Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Distanţă între vechi şi nou
Distanţă între vechi şi nou Email
Marţi, 31 Iulie 2018 10:28

     Noţiunile de vechi şi nou sînt legate nemijlocit de istorie, de civilizaţie şi evoluţia societăţilor umane. Ele marchează în esenţă trecerea timpului şi perindarea generaţiilor, de cînd se cunosc cele mai îndepărtate mărturii pînă astăzi. Distanţa de atunci pînă în prezent se poate măsura cronologic, dar o ilustrăm şi prin vocabularul ce ne stă la îndemînă. Astfel că, după criteriul istoric, dicţionarele înregistrează atît arhaismele cît şi neologismele, la ambele categorii fiind vorba de cuvinte uzuale într-o proporţie mai mare sau mică. Prin arhaisme înţelegem cuvinte şi expresii care aparţin de vremuri îndepărtate, folosite în trecut, dar necesar a fi reactivate cînd lucrările ştiinţifice sau literare evocă asemenea epoci. În context numim arhetip un model sau tip iniţial care încă ne mai călăuzeşte sau reprezintă punctul de plecare al originialităţii.

 La aceeaşi sferă arheologia, ştiinţă care studiază trecutul istoric pe baza interpretării urmelor materiale păstrate prin ani. Faţă de bătrînul arhaism, tînărul neologism denumeşte cuvîntul nou, împrumutat de curînd din altă limbă sau creat recent într-o limbă prin mijloace proprii. Neologismul este un termen compus pe baza elementului de compunere neo-, care înseamnă nou, recent şi serveşte la formarea multor substantive şi adjective, cărora le imprimă acest sens. Limba română este o limbă neolatină sau romanică deoarece descinde din limba latină, asemenea surorilor ei: franceza, spaniola, italiana, portugheza, catalana. Prin neogreacă se desemnează limba greacă modernă, de după sec. al XVI-lea, forma actuală a limbii elene, (greaca veche). Acelaşi prefixoid neo- intră în structura unor termeni din domeniul istoric, social- politic sau economic: neocolonialism, formă nouă a colonialismului care urmăreşte să domine economic fostele colonii; neoliberalism, curent al economiei politice contemporane care susţine implicarea limitată a statului în economie; neofascism, neonazism, curente politice de extremă dreaptă care preiau ideologii premergătoare Celui de-al Doilea Război Mondial. Ideea de nou şi de adaptare la condiţiile contemporane o regăsim frecvent în domeniul cultural-artistic prin curentele şi stilurile de creaţie care îşi propun să reînvie modele mai vechi, de rezonanţă valorică, dovedindu-le vitalitatea: neoclasicism, neogotic, neobaroc, neoromantism, neorealism, neomodernism. Sfera acestor mişcări culturale cuprinde deopotrivă filozofia, literatura, arhitectura, artele plastice, muzica, inclusiv gustul estetic al publicului. (Prof. Liviu IOANI)
 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 145 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

4.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4561699

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare