Bullying- un cuvînt foarte nou

Marţi, 18 Septembrie 2018 08:24

În literatura pedagogică din ultimii ani, se vorbeşte tot mai frecvent de prevenirea şi combaterea fenomenului bullying în rîndul elevilor. Unul din articolele pe care le-am studiat cuprindea şi fotografia unui copilaş care ţinea palmele desfăcute în faţa ochilor, iar pe palme scria ,,Stop bullying”. Cuvîntul, greu de scris şi incomod la rostire, (mă îndoiesc că s-ar afla în vocabularul activ al băieţaşului din ilustraţie) este preluat dn limba engleză şi are legătură cu violenţa în rîndul copiilor şi al tinerilor din şcoală sau în afara şcolii. Fără să i se poată da o traducere exactă în limba română, termenul ar echivala cu situaţiile numite la noi intimidare sau brutalizare. Deducem că bullyingul nu presupune existenţa unui conflict generat de vreo problemă reală, ci provine din dorinţa unor persoane de a-şi afirma puterea şi autoritatea, punîndu-i pe alţii într-o lumină nefavorabilă, umilitoare, de victime. Situaţiile de acest gen se petrec la şccoală şi în afara şcolii, în recreaţii, în familie şi cartiere, la locurile de joacă, ocazii din care iese la iveală răutatea în relaţiile celor de-o vîrstă. În jurul unuia sau unora care par expansivi, cu un grad de aroganţă (de regulă fizică) şi tupeu, iradiază o atitudine de intimidare şi subminare a copiilor mai retraşi, timizi ori cu anumite dificultăţi. Cînd spunem ,,intimidare” ne gîndim la o serie de atitudini răutăcioase începînd de la simpla necăjire, etichetare, batjocură (porecle, adresări vulgare), răspîndire de zvonuri înjositoare, pînă la violenţă fizică (îmbrînceli, ameninţări, şantaj). În acest plan se creează o stare de conflict, ce precede comportamentele agresive, formarea unor găşti ce menţin un mediu de teamă şi intimidare în defavoarea copiilor cuviincioşi. Fenomenul bullying denotă o comportare anormală, care, deşi sustrasă cîmpului vizual al educatorului, trebuie semnalată pentru a restabili relaţii normale, colegiale între elevi, afirmarea autorităţii instituţiei de învăţămînt. Ar fi de ştiut de unde învaţă copiii asemenea comportamente deviante: de la adulţi, de la părinţi, de la televizor, pentru a intreprinde măsuri de prevenire şi de remediere, spre solidarizare în corectitudine. (Prof. Liviu IOANI)

Comments

Comentariu nou

Cautare

Cele mai noi articole

Cele mai citite articole

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba.

S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...