Miercuri, 1 august, începe Postul Adormirii Maicii Domnului pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici. Peste an sînt patru mari posturi: postul Naşterii Domnului- care începe în data de 15 noiembrie de regulă şi ţine pînă la 24 decembrie; postul Paştelui sau postul mare care durează şapte săptămîni înainte de Paşte; postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care are o durată variabilă, în funcţie de modul în care cad Paştile. Postul începe luni, după Duminica tuturor sfinţilor, şi ţine pînă în ziua sfinţilor apostoli şi postul Adormirii Maicii Domnului, care începe la 1 august şi ţine pînă la 15 august.

Ce este postul?
 

     Este o perioadă de reflecţie, de meditaţie, în care ne gîndim mai mult la nevoile sufleteşti, spirituale, şi lăsăm pe locul al doilea celelalte activităţi cotidiene, dar fără a renunţa însă la ele. Desăvîrşirea interioară prin rugăciune este unită cu renunţarea la anumite alimente, mîncînd mai mult alimente vegetale. Pilda Vameşului şi a fariseului este grăitoare pentru creştinii care postesc. ,,El nu are scopul în el însuşi, ci este un mijloc. Alimentarea vegetariană, ca să fie post, trebuie să fie unită cu smerenia, cu rugăciunea, cu iubirea şi cu filantropia. Postind, creştinul nu se supune voinţei sale, ci îşi supune voinţa disciplinei Bisericii“ spune G. Mantzaridis. ,,Postul nu este primirea de privilegii de la Dumnezeu, nici ajungerea la anumite stări de spirit speciale, la ,,revelaţii“ sau ,,stări de graţie“, ci îmbunătăţirea din punct de vedere moral al creştinului, curăţirea trupului şi a sufletului astfel încît să devenim cît mai apţi de prezenţa lui Dumnezeu în noi“ spune părintele profesor Vasile Răducă. Se posteşte nu doar în perioadele de care am amintit ci şi în timpul obişnuit, de exemplu Miercurea şi Vinerea. Miercurea postim în amintirea zilei în care Iuda l-a vîndut pe Iisus, iar Vinerea în amintirea patimilor şi a morţii Fiului lui Dumnezeu. Deşi postul are acţiuni curative asupra trupului, detoxificîndu-l, scopul real al postului este starea de jertfă. Anumite alimente sau practici fireşti nu sînt ,,necurate“ şi nici nu sînt socotite astfel în perioada postului, dar omul se distanţează de ele pentru că, în primul rînd, spiritul trebuie să conducă trupul.

Sf. Apostol Pavel: ,,Dragostea nu gîndeşte răul”
 

     ,,De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Și de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atîta credinţă încît să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sînt. Și de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cît despre proorocii- se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfîrşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar cînd va veni ceea ce e desăvîrşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, judecam ca un copil; dar cînd m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedeam acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Și acum rămîn acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea“ spune Sfîntul Apostol Pavel în epistola I către Corinteni, capitolul 13. Dragostea este cel mai frumos sentiment uman dar şi cea mai puternică armă spirituală. Ea nu este în defensivă, ea cucereşte mereu inimile şi sufletele. Fără dragoste nu există nici credinţă, dar nici nădejde, pentru că dragostea este motorul care pune în mişcare credinţa şi nădejdea. Sînt bune metaniile, dar fără imboldul iubirii devin simple genoflexiuni. Toate sînt ,,chimval răsunător“ dacă lipseşte iubirea. Și, din nefericire, iubirea cam lipseşte, la ora actuală, totul devenind o ,,modă“, că ,,aşa ne-am pomenit“ sau ,,aşa ne-am născut“.

Tăcerea şi eliminarea egoismului
 

     Este un alt reper important al postului pentru că orice perioadă de reflecţie spirituală include retragerea din lume, lucru pe care îl practica şi Iisus. ,,După Sfinţii Părinţi- şi aici limbajul lor este simbolic pentru că, acum, se referă la noi-, în Rai, Adam a primit poruncă să postească: trebuia să-şi stăpînească dorinţa atît pentru a-şi conştientiza şi desăvîrşi relaţia cu Ziditorul său, cît şi pentru a nu privi lumea ca pe o pradă, ci ca pe o euharistie. În această perspectivă, neascultarea apare ca o atitudine de captare: omul ,,mănîncă“ ,,fructul“, consumă lumea în loc să o transfigureze. Al doilea Adam, dimpotrivă, după Botez a postit în pustie patruzeci de zile. ”Și era împreună cu fiarele şi îngerii Îi slujeau“. (Marcu 1, 13): atunci omul, în Hristos, trăia ,,cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu“ (Matei4,4), lumea din jurul Său devenise cuvînt, pămîntul şi lumile îngereşti comunicau, fiarele sălbatice îl însoţeau pe noul Adam, pe noul Orfeu care radia o pace paradisiacă. Postul a însemnat pentru Hristos biruirea ispitelor capitale: cea de a reduce dorinţa omului la necesităţile sale (transformînd pietrele în pîine), cea a minunii magice care fascinează (aruncîndu-Se de pe aripa templului S-ar fi lepădat de trup refuzînd gravitaţia), cea de a ,,face să reuşească“ prin atotputernicie o istorie şi o omenire rupte de taină (prin acceptarea pactului cu despărţitorul care duce pînă la exasperare patimile colective care cuprind ,,toate împărăţiile acestei lumi…“ spune Olivier Clement. ,,Demonul puterii a fost obiectul celei de a treia şi ultimei ispitiri a lui Hristos, după care diavolul s-a retras“ (Olivier Clement) ,,Eul umflat de neant îi distruge sau îi aserveşte pe ceilalţi, îi face să graviteze în jurul propriului gol. Este autoîndumnezeirea nimicului. Și se ştie pînă unde a putut să ajungă duhul stăpîniei în Biserici contaminîndu-i pe clerici, înfăţişîndu-se, în modul cel mai pervers, ca duh de iubire şi slujire. De aici insistenţa clericilor, adesea dezgustătoare, asupra sexualităţii şi a ascultării (sînt oare Bisericile societăţi de slugărnicie?). Și tot de aici o concepţie înjositoare despre pocăinţă. Chiar şi admirabila ,,Theologia Crucis“ a lui Luther a putut deveni o exaltare patologică a neputinţei şi a eşecului…Într-adevăr, nu trebuie să posteşti în maniera fariseică faţă de care, pe drept, apare ca reacţie această ,,teologie a Crucii“, ci prin practicarea vie a împăcării ce face să circule viaţa între părinţi şi fii, ca şi între fraţi“ mai spune teologul ortodox francez. Tăcerea este o componentă importantă a postului pentru că de foarte multe ori se grăieşte în deşert. ,,Iar Eu vă spun că pentru orice cuvînt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept şi din cuvintele tale vei fi osîndit“. (Matei 12, 36-37). Ce înseamnă cuvîntul ,,deşert“? Pălăvrăgeli fără sens, bîrfe, aruncarea cu noroi asupra aproapelui. ,,Duhul Sfînt este ,,Duhul Adevărului“ spune rugăciunea cu care se începe orice slujbă religioasă în cultul bizantin. Postul trebuie să cuprindă şi abţinerea de la vorbirea de rău. Mult practicată în mediile profesional virtuoase în care se impune cu toată rigoarea postul alimentar, bîrfirea este o compensaţie prin devorarea altora. Sfîntul Isaac Sirul spune: ,,Lasă-te bîrfit şi nu bîrfi…Întinde haina peste cel ce a greşit şi acoperă-l. Și dacă nu poţi lua asupra ta greşelile lui şi nu poţi primi şi certarea şi ruşinea în locul lui, rabdă-l măcar şi nu-l ruşina“.

Milostenia
 

     Milostenia este o altă metodă practică a postului pentru că sensul postului este iubirea aproapelui. Experienţa foamei dă înţelegerea trupească a foamei omeneşti. Există foamea de hrană dar şi foamea după demnitate. ,,Vă hrăniţi cîinii cu cea mai mare grijă şi lăsaţi să vă moară de foame la uşă nu un om, ci însuşi Iisus Hristos“ spunea Sfîntul Ioan Gură de Aur. Din apoftegmele Sfinţilor Părinţi spicuim: ,,Un frate l-a întrebat pe unul dintre Bătrîni zicînd: Părinte, sînt doi fraţi şi unul dintr-înşii şade cu tăcere în chilia sa şi posteşte cu mare înfrînare toată săptămîna şi mult lucru lucrează în toate zilele. Celălalt slujeşte bolnavilor în bolniţă (N.R- spital) cu osîrdie şi silinţă. Deci, al cărui lucru dintre aceşti doi fraţi este mai iubit şi mai primit de Dumnezeu? Răspuns-a Bătrînul: Cel ce şade cu tăcere în chilia lui şi multă rugăciune face şi posteşte şase zile, dar nu are dragoste şi milostenie către fraţi, de s-ar şi spînzura de nările lui nu poate să fie asemenea celui ce slujeşte bolnavilor“. Să îmbraci pe cel gol, să hrăneşti pe cel flămînd, să-i dai să bea celui însetat, să îngropi pe cel mort…, aşadar, să nu pierdem esenţialul după prea multă teologhisire şi vorbe fără de noimă.

Postul Adormirii Maicii Domnului
 

      Pe lîngă toate acestea însă, vorbim despre Postul Adormirii Maicii Domnului. Nu o putem separa pe Maica Domnului de persoana lui Hristos şi ea şade de-a dreapta Sa. Sabia durerii a trecut prin sufletul ei atunci cînd Fiul îi era răstignit pe Cruce, atunci cînd şi-a adus aminte de cuvintele Dreptului Simeon- ,,Iată, prin sufletul tău va trece sabie“. Ea şi-a urmat Fiul în tăcere şi ascultare. De cîte ori ne spune Scriptura că a vorbit Maica Domnului? Cînd i-a spus îngerului- ,,Fie mie după cuvîntul tău. Iată roaba Domnului“, adică ascultarea, la nunta din Cana Galileii cînd le spune nuntaşilor, atunci cînd s-a terminat vinul: ,,Faceţi tot ceea ce vă va spune El (N.R- adică Iisus), adică sfatul bun. Ea ne spune tot timpul să ascultăm de Fiul ei. Sfîntul Grigorie Palama, înainte de tratatul despre intrarea în Sfînta Sfintelor şi despre viaţa deiformă aici a atotpreacuratei Stăpînei noastre de Dumnezeu Născătoare şi pururi Fecioara Maria, i-a cerut mai întîi ajutorul şi spune: ,,Dar cum aş putea, fie să-mi împlinesc dorinţa, fie să-mi plătesc datoria, fie să mărturisesc harul darurilor infinite care-mi vin de la Ea, altfel decît cîntîndu-i imne pe cît îmi stă în putere? Fiindcă dorul scoală, iar datoria, atît cea a noastră comună, cît şi cea a mea proprie, sileşte; dar harul care a venit deja făgăduieşte şi în continuare iertarea care vine de acolo, iar nelipsita iubire de oameni a Miresei Pururi Fecioare străbate prin toţi care ascultă, ca una care ţine la un loc şi constituie toate şi e prezentă şi aproape pururi de cei ce o cheamă prin intervenţia ei neobosită şi foarte folositoare la Dumnezeu Care S-a născut din ea, intervenţie care duce la bun sfîrşit în chip folositor toate cîte le ştim şi noi, pe care le-am cunoscut din cele bune lucrate de ea pentru noi şi plecînd de la care am avut o credinţă încă şi mai tare. Pe aceasta strigînd-o şi eu cu aceeaşi credinţă, nădăjduiesc să o am sprijin pînă la sfîrşit, scufundîndu-mă în oceanul minunilor ei“. Maica Domnului este icoana vie a smereniei, a tăcerii şi a ascultării. Ne îndreptăm spre vindecarea durerilor trupeşti şi sufleteşti avînd în faţa noastră icoana ei.
(Ștefan BOTORAN)

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."