Adevăruri neştiute despre castelul medieval de la Făgăraş din perioada comunistă

      Cetatea Făgăraşului ascunde multă suferinţă în spatele celor şapte secole de existenţă. Atunci cînd castelul a fost ocupat de închisoarea comunistă, au fost persecutaţi, chinuiţi şi ucişi de regimul comunist între zidurile Cetăţii Făgăraşului mii de români. Despre călăii de la Penitenciarul care a funcţionat în Cetatea Făgăraşului nu s-au scris prea multe. Majoritatea localnicilor nici nu ştiu că în castelul medieval de la Făgăraş unde a trăit Domna Stanca sau unde a funcţionat Dieta Transilvaniei, a existat una dintre cele mai dure penitenciare comuniste. S-au amenajat celule cu priciuri sau încăperi de tortură şi carceră în spaţioasele săli şi odăi

 ale principeselor, Turnul Tomory sau Sala Dietei ajungând şi ele spaţii ale suferinţei. Şeful penitenciarului de la Făgăraş, Lazăr Tibor, era un om sadic, iar Refic Fizula, ofiţerul politic, un ins care iubea violenţa. Călăii din penitenciarul Făgăraş se fac responsabili de aplicarea unui regim dur de detenţie ce a dus la decesul multor deţinuţi politici. Acest Refic Fizula, născut în 1925, la Agigea de Constanţa, a fost ofiţer politic şi comandant la mai multe penitenciare, Târgu Mureş, Caransebeş, Făgăraş, Buzău. La Făgăraş, în intervalul în care Refic Fizula a asigurat ,,paza şi aplicarea regimului de penitenciar", în mai puţin de un an au murit cel puţin 22 de deţinuţi politici care aveau între 39 şi 71 de ani, iar cauzele deceselor indicate în actele de moarte dovedesc că regimul de detenţie, alimentaţia şi îngrijirea medicală au fost gândite în scopul eliminării fizice a deţinuţilor: TBC osos, TBC renal, hipertrofie cardiacă, hemiplegia membrelor inferioare, ulcer stomacal, ciroză. Refic Fizula a rămas angajat al Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă până în martie 1960, când a fost trecut în rezervă.

Mărturiile lui Valeriu Sasu din Dumbrăveni
 

     Un supravieţuitor al ororilor din castel, în perioada 1956-1959, Valeriu Sasu din Dumbrăveni, a descris chinul deţinuţilor de la Făgăraş. Fostul deţinut politic Valeriu Sasu îl descrie pe şeful penitenciarului de la Făgăraş, Lazăr Tibor, ca fiind un evreu sadic. ,,Despre viaţa şi suferinţele celor întemniţaţi la Făgăraş se ştie prea puţin, iar numele celor morţi nu se va cunoaşte niciodată. Cetatea a devenit o temniţă grea, un abator al fiinţelor umane în care deţinuţii au îndurat chinuri groaznice. Aici, au fost deţinuţi generali, ofiţeri superiori, ataşaţi militari pe lîngă ambasadele române din străinătate, ofiţeri de jandarmi, de poliţie, de siguranţă, preoţi militari, medici, întreg personalul serviciilor secrete de informaţii de pe lîngă Preşedinţia Consiliului de Miniştri şi alte formaţii secrete de informaţii din ţară şi din străinătate. De la Făgăraş au mai fost trimişi vreo 300 de colegi la Poarta Albă pentru muncă forţată, deoarece în Cetate nu mai puteau fi cazaţi din lipsă de spaţiu. După Revoluţia din Ungaria, 1956, s-au făcut arestări şi la noi în ţară. Au fost aduşi peste noi sute de persoane din toate clasele sociale, membri ai partidelor istorice PNŢ, oameni de ştiinţă ca prof. Onisifor Ghibu, etc.” relatează Valeriu Sasu.

Comandantul, un evreu sadic
 

     ,,Deţinuţii de la Făgăraş erau supuşi unui regim de exterminare lentă prin epuizare şi forţă. Cazaţi în camere umede, reci, cu geamuri mici, vopsite (opacizate) în care nu pătrundea lumina zilei şi nici aerul curat. Dormeam pe jos, îmbrăcaţi, fără aşternut sau vreo pătură, numai pe cimentul gol. Locotenentul Lazăr Tibor, evreu sadic şi maghiarizat, un monstru degenerat, ne fixa pe podea cu arma. Ne călca în picioare ca pe nişte obiecte şi ne leoca cu cizma. Singurul mobilier în celulă era un ciubăr ce servea drept wc şi era folosit doar noaptea pe întuneric. Serviciu medical nu exista, un deţinut de drept comun verifica morţii, de medicamente nici nu se putea vorbi, ele nu existau. Hrana era foarte slabă, iar foamea era chinuitoare. Dimineaţa ni se dădea 125 grame pîine, terciul obişnuit, câteva grame de făină necernută de porumb mâncat de gărgăriţe care era interzis în comerţ. La prânz ciorbă de varză îngheţată pusă la murat iarna şi servită primăvara sau supă de ceapă degerată, uneori arpacaş cleios, intestine murdare cu balegă, burtă, picioare de vită bolnavă. Mulţi ne-am îmbolnăvit de TBC, de boli de stomac, ulcer, cancer, ciroză, reumatism, furunculoză, boli de piele. Am ajuns să ni se cojească pielea de pe noi ca de pe şop\rle primăvara" a relatat Valeriu Sasu, fost deţinut în Cetatea Făgăraşului.

Groapa comună de la marginea cimitirului
 

     Au decedat mulţi oameni în Cetatea de la Făgăraş, cadavrele lor fiind aruncate, noaptea, într-o groapă comună săpată undeva la marginea cimitirului. ,,La plimbare eram scoşi numai 10 minute şi eram din ce în ce mai puţini cei ce se puteau ţine pe picioare. Lazăr Tibor, dementul, ne aştepta în curte cu parul în mână de care nu se despărţea. Când striga ,,culcat", trebuia să ne trântim pe jos cu faţa la pământ, iar cel care întârzia sau nu se putea culca, era lovit cu parul până se prăbuşea. Foamea, frigul şi teroarea ne ameninţau zi şi noapte”.

Deţinutul uitat în carceră, un cadavru descompus
 

     ,,Un caz deosebit a fost colegul nostru, inspectorul Sfetcovici care fiind pedepsit cu trei zile de carceră a fost uitat în carcera improvizată până a murit. Într-o după masă s-a dat alarma, aceasta însemna că oriunde te aflai, trebuia să stai culcat cu faţa la pământ şi ochii acoperiţi. Bănuiam că s-a petrecut ceva neobişnuit în curte. Curioşi dar, timoraţi de teama gardienilor, am reuşit ca prin geamul vopsit să vedem întins în faţa carcerei cadavrul colegului inspector. Se dăduse ordin să fie ridicat şi transportat în curtea exterioară, dar corpul se descompuse şi răspândea un miros insuportabil. Nici gardienii nu au îndrăznit să se apropie. Au fost aduşi deţinuţii de drept comun şi obligaţi să tragă cadavrul. Piciorul mortului s-a legat cu o frânghie şi cadavrul târât încet până când s-a desprins un picior. În faţa acestei scene penibile ne-am retras nemaiputând rezista" relatează pentru posteritate, supravieţuitorul ororilor din Cetatea Făgăraş, Valeriu Sasu din Dumbrăveni.

Omul cu coadă
 

     Astfel de destăinuiri vor rămâne în memoria colectivă şi cândva vor completa, poate, istoria recentă a României. ,,Viaţa petrecută în celule era infernală. Apăreau figuri pe care nu le puteai imagina nici în basme măcar. Aceste cazuri ne impresionau şi pe noi care sufeream alături de ei. Să vezi în faţa ta omul cu coadă şi să te cutremuri. Eram înfometaţi şi slăbiţi în aşa măsură încât rămânea numai pielea şi osul. Priviţi de la spate, capătul de jos al coloanei vertebrale şi-a pierdut muşchii, s-a desprins de corp şi a rămas izolată, atârnând în formă de coadă. Era oribil să vorbeşti, nu să-ţi mai aduci aminte de deţinuţii cu şorţul din piele umană. Puterea de a rezista de pe o zi pe alta scădea pe măsură ce timpul trecea. Cei mici de statură şi slabi rezistau mai mult. Persoanele mai înalte cu o greutate corporală mai mare, se adaptau mai greu la viaţa penitenciară şi la regimul tot mai greu de îndurat. Au fost cazurile unor colegi internaţi mai târziu, pe care îi chinuia foamea în aşa măsură încât îşi autoconsumau rezidurile corporale. Omul era ca o arătare rar întâlnită. Forme neobişnuite de descompunere a organismului erau destul de frecvente. Citez cazul colegului bucovinean Braba, un om înalt, voinic, corpolent, un vânător crescut la munte în dulcea Bucovină, căruia raţia zilnică i-a fost fatală. Forma de degenerare s-a manifestat deosebit începând să scadă din înălţime, să se înconvoaie şira spinării şi dintr-un om voinic ce-a fost a ajuns un pitic. Fiind un caz pentru cercetare, a fost trimis în vederea unui studiu de specialitate, dar nu pentru a i se salva viaţa. Diagnosticul a fost: osteoporoză (mâncarea sistemului osos). Cazuri de anomalii rar întâlnite în istoria medicinii se găseau aici. E vorba de cazul colegului Hedeşan, fost teolog, un tânăr inteligent, curajos, cunoscător al marxismului pe care îl combătea cu înverşunare în toate ocaziile. Deşi scund, dar plin de voinţă, rezista şi suporta cu demnitate pedepsele la care era supus. Ajunsese atât de slăbit încât nu se mai putea vorbi de un corp omenesc, ci de un schelet ambulant condus de o putere divină. Greutatea corpului echivala cu greutatea scheletului (25-30 kg). Era teolog convins, era un duşman declarat al comunismului, aşa cum o declara mereu anchetatorilor. Era mereu tracasat, hărţuit şi purtat pe la Bucureşti. Credinţa în Dumnezeu, viaţa spirituală şi voinţa de a învinge i-au dat viaţă. Nu-i cunosc sfîrşitul pentru că între noi n-a mai apărut. Cei ce protestau erau izolaţi, pedepsiţi cu zile de carceră care era o gheretă de scândură care cuprindea un om în picioare, aşezată în curtea temniţei. Raţia era redusă acolo, un calup de mămăligă cu apă rece. Pedepsele erau date cu uşurinţă. Colegul Slavu a primit 3 zile de carceră pentru că a scos un fir de aţă dintr-o cămaşă în intenţia de a se cârpi. A făcut pneumonie şi a murit la Gherla” descrie Valeriu Sasu calvarul din Cetatea Făgăraşului..

Morga din subsolul castelului
 

     ,,S-a introdus pedeapsa corporală. Colegul Iliescu a primit 25 de lovituri cu bastonul aplic\ndu-i-se botniţă la gură. După ce patru colegi au reuşit să evadeze, a sosit la temniţă o maşină specială de la Bucureşti pentru întărirea pazei, deoarece se aştepta o evadare în masă. Au început bătăile, izolarea totală, ţinuţi în celulă fără aer şi fără drept la plimbare. S-au făcut percheziţii până la piele, consultaţi şi la c--r, s-a redus raţia de alimente, s-au înmulţit cazurile mortale. Dimineaţa de la ora 6.00 până seara la ora 22.00 eram obligaţi să stăm în picioare. Ne examinam unii pe alţii şi ne programam sfârşitul. Cel care nu se mai putea ridica de jos era scos şi dus la uşa 2, a infirmierului care era morga de fapt, situată la subsolul cetăţii. După câteva zile deţinuţii de drept comun erau aduşi să scoată cadavrele sfârtecate de şobolani. Erau dezbrăcate la piele, iar hainele lor personale arse pentru a dispărea orice urmă de identificare a cadavrelor. Morţii erau transportaţi noaptea, în loc necunoscut. Cu toate că trei dintre cei evadaţi au fost readuşi, măsurile s-au menţinut. La protestele noastre că murim de foame, replica era: ,,Voi sunteţi scoşi în afara legii şi nu aveţi niciun drept". Printre cei morţi, la Făgăraş îmi amintesc de generalul Leoveanu, inspectorii Mateş, Paximede, Dumitrescu, Sfetanovici, dr. Brădeanu, apoi Lupeanu, Stanciu, Secheli, Malamuceanu. Numărul morţilor nu se va cunoaşte niciodată" descrie fostul deţinut politic.

Capela transformată în magazie
 

     Celula în care şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii Doamna Stanca, devenită mai târziu capela cetăţii cu icoane sfinte, cruce şi clopot, a fost transformată de călăul Tibor Lazăr în magazie. Clopotul a fost demontat de deţinuţii de drept comun şi instalat în curtea cetăţii pentru a servi ca sistem de alarmă şi semnalizare. ,,Clopotul parcă a refuzat să execute asemenea porunci, la câteva zile a crăpat şi n-a mai scos niciun sunet. Toţi au socotit că e un semn providenţial. Cetatea fiind declarată muzeu, penitenciarul instalat acolo trebuia să fie desfiinţat. Ne mai găseam aici vreo 300 de suflete, tot ce a mai rămas în viaţă, eram doar nişte creaturi fantomatice. În iarna anului 1959 (19 februarie), călăul Lazăr a dat ordin să coboare în curte cu bagajele (se auziseră că Ana Pauker intenţiona să ne predea ruşilor). Aici mi s-au aplicat cătuşe la mîini şi lanţuri la picioare. Ni s-a dat calupul de mămăligă pentru 2 zile, apoi neputându-ne urca singuri în camioane am fost aruncaţi de gardieni ca nişte baloturi şi duşi la gară. Aici, aceiaşi gardieni brutali ne-au descărcat şi ne-au înghesuit în duba-talon care ne aştepta. În dubă, mai mult cavou, urma să petrecem o noapte de groază. Extenuaţi de foame şi de frig unii am leşinat, alţii au căzut pe jos în nesimţire, somnolenţă şi leşin. Din această toropală ne-a trezit alarma gardienilor care au început să descuie lacătele, să deschidă uşile dubei. În zadar strigau ,,Coborâţi din dubă", nu-i auzea nimeni. Cînd au dat cu ochii de noi, au tresărit vorbind: ,,Păi, ăştia-s mai dărâmaţi ca ai noştri, ce vom face cu ei că nu mai sunt oameni". Eram în gara Gherla. Ţinuţi pe scările vagonului unul câte unul şi urcaţi de gardieni în camioane, am fost transportaţi la penitenciarul Gherla. În faţa celulelor, doi gardieni ne-au aruncat pe jos, grămadă, unul câte unul. Cei care se mai puteau mişca, încercând să coboare singuri din camion, au căzut pe ciment. O echipă de doi doctori ,,deţinuţi" au scos din grămadă pe cei care mai aveau un rest de viaţă şi îi duceau la etaj, cei rămaşi pe jos morţi, erau aşezaţi unul câte unul. Nu cunosc numărul morţilor rămaşi pe jos în faţa celularului şi nici al celor care, în cursul anilor petrecuţi în penitenciarul de la Gherla, au încetat din viaţă. Amintesc printre cei care au supravieţuit pe: dr. Stroia din Sibiu mort după eliberare, Ghimbăşan stabilit la Bazna având un sfârşit identic, căpitanul Popovici stabilit la Mediaş, căpitanul Mosora din Colun-Sibiu. Acolo sub zidurile şi la umbra celulelor blestemate au închis ochii sub cizma satrapilor atei românii care au luptat pentru dreptate, libertate şi demnitate naţională. Nu la judecata de apoi să fie traşi la răspundere ci aici pe pământ, să li se măsoare pedeapsa după faptele lor antisociale, antiumane, antimorale, antidemocratice cât mai degrabă. Nu vreau răzbunare oarbă ci o dreaptă judecată" a încheiat destăinuirea Valeriu Sasu din Dumbrăveni, fost deţinut politic în inchisoarea din Cetatea Făgăraşului. În memoria celor decedaţi în inchisoarea din Cetatea Făgăraşului, notarul Mariana Săbăduş din Făgăraş a ridicat o cruce pe care a amplasat-o în curtea interioară a Cetăţii. După ce a fost edificat monumentul eroilor de către AFDPR şi Primăria Făgăraş, crucea a fost desfiinţată.  (Extras din Vol III, ediţia a III-a, din seria ,,Brazii se frâmg, dar nu se îndoiesc” de Ion Gavrilă Ogoranu şi Lucia BAKI)

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."