Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Reportaje Făgărăşeanul care a trăit sub trei regi şi şase preşedinţi
Făgărăşeanul care a trăit sub trei regi şi şase preşedinţi Email
Marţi, 18 Septembrie 2018 08:08

 

Gheorghe Prunduş, ajuns la 98 de ani, este dascălul care a format generaţii de elevi după al Doilea Război Mondial Bătrînul învăţător i-a cunoscut pe Iuliu Hosu şi pe generalul Leonard Mociulschi A fost prizonier la ruşi, apoi rănit în luptele din Cehoslovacia Decoraţiile primite ca ofiţer n-au contat în faţa colonelului Gheorghe Crăciun, comandantul Securităţii din Braşov

     Făgăraşul şi-a avut personalităţile sale de-a lungul vremii, oameni care au făcut istorie şi au pus umărul la făurirea intereselor naţionale. Învăţătorul Gheorghe Prundus ajuns la frumoasa vîrstă de 98 de ani rememorează într-un interviu acordat ziarului Monitorul de Făgăraş, povestea vieţii sale, anii războiului, anchetele securităţii comuniste, dar şi frumoasele realizări din cariera de dascăl.

 Relatează în detaliu momentelele în care a stat lîngă cele mai importante personalităţi ale istoriei noastre, de la cardinalul martir Iuliu Hossu şi pînă la generalul Leonard Mociulschi sub comanda căruia a luptat pe front.

Fiu de români plugari
 

     Gheorghe Prunduş s-a născut într-o familie de ţărani patrioţi, de confesiune greco-catolică din comuna Căşeiu, judeţul Cluj. ,,M-am născut la data de 16 iulie 1920, în comuna Căşeiu, judeţul Cluj, atunci era judeţul Someş cu capitala la Dej, din părinţi agricultori. Tatăl meu avea 36 de ani cînd m-am născut eu şi provenea dintr-o familie numeroasă, fiind al doilea copil din cei cinci ai bunicului, Ioan Prunduş, poreclit ,,al Ghiuchii“, ocupînd de mai multe ori funcţia de primar şi prim-curator al bisericii greco-catolice din localitate. Eu am fost văr cu renumitul Augustin Prunduş, absolvent de facultate la Roma care, după 1948, pentru că nu a vrut să-şi părăsească credinţa, a ajuns să taie lemne în Cluj pînă i s-au încreţit mîinile pentru a-şi întreţine familia. A avut şi cărţi scrise. Am o iconiţă de la el cu Maica Domnului pe care mi-a dăruit-o cînd a participat la o convorbire care a avut loc la Făgăraş“ povesteşte învăţătorul Gheorghe Prunduş. Discuţiile cu bătrînul învăţător încondeiază o adevărată frescă a societăţii româneşti din perioada interbelică. ,,Mămuca s-a născut în comuna Rugăseşti, fostul judeţ Someş, şi era a doua din cei trei fraţi. Avea vîrsta de 26 de ani cînd m-am născut eu. Am avut şase unchi şi 21 de verişori, dar dintre toţi am rămas singurul în viaţă. Îmi amintesc din fragedă copilărie că eram îmbrăcat în vigană (N.R- rochiţă), pe care am purtat-o pînă la vîrsta de 5-6 ani. Mergeam cu toţi copiii vecinilor la valea din fundul grădinii noastre unde făceam baie în rîu, ne ungeam cu noroi şi ne făceam ,,drăcuţi“ după care ne spălam în hohote de rîs şi joacă, la Valea Căşeiului. În 1928, tata a decedat în accident de pădure, carul purtat de vaci a alunecat, iar tătucul a fost prins sub lemn şi zdrobit. L-au găsit mort, sub lemne, şi l-au adus acasă. Mare jale a fost la noi“ îşi aminteşte învăţătorul Gheorghe Prunduş.

Tragedia românilor din Ardealul de Nord
 

     ,,Eu am intrat prima dată la Liceul ,,Andrei Mureşanu“ din Dej, mă întreţinea un unchi, învăţător acolo, Buşiţa Gheorghe, care avea o moşie. A fost persecutat după cedarea Ardealului de Nord şi scos forţat din ţară. A ajuns pînă în Sărmaş unde a lucrat în agricultură pe moşia unui grof maghiar cu care a făcut schimb de moşii. Groful a lucrat moşia lui de la Dej, iar unchiul i-a lucrat grofului moşia de la Sărmaş (Mureş). La liceul din Dej am stat trei ani, am fost ,,cercetaş“, purtam pălării cu boruri mari, cămăşi verzi, cravate şi salutam cu trei degete. Era prin 1932. De la Dej am plecat la şcoală în Gherla unde am fost mereu semi-bursier“ a spus bătrînul dascăl.

Preparandia din Gherla
 

      În Ardeal învăţătura a pătruns în casele ţăranilor prin intermediul şcolilor confesionale ortodoxe şi greco-catolice, adevărate pepiniere de pregătire a elitelor. Gheorghe Prunduş ne dezvăluie un crîmpei din viaţa Școlii Normale din Gherla, numită Preparandia din Gherla. ,,Cînd eram elev la Școala Normală din Gherla l-am întîlnit de două ori pe Iuliu Hossu. Școala era susţinută de Episcopia Greco-Catolică de Cluj şi pregătea învăţători. Era denumită ,,Preparandia din Gherla“ şi avea clasele IV-VIII. Aici, preoţii erau cei care predau pedagogia, româna, istoria şi matemataă. Pot spune că aici ni s-au pus bazele serioase ale patriotismului şi ale credinţei. La Școala Normală eram ,,străjer“ şi deviza noastră suna cam aşa: ,,Toţi străjerii majestate, vă urează sănătate!“ Purtam uniformă albă, bască albă şi insigna de străjer. Duminica mergeam cu corul la catedrala din Gherla pentru a da răspunsurile la Sf. Liturghie şi la Vecernie. Corul era condus chiar de către dirigintele clasei care era şi el preot. Mămuca nu a avut cu ce plăti şcoala de la Gherla, făcuse un împrumut la banca jidovilor de la Gherla, vreo 36.000 de lei. Pentru că nu a plătit dobînzile, i-au luat din casă ţoale, perini şi alte lucruri. Împrumutul l-am achitat eu după ce s-a terminat războiul, în 1945, din solda de ofiţer. . Școala Normală am terminat-o în anul 1940, în fiecare an am fost şef de promoţie şi, în această calitate, de două ori am ţinut cuvînt de rămas bun primind binecuvîntarea IPS Episcop Iuliu Hossu. El m-a convins să urmez Facultatea de Teologie din Cluj unde am dat examen de admitere şi am fost admis. Bucuria n-a fost însă de durată întrucît persecuţiile maghiarilor şi lipsurile materiale m-au făcut să iau calea refugiului“ povesteşte învăţătorul făgărăşean. Modul în care autorităţile maghiare şi etnicii maghiari s-au purtat cu românii din Ardeal după Diktatul de la Viena a rămas în memoria vie a românilor. ,,Atunci cînd m-am prezentat la revizoratul şcolar pentru a fi numit în învăţămînt mi s-a spus: nu avem posturi pentru voi, românii. M-a făcut ,,budoskolo“, român puturos“. Asta mi-a întărit convingerea să mă refugiez nemaiputînd suporta umilinţele“ spune învăţătorul Prunduş.

Refugiat în România
 

     ,,În anul 1940, am lăsat-o pe mămuca plîngînd în mijlocul ogorului şi am plecat. Şi acum am imaginea ei. Îmi amintesc cu tristeţe cum stătea lîngă meşterul care mi-a împletit din ramuri de sălcii valiza în care trebuia să-mi înmagazinez bunurile necesare refugiului din Ardealul de Nord în România. M-am refugiat în ziua de 25 septembrie 1940, după Diktatul de la Viena din data de 30 august 1940, împreună cu doi colegi şi consăteni, unul era băiatul directorului de şcoală, Beudean Teofil care trăieşte încă, şi Boldor Gheorghe, absolvent de liceu comercial. Am plecat într-o căruţă, iar cînd am ajuns la frontiera provizorie dintre Ardealul cedat şi România, la Cojocna, jandarmii maghiari ne-au împrăştiat pe cîmp toate bunurile pe care le aveam în geamantane. Le-am adunat cu ochii plini de lacrimi şi am trecut împreună cu încă trei ţărani frontiera“ îşi aminteşte bătrînul învăţător ,,ospitalitatea”maghiară.

Stabilit la Arad
 

      ,,M-a impresionat în mod deosebit unul dintre ţărani, îmbrăcat în costum naţional, la cîţiva paşi după trecerea frontierei. Acesta s-a aşezat în genunchi, s-a rugat cu privirea în sus şi apoi a sărutat pămîntul spunînd: ,,Mulţumim bunului Dumnezeu că am ajuns din nou pe pămînt românesc“. De la Cojocna am ajuns la Alba-Iulia, unde era refugiat şi Revizoratul Școlar al Judeţului Someş. Aici am văzut o mulţime de refugiaţi din Basarabia şi Ardealul ocupat. Revizorul şef mi-a spus: ,,Domnule coleg, aţi văzut ce a fost înaintea dumneavoastră, vedeţi şi ce este în urma dumneavoastră. Să nu vă supăraţi dar nu vă putem satisface numirea în învăţămînt, fiind obligaţi să satisfacem familiile refugiate cu copii. Lăsaţi cererea la noi şi, în măsura posibilităţilor, o vom rezolva“. Și, într-adevăr, de-abia în anul 1942, am primit numirea în învăţămînt, în localitatea Adîncata-Centru din Bucovina. Nu m-am dus acolo, dar am ajuns în cele din urmă la Arad, unde aveam un consătean care era angajat la CFR şi era instructor de zbor la planorism. M-a cazat la el cîteva zile, după care m-a ajutat să primesc un post de secretar la Fabrica de Cărămidă ,,Augustin Brown“ din Arad. Apoi, cu voia lui Dumnezeu, am ajuns să fiu primit în gazdă la familia preotului Bărbosu Aurel, la rîndu-i refugiat din Satu Mare. Era familia mea adoptivă şi am ţinut legătura pînă la terminarea războiului, în 9 mai 1945. Îmi amintesc că la geamul casei preotului am tras cîteva focuri de armă în aer, ca semn de bucurie că s-a terminat războiul“ povesteşte învăţătorul Prunduş.

Pe front în Moldova
 

     ,,În anul 1941 am intrat în armată şi am fost repartizat la Batalionul 11 Vânători de Munte din Beiuş, care m-a trimis la Școala de Ofiţeri de Rezervă din Ploieşti, de unde am ajuns la Școala de Ofiţeri Activi din Bucureşti şi apoi la Centrul de Instrucţie al Infanteriei din Făgăraş. La această unitate am stat în perioada 1942-iunie 1944, dată la care, fiind avansat la gradul de sublocotenent de rezervă am fost trimis la batalionul de origine de la care s-a format unitatea ,,Batalionul 103 Munte“ comandat de maiorul Costin, unitate care a fost trimisă pe front în Moldova. Am găsit armata română în retragere, în urma armistiţiului. Eu am participat cu unitatea la luptele de rezistenţă pînă la primirea ordinului de retragere“ a spus bătrînul învăţător.

Prizonier la ruşi
 

     După umilinţele ungurilor, Gheorghe Prunduş a cunoscut şi batjocura ,,armatei roşii eliberatoare“. ,,Aflaţi în retragere, la Berzunţi, comună aflată în Munţii Berzunţi, la trecere către Tîrgu-Ocna, am fost făcuţi prizonieri de ruşi. În pădurea Berzunţiului am suferit nenumărate umilinţe din partea soldaţilor ruşi care ne-au luat bunurile: bani, ceasuri, tocuri şi tutun. Am aruncat treslele de ofiţeri să nu ne recunoască, căştile şi armele. La percheziţii, ştiind de obiceiurile lor, eu mi-am ascuns bunurile la jambiere, iar bancnotele în căptuşelile băştii. Ca prizonier am fost cazaţi într-o curte din comuna Larga de lîngă Tîrgu Ocna, aici maiorului Duvnicenko ne-a anunţat că Batalionul 103 Munte este autodizolvat, iar fiecare dintre noi să ne salvăm viaţa cum putem. Am fost încercuiţi de sovietici şi luaţi prizonieri în Larga, fiind găzduiţi în curtea unei preotese văduve care ne-a pregătit un cuptor de pîine, iar pe uliţele comunei umblau ruşii cu borcane de castraveţi şi cu vin“ relatează învăţătorul.

Decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Cavaler
 

     ,,În lagăr, la Tîrgu Ocna, generalul Creţulescu, împreună cu alţi ofiţeri superiori au luat hotărîrea să înfiinţeze o unitate care să lupte alături de ruşi pentru eliberarea Ardealului de Nord. M-am înrolat în această unitate unde am fost încadrat ca şi comandant de pluton la Compania 25-26 Schiori sub comanda căpitanului Damian. Cu această unitate am participat la lupte începînd de la Chiherul de Sus pînă la Albeşti, lîngă Sighişoara cînd s-a constatat că unitatea a avut pierderi foarte mari şi s-a autodizolvat. Adunarea de autodizolvare s-a ţinut în Sala Prefecturii din Sighişoara, ocazie cu care am fost decorat cu ,,Ordinul Coroana României în Grad de Cavaler cu frunze de stejar“a spus bătrînul dascăl. Ofiţerul Gheorghe Prunduş a continuat să lupte pentru eliberarea ultimei palme de pămînt românesc în cadrul Batalionului 11 Vânători de Munte care lupta în regiunea Careilor atît împotriva nemţilor cît şi împotriva ungurilor.

Rănit pe frontul din Cehoslovacia
 

     ,, Cu această divizie, comandată de generalul Mociulschi, am participat la luptele care s-au dat pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei de sub horthysm şi hitlerism. Am fost rănit în urma luptelor groaznice care s-au dat în masivul Buc din Cehoslovacia din data de 6 ianuarie 1945. În urma rănilor primite, am fost spitalizat la Spitalul Militar de Companie-românesc din localitatea Jesbereni (Ungaria). Piciorul stîng mi s-a imflamat şi s-a instalat cangrena. Medicul chirurg mi-a solicitat consimţămîntul pentru amputarea piciorului stîng deasupra genunchiului, dar am refuzat. În acest caz, medicul, cu o pricepere deosebită, mi-a înlăturat prin operaţie tot ce a fost infectat ajungînd prin secţionarea muşchiului pînă la tendon. Am fost tratat vreme de trei luni şi jumătate, pînă ce am putut să merg cu ajutorul unei cîrje sanitare. La data de 8 mai 1945 am fost trimis în ţară. La data de 25 mai 1945 am fost desconcentrat. Am efectuat stagiul militar în perioada octombrie 1941-21 mai 1945“ relatează învăţătorul Prunduş.

Carieră de dascăl
 

     La sfîrşitul războiului, Gheorghe Prunduş şi-a început şi cariera de învăţător. ,,Am cunoscut-o pe fata învăţătorului Iosif în anul 1943, la un bal, pe cînd eram la centrul de Instrucţie din Făgăraş. Soarta a făcut să mă împrietenesc cu fata cea mai mică, Georgeta Iosif, elevă pe atunci la Școala Normală de Gospodărie din Sibiu. Dăinunid această prietenie pînă la întoarcerea mea de pe front, cînd am fost găzduit de familia învăţătorului Iosif Virgil, în data de 25 august 1945 s-a oficiat căsătoria mea cu Georgeta, naşi fiindu-ne familia protopopului Brumboiu Aurel. Între timp, socrul meu, care era învăţător la Galaţi-Făgăraş, pe atunci comună, mi-a făcut transferul de la Adîncata Centru la Bărcut, în Țara Făgăraşului. Am fost, rînd pe rînd, inspector şcolar, şef de secţie învăţămînt, director de şcoală, apoi învăţător pînă la pensionare. Am fost nouă ani la raion, doi ani la Școala Generală nr. 2, trei ani inspector şcolar, iar apoi am fost transferat la Școala Generală nr. 5 de unde m-am pensionat în anul 1982“ povesteşte învăţătorul.

Faţă în faţă cu colonelul Gheorghe Crăciun
 

     Țara Făgărasului este cunoscută ca un fief al luptei anticomuniste, multe familii de făgărăşeni suportînd persecuţiile securităţii. Învăţătorul Gheorghe Prunduş povesteşte despre acei ani de groază cînd l-a cunoscut pe cel mai mare torţionar, colonelul Gheorghe Crăciun ,,În timp ce eram Șeful Secţiei de Învăţămînt, de la 1 octombrie 1950 şi pînă la 1 septembrie 1955, am fost solicitat de mai multe ori de către organele securităţii, la ordinul comandantului de la Braşov, colonelul Gheorghe Crăciun, care m-a tratat dur şi foarte dur, enervant în toate convorbirile pe care le-am avut cu el. Mai tîrziu mi-am dat seama că acest lucru s-a petrecut pentru a i se acoperi activitatea trădătorului Ioan Grovu. Fiind la Secţia de Învăţămînt, după dispariţia lui Grovu, am fost întrebat de Securitate unde este. După o lună şi jumătate de la dispariţia acestuia, am primit la Secţia de Învăţămînt un certificat medical eliberat de o clinică TBC prin care se preciza că acest Grovu este internat avînd tuberculoză. În locul lui Grovu, care era director la Școala generală din Sâmbăta de Sus şi preda româna, am numit un suplinitor, absolvent de liceu. Îmi aduc aminte că era a doua zi de Paşti, din 1954, cînd pe la ora 7.00, mi-a bătut în geam unul Boian, preşedintele Raionului, care mi-a spus să mă pregătesc că mergem în control, el pe la sfaturile populare,i iar eu pe la şcoli. Am mers pe ruta Făgăraş-Voivodeni-Sîmbăta de Sus- Drăguş- Viştea de Jos, după care urma ca la reîntîlnire să-i prezint situaţia. I-am dat un telefon preşedintelui să-l întreb pe cine trec în tabelul de prezenţă la şcoala din Sâmbăta de Sus, pe Grovu sau pe suplinitor? Nu m-a răspuns, dar m-a invitat în biroul lui unde era colonelul Crăciun. Am fost luat la întrebări, dar răspunsurile mele au fost de forma: nu cunosc, nu intră în sarcinile profesionale urmărite de Secţie. M-am reîntors la biroul Secţiei de unde, la circa 30 de minute, am fost sunat de Securitate şi colonelul Crăciun m-a invitat la sediul acesteia care se afla în clădirea în care funcţionează astăzi parchetul. În cabinetul lui Crăciun, mi s-au adus învinuiri multiple, acuzaţii nefondate, legate de religie (confesiunea greco-catolică) şi altele, aducîndu-mă într-o stare cu totul neplăcută. Văzîndu-mă atît de indignat, a continuat discuţiile cu un ton al blîndeţei, aproape cerîndu-şi scuze pentru acuzaţiile ce mi s-au adus. La plecare mi-a zis să dau o declaraţie prin care să anunţ Securitatea de toate neregulile sau acţiunile cadrelor didactice. Declaraţia a fost scrisă de locotenentul Zăgan din Făgăraş pe care am semnat-o. ,,Declar că nu am dat nicio informaţie securităţii…“ am spus eu, pentru că nu aveam ce să informez. În cabinetul colonelului, ca şi în cel al preşedintelui, mi s-au adus acuze grave cu privire la situaţia lui Grovu Ion, prin care mă făcea părtaş la fuga lui şi tăinuire“ povesteşte învăţătorul Gheorghe Prunduş.

Grovu numit director la liceul din Victoria
 

     ,,În anul 1955, fiind prezent la o reuniune a cadrelor didactice din raion,organizată după festivităţile prilejuite de sărbătorirea ,,Zilei Învăţătorului“, într-o sală de la subsolul Liceului ,,Doamna Stanca“, s-a prezentat şi Grovu Ion, cu o înfăţişare zdravănă, adică nu de purtător TBC, şi mi-a scos aproape ostentativ o adresă prin care era numit de către Inspectoratul Școlar Judeţean director la Liceul Industrial din oraşul Victoria“ relatează Gheorghe Prunduş.
Ion Grovu nu s-a bucurat prea mult de funcţie pentru că, la scurt timp, a sfîrşit într-un grav accident rutier. ,,la Victoria a funcţionat mai mulţi ani, pînă cînd, într-una din zile, mergînd împreună cu contabilul său către Bucureşti, la Minister, s-a produs un accident în care şi-au pierdut viaţa amîndoi. Eu eram atunci învăţător la Școala Generală nr. 5 din Făgăraş. Nu-mi amintesc anul, dar socot că el a meritat această pedeapsă datorită activităţii sale trădătoare faţă de partizanii din Munţii Făgăraşului. Am fost hăituit şi urmărit de Securitate. Dumnezeu să-i ierte! Nu am primit vestea morţii lui cu bucurie, dar am rămas cu mîngîierea că şi-a meritat pedeapsa“ spune Gheorghe Prunduş.

Contemporan cu Iuliu Hosu şi generalul Mociulschi
 

     Gheorghe Prunduş îşi aminteşte două portrete care i-au marcat adolescenţa şi tinereţea, cardinalul martir Iuliu Hossu pe care l-a cunoscut personal şi generalul Leonard Mociulschi. ,,Preasfinţia sa era un om voinic, cu o înfăţişare blîndă, deschisă, oficiind slujbele religioase la care am participat, îndeosebi la Mănăstirea Nicula. Personal, mi s-a părut un om de o cultură vastă, atrăgîndu-şi respect din partea credincioşilor, dar şi a autorităţilor. A participat la Marea Adunare de la Alba-Iulia unde a citit proclamaţia de Unire şi s-a îmbrăţişat cu Miron Cristea. Era apreciat şi apropiat sufleteşte de regina Maria. Pe generalul Mociulschi l-am cunoscut îndeosebi din ordinele de zi ce le dădea pe divizie, personal l-am văzut în timpul luptelor din Cehoslovacia, cînd a participat la un atac împotriva trupelor fasciste, conducînd personal operaţiunile de cucerire a unei cote, operaţiune soldată cu ocuparea poziţiei, unde a căzut adjunctul lui care a fost rănit. Era o figură dîrză, se spune că pe front decora soldaţii decedaţi, iar cei care cădeau cu faţa inversă erau dispreţuiţi de el, deşi aici nu avea dreptate. Era un vajnic luptător şi nu a dat niciodată prilejul de a fi dezonorat de către sovietici şi comunişti, care l-au numit ,,criminal de război“, pată pe care nu o merita. A fost un om stimat de toate cadrele militare. Era ,,cătană“ în adevăratul sens al cuvîntului, dur de cele mai multe ori“ relatează Gheorghe Prunduş.

Prietenia cu Olimpiu Borzea
 

     ,,Viştea de Jos era considerată un centru legionar, acolo l-am cunocut bine pe Olimpiu Borzea care preda Educaţie Fizică. În curtea lui a fost înmormîntat un partizan. (n.r. Este vorba despre Remus Sofonea din Drăguş). Securitatea, prin săpături, i-a descoperit cadavrul acestuia iar Borzea a fost condamnat la moarte, pedeapsă transformată în închisoare pe viaţă şi, ulterior, eliberat. Ultima mea întîlnire cu Borzea a avut loc în cimitirul catolic din Făgăraş, cu prilejul înmormîntării doctorului Brescan, care a făcut şi el cinci ani de închisoare pentru că a acordat îngrijiri medicale unui partizan pe care l-a pansat şi nu l-a trecut în registrul de consultaţii. Ne-am îmbrăţişat cu această ocazie, iar el mi-a spus: ,,Domnule Inspector, dacă o să aveţi vreodată o discuţie sau o neplăcere privind comportamentul dumneavoastră faţă de fugari sau cadrele didactice, vă rog să mă anunţaţi“.

Familia Prunduş cu 4 generaţii
 

     Zilele învăţătorului Gheorghe Prunduş sînt înseninate de cei doi copii, Ovidiu Prunduş, profesor de educaţie fizică, pensionar, şi Georgeta Rodica Ardelean, profesoară de educaţie fizică, acum pensionară. ,,Am cinci nepoţi, dintre care unul profesor de sport, doi ingineri, unul profesor la Cîmpulung şi unul plecat în Spania. Am şase strănepoţi, trei fete şi trei băieţi, cel mai mare are 17 ani, iar cel mai mic o săptămînă“ spune învăţătorul Gheorghe Prunduş, ajuns la venerabila vîrstă de 98 de ani. Astăzi îşi priveşte decoraţiile, ,,Coroana României” şi ,,Steaua României”şi le poartă cu mîndrie la evenimentele organizate în memoria eroilor români.  (Ștefan BOTORAN)

 

 

 

 

 

 

 

 

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 488 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

7.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4545885

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare