Amintirile unui marinar
 

Ofiţerul de marină Dan Dumitrache regretă vremurile în care România era recunoscută în lume pentru profesionalismul marinarilor România avea a doua flotă din Europa cu 380 nave Poveşti despre piraţi, furtuni şi despre cele mai fascinante locuri de pe glob trăite de Dan Dumitrache în periplul său prin lume

     România avea a doua flotă comercială din Europa cu 380 de nave. Erau anii în care unele lucruri chiar mergeau bine, în ciuda unei dictaturi ce făcea aerul greu de respirat. După lovitura de stat din decembrie 1989, cu un scenariu regizat ca la carte, românii chiar credeau că libertatea şi bunăstarea vor intra în casele lor. Cu timpul însă dezamăgirea a fost mai mult decît cruntă. Flota cu care ne mîndream atunci a dispărut, fabricile au fost puse pe butuci iar vechea nomenclatură a fost înlocuită de copiii şi nepoţii foştilor activişti de partid şi securişti. Putem spune că din cea de-a doua flotă comercială a Europei au rămas doar poze în albume şi amintiri nostalgice spuse la un pahar, în vreme ce foştii marinari ai flotei româneşti au devenit mercenarii companiilor străine.

 Dan Dumitrache, şef-mecanic maritim şi director tehnic în Marina comercială, ne reaminteşte de România care era privită cu respect de marile puteri comerciale ale lumii, de România în care marinarii români erau vestiţi în toată lumea pentru pregătirea şi profesionalismul lor. Tocmai de aceea şi astăzi şefii marilor companii maritime apelează la serviciile marinarilor români formaţi în şcolile româneşti de marină din anii dinainte de 1989. Ofiţerul de marină Dan Dumitrache ne dezvăluie din experienţa sa acumulată în marina română şi în călătoriile sale în jurul lumii. Poveşti despre securiştii care-i urmăreau la tot pasul, despre piraţii pe care trebuia să-i evite, despre furtunile de pe mare din care cu greu scăpau cu viaţă, dar şi despre frumuseţiile mapamondului. Deşi nu este făgărăşean, căsătorindu-se Aurelia Drăghici din Grid, Dan Dumitrache iubeşte Ţara Făgăraşului care i-a devenit o a doua sa casă.

Institutul de Marină ,,Mircea cel Bătrîn“
    

     ,,M-am născut la data de 2 iulie 1953, am absolvit liceul teoretic din Cîmpina, pentru că mă trag de acolo, după care am dat examen la Institutul de Marină ,,Mircea cel Bătrîn“, actuala Academie de Marină. Sînt specializat pe două profile: navigaţie şi electro-mecanică. Am început Institutul în anul 1976 şi nu am mai făcut armata pentru că regimul şcolii era militarizat. Aveam acelaşi regim atît pentru secţia militară cît şi pentru cea comercială. Regimul era special faţă de celelalte facultăţi, aspru pot spune. La ora 8.00 dimineaţa toţi studenţii erau prezenţi pe platoul Institutului, venea amiralul, se cînta imnul de stat, apoi intram la cursuri. În şcoală se predau materiile de specialitate: electro-tehnică, matematici speciale, instalaţii auxiliare de bord, de forţă de abur, automatizări şi mecanica motoarelor. Am prins o generaţie de profesori foarte bine pregătiţi. Cadrele care predau în marină erau formate atunci la celebra şcoală rusească de la Frunze, din Kârgâzstan (N.R- este vorba despre oraşul Bişkek, denumit după Mihail Frunze, ţara este situată în Asia centrală). La ora 14.30 era prînzul iar, după aceea, aveam o pauză de odihnă sau program administrativ de voie. La ora 17.00 intram la studiu obligatoriu pînă la ora 20.00. La 22.00 se făcea apelul de seară şi intram la somn. De zile libere beneficiam doar de sîmbăta pînă luni. Dacă erai mai sîrguincios puteai pleca acasă de vinerea dar noi, cei de departe, nu puteam pleca şi preferam să mai ieşim prin oraş. Unde să pleci? Nici nu ajungeai bine acasă şi trebuia să te întorci. În anul IV de facultate am fost luaţi şi duşi să facem practică pe mare. Din ianuarie pînă în martie am fost plasaţi pe nava-şcoală ,,Neptun“. A urmat apoi o perioadă de cursuri, timp în care ne-am pregătit pentru examenul de stat. În iulie 1980 am absolvit examenul de stat“ relatează Dan Dumitrache.

Coleg de institut cu Traian Băsescu
 

     ,,L-am prins pe Traian Băsescu care era ,,încheietor de batalion“ şi reprezentant al studenţilor din anul IV pe linie de partid. Noi l-am cam bănuit că avea înclinaţii de informator, dar nu era nimic ce putea fi verificat cu siguranţă. Era conştiincios şi sociabil. După ce am terminat şcoala, el s-a dus la Secţia Petrolieră, pe unii colegi îi ajuta să cumpere lucruri din import. Era de pe atunci un personaj carismatic“ spune Dan Dumitrache despre fostul preşedinte al României.

Avansat direct la rangul de ofiţer
 

      ,,După ce am absolvit examenul de stat (N.R- echivalentul licenţei), fiind lipsă de cadre, ne-au băgat direct ofiţeri. Eram a doua flotă din Europa, cu 380 de nave. După ,,revoluţie“ le-au dat pe toate, au spus că le-au dat ,,în locaţie“, dar le-au dus la tăiat şi le-au vîndut după 90. Acum, mai avem doar şase nave luate în locaţie de comandanţi de-ai noştri. Hava- senatorul, are vreo două nave numai el“ spune marinarul.

Prima furtună, în Marea Chinei
 

     La vîrsta de 24 de ani, Dan Dumitrache s-a confruntat pentru prima dată cu greutăţile vieţii de marinar. ,,Am fost repartizat mai întîi pe nava ,,Huşi“ care avea 7500 de tone dedwait- aceasta este capacitatea de încărcare a navei cu marfă, oameni, instalaţii fixe-motorul era de 6000 de cai putere. Cu această navă am prins şi prima furtună, mai precis un taifun cu un grad sporit de periculozitate. În anul 1980 m-am dus pe navă, iar în octombrie am fost deja repartizaţi pe locurile noastre în cadrul echipajului. Am plecat de la Karaci- Pakistan şi ne-am îndreptat spre Bangkok, capitala Thailandei. Între Karaci şi Bangkok am prins un taifun cu valuri de zece metri, chiar în Marea Chinei. Norocul a fost că n-am intrat în epicentrul ei, am venit din spatele furtunei. Între două valuri ai impresia că nava se rupe în două şi cad toate tablele, dacă nu ai motor puternic în această situaţie, te duci. După ce s-a liniştit furtuna am văzut cum pluteau cadavrele marinarilor de pe alte nave mai mici sau care au avut ghinionul să fie prinse chiar în epicentru. În mod normal trebuie să-i iei şi să-i bagi în congelator, conform uzanţelor internaţionale, şi să-i predai în primul port, dar comandantul ne-a oprit din cauze politice, pentru că exista riscul să se spună că am dat peste ei. Cerul era negru tot, patru zile ne-a ţinut furtuna, iar noi ne închinam cu limba, ca să nu ne vadă ,,ăştia“ (N.R- securiştii de pe navă). Printre noi erau infiltraţi turnători, iar eu am păţit-o o dată. După patru zile marea s-a liniştit, iar noi am ajuns la Bangkok. Am intrat pe un fluviu, direct din Marea Chinei, într-un port imens. Aici ne-au aşteptat autorităţile portuare şi oficialităţile. Am fost întîmpinaţi de fete frumoase cu flori de junglă“ relatează ofiţerul de marină.

Perla Asiei
 

     ,,Au dat un banchet în cinstea noastră şi am stat acolo o săptămînă întreagă. Majoritatea locuitorilor de acolo erau catolici, apoi budişti, ortodocşii erau puţini. Erau şi musulmani. Atunci am avut o discuţie cu un musulman care m-a întrebat dacă sînt ortodox. I-am spus că da, după care i-am explicat: ,,Tu îi spui Mahomed, iar eu îi spun Iisus, este aceeaşi chestie“. Eram prelucraţi de acasă cum să-i abordăm şi să aplanăm discuţiile conflictuale. Thailanda este o perlă asiatică, iar locuitorii erau foarte sociabili, respectuoşi şi aveau o stimă aparte pentru europeni, pentru că au fost multă vreme sub spanioli. Predomina sărăcia, iar societatea era împărţită în două pături: cea de sus şi cea de jos, nu exista clasa de mijloc. Magazinele erau ieftine, cu lucruri care nu se găseau la noi. O ţară de vis!“ îşi aminteşte ofiţerul despre Thailanda.

Daruri de la thailandezi
 

     ,,Oficialităţile ne-au întrebat cîţi sîntem la bord. Le-am răspuns că sîntem treizeci de marinari. Ne-au adus la bord treizeci de thailandeze frumoase, am fost ca şi însuraţi cît am stat acolo. Acesta era modul lor de a-şi exprima prietenia pentru musafiri. În fiecare seară se făcea discotecă la bordul navei. S-a petrecut şi o chestie comică. Medicul de la bord nimerise o mută cu care se înţelegea prin semne. Îi spuneam ,,nea Virgil“. Într-o zi l-am găsit supărat şi l-am întrebat ce s-a întîmplat. Nea Virgil ne-a răspuns trist: ,,Mi-a plecat muta cu ceasul de familie“. Am vizitat muzee şi pagode aurite, a fost ceva de vis, un adevărat miraj al Asiei. Am fost să vedem chiar şi jungla unde am văzut pentru prima dată un cameleon. Am văzut sate în care casele erau construite din bîrne de bambus, totul era luxuriant: kiwi, bananieri, papagali, maimuţe. De la Bangkok ne-am îndreptat spre Salonic. Din marea Chinei, am traversat Canalul de Suez la Marea Roşie, am intrat în Marea Egee, apoi în Mediterană. Am făcut unsprezece zile pînă la Salonic. Am adus la Salonic mărfuri generale, iar de aici am luat minereu pe care l-am transportat la Galaţi“ povesteşte Dan Dumitrache.

Traseul european
 

      ,,Cel de-al doilea drum pe care l-am făcut a fost pe bătrînul continent, am avut de această dată un traseu european. Am fost la Anvers- port la Atlantic, după care ne-am îndreptat spre Bremen, în Germania, port la Marea Nordului. Ne-am băgat la o dană de cafea şi am văzut pe jos o stivă de cauciucuri. Ai noştri le-au aruncat pe vapor şi a venit poliţia. A doua zi le-au încărcat la noi ca să nu le ducă la Beirut. Cînd ne aflam în Germania a venit Dăscălescu, ministrul de externe, ca să-i dăm onorul. Dăscălescu ne-a spus doar atît: ,,Spor la muncă“ dar nu a dat nimic. Comunist, ce mai…! În seara aceea am tras un chef la comandant în cameră. De la Bremen ne-am îndreptat spre Pireu, tot în Grecia, după care ne-am întors în ţară, direct la Constanţa“ îşi aminteşte ofiţerul.

Notele informative ale securiştilor
 

     ,,În iarna anului 1987 am mers în Finlanda, la Helsinki, pe ruta Constanţa-Grecia-Finlanda, unde am dus profile de tablă. Spre Helsinki am luat traseul Marea Neagră- Mediterana- Marea Nordului. Aici am cunoscut o finlandeză şi am fost plătit în cecuri. M-am împrietenit cu ea pînă m-am întors în ţară. La întoarcere, a venit securistul secţiei şi m-a întrebat ce am discutat cu prietena mea din Finlanda. I-am răspuns: ,,Despre Nadia Comăneci, căluşari, Gheorghe Zamfir şi chestii din astea“. Apoi mi-a ordonat: ,,Să-mi aduci o notă informativă“. De fapt, mi-a cerut să devin turnător, dar eu am refuzat. I-am spus: ,,Mama m-a învăţat că tot ce vorbesc să nu scriu“. În vară mi-au găsit un văr care trăia în Canada, despre care nu am vorbit, şi mi-au retras avizul, aşa că nu am mai putut pleca din ţară. Lucram tot pe navă, dar aici, la Constanţa, Galaţi şi pe Dunăre. Reparam nave, iar alt coleg pleca în locul meu căruia îi dădeam bani să-mi aducă şi mie cîte ceva de dincolo: ţigări, blugi şi alte lucruri. Ştiu că mi-a fost destul de greu în acea perioadă. Asta se întîmpla în anul 1987“ a spus Dan Dumitrache.

,,Şi acum deţinem rezerve mari de petrol”
 

     ,,În anul 1988 m-am dus la Constanţa, la Petromar, întreprinderea pentru platforme maritime. Am fost apoi pe nave care erau dotate cu puţuri de prospecţiuni maritime. Descopeream puţul şi puneam sonda. Nici acum nu le-au dat drumul. Deţinem încă rezerve mari de petrol. Revoluţia m-a prins la Constanţa şi transportam armament ca să aibă cei de pe platformă. Era nebunia cu ,,turiştii“ şi a existat un scenariu bine pus la punct, adaptat loviturii de stat. După anul 1990 am revenit în flotă, după care ne-au dat la companii străine. De atunci şi pînă acum lucrez aşa, mercenar, după ce au vîndut flota. Am lucrat pentru companii din Germania, Olanda, Grecia, iar acum muncesc pe navele lor. Uneori am fost şi singurul român pe navă, dar m-am înţeles cu ei“ a spus Dan Dumitrache.

Bombay, un oraş al contrastelor
 

     Tot în această perioadă am început să merg pe ruta Europa-Bombay (India). Am prins Oceanul Indian foarte agitat, cu furtuni peste furtuni. Țin minte o altă aventură care s-a petrecut aici. Era o furtună mare, iar un membru al echipajului nostru se ocupa cu sondele. Normal, el nu trebuia să iasă din cabină. În timp ce făcea sondă, a venit un val de la tribord, l-a luat, l-a aruncat peste babord, iar un alt val a venit tot dinspre babord şi l-a adus înapoi. Această întîmplare de care vă povestesc a avut loc în anul 1996. A fost noroc de la Dumnezeu că a scăpat. Am ajuns în cele din urmă la Bombay, unde am stat la descărcat role metalice. Acolo am văzut primul poliţist indian îmbrăcat în pantaloni scurţi, cu picioarele goale şi înarmat cu un băţ de bambus. Un coleg care era moldovean a pus un poliţist să-i dea cu bîta de bambus peste spate, ca să se amuze. Apoi i-a spus poliţistului: ,,Numai atîta poţi?“, după care l-a pocnit pe ,,omul legii“. Autorităţile ne-au băgat la temniţă pe amîndoi, unde am stat toată noaptea, după care a venit comandantul să ne scoată. La ieşirea din port am putut vedea imagini terifiante: erau beţe cu pături peste ele unde locuiau mama cu copilul. Bombay-ul este un oraş aglomerat în care mizeria se îmbină cu opulenţa, lucru pe care eu l-am găsit curios. În partea centrală a metropolei domnea bogăţia: maşini frumoase, femei elegante, curăţenie, magazine de lux. Se vedea că indiencele bogate sînt originale, acestea nu se împerechează cu partea africană. Ştiu că i-am dat unuia o pijama, iar el s-a îmbrăcat cu ea crezînd că este costum. Se tot minuna cît este de elegant, iar pe mine mă pufnea rîsul. Comercianţii ambulanţi veneau pe vapor şi întrebau: ,,Criminal maşini?“, adică dacă avem maşini de tocat. Îţi dădea zece dolari pe o maşină de tocat. Dacă nu făceai afaceri, nu puteai supravieţui cu un dolar pe zi, cît ţi se dădea. Mergeau afacerile dar trebuia să ai grijă pentru că turnătorii te lăsau fără aviz“ relatează marinarul din experienţa sa din India.

Africa, o lume primitivă
 

     ,,De la Bombay ne-am îndreptat spre Egipt şi am ajuns în portul Alexandria. Este un oraş frumos, istoric, aflat la Mediterana, cu multe locuri turistice şi moschei. Am fost la piramide, dar Nilul nu l-am putut vedea pentru că timpul a fost scurt. Am parcurs după aceea toată Africa- Nigeria, Togo, Senegal, Tunisia, Algeria, Libia etc. nu mi-a scăpat nicio ţară de aici. Pot spune că în Africa am întîlnit o lume primitivă” relatează ofiţerul de marină.

Perla Mediteranei
 

     ,,Am ajuns în cele din urmă la Beirut, în Liban, unde era război. Beirutul era considerat ,,Perla Mediteranei“, apoi a început şi acolo războiul. Am observat la cei care descărcau că unii dintre ei nu se mai întorceau, apoi am aflat că au murit în conflicte armate. Îi întrebam cînd plecau: ,,Unde te duci?“, apoi îmi răspundeau cu nonşalanţă şi un aer de normalitate: ,,La război“. Eu am venit cu zahăr în saci, iar afacerea se făcea la mine în cabină. Veneau militarii libanezi, îşi lăsau armele la mine pe pat iar eu le dădeam marfa. Afaceri! Ce puteai face cu un dolar pe zi? Am ieşit în oraş, am făcut cumpărături, am luat cadouri pentru acasă şi m-am întors. La intrare în port am observat un militar care se uita urît la mine, mi-a făcut semn să mă îndrept spre el şi m-am speriat. M-a vîrît într-o tanchetă cu bagaj cu tot şi a pornit înainte. M-a oprit chiar la nava mea. Cînd m-am uitat mai atent la el mi-am dat seama că este unul dintre cei cu care am făcut afaceri chiar în cabina mea. I-am zis apoi în glumă să îndrepte turela spre colegii mei care se aflau pe navă. Toţi s-au aruncat pe jos de frică, iar eu am ieşit rîzînd din tanchetă. ,,Nu vă speriaţi, sînt eu, Dan“. Bineînţeles că mi-am primit înjurăturile de rigoare. Am rămas apoi în analele marinei că m-am plimbat cu tancul. Eram deja în anul 2000“ relatează Dan Dumitrache unele din glumele marinarilor menite să le înveselească viaţa pe mare.

America şi veteranii din Golf
 

     ,,Am plecat apoi spre America să iau o navă, pentru că un armator grec cumpărase o navă de petrol. Am făcut cincisprezece zile din Olanda pînă în Texas. Aici am ajuns prin Oceanul Atlantic, în portul Houston unde am fost verificat de către celebra ,,Guard Coast“- garda de coastă americană. Ne-au ţinut pentru control o lună de zile. Unul dintre ofiţeri mi-a spus: ,,Pe mine nu mă interesează vaporul, ci viaţa dumitale“. Tot acolo, un comandant american m-a dus cu maşina la un club al veteranilor care au luptat în Războiul din Golful Persic. Aveau acolo un panou al colegilor care au căzut în luptă, printre care erau şi români. Am început să plîng, iar americanii m-au făcut membru al clubului. În fiecare zi mă luau de pe vapor şi mă duceau la clubul lor. Şi acum mai sînt în relaţii strînse cu ei“ spune ofiţerul.

Aventuri din zona de conflict
 

     ,,A doua mare aventură, după taifunul din Marea Chinei, am avut-o la Beirut, la 100 km de Siria. După ce au bombardat americanii, a doua zi am primit dispoziţie să mergem în Turcia pentru a încărca nişte materiale, dar ordinul se contramandase şi am fost trimişi înapoi, la Beirut. În dreptul Ciprului am fost prinşi de o furtună cu valuri de şapte metri. Comandantul a omis ordinul de închidere a capacelor la magazii şi apa a intrat înăuntru. În timp ce nava se înclina, eu dădeam drumul la pompele de balast, am crezut că ne scufundăm. Norocul a fost că motorul a ţinut două zile pe vreme de furtună. Unde am încercat să ancorăm am dat de flota americană care era să tragă în noi. În cele din urmă am ancorat în altă zonă. Mi-am cerut atunci schimb şi m-am întors acasă“ a spus ofiţerul Dan Dumitrache.

,,Marinarii români sînt foarte căutaţi”
 

      ,,Avem reprezentanţe la Constanţa şi sîntem contactaţi de către oamenii de legătură ai companiilor care te trimit cu avionul. Noi, cei care am făcut parte din flota comercială a României,odinioară mîndria acestei ţări, am devenit mercenari. Noi am devenit colonie. Sîntem foarte căutaţi de către reprezentanţii companiilor pentru că am devenit cunoscuţi de-a lungul vremii ca buni profesionişti, de la ofiţer şi pînă la ultimul timonier. Cei tineri nu au făcut şcoala noastră, atunci învăţai vrînd-nevrînd. Din 150 de studenţi, am terminat 65“ explică ofiţerul.

,,Viaţa pe mare nu este uşoară”
 

      Dan Dumitrache a vorbit despre riscurile meseriei de marinar. ,,Viaţa pe mare nu este deloc uşoară,pentru că marea, ca şi muntele, îşi are legile ei pe care trebuie să le cunoşti şi să le respecţi, asta dacă vrei să te mai întorci acasă. Este o viaţă dură pentru că, în primul rînd, stai foarte mult timp departe de familie iar, într-o altă ordine de idei, majoritatea problemelor tehnice se rezolvă pe vapor, indiferent dacă marea este liniştită sau este vreme de furtună. Toate reparaţiile eşti obligat să le faci cu mijloacele pe care le ai la bord. Majoritatea colegilor mei au divorţat din cauza faptului că au fost mai mereu departe de familie. Îţi trebuie un psihic foarte bun, pentru că ai de-a face cu fel şi fel de oameni. Pe parcurs apar tot felul de pericole: furtunile, piraţii etc. De obicei, navele militare americane fac convoi dar trebuie să asculţi tot tipul dispoziţiile lor. Dacă nu asculţi, o faci pe riscul tău. Mai sînt comandanţi care nu ascultă şi intră în zone controlate de piraţi expunîndu-se sau intră în zone de furtună. Eu, de fiecare dată, am luat atitudine cu fiecare navă în care am fost. Nu te poţi juca cu viaţa omului“ a spus Dan Dumitrache. Este o experienţă de viaţă povestită de ofiţerul român, înainte să se pregătească pentru o altă călătorie sub comanda unei companii italiene de această dată. ,,Voi pleca la Ravena, cu o companie italiană, am mai fost la ei şi am petrecut cu ei patru ani“ a spus Dan Dumitrache. (Ştefan BOTORAN)

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."