Conferinţă Faro în Cetatea Făgăraşului |
![]() |
Marţi, 25 Septembrie 2018 13:25 | ||||||
În Cetatea Făgăraşului s-a desfăşurat miercuri, 18 septembrie, începînd cu ora 9.00, conferinţa de promovare a principiilor Convenţiei de la Faro cu titlul: „Patrimoniul cultural şi natural, o resursă pentru dezvoltarea durabilă a societăţii”. Evenimentul a continuat şi joi, 19 septembrie cu vizitarea obiectivelor turistice din Ţara Făgăraşului şi a zonei Viscri. Organizatorii evenimentului au fost Consiliul Judeţean Braşov, în colaborare cu Consiliul Europei şi în parteneriat cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust, Primăria Municipiului Făgăraş, Asociaţia de Dezvoltare Țara Făgăraşului. La conferinţă au participat autorităţi regionale, naţionale şi internaţionale, reunite pentru recunoaşterea valorilor patrimoniului cultural şi natural pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor multiculturale din regiunea Braşov. Invitaţii speciali ai conferinţei au fost: Francesc Pla Castelltort, reprezentantul Consiliului Europei; Ștefan Bâlici, director al Institutului Naţional al Patrimoniului; Leoncio Orellana Vivanco, expert internaţional; Sabrina Ciancone, CoE, FCN, primar Fontecchio; Lacziko Enikő Katalin, secretar de Stat, Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Au fost interesaţi de acest eveniment şi unii primari din Ţara Făgăraşului care au participat la atelierele de lucru şi la dezbaterile ce au avut loc în aula Academiei de la Sîmîta de Sus. Un punct important pentru comunităţile locale s-a referit la modul prin care comunele pot face parte din reţeaua Convenţiei Faro – Faro Network Convention. ,,Am participat la acest eveniment alături de directorul muzeului Elena Băjenar, oficialtăţi judeţene, primari din Țara Făgăraşului, dar şi invitaţi speciali precum Francesc Pla Castelltort-reprezentantul Consiliului Europei, Ştefan Bâlici – director al Institutului Naţional al Patrimoniului, Leoncio Orellana Vivanco – expert internaţional, Sabrina Ciancone – primar Fontecchio (Italia), Lacziko Eniko Katalin – secretar de Stat, Departamentul pentru Relaţii Interetnice. Convenţia de la Faro este o convenţie la nivel european prin care patrimoniul cultural şi natural este pus în slujba comunităţii, în vederea dezvoltării economice. Această conferinţă organizată la Făgăraş are scopul de a identifica patrimoniul natural şi cultural al Țării Făgăraşului şi înseamnă, totodată, o oportunitate extraordinară din punct de vedere al promovării turistice. Dacă în urma acestei conferinţe, noi reuşim ca microregiunea Țara Făgăraşului să intre în reţeaua Convenţiei de la FARO, cum s-a întâmplat şi la Viscri, la altă dimensiune, se poate întâmpla şi la noi în Țara Făgăraşului. Eu cred că după această conferinţă, aceasta este direcţia. Experţii care au venit la acest eveniment şi au vizitat Țara Făgăraşului, ne vor nominaliza ca şi parteneri ai acestei reţele a Convenţiei de la FARO” a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgăraşului. În cadrul evenimentului au fost vizitate satele Drăguş, Lisa, Sâmbăta de Sus, Cîrţişoara, fiecare comunitate prezentîndu-şi tradiţiile, meşteşugurile şi potenţialul cultural.
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |