Luna concursurilor, la Spital |
![]() |
Marţi, 18 Septembrie 2018 08:19 | ||||||
După ce a fost schimbată conducerea Spitalului Municipal Făgăraş luni, 6 august 2018, prin dispoziţe dată de primarul municipiului, Gheorghe Sucaciu, noua echipă managerială spune că se vor organiza concursuri pentru ocuparea posturilor vacante în cursul lunii septembrie 2018. Astfel, HCL adoptată în plenul CL Făgăraş de la sfîrşitul lunii iulie a.c. va fi pusă în practică. Numai că, deocamdată, au fost anunţate concursuri, aşa cum spune conducerea spitalului, pentru posturile de spălătoreasă, şofer şi infirmiere. ,, Este vorba despre un post de spălătoreasă, cinci posturi de îngirjitoare pentru Compartimentul bucătărie dietetică, farmacie, bloc operator și două la Secția de chirurgie. Pe lista posturilor vacante mai sînt şi două posturi de șofer la Compartimentul de hemodializă” spun surse din spital. Reamintim că unitatea spitalicească este condusă, începînd cu data de 6 august 2018, de managerul Persida Țâmboiu, cea care a ocupat funcţia de director economic, în locul dr. Liliana Beldescu căre a asigurat interimatul. Director medical a fost numit dr. Mihaela Pandrea în locul dr. Ioan Tiseanu. Pe funcţia de director economic a ajuns Dorina Haneş, care a fost director economic la SC Viromet SA din Victoria pînă în luna iulie. Aşa cum arată atît solicitarea Spitalului, dar şi aprobarea consilierilor locali, unitatea spitalicească trebuie să organizeze concursuri de ocupare a 8 posturi vacante în cadrul unor secţii şi compartimente, 3 medici specialişti, 2 şoferi, o spălătoreasă, un magaziner şi o îngrijitoare în loc de asistente medicale şi infirmiere. Pentru funcţia de manager, Consiliul de administraţie al unităţii spitaliceşti a întocmit un Regulament de organizare şi desfăşurare a concursului. Poate fi manager al spitalului din Făgăraş un medic, un economist sau un jurist care are vechime de 2 ani în activitate şi care să mai deţină o diplomă a unor cursuri de perfecţionare în management ori master ori doctorat. Comisia de concurs va fi condusă de preşedintele CA, secretar va fi un membru al CA, iar membrii, în număr de doi, vor fi numiţi de CA din rîndul acestuia sau din afară.
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |