Umor de calitate la Ceapa de Aur |
![]() |
Marţi, 18 Septembrie 2018 07:58 | ||||||
,,Festivalul este unul dintre cele mai bune din ţară, cu un nivel valoric ridicat, la care participă cele mai bune trupe şi cei mai buni interpreţi într-ale umorului. O notă în plus este dată de publicul făgărăşean care chiar se pricepe la umor, întotdeauna rezonînd cu actorii de pe scenă, iar sala a fost întotdeauna plină“ a spus Constantin Tiron, cunoscutul actor din Câmpulung Moldovenesc. În data de 12 septembrie a.c. în intervalul orar 17.00-19.30, a avut loc Ceapa de Aur pentru copii, iar joi, 13 septembrie, a fost ziua mult aşteptată de publicul făgărăşean, cînd pe scenă s-au perindat cei mai buni umorişti din ţară, inclusiv Radu Pietreanu. A fost o seară cu umor de bună calitate, în care au fost înfierate prostia, ipocrizia şi parvenitismul care macină societatea românească. A fost un adevărat bombardament umoristic şi la adresa Parlamentului, dar şi a altor feţe de pe plaiurile mioritice. Festivalul s-a încheiat tîrziu în noaptea de joi cu gala laureaţilor şi în ropote de aplauze. ,,Am 52 de ani de activitate în teatru şi 412 premii la activ. Momentan, lucrez cu o trupă de teatru de copii din Câmpulung şi merg peste tot unde sînt invitat. Sînt printre cei mai premiaţi actori din România. Am o activitate destul de bogată: referent la teatrul ,,Luceafărul“ din Iaşi şi ,,Centrul Militar“ Iaşi. Am jucat, de asemenea, în filmul ,,Copilăria din amintiri“ în care am interpretat rolul lui Ion Creangă, pelicula a fost realizată în anul 2014. În film au fost doi actori maturi, eu şi Constantin Ivanovici care a interpretat rolul lupului din ,,Capra cu trei iezi“. Aici, la Ceapa de Aur, sînt multi-laureat. Azi, 12 septembrie a.c., fac parte din juriul pentru Ceapa de Aur a copiilor împreună cu Radu Biza şi profesoara Ileana Ioniţă. Mîine voi avea şi eu un număr intitulat ,,Coupe Tănase“ a spus Constantin Tiron în timpul festivalului. Festivalul ,,Cepei de Aur“ se leagă, fără doar şi poate, de numele lui Florin Alexandru, fondatorul şi coordonatorul grupului umoristic făgărăşean ,,Experiment 77“, cu un nume de rezonanţă în lumea umoristică românească, şi iniţiatorul acestui eveniment. ,,Este o ediţie aniversară, a XX-a, şi se desfăşoară pe durata a două zile. În prima zi, după cum vedeţi, avem Festivalul de unor pentru copii, iar mîine Festivalul pentru adulţi. Au răspuns invitaţiei noastre grupuri din Drobeta Turnu Severin -,,Cascadorii rîsului“ şi ,,Cortina“, ,,OZN“ din Timişoara, ,,Bis“ din Sibiu, ,,Vacanţa Mică“ din Piteşti, ,,Nănaşii“ din Jibou, precum şi interpreţii Constantin Tiron, preşedintele juriului pentru copii, Mircea Oancea din Eforie, Cristian Manolescu din Bucureşti. Nu au lipsit invitaţii de seamă, Radu Pietreanu, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, folkistul Daniel Iancu şi caricaturistul Criv Vecerdea. De asemenea, am avut o expoziţie de caricaturi şi lansări de carte în foaierul Casei de Cultură şi expoziţia de fotografie umoristică a lui Marian Răţulescu din Craiova intitulată ,,România defectă“. Cu această ocazie lansez şi eu o nouă carte de umor intitulată ,,Vivaldi cu mici şi muştar“. Cartea vizează tot ce se întîmplă cu ocazia zilelor oraşelor de la noi din ţară. Preşedintele juriului pentru adulţi este Cornel Udrea, cel care a scris peste o sută de cărţi umoristice, iar prezentator cunoscutul umorist din Satu Mare, Sorin Tănase“ a spus Florin Alexandru la începutul festivalului. Ceapa de Aur de anul acesta a debutat mai întîi cu Festivalul copiilor. Prima dată a intrat în scenă grupul ,,Prietenia“. ,,Eu mă ocup cu partea muzicală, iar Anca Mezei are partea de dansuri, teatru şi coregrafie. Anca Mezei este din Săcele şi, împreună cu grupul ei, formăm ,,Pritenia “ a spus Eugen Herki, coordonator în cadrul grupului. ,,Piesa pe care o punem în scenă se numeşte ,,Povestea viorii“. Am fost inspirată dintr-o legendă care povesteşte cum a apărut vioara în mîna rromilor. Am încercat să pun această poveste în scenă printr-o atmosferă mai amuzantă. Piesa este jucată de copiii de la Școala nr. V din Săcele. Eu activez acolo ca educatoare şi profesoară de limba rromani, pentru că, la această şcoală, majoritatea copiilor sînt de etnie rromă. În această şcoală învaţă 1400 de copii“ a spus Anca Mezei. Festivalul copiilor a fost prezentat de profesoara Codrina Anghel, coordonatoarea grupului ,,Evadart“ din Făgăraş. ,,Florin Alexandru, împreună cu prietenii săi, ne-a umplut de-a lungul timpului inimile de bucurie şi s-a încăpăţînat să organizeze festivalul chiar şi în zile grele. În această seară avem copii şi tineri deosebiţi, formaţi de dascăli care-şi fac datoria cu abnegaţie. Regula de aur este să ascultăm şi să privim ceea ce se întîmplă pe scenă“ a spus Codrina Anghel. Au urcat pe scenă grupuri de copii. Piesa ,,Drag îmi e să povestesc“, protagonist a fost elevul Ionel Bălan coordonat de profesoara Laura Moraru. Școala Gimnazială Cincu a venit cu două piese după nişte fabule cunoscute- ,,Doi Vulpoi“ şi ,,Masa“ de Topârceanu şi ,,Un pedagog de şcoală nouă“. Trupa Thalia, coordonată de Ionuţ Sas, a pus în scenă ,,Dialog de seară“, ,,La Direcţiune“, ,,Lecţia de economie“, ,,Tableta“ şi ,,Monologul copiilor“ interpreţi fiind elevii Adelina Ifrim, Natalia Motoc, Ștefania Pică, Aura Tărnăuceanu, Paula Lie, Rareş Olteanu şi Mara Burincă. A sosit apoi momentul copiilor de la Clubul Elevilor din Făgăraş. Adelia Chirciu din cadrul grupului ,,Interpret Severin“ a venit cu un amuzant monolog intitulat ,,Gata! Mă mărit!“. Gabriel Borţan a reprezentat Liceul Teologic ,,Constantin Brâncoveanu“ din Făgăraş cu un monolog care a smuls rîsete în sală. Aceeaşi trupă ,,Thalia“ a venit cu ,,Ora de matematică“ interpretată de Mara Burincă şi monologul susţinut de Maria Ludu ,,Dragă unchiule“ după Tudor Muşatescu. Sebastian Stan de la ,,Evadart“ a încheiat programul cu un inedit număr de comedie în monolog. ,,Aceşti copii au dovedit talent, voci cultivate şi mişcare scenică potrivită. Legat de voci, se vede că au fost îndrumaţi să-şi perfecţioneze talentul producînd o bună audiţie. Legat de tematică, mi se par potrivite subiectele adaptate vîrstei lor cu aspecte legate de şcoală, învăţătură, educaţia în familie, raportul părinţi-copii, situaţii umoristice legate de unele anomalii pe care copiii le descoperă la părinţi şi, tot de actualitate, efectul negativ al folosirii tabletelor, telefoanelor mobile, smartphon-urile care devin nişte riscuri dăunătoare dezvoltării inteligenţei copiilor pentru percepţia corelată a realităţii“ a spus profesorul Liviu Ioani. ,,A fost un spectacol deosebit. Să vezi cum copiii fac umor e cel mai plăcut lucru. Un festival al copiilor plăcut şi curat“ a spus Florin Alexandru. Ceapa de Aur pentru adulţi a debutat la ora 16.30, în foaierul Casei de Cultură, cu nişte cărţi umoristice de bună calitate cum ar fi ,,TramVai de noi!“ a lui Cornel Udrea, ,,Ironii snetimentale. Poezii umoristice“ a lui Petru Ioan Gârda, cartea lui Florin Alexandru ,,Vivaldi cu mici şi muştar“, precum şi expoziţiile lui Marian Răţulescu şi ale caricaturistului Criv Vecerdea. ,,Pseudonimul meu literar şi artistic este Radu Marin. Expoziţia se cheamă ,,România defectă“ (sau noi…), expofotopamfleturi sau ,,punte către spirit“. Este cea de-a V-a expoziţie de natură persiflatoare şi cea de-a XIX-a în total. Am obţinut o grămadă de premii şi este o persiflare a facebook-ului în cotidianul social. Mai pregătesc o expoziţie dedicată centenarului intitulată ,,Trageţi colopotele“ şi a doua carte din trilogia ,,Am o soacră, o fac de rîs“. Prima carte se intitulează ,,Nuntă cu dar şi soacră bonus“, ,,Să dăm femeilor ce-i al bărbaţilor“ şi, în sfîrşit, ,,Să dăm bărbaţilor ce-i al femeilor“ a spus Marian Răţulescu. Prezenţa lui Radu Pietreanu a dat o culoare aparte evenimentului, tot el a încheiat festivalul cu un număr în care a dat pe faţă prostia şi ipocrizia din societatea românească. ,,Extraordinar, anul trecut a venit Crăciunul fără Hruşcă!“ a exclamat actorul în hohotele de rîs ale ţării. Nu au scăpat de ,,bombardierele“ ironice ale lui Radu Pietreanu nici maneliştii, cîntăreţii ,,de carton“ ai muzicii populare şi alte ,,vedete“ de pe scena muzicii româneşti. În ciuda popularităţii sale este o persoană simplă, căreia nu-i plac laudele şi vorbele lungi. ,,Mă simt bine aici. Am cîştigat primele ediţii în 14 aprilie 1992 şi 26 aprilie 1993. Sînt invitat special în această seară la Făgăraş şi am pregătit un număr pe care o să-l vedeţi, am o oră de show pe care o voi juca singur, dar nu are o denumire anume. În momentul de faţă scriu piese de teatru, pînă acum am cinci piese scrise, iar în două dintre ele joc“ a spus Radu Pietreanu. La întrebarea ,,Cu ce sentimente aţi venit la noi?“, actorul a răspuns în stilul său caracteristic: ,,Sînt dur, nu am venit cu sentimente. Vin cu chitara“. ,,Este, în primul rînd, un semn de normalitate într-o lume contradictorie, impulsionată de patimi politice şi o sumedenie de personaje care ne fac concurenţă nouă, umoriştilor. Dacă ar fi trăit Caragiale acum, cu siguranţă n-ar mai fi plecat la Berlin, ci ar fi rămas aici să scrie în continuare. Ne rămîne nouă, celor de azi, această grea misiune, de mare responsabilitate socială. Festivalul umoristic ,,Ceapa de Aur“ a ajuns astăzi la o ediţie rotundă, de maturitate, şi atrage deopotrivă oameni în vîrstă ai ,,Cetăţii“ dar şi foarte mulţi tineri, ceea ce este un lucru extraordinar şi dătător de speranţă. Florin Alexandru, autor de literatură umoristică dar şi artizan al acestui festival, atrage astăzi atenţia asupra Făgăraşului, bine ancorat în prezent, cu o ofertă ludică, de excepţie dacă ne gîndim la faptul că participă Radu Pietreanu, Sorin Tănase, Daniel Iancu, artişti din domenii diferite, uniţi sub un semn comun, cel al umorului cu calităţi sanitare şi de igienă publică. Bravo Făgăraş! Ai semnat în cartea de onoare a artelor zîmbitoare“ a spus Cornel Udrea. ,,Ne bucurăm mult că am reuşit să organizăm această ediţie, a XX-a. Le mulţumesc pe această cale tuturor colegilor implicaţi în organizare şi artiştilor prezenţi. Observ că lumea a venit în număr mare, sala este plină, făgărăşenii se bucură din plin de acest spectacol de umor de calitate“ a spus Valentin Clonţ, viceprimarul Municipiului Făgăraş. ,,Este a patra oară cînd vin aici şi mă simt excelent la voi. Văd că făgărăşenii au umor şi se bucură să facă umor. Aici lumea are simţul umorului chiar dacă pe unii îi deranjează acest lucru. Este un festival care se menţine în top şi acesta este un lucru bun pentru că atît ne-a mai rămas: umorul. Este un lucru bun că mai ţineţi la acest festival unde sînt prezenţi umoriştii reprezentativi la ora actuală. Uneori eu trebuie să fac portretele foarte repede pentru că se plictiseşte modelul“ a spus caricaturistul Criv Vecerdea. După prestaţia trupei de dans de la Școala Gimnazială Hârseni, oferta scenică a fost deschisă de Andrei Stanciu de la ,,Thalia“ cu momentul ,,Naivitin“ scris de Cornel Udrea. Este o ironie la adresa imbecilităţii de pe scena politică românească care frizează uneori nebunia. Luca şi Radu Vereş de la ,,Cavalerii rîsului“ au continuat fiesta umoristică în ropotele de aplauze ale sălii. Teatrul ,,Cortina“ din Drobeta Turnu Severin a venit cu momentul ,,Romeo şi Julieta“. ,,Ceapa de Aur“, ajunsă la cea de-a XX-a ediţie, a fost o adevărată terapie prin umor, microbii prostiei şi ai ipocriziei au fost scuturaţi printr-o operaţie chirurgicală a maeştrilor comediei româneşti. Mircea Oancea, cunoscutul comic din Eforie, ne-a dus într-o adevărată transă comică cu aluziile făcute la superstiţie şi excrocii ce profită de pe urma credulităţii şi a necazurilor oamenilor de rînd. Momentul s-a intitulat sugestiv- ,,Casa Nova“. Vacanţa Mică din Piteşti a dus paroxismul comic mai departe cu piesa ,,Pe la noi, pe la Spital“. Gavril Moisa şi Petru Ioan Gârda din Cluj, adevăraţi maeştri ai epigramelor, au fost şi ei prezenţi la Făgăraş. ,,Este prima oară cînd vin la Făgăraş şi am întîlnit un public frumos. Sala este plină, iar acesta constituie un lucru esenţial. Ne bucurăm să ne integrăm cu alte genuri umoristice pentru că sala este plină, pentru epigrame trebuie un public adecvat, educat în acest sens şi cultivat. Interesul pentru epigrame a început să crească, pentru că există multe cenacluri care organizează concursuri şi festivaluri, iar asta a dus la creşterea publicului iubitor de catrene. Publicul făgărăşean este amabil şi a reacţionat surprinzător de bine, ţinînd cont de faptul că epigrama se adresează oamenilor cultivaţi“ a spus Petru Ioan Gîrda. ,,Mă aflu şi eu aici pentru prima dată şi am rămas deosebit de plăcut surprins de ceea ce am văzut încă de la intrarea în Făgăraş şi pînă la Casa de Cultură. Sînt impresionat de preocuparea locală pentru promovarea culturii şi a umorului de calitate, mai ales că ne aflăm într-un an deosebit pentru noi ca români. Cea mai mare bucurie mi-a făcut-o publicul, oameni plăcuţi, calzi, tineretul a fost extraordinar, lucru care rar se întîmplă. Faptul că Făgăraşul continuă acest festival mi se pare ceva minunat, înseamnă că în această comunitate s-a înţeles foate bine că o comunitate dăinuie întotdeauna prin credinţă, cultură şi oameni. M-a impresionat Cetatea Făgăraşului şi vreau să revin aici împreună cu soţia pentru a-i arăta acest monument al istoriei noastre. Ne aflăm aici împreună cu reprezentanţi de seamă ai umorului din întreaga ţară. Făgărăşenii au demonstrat că ştiu ce înseamnă actul de cultură“ a spus Gavril Moisa. Pe scenă s-au perindat în aplauzele spectatorilor grupurile ,,Bis“ din Sibiu, cu un număr împotriva politicienilor, Cristian Manolescu a persiflat prostia de pe străzi şi din societatea românească, OZN din Timişoara, Constantin Tiron cu un moment clasic ,,Coupe Tănase“, ,,Nănaşii“ din Jibou cu un moment ce parodiază politica din mediul rural făcută tot într-un stil mioritic şi sceneta ,,La doctor“. Liviu Petrea şi Grigore Bercea de la ,,Nănaşii“ sînt nişte prieteni consecvenţi ai lui Florin Alexandru. A urmat apoi momentul mult aşteptat de făgărăşeni- ,,Experiment 77“- capodopera umoristică creată de Florin Alexandru, şi folkistul Daniel Iancu. - ,,A fost un spectacol reuşit, eu am mai fost şi în ceilalţi ani. Au fost prezenţi comedianţi şi trupe profesionale care mi-au stîrnit rîsul şi mă bucur că s-a organizat un astfel de festival şi sper să fie mai multe de acest gen pentru ca făgărăşenii să iasă din monotonia acestui oraş“ a spus Sebastian Oniţiu, student. - ,,Acesta este rolul umoristului, să distreze oamenii! A murit Radu Beligan, Steven Hawking şi Iliescu nici măcar nu-i răcit!” au fost unele dintre replicile artistului. Festivalul de umor s-a încheiat cu premierea celor mai buni. Cristian Manolescu a fost răsplătit cu ,,Ceapa capitalistă“, lui Constantin Tiron i-a revenit ,,Ceapa XXL“, Mircea Oancea a fost răsplătit cu ,,Ceapa la Mamaia văzută din Eforie“. Petru Ioan Gârda şi Gavril Moisil au primit trofeul ,,Ceapa la Cluj“. ,,Ceapa cu vouccer de vacanţă“ le-a revenit celor de la Vacanţa Mică. OZN din Timişoara s-a bucurat de ,,Ceapa zburătoare“ iar grupul ,,Cortina“ a primit ,,Ceapa începe show-ul“. ,,Ceapa domniţei“ a fost primită de cei de la ,,Cavalerii rîsului“, ,,Bis“ au fost răsplătiţi cu premiul ,,Ceapă cu ceapă“. ..Nănaşilor“ din Jibou le-a revenit ,,Coace Doamne prunele mai mari decît cepele“. După aceea a fost răsplătită prestaţia micilor artişti. ,,Am întîlnit la Făgăraş copii extraodrinar de talentaţi şi vreau să fac o remarcă pentru trupa ,,Thalia“ a spus Constantin Tiron, preşedintele juriului pentru copii. La secţiunea interpretare individuală, Maria Ludu a primit ,,Arpagicul unchiului“, Marei Burinca i-a revenit ,,Arpagicul Mare“, Andrei Stanciu a primit ,,Ceapa debutantă“, Adelia Cherciu a fost răsplătită cu ,,Arpagicul de argint“, Maria Ștefania Neagoe cu ,,Arpagicul pedagog“, Ionel Bălan cu ,,Arpagicul narator“, Gabriel Borţan cu ,,Arpagicul din dulap“, Sebastian Stan a primit ,,Arpagicul căsătorit“, grupul ,,Prietenia“- ,,Arpagicul cu vioară“ iar trupa ,,Thalia“ a primit două premii intitulate sugestiv ,,Buchetul de Arpagic“ şi ,,Arpagicul aurit“. (Ștefan BOTORAN)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |