Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Ştirile locale Manifestări artistice organizate de Casa de Cultură
Manifestări artistice organizate de Casa de Cultură Email
Marţi, 11 Septembrie 2018 10:40

     Casa Municipală de Cultură din Făgăraş a organizat în perioada 3 - 8 septembrie a.c., o serie de activităţi culturale. În zilele de 3-7 septembrie s-a desfăşurat, la Făgăraş, Stagiul de Coregrafie ,,Uniţi în centru” la care au participat 30 de coregrafi şi 60 de dansatori din Făgăraş şi din toate zonele folclorice ale României. ,,Profesorii, Vasile Stoia şi Ionel Garoafă, au predat dans din zona Sibiului şi Făgăraşului şi dans oltenesc. În data de 6 septembrie a avut loc spectacolul folcloric ,,Uniţi în centru” în cadrul căruia au dansat ansamblurile: ,,Ceata Făgăraşului” de la Casa Municipală de Cultură Făgăraş, Ansamblul ,,Ghiocelul” din Sibiu şi Ansamblul ,,Mărginimea” din Sibiu“ a spus Diana Gribincea, directoarea Casei de Cultură din Făgăraş. O altă iniţiativă menită să-i mobilizeze pe cei mici a fost Teatrul de stradă. ,,Teatru de stradă în cartierele făgărăşene s-a desfăşurat în perioada 7 - 8 septembrie 2018. Spectacolele au avut loc în cartierele Tăbăcari şi Teiului, respectiv în cele două parcuri de joacă pentru copii. Pe scenă au urcat actori din Făgăraş, Braşov şi Sibiu. Copilaşii au fost aşteptaţi între orele 16.00 şi 20.00 pentru a vedea mai multe piese de teatru, pentru a dansa şi pentru a ne bucura împreună“ a mai spus Diana Gribincea. ,,Am avut piese de Tudor Muşatescu, din repertoriul regretatei Stela Popescu şi inspiraţii din creaţii orale“ a spus Ionuţ Sas, coordonatorul şi regizorul trupei Thalia din cadrul Casei Municipale de Cultură din Făgăraş. În cele două zile dedicate lor, micuţii s-au bucurat de prestaţiile trupelor Thalia, Ilustru Teatru din Făgăraş, Teatrul Arlechino din Braşov, Teatrul Strada din Braşov, Teatrul Școlii Gimnaziale Cincu, Teatrul Sublimart Braşov, Teatrul Vostru din Sibiu, Hocus Pocus din Sibiu şi numerele de pantonimă ale lui George Ciolpan. Sîmbătă, între orele 16.00-20.00, au avut loc ateliere de creaţie- scris pe faţă. (Ștefan BOTORAN)
 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 131 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

4.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4843301

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare