Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Alt val de inundaţii
Alt val de inundaţii Email
Luni, 23 Iulie 2018 17:12

 

O rupere de nori a făcut ravagii în satele Recea, Sâmbăta de Sus, Drăguş, Breaza, Dejani, Gura Văii şi Lisa


     O rupere de nori a făcut ravagii în mai multe localităţi din Țara Făgăraşului. S-a întîmplat vineri, 20 iulie, chiar de praznicul Sf. Ilie, cînd o ploaie ce n-a durat mai mult de o jumătate de oră, dar în cantităţi mari, de peste 40 l/mp, a scos pîraiele din matcă. S-au înregistrat inundaţii în Sambata de Sus, Drăguş, Gura Văii, Dejani, Recea, Breaza şi Lisa. Mai multe gospodării şi curţi din aceste sate au fost inundate. 

La faţa locului au ajuns pompierii din Făgăraş şi Victoria cu motopompe şi autospeciale pentru a-i ajuta pe localnici. Au intervenit şi voluntarii de la SVSU din comune, dar şi reprezentanţii primăriilor.
 

Cel puţin 20 de gospodării afectate la Sâmbăta de Sus
 

     ,,A fost o rupere de nori la Sâmbăta de Sus, în mai multe reprize. Cele mai afectate case şi curţi sunt cele de la intrarea în sat dinspre Drăguş, unde au venit torentii de pe câmp. Cel puţin 20 de case şi curţi au fost inundate” a spus Vasile Andreiaş, primarul din Sâmbăta de Sus. Utilajele Primăriei Sîmbăta de Sus abia au făcut faţă lucrărilor de decolmatare a văilor şi de eliberare a străzilor. Edilul şef al comunei Vasile Andreiaş a lucrat pe buldoescavator cot la cot cu muncitorii pentru a ajuta la readucerea situaţiei la normal.

Comunele Lisa şi Drăguş afectate de ape
 

     În satele Lisa şi Breaza au fost afectate mai multe gospodării şi străzile. Apa a acoperit mai toate uliţele, iar carosabilul nu se mai vedea. Primarul Gheorghe Moga a urcat pe buldoescavator şi a ajutat la eliberarea străzilor de apă şi mîl. Și aici au intervenit pompierii pentru a scoate apa din curţi. Drumul ce leagă satul Breaza de Mănăstirea Breaza era impracticabil. ,,Într-un timp foarte scurt totul a fost acoperit de torenţi. Am folosit utilajele pentru a elibera străzile de materialele aduse de apă. Drumul spre Mănăstirea Breaza trebuia curăţat, mai ales că sîmbătă urma să se desfăşoare crosul” a spus primarul comunei Lisa. La Drăguş situaţia era asemănătoare, torenţii inundînd cîteva gospodării şi şoseaua.
 

Primarul din Recea criticat de săteni
 

     Și sătenii din Recea, Dejani şi Gura Văii au privit neputincioşi cum apa le inundă curţile. Au fost ajutaţi de pompieri, dar l-au criticat pe primar care n-a fost alături de ei la acest dezastru. O estimare a pagubelor nu a fost încă stabilită. Tot vineri, 20 iulie, apa a acoperit şi DN1, pe o porţiune de şosea, între localităţile Beclean şi Dridif. Voluntarii de la SVSU Voila au intervenit cu o autospecială.

 

 

 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 144 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

3.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4561699

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare