Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Rudarii, comunităţi pe cale de dispariţie
Rudarii, comunităţi pe cale de dispariţie Email
Luni, 30 Iulie 2018 19:57

 

În cartierul Domneasca din Lisa mai păstrează nealterată etnia rudarilor doar cîteva familii, alte peste 200 preluînd obiceiurile ţiganilor Maria Moisin are 78 de ani şi este ultima care mai păstrează meseria strămoşilor ei Familiile de rudari de la Lisa sînt din latura corfarilor Cartierul Domneasca dominat de scandaluri Istoria rudarilor merge pînă la daci Limba vorbită de rudari este limba română


     La marginea localităţii Lisa, undeva peste pod, se întinde un cartier denumit Domneasca. Îl parcurgi într-un timp similar cu cel pe care-l faci străbătînd satul de-a lungul său. Locuiesc aici, aşa cum spune asistentul social din Primăria Lisa, 597 persoane, mai mult de 200 de familii. Nu toţi au însă documente legale aici în cartier, dar sînt toleraţi de autorităţi. Uliţele sînt prăfuite vara, iar în sezonul ploios este noroi de abia poţi să le străbaţi. Unele case îţi aduc aminte de etnia ţigănească, sînt simple, mici şi joase cu curţi din care nu lipseşte căruţa şi calul. Altele însă au răsărit una după alta, mari, cu turnuleţe şi etaj, viu colorate în roz, galben mai rar albastru. Cei care le-au ridicat sînt tare mîndri mai ales că în faţa porţii mai au şi cîte o maşină de import din cele mai moderne. Cu toate aceste, astfel de averi nu se regăsesc în veniturile lunare declarate şi de bună seamă impozitate, iar mulţi dintre ei se află pe listele beneficiarilor de ajutor social. De vreo doi ani însă, numărul de asistaţi social din rîndurile ţiganilor din Domneasca s-a redus simţitor. Astfel că în prezent mai sînt vreo 70 de dosare în plată faţă de sutele acceptate de Primăria Lisa anilor trecuţi. În tot cartierul se aude muzică, de trebuie să-ţi astupi urechile pentru ca decibelii să nu-ţi afecteze auzul. Ritmuri de manele după care locatarii chiar şi cei care abia vorbesc îngîmă versurile şi chiar mai trag cîte un joc din buric. Am ajuns în cartier înainte de amiază. Am fost priviţi cu multă curiozitate. Ne-au arătat, cei mai mici, ce ştiu ei să facă mai bine, să joace, să cînte şi să se bată, iar vocabularul lor se rezuma doar la ceea ce au învăţat în familie. Ne-au şocat cînd ne-au spus ,,bună ziua”, dar le-am răspuns politicos întrînd în vorbă cu ei. S-au aşezat la poză, iar în bucuria lor că rămîn imortalizaţi la oamenii străini ne-au întrebat dacă avem facebook. O tînără care nu avea mai mult de 15 ani plimba un cărucior cu un copil de cîteva luni, iar agăţaţi de acesta erau alţi vreo trei prunci. Nu s-a sinchisit prea tînăra mămică de faptul că unul urla căci ea vorbea tare la telefonul mobil. În mijlocul uliţei prăfuite s-a oprit din drumul ei pentru a urmări un mesaj pe facebook. La porţi erau grupuri de copii, iar alte grupuri de 2-3 adulţi erau preocupaţi de marfa dintr- maşină utilitară. Un cal nărăvaş era înhămat la o căruţă, iar cîruţaşul nu părea deranjat de nervozitatea animalului. Lîngă aceste imagini, la cîţiva paşi era un magazin, uşa de intrare fiind ascunsă de fîşiile din plastic ce respingeau muştele ce zumzăiau în faţă. Cîţiva bărbaţi, vreo doi de nici 18 ani, stăteau tolăniţi la masa din faţa magazinului. Vorbeau despre un scandal ca-n filme petrecut pe uliţa lor. Nici poliţistul nu i-a făcut faţă, că-l înjurau şi pe el, spuneau ei. Sînt la ordinea zilei scandalurile din Domneasca, sînt ca un ritual pe care nimeni nu-l poate opri. Mai în primăvară un scandal a ajuns pînă la Făgăraş, la Poliţie fireşte. O minoră de 11 ani fusese violată, iar fătaşii, vreo doi adulţi de peste 35 de ani au fost luaţi la anchete. Și atît. Pe alte uliţe, aceleaşi imagini, aceeaşi gălăgie, aceeaşi vulgaritate, dar alte scandaluri.
 

Cei mai bătrîni rudari din cartier
    

 

 

 

 

 

     Căutam rudarii din cartier. Mai pot fi număraţi pe degetele de la o mînă adevăraţii rudari. Pentru că astăzi toţi din cartier îşi spun rudari, dar comportamentul şi îndelecnicirile lor nu mai respectă această etnie ţigănească. Maria Moisin şi Gheorghe Furdui sînt fraţi şi sînt cei mai vîrstnici din Domneasca. Ne-au primit cu amabilitate şi şi-au spus of-ul, plîngînd vremurile de mult trecute ale rudarilor. Maria are 78 de ani şi trăieşte alături de soţul ei. Sînt o familie liniştită, dar la curent cu tot ce se întîmplă în lume. Au o gospodărie frumoasă, curată, îngrijită, cu multe flori. Gheorghe, fratele cu doi ani mai mic, ne-a primit în casa lui unde trăieşte cu soţia lui. Aveau în vizită temporar o nepoată cu copii mici. O căsuţă veche cu două camere, iar în spate cîteva anexe improvizate. În curte era căruţa care parcă îşi aştepta calul de la păscut. Vecina lor, era pe banca din faţa porţii şi îşi pregătea pentru iarnă fasolea păstăi culeasă din grădină.
 

Maria Moisin: ,,Noi sîntem ţigani, dar nu romi”
 

     Fraţii Maria Moisin şi Gheorghe Furdui ne-au vorbit despre rudari. ,,Sîntem ţigani, dar nu romi. Sîntem ţigani romanizaţi pentru că noi nu ştim altă limbă decît cea românească. Sîntem rudari, aceia care făceam coşuri, linguri, troci, mături de mesteacăn, fuse. Este o mare diferenţă între noi, rudarii, şi ţiganii pe care-i vedeţi astăzi. Noi sîntem altfel, ne purtăm ca oamenii din sat, pe cînd ei vorbesc altă limbă şi au îmbrăcămintea colorată. Aşa ne-am purtat tot timpul, mai romanizaţi. Noi n-am făcut scandaluri niciodată, dar acum s-a înaintat în violenţă. Aici în cartier la noi sînt numai scandaluri. Cartierul acesta, Domneasca, este cît tot satul Lisa, atît de mult s-au înmulţit. Au venit din toate părţile şi n-au mai plecat” a spus Maria Moisin de 78 de ani.
 

Meseriile rudarilor
 

     Deşi se declară la orice recensămînt români, populaţia de etnie romă se diferenţiază de români atît prin obiceiuri, tradiţii, dar şi prin comportament. Trăiesc în cartiere mai izolate de ale românilor. Prea puţini dintre ei au locuri de muncă şi trăiesc din ajutoare sociale şi îndemnizaţiile nenumărate acordate pentru copii de statul român. Este şi motivul pentru care se înmulţesc foarte mult. Femeile nasc de la vîrste foarte mici, şi 9-10 ani. Rudarii însă sînt o categorie aparte. Aşa cum spune Maria Moisin, rudarii nu fac scandaluri şi trăiesc din muncă cinstită. Pe vremuri ocupaţia lor era prelucrarea lemnului, a lutului, a fierului sau munca în minele de aur. De-a lungul timpului, rudarii şi-au abandonat meseriile tradiţionale, de exemplu cînd s-au închis minele de aur au migrat spre alte locuri preluînd alte meserii. Astăzi, rudarii din România sînt din nou puşi în situaţia să-şi părăsească şi cea de-a doua meserie (aceea de prelucrător al lemnului) datorită posibilităţilor din ce în ce mai restrînse de a-şi vinde produsele. Ei încearcă să supravieţuiască adaptîndu-se unor munci legate în mare parte tot de prelucrarea lemnului, „la pădure”, angajîndu-se în special ca lucrători ai trusturilor forestiere, dar şi ca agricultori la solicitarea majoritarilor. Interesant este faptul că în Croaţia şi Ungaria îşi păstrează încă meseria iniţială de mineri şi respectiv băieşi. Deşi au avut parte de o viaţă atît de particulară, presărată cu multe greutăţi, ei au reuşit să se integreze deplin în societatea românească, ca şi în alte ţări, neridicînd nici una dintre problemele de integrare pe care le ridică ţiganii. Ei muncesc, îşi trimit copiii la şcoală, şi sînt deplin integraţi din punct de vedere socio-cultural în lumea contemporană. Putem spune, că rudarii de azi din România şi din alte ţări vecine sînt urmaşii unei părţi dintre coloniştii băieşi aduşi de romani în Dacia Traiană sau a celor rămaşi în provinciile de origine, fapt demonstrat şi prin graiul vorbit, variantă a limbii române străvechi, păstrat aproape nealterat în cei peste 2000 de ani de cînd locuiesc în spaţiul geografic românesc, dar şi în teritoriile adiacente acestuia.

Tradiţia se pierde în timp
 

     Maria Moisin şi-ar dori şi la vîrsta pe care o are, de 78 de ani, să mai lucreze lemnul, să confecţioneze coşuri şi greble pentru a nu se pierde tradiţia lor. În schimb generaţia tînără nici nu vrea să audă de astfel de munci. ,,Pe vremuri, făceam coşuri, greble, mături şi trăiam din vînzarea lor. Nimeni nu fura, trăiam din muncă dreaptă. Dar acum, s-au stricat treburile. Mulţi pleacă prin străinătate şi s-au îngîmfat. Trec pe lîngă noi şi aşteaptă să dăn noi, bătrînii, ,,Bună ziua”. Nu mai au niciun respect. În cartierul nostru sînt mereu scandaluri, violenţe. Chiar i-am zis poliţistului: vă rog să faceţi dreptate că prea s-au îngîmfat. Dau la oameni în cap. Era un copil sărac şi eu i-am dat mîncare, l-am ajutat. Acum îmi zice că mă pune în gips doar pentru că-i cer să fie respectos. Rău s-a ajuns. Ce să le mai spun că au obligaţia să păstreze tradiţia rudarilor!” a spus Maria Moisin.
 

Opt familii de rudari în Domneasca
 

     ,,În urmă cu zeci de ani, aici eram doar 8 familii de rudari, acum s-au adunat aici peste 200 de familii, toate numeroase. S-au înmulţit foarte mult pentru că au venit din toate părţile, dar n-au mai plecat. Îmi aduc aminte cu drag de vremurile de demult. Eram familia noastră, Furdui Gheorghe, apoi Onea Ion, Trandafir Simion, Babonea Gheorghe, Grozavu Ioan, Vasile Grozavu, al lui Vasiloiu, Ungur Nicolae, Iordan Șamu. Duceam aici o viaţă liniştită, era pace. Ne adunam vecinii şi povesteam, ne ajutam între noi. Nu erau băutori şi nu ştiam ce este acela scandal. Cinci-şase persoane dacă beau o jumătate de sticlă de ţuică. Toţi munceam să ne cîştigăm traiul de zi cu zi. Trăiam din coşuri, greble, mături pe care le vindeam prin sat, la oameni” a mai spus Maria Moisin.
Maria Moisin: ,,Dacă se duc în străinătate zic că l-au prins pe Dumnezeu de picioare”
,,Toţi aveam o meserie pe care am învăţat-o de la părinţi şi bunici, iar ei la rîndul lor de la părinţii şi bunicii lor. Îmi aduc aminte că veneam de la şcoală şi mama mă punea să lucrez la coşuri. Aşa am învăţat meseria aceasta. Umblam după material în pădure, căutam răchită, lemnul de alun, mesteacăn. Era o meserie de bază a rudarilor. Aşa am trăit înainte. Acum au abandonat vechea tradiţie, nici nu mai vor să audă de coşuri sau linguri. Dacă se duc în străinătate cred că au prins pe Dumnezeu de picior. Unii s-au dus în Suedia şi au adus maşini încărcate cu obiecte, le-au vîndut, au bani şi cred că toată lumea e a lor. Rău s-a stricat lumea de azi. Îmi pare rău de neamul acesta al rudarilor care se pierde, odată cu noi, generaţia mea” a mai spus Maria Moisin.

Scandalurile din Domneasca
 

     Astăzi, în cartierul Domneasca nu mai este linişte. Locatarii sînt mai mereu puşi pe scandaluri. Maria Moisin spune că s-au înfumurat cei din cartierul ei şi nu mai au respect. ,,Duminică a fost un scandal mare pentru o fată. Nepoata mea căsătorită în Dejani are un băiat care a venit cu o fată la cules de afine la Drăguş. Unul de aici, Ion Onea, i-a luat fata, şi aşa a început scandalul. Au vrut să plece înapoi la Dejani, dar nu i-au lăsat. I-au bătut pe toţi. Acest Onea a început să se lovească de gard cu capul, mare circ, chiar în faţa poliţistului. Îi spunea pe nume poliţistului, Viorel, şi chiar voia să-l lovească. Mereu sînt astfel de scandaluri aici în cartier” a relatat Maria Moisin. În urmă cu cîteva luni a avut loc un alt mare scandal care a ajuns şi pe masa poliţiştilor de la Făgăraş. O fetiţă de 11 ani a fost violată de doi adulţi de vreo 40 de ani. Au fost duşi la anchete, aşa cum spun poliţiştii, dar şi locatarii din Domneasca, Ioan Comaghiu şi Adrian Furdui.

Trei soţii şi mulţi copii
 

     Gheorghe Furdui are 74 de ani şi este fratele Mariei Moisin. N-a prea avut noroc în viaţă. Îşi spune povestea privind pe uliţă în sus, la mulţimea de copii care se joacă în ţărînă. ,,Cu prima mea nevastă am avut 5 copii, toţi sînt căsătoriţi, unul în Făgăraş, unul în Germania şi ceilalţi sînt aici. Nevasta mi-a murit într-un accident rutier în 1980. M-am recăsătorit, iar a dua nevastă a avut ciroză la ficat şi am pierdut-o şi pe ea. Nu am avut copii împreună. M-am recăsătorit din nou, dar nu am mai avut copii. A treia soţie are însă 9 copii care sînt mari, la casa lor în Ariuş” povesteşte Gheorghe Furdui. Rudarul spune nu poate renunţa la cal şi la căruţă pentru că aşa s-a obişnuit de cînd era tînăr.
 

Letiţia Bica, învăţătoarea care i-a şcolit pe rudari
 

     Maria şi Gheorghe au făcut şi şcoală şi vorbesc foarte frumos despre învăţătoarea lor, Letiţia Bica. ,,Letiţia Bica, a lui Cişmaş cum i se spunea în sat, a fost învăţătoarea noastră şi nu avem cum să o uităm. Doamne ce învăţătoare bună şi scumpă era! M-a învăţat 4 clase, dar şi acum ştiu să scriu, să citesc, să socotesc. Sînt capabilă să scriu şi să trimit o scrisoare oriunde. Apoi am făcut la fără frecvenţă, aşa era atunci, ne-au trimis să ne completăm studiile. Dar n-a mai fost ca în copilărie cu învăţătoarea. Astăzi se duc la şcoală, dar vai de capul lor, nu învaţă nimic. Se duc la şcoală pentru banii care-i primesc. Dacă îi ceartă dăscăliţa, se duc părinţii peste ea şi o ceartă în loc să-şi pună la punct copiii” au spus cei doi fraţi.
Rudarii din Lisa regretă regimul comunist
Rudarii vechi din Domneasca regretă vremurile trecute. ,,Era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Era dreptate, mergea omul pe drum şi nu-i era frică de nimeni, că îi dă cineva în cap. Acum, nu mai este aşa. Mă duceam pe Ardeal cu greble, făceam cîte 100 de greble, iar cînd se făcea fînul pe Ardeal mergeam să le vînd. Nu-mi era frică să dorm afară. Dar acum dacă văd un om călător i se pune înaintea maşinii, la căruţă şi-l fură. Era un stăpîn Ceauşescu, acum nu mai este dreptate” se plîng cei doi.

Trăiesc din pensii minime, mai puţin din corfele vîndute
Pensii,,Primul soţ s-a îmbolnăvit de cancer la plămîni şi a murit. Am rămas singură cu 6 copii, aveam 42 de ani. Am făcut o depresie atunci, dar m-a ajutat doctorul de aici din sat, Sas se numea, un om foarte bun. M-a trimis la Timiş la sanatoriu, iar cei de acolo m-au trimis la băi unde m-am vindecat. N-am plătit nimic, dar nici nu aveam. Am lucrat la CAP, la grajduri să pot să-mi cresc copiii. M-am recăsătorit, dar n-am mai avut copii. Am o pensie de 640 de lei. Ne luăm medicamente că amîndoi sîntem bolnavi. Am muncit toată viaţa şi Dumnezeu ne-a rînduit. Atît cît am muncit, atît am avut şi n-am murit de foame” relatează femeia. Și fratele ei are pensie. ,,Am tot 640 de lei pensie şi încerc să mă descurc. Am muncit 33 de ani în Combinat la Făgăraş, la manevră. Cînd a fost de calculat pensia nu m-au găsit cu vechime, mi-au zis că nu am fost prezent, n-au mai găsit acte. Am cal şi căruţă cu care mai completăm ce avem nevoie” a spus Gheorghe Furdui.
Istoria rudarilor
Cercetătorii demonstrează că rudarii au origini dacice. O menţiune documentară despre rudari o găsim la 1620, în hrosovul lui Gavril Movilă către Mănăstirea Cozia, în care se face specificaţia „cum au fost şi mai nainte vreme” ceea ce demonstrează că rudarii erau cunoscuţi în zonă înainte de această dată. Etimologic, ruda înseamnă „mină (de aur)” (slav), rudărie are semnificaţia de „groapă de prelucrare a minereului aurifer”, iar denumirea de rudar înseamnă „miner”. Din statisticile contelui Kreuchely şi ale lui Mihail Kogălniceanu a rezultat că la începutul veacului al XIX-lea în ţările române exista categoria de ţigani „aurarii sau rudarii”. Astăzi, însă, cei întîlniţi cu denumirea de rudari au cu totul alte meserii decît aceea de aurar. De la lingvistul Ion Calotă aflăm că „rudarii de la Alexandria şi Roşiorii de Vede, care actualmente sînt cărămidari, s-au ocupat odinioară cu extragerea aurului din nisipul Oltului”, iar „rudarii din zona de munte, aşa zişii corfari (germ. korf „coş împletit de nuiele”) se mai numesc şi băieşi ca o amintire a faptului că în trecut se ocupau cu mineritul. Considerentele de ordin lingvistic au permis stabilirea faptului că între actuala limbă a rudarilor şi graiurile vorbite de români în sud-vestul Transilvaniei între secolele al XIV-lea şi al XVII-lea există o strînsă legătură. S-a putut astfel emite ipoteza venirii rudarilor din zona Munţilor Apuseni, „unde au lucrat în calitate de mineri în minele de aur sau ca spălători ai nisipului aurifer din apele râurilor acestei zone”. Ion Calotă presupune că fiind la origine ţigani, robi ce lucrau în minele de aur din Munţii Apuseni, iniţial rudarii au vorbit propria limbă la care au renunţat treptat în procesul românizării lor, în contact cu aurarii români de la care au învăţat meseria şi limba română. Tot Ion Calotă emite ipoteza că din sud-vestul Transilvaniei rudarii au venit mai întâi în Ţara Românească, coborînd pe firul apelor aurifere spre Dunăre. Apoi, „după ce graiul românesc cu bază carpatină a suferit influenţa graiurilor de tip muntean, rudarii au trecut Dunărea în Bulgaria, unde o parte s-a îndreptat spre vest, ajungînd pînă în Iugoslavia (coritarii), altă parte a rămas pe loc şi trăieşte şi astăzi în Bulgaria, iar alţii s-au întors, după o vreme, în Ţara Românească, aducînd cu ei cîteva elemente lexicale bulgăreşti, precum şi obiceiul gurbanului.
Istoricul Ion Chelcea: Rudarii veniţi din Bulgaria, turcani şi vlahuţi
Istoricul Ion Chelcea susţine cã rudarii veniþi din Bulgaria sînt numiþi „turcani” sau „vlahuþi” dupã sfera de influenþã în care au trãit. „Cei care au sosit mai recent din Cadrilater, spre exemplu, sau chiar din interiorul Bulgariei, mai dinspre Turcia: sau ca o amintire a trãirii lor pînã târziu sub turci: vor fi numiþi „turcani” cum spre exemplu întâlnim în satul Mânãstirea (câteva bordeie)”. Ceilalþi rudari se numesc „vlahuþi” dupã denumirea datã de greci populaþiei româneºti din Peninsula Balcanicã (blahos, blahoi).
Sãrbãtoarea gurbanului
Legat de obiceiul rudarilor numit Gurban, lingvistul Ion Calotã spune cã îºi are originea în mitologia ebraicã, unde însemna „daruri în bani fãcute lui Dumnezeu, de unde a trecut la musulmani cu sensul de „sacrificiu, jertfã”, apoi la rudari în sensul de „jertfã”, constînd din sacrificarea unui miel. Sãrbãtoarea nu este practicatã de toþi rudarii, ci numai de cei rotari ºi albieri, adicã de acei rudari „turcani” ce se aflã în apropierea Dunãrii. Aceastã sãrbãtoare nu este întîlnitã la rudarii corfari aflaþi în zonele subcarpatice ºi nici la albierii din Moldova. La rudarii din Domneasca nu se sãrbãtorea gurbanul.
La 1794 se vorbea despre rudarii ce prelucrau lemnul
Odatã cu sãrãcirea filoanelor de aur ºi a nisipului aurifer din rîuri, rudarii se pare cã au fost nevoiþi sã-ºi abandoneze treptat meseria iniþialã ºi sã se apuce de prelucrarea lemnului cel mai uºor de obþinut din luncile ºi vãile râurilor unde ei îºi aveau sãlaºele. Într-o anaforã din 22 iunie 1794 a boierilor Þãrii Româneºti cu privire la ocupaþiile aurarilor, este surprins chiar procesul schimbãrii meseriei rudarilor: „Vara se ocupã cu extragerea aurului din nisip, iar iarna, apele fiind îngheþate se ocupã cu prelucrarea lemnului în obiecte de uz casnic”.
Rudarii erau consideraţi ţigani încã de la 1620
În documentul de la 1620 ºi în alte documente din acea perioadã existã specificaþii clare din care rezultã cã rudarii erau consideraþi þigani. „Și alþi þigani cîþi vor fi ºezînd printre locuri, ori meºteri de fier, ori rudari” (Documentul lui Gavrilã Vodã de la 1620), „Sã-ºi ia dãjdiile de la þiganii mânãstirii, care sunt rudarii” (Hrisovul lui Leon Vodã dat cãtre mânãstirea Cozia). Despre abandonarea limbii þigãneºti de cãtre rudari, Ion Calotã spune cã s-ar fi petrecut în zona Munþilor Apuseni, dar, fãrã îndoialã, „abandonarea limbii þigãneºti ºi adoptarea limbii române a fost rezultatul unui lung proces de bilingvism, limba þigãneascã fiind „învinsã”, rãmînînd rare elementele de substrat. La rîndul sãu, istoricul Ion Chelcea explicã existenþa rudarilor „bãltãreþi”, categorie de rudari atraºi de balta unde îºi gãseau lemnul necesar ºi a rudarilor de „sat”, ambele categorii aflate într-un proces aproape deplin de românizare prin ocupaþii ºi obiceiuri. Generaþiile mai noi pretind cã aºa s-au pomenit în situaþia de neþigani, pînã de curînd, „robi la boieri”, ocupîndu-se cu munca pãmîntului, cu fãcutul cãrãmizilor, fie de sobã fie de casã”.

Rudarii vorbesc limba românã
Opinia unanimã a cercetãtorilor este aceea cã graiul rudarilor este românesc, de aici ºi denumirea rudarilor din Bosnia: caravlahi , adicã „vlahi (români) negri”; „caravlahii nu ºtiu altã limbã decât limba româneascã”, iar aceastã limbã e identicã cu aceea pe care o vorbesc românii din Oltenia”. Ion Calotã îi clasificã pe aceºtia în trei categorii în funcþie de meseriile lor:
U albieri sau lingurari ; trãiesc mai ales pe vãile apelor unde gãsesc lemn de esenþã moale (plop, salcie, plutã) din care bãrbaþii fac albii, linguri etc., iar femeile lucreazã fuse, furci de tors etc.
U Corfari (coºari) care locuiesc în regiunea subcarpaticã în zona alunului, din ale cãrui nuiele femeile împletesc corfe (coºuri) ºi în zona fagului, din care bãrbaþii fac hambare de pãstrat fãinã, lãzi ºi alte obiecte specifice.
U rotari care lucreazã obezi, spiþe, juguri.
Colonişti aduşi de romani în Dacia
Istoricii avanseazã ipoteza cã rudarii de astãzi sînt, de fapt, urmaºii acelor coloniºti ºi sclavi care practicau mineritul, aduºi în Dacia de cãtre romani, vorbitori ai unei variante de latinã vulgarã care nu este altceva decît actualul grai românesc al rudarilor pãstrat datoritã izolãrii în care au trãit aceºti oameni aproape douã milenii. Acceptînd aceastã ipotezã, justificãm ºi încãpãþînarea cu care rudarii s-au declarat tot timpul „daci”, au vorbit numai limba românã ºi au avut mereu tradiþii identice cu cele ale majoritarilor. La fel, are justificare statutul lor de oameni liberi în toatã perioada medievalã ºi ulterior, cu totul diferit de cel al þiganilor, în majoritate robi în aceastã perioadã. Chiar dacã nu sînt daci autohtoni, rudarii sînt o populaþie, adusã în Dacia de cãtre romani imediat dupã cucerirea acestui teritoriu, naturalizatã în Dacia Romanã ºi, în consecinþã, vorbitoare a unui grai românesc cu originea în graiurile latine sau autohtone definitivate ºi vorbite încã din secolul I, deceniul al VII-lea în Dalmaþia ºi Panonia. Adevãrata origine a acestei populaþii, adusã de romani în sec. I în Dalmaþia ºi Panonia, apoi, de aici, strãmutatã parþial de cãtre împãratul Traian în Dacia, rãmâne, pentru moment, necunoscutã.(Lucia BAKI)
 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 147 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

4.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4561714

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare