea întâmpla. Eu am hotărât să plec acasă cu consăteanul meu, Aurel Greavu, un invalid de război care îşi aproviziona bufetul său din sat cu bere de la Făgăraş. Clipa în care m-am hotarât să plec acasă a fost hotărâtoare pentru soarta mea şi cred că atunci Dumnezeu m-a condus spre preoţie. Am ajuns acasă după masă şi eram foarte tulburat, pentru că am lăsat lucrurile să se desfăşoare în voia sorţii. Mă gândeam că în fiecare oră ar putea veni securiştii să mă aresteze. N-am spus nimic părinţilor mei. M-am hotărât să rămân acasă şi să mă ascund. A doua zi dimineaţă m-am sculat ceva mai târziu căci era sărbătoarea Sf. Petru şi Pavel (29 iunie 1948)” a spus Ioan Glăjar.

L-a salvat bunica lui
 

     ,,Doi securişti din Făgăraş au venit la noi şi mi-au zis: Trebuie să mergi cu noi până la Făgăraş să dai o declaraţie. După aceea te aducem noi cu maşina acasă. Nu credeam într-o asemenea întoarcere. Am intrat în casă să mă îmbrac pentru plecare. Au intrat după mine şi au început să caute printre cărţile mele. În momentul acela a venit în casă bunica mea. Am reuşit să-i şoptesc doar că sînt securişti şi că mă arestează. I-am înmânat bunicii o hârtie cu evidenţa cotizaţiilor noastre fără să mă vadă securiştii. Bunica a luat-o şi imediat a băgat-o în gură şi a înghiţit-o. Intuiţia şi gestul bunicii m-au uimit şi în acelaşi timp mi-au adus multă uşurare. Eram bucuros că securiştii n-au apucat să descopere la mine lista cu numele membrilor organizaţiei noastre. M-au dus la Făgăraş prin Drăguş pentru că drumul prin Sâmbăta de Jos era afectat de inundaţii şi ploi. La Sâmbata de Sus m-au întrebat de Ioan Ilioiu. Mi-au cerut să li-l arăt pe Ilioiu pe stradă unde erau grupuri de fete şi băieţi îmbrăcaţi de sărbătoare. Au oprit în dreptul casei lui Ilioiu, dar nu l-au găsit acasă. În Drăguş nu m-au întrebat de Remus Sofonea. M-au dus la sediul securităţii din strada Inului, în casa fostului avocat Cosgarea. M-au băgat într-o celulă neagră, umedă şi cu apă pe jos. Mi-au confiscat cureaua de la pantaloni, şireturile de la pantofi şi tot ce aveam în buzunare. M-au ţinut până seara în acea încăpere. În faţa celulei negre era o încăpere mai mare cu priciuri unde se aflau elevii de clasa a VIII a care au fost deja anchetaţi. Erau acolo Ioan Mogos care într-un moment de neatenţie al paznicului mi-a spus pe cine au declarat ei ca făcând parte din organizaţie. M-am înţeles cu el să recunoască securiştilor că el m-a introdus în organizaţie pentru a-l putea scăpa pe studentul Traian Corsatea. Mi-a fost de mare ajutor discuţia cu Mogoş. În acea seară ancheta a fost însoţită de bătaie pentru că nu am recunoscut că făceam parte din organizaţia ilegală a elevilor de la Radu Negru. Nu atât bătaia şi suferinţa cât teama că aş putea rămâne infirm pentru toata viaţa în urma loviturilor m-a făcut să recunosc că sunt membru al Frăţiei împreună cu colegii pe care securiştii îi ştiau deja. După încheierea anchetelor am fost introdus în încăperea cu priciuri unde se aflau ceilalţi colegi. Acolo l-am întâlnit pe profesorul de matematică Mihail Novac, tatăl colegului meu Gelu Novac. Acesta era pentru mine un profesor model, un om de caracter, aproape un zeu. Lui îi datorez în bună parte dragostea pentru matematică şi voinţa morală. El avea curajul să ne vorbească împotriva comunismului, anticipând de atunci soarta românilor în privinţa colectivizării, naţionalizării bunurilor şi bolşevizării aşa cum se întâmpla în Rusia. Profesorul a fost arestat în locul fiului lui care se ascunsese” a spus părintele Glăjar despre anchetele din sediul Securităţii Făgăraş.
 

Pr. Arsenie Boca şi av. Virgil Mateiaş, colegi de celulă
 

     ,,Toţi am fost transferaţi la Securitatea din Braşov şi întemniţaţi în aceeaşi celulă cu avocatul Virgil Mateiaş, comandant legionar şi cu părintele Arsenie Boca de la mănăstirea Brâncoveanu. Și aici ne-au fost luate şireturile şi curelele. Avocatul Mateiaş le-a spus securiştilor: legionarul nu se sinucide. Părintele Arsenie Boca privindu-l pe Mogoş i-a zis: Tu de ce eşti îmbrăcat în negru? Timp îndelungat după aceea Mogoş se gândea ce a voit să spună părintele Arsenie prin acele cuvinte, căci el nu era îmbrăcat în negru. La poarta Securităţii din Braşov lumea aştepta să predea mâncare gătita pentru părintele Arsenie, aflând că este arestat. Părintele împăţtea mâncarea tuturor celor din arest. Se spune că atunci când părintele Arsenie Boca a fost urcat în maşina Securităţii pentru a fi adus în arest, spre surprinderea comuniştilor, respectiva maşină nu a mai pornit cu toate că era în stare bună de funcţionare. Abia când părintele a spus securiştilor: Acum putem pleca, maşina s-a urnit din loc. Și la Braşov am fost bătuţi. Era un securist fără o mână şi unul Brăila, fostul şef al Securităţii din Arpaşul de Sus” a relatat părintele Glăjar.
 

Greva elevilor din închisoarea Braşov
 

     ,,Ne-au transferat apoi la penitenciarul din Braşov, într-o cameră la parter. Eram 44 de elevi, studenţi, profesori universitari şi de liceu, medici, muncitori, ingineri, avocaţi şi artişti în acea încăpere. Suferinţele noastre erau în primul rând de ordin sufletesc. Mă gândeam că mi-am ratat viitorul şi că am provocat părinţilor mei o durere prea mare. Eram unica lor speranţă şi unicul lor copil. Pe la vârsta de 11 ani am fost grav bolnav, vreme de 6 luni, în pericol de a mi se tăia un picior. Îmi aminteam cum părinţii mă purtau în braţe de la un medic la altul şi de la un spital la altul. Datorită presiunilor psihologice din partea securiştilor şi administraţiei penitenciarului, toti cei 44 care eram arestaţi ne-am hotărât să ripostăm refuzând mâncarea. Eram slabi de puteai atârna traista de şoldurile noastre. Riposta noastră l-a determinat pe şeful închisorii să ne pedepsească mai grav şi ne-a închis pe toţi în celula neagră. Când pericolul de moarte prin asfixiere a devenit evident, mai ales că unii dintre noi au leşinat, am început să batem în uşă şi să strigăm că ne sufocăm. Roman, primul gardian, ne-a lăsat să revenim în camera noastră chiar dacă şeful închisorii nu a permis acel lucru” a spus pr. Glăjar.
 

Pedepse cu închisoare pe bandă
 

     ,,După şapte luni şi jumătate de detenţie, în 17 februarie 1949, a început procesul care s-a desfăşurat la Tribunalul Militar din Braşov. Ca la toate procesele deţinuţilor, avocatul şi-a început pledoaria sub forma: Aşa cum medicul este chemat la patul unui muribund, fără nicio şansă de salvare, tot aşa şi eu am fost chemat să apăr pe aceşti tineri vinovaţi. Sentinţele stipulau: delict de uneltire împotriva ordinii în stat, iar pedepsele difereau de la caz la caz fără o motivaţie reală. Victor Roşca 2 ani de închisoare, eu 1 an, Ioan Mogoş şi Nicolae Mazilu câte 2 ani, iar Gheorghe Motoc şi Gheorghe Sergiu Bârsan au fost achitaţi pentru că erau minori. Cei achitaţi şi cei condamnaţi cu suspendarea pedepsei au fost eliberaţi după 2-3 luni, iar cei care am primit un an cu execuţie am fost eliberaţi după un an şi trei luni, adică la 1 octombrie 1949“, poveşteste părintele Ioan Glăjar.

Întîlnirile secrete cu Remus Sogonea, Ion Ilioiu şi Gelu Novac
 

     După eliberare, pentru tânărul Ioan Glăjar au continuat opresiunile comuniste. N-a reuşit să-şi continuie ultima clasă de liceu nici la Radu Negru şi nici la liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, unde a încercat să se înscrie. Cu greu a fost acceptat ca elev particular când trebuia să fie încadrat în câmpul muncii. A lucrat ca pontator şi referent tehnic pe unul din şantierele care edificau Combinatul Chimic şi colonia Ucea, muncă foarte grea care nu-i lăsa prea mult timp pentru pregătirea examenelor. Totuşi, în vara anului 1950, Ioan Glăjar şi-a luat bacalaureatul la Radu Negru. În acest răstimp s-a mai întâlnit cu Gelu Novac, Remus Sofonea şi Ioan Ilioiu care stăteau ascunşi de mai bine de un an şi trei luni. „M-am dus la profesorul Mihail Novac acasă, unde l-am întâlnit pe Gelu. Profesorul a tras un dulap pe colţul unei camere şi acolo ascunşi am stat de vorbă cu Gelu ore în şir. I-am relatat totul - arestarea, anchetele, procesul, viaţa din închisoare şi mai ales conţinutul declaraţilor noastre. De atunci nu l-am mai văzut pe Gelu. N-a mai trecut mult timp şi am fost solicitat să mă întâlnesc cu colegii mei de clasă - Remus Sofonea şi Ion Ilioiu. Ne-a mijlocit întâlnirea soţul sorei lui Remus. Ne-am urcat călare pe cai şi am plecat la locul fixat de ei. Ne-am întâlnit cu Remus şi cu Ilioiu seara pe câmp, spre munte, la marginea unui hotar cu porumb. Am stat de vorbă câteva ore, timp în care cumnatul lui Remus era atent la orice s-ar putea ivi ca pericol pentru întâlnirea lor. Obiectul discuţiilor a fost acelaşi ca şi la întâlnirea cu Gelu Novac. Atunci Remus şi Ilioiu ne-au mărturisit intenţia lor de a forma un grup manifest de rezistenţă anticomunistă şi de mobilizare a cunoştintelor împotriva dictaturii şi a urgiei comuniste. Securitatea n-a aflat niciodată despre întâlnirile noastre de taină. Un telefon primit la Sfatul Popular Ucea în seara de 31 decembrie 1949 care era pentru un văr secund care avea acelaşi nume ca mine m-a determinat să stau ascuns 7 zile şi 7 nopţi în şop în fân până când s-a dovedit a fi o alarmă falsă” a spus pr. Glăjar.

Persecutat şi urmărit şi după eliberare
 

     ,,M-am înscris apoi la Facultatea de Construcţii din Iaşi, cu gândul că voi putea deveni profesor de matematică. Verificarea politică a dosarelor a făcut să nu fiu printre cei admişi. M-am înscris apoi la Facultatea de Matematică şi Fizică din Iaşi, dar rezultatul a fost acelşsi. Am vrut să dau examen la Institutul Pedagogic din Iaşi de 3 ani, dar secretarul instituţiei care, era din Porumbacu, mi-a spus să nu mai pierd vremea şi să cheltui banii părinţilor că oricum nu voi fi admis pentru că am dosar la securitate. În aceeaşi toamnă m-am înscris la Institutul Teologic Universitar din Sibiu pentru că acolo nu se cereau acte de stare materială, socială şi politică. Am reuşit. După un an de teologie am încercat din nou la Facultatea de Matematică şi Fizică din Cluj, dar am fost respins din cauza cazierului politic“, povesteşte părintele Ioan Glăjar.

La Mitropolia Sibiu nu s-a găsit un post pentru pr. Glăjar
 

     În 1954, Ioan Glajar şi-a luat licenţa în teologie, a renunţat definitiv la facultatea de matematică şi s-a căsătorit. A solicitat postul de bibliotecar la Institutul Teologic din Sibiu care era vacant. Întrucât nu prezenta încrederea necesară pentru regimul politic comunist, acel post i-a fost refuzat. S-a pregătit apoi un an de zile pentru examenul de doctorat în teologie, cursuri care durau trei ani. În 1958, după încheierea cursurilor de 3 ani, a solicitat din nou un post în administraţia bisericească a Centrului Eparhiahal din Sibiu. Deşi erau 13 posturi libere, lui Ioan Glăjar nu i-a fost oferit nici unul. Securitatea da tonul în toate domeniile de activitate, inclusiv la mitropolie. „Timp de un an de zile am bătut la poarta mitropoliei pentru a primi un serviciu administrativ. Mitropolitul Nicolae Colan mi-a transmis prin profesorul universitar Spiridon Cândea, director de studii la Institutul Teologic Sibiu, că Departamentul Cultelor refuză să-mi dea recunoaşterea pentru un post în Sibiu şi m-a îndrumat să cer o parohie. Mitropolitul Ardealului Nicolae Colan avea referinţe bune despre mine de la profesorii din Sibiu sş Bucureşti şi ar fi dorit să mă primească la Sibiu, dar n-a avut curajul să-mi spună adevărul în faţa direct şi de la început. Arătându-mă dispus să primesc un post de preot paroh, mitropolitul a încercat posibilitatea de a mă numi diacon şi secretar la Protopopiatul din Târgu Mureş, apoi diacon la o biserica din Sibiu, dar n-a obţinut din partea organelor de stat un aviz prealabil numirii. În cele din urmă am concurat pentru ocuparea postului de paroh la Axente Sever, lângă Copşa Mică. După numire, inspectorul de culte al raionului Sibiu, un anume Moldovan, s-a dus în biroul consilierului bisericesc şi a bătut cu pumnul în masă furios: De ce l-aţi numit pe reacţionarul Glăjar? După trei luni numirea mea a fost respinsă de departamentul cultelor de la Bucureşti în baza referatului negativ făcut de Moldovan la dispunerea Securităţii.” A mai spus pr. Ioan Glăjar.
Preot în satul natal
,, Între timp, a rămas liber postul de paroh la Ucea de Jos, pentru că preotul Marcu Budac ajunsese în conflict cu autorităţile de stat de la Făgăraş. S-au înscris la concurs şase candidaţi, dar am fost numit eu de către Arhiepiscopia Sibiu în 9 decembrie 1959. Ajuns preot, am continuat să-mi ajut camarazii din rezistenţa anticomunistă rugându-mă pentru ei la fiecare liturghie. Am urmărit în slujbe imunizarea enoriaşilor mei fţăa de ideologia ateistă prin îndoctrinarea lor cu înăţătura creştină. După şase luni de activitate am fost chemat de securitate şi anchetat o zi întreagă. Ancheta s-a repetat după încă o lună, când securiştii au încercat să mă convingă să devin informator. I-am refuzat categoric spunându-le: Conştiinţa mea morală şi religioasă nu mă lasă să fiu fals în relaţiile cu oamenii şi să le fac rău. Am fost lăsat în pace până în ianuarie 1972, timp în care am fost supravegheat. La solicitarea rectorului Institutului Teologic Sibiu am fost transferat în postul de lector, unde am predat vreme de 14 ani. Recunoaşterea numirii mele în posturile din Sibiu s-a datorat conducătorului Departamentului Cultelor din Bucuresti, Gheorghe Nenciu. Am rămas la Sibiu până la revoluţie. Pentru că am refuzat să fiu informator pentru Securitate am atras unele deservicii: propuneri de burse la Oxford în 1968, Viena 1969, Paris 1972. Pentru că ei n-au renunţat la condiţii, eu am renunţat la burse. Cea mai mare mulţumire a vieţii mele a fost aceea de a activa împotriva ateismului communist. A doua mare mulţumire a fost aceea de a respinge categoric toate încercările şi presiunile Securităţii şi argaţilor ei care urmăreau să facă din mine un colaborator al lor, un informator, o unealtă fără suflet. Consider aceasta victorie a mea o revanşă faţă de umilirile suportate în 1948. Până la urmă, după unele indicii, cred că am ajuns să fiu stimat de ei ca om serios. Dar aceasta nu i-a făcut să-mi dea o viza de ieşire din ţară spre a-mi petrece un concediu de o lună de zile în Elveţia unde am fost invitat de catre Consiliul Mondial al Bisericilor. O a treia mulţumire în viaţă a fost revenirea în ţară a regelui Mihai şi a reginei Ana şi vizita lor în Țara Făgăraşului”a încheiat preotul Ioan Glăjar. (Extras din Vol III, Brazii de sfrâng, dar nu se îndoiesc” de Ioan Gavrilă Ogoranu, Lucia BAKI)
 

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."