Mîntuitorul Iisus si-a dus Crucea grea pînã la capãt. Vîndut de un Iuda cîndva prieten si apostol cãtre arhiereii tributari necredintei lor. Biciuit precum un tîlhar de rînd, pînã la sînge, de romanii atei si nemilosi. Judecat de un împãrat care s-a spãlat pe mîini de pãcatul omenirii. Osîndit de aceia care trebuiau sã-L recunoascã pe Fiul Omului si trimisul lui Dumnezeu. Rãstignit pe cruce, cu piroane bãtute în mîini si picioare de cei care strigau doar cu o sãptãmînã înainte ,,Osana întru Cel de Sus". Chinuit fãrã milã de aceia care-I pronuntau numele în Templul Sfînt la fiecare sãrbãtoare. Necredinta tuturor a vãrsat sîngele sfînt pe Golgota de stîncã. Nici mãcar o clipã ei nu s-au întrebat: Dar, dacã este adevãrat?! S-ar fi pierdut ierarhii, titluri, functii si posibilitãtile de manipulare a multimii, dar si averile si prestigiul în fata puterii împãratului. Balanta era grea: talerul materiei l-a dezechilibrat total pe cel al sufletului. Mîntuitorul lumii a fost trimis de la Ana la Caiafa, de la Irod la Pilat pentru a se gãsi un ucigas. Patimile Domnului Iisus au acoperit pãcatele lumii, iar sîngele vãrsat s-a vrut a sterge nimicnicia si urîtenia întregii lumi. Toate acestea pentru a ne arãta Calea, Adevãrul si Viata. Au trecut 2000 de ani si urmele însîngerate se mai vãd încã pe cãrãrile lumii. Pentru cã omul a uitat. A uitat adevãrul, a uitat patimile grele ale Celui care i-a dat Viata, a uitat lacrimile Maicii sfinte în fata durerii Fiului celui drag, a uitat promisiunea în fata Cerului, a uitat Cuvîntul lãsat atunci, a uitat împãrtãsania de la Cina cea de Tainã, a uitat promisiunea Mîngîietorului care va sã vinã, si-a uitat credinta. ,,Iartã-i Tatã cã nu stiu ce fac!" au fost cuvintele Mîntuitorului în fata rãutãtii si necredintei omului. ,,Savîrsitu-s-a" si a închis ochii. De atunci stã la dreapta Tatãlui si are toate neamurile în mîna Sa. Iar noi, aici si acum, avem o sumedenie de religii, biserici grandioase, preoti, duhovnici, ierarhi impunãtori prin veşminte si limuzine, cruci sculptate si aurite la fiecare lãcas de cult sau la rãspîntie de drumuri, sãrbãtori vechi si noi, dãri si taxe pentru a ne cumpãra credinta si iertarea pãcatelor, moaste la loc de cinste, icoane de tot felul si de toate buzunarele, lumînãri, tãmîie si mir pentru sfintenia noastrã, aghiazmã contracost împotriva rãului, Înviere pe plajã, locuri de veci de milioane si cîte si mai cîte. În Biblie scrie cã Iisus a intrat în Templu si nu i-a plãcut. A dãrîmat tarabele negustorilor, certîndu-i. I-a apostrofat pe cei care nesocoteau Legea folosindu-se de numele Lui. Mi-a plãcut o poveste despre un copil. Micutul se juca în ogradã. S-a cãtãrat în pom si a cãzut. O voce i-a acoperit plînsetul de durerea provocatã prin cãdere. ,,De ce mã lovesti?". S-a urcat apoi pe scarã si iar a cãzut. Aceeasi voce l-a dojenit: ,,De ce mã lovesti?". S-a jucat cu chibritul si s-a ars destul de tare. Aceeasi voce i-a zis: ,,De ce mã lovesti?" S-a jucat cu cutitul si s-a tãiat. Aceeasi voce l-a certat. S-a dus la mama lui si i-a povestit cît de mult s-a lovit la joacã. Precum o mamã, l-a mîngîiat, l-a oblojit, l-a sfãtuit. Printre suspine, i-a spus mamei si de vocea strãinã care l-a certat. Mama sa i-a spus: Cînd cazi, îl lovesti pe Dumnezeu, cînd te tai îl lovesti tot pe El, cînd te arzi, tot pe Dumnezeu îl arzi. Tie nu-ti faci niciun rãu, iar Dumnezeu se supãrã si te pedepseste. Sã stii cã Dumnezeu este întotdeauna cu tine. Dar, eu nu-l vãd!, a spus copilul. Pãi, este în inima ta, i-a explicat mama. De atunci, copilul n-a mai cãzut, n-a mai plîns niciodatã. Iar vocea n-a mai auzit-o, pentru cã s-a ascuns în inima lui. (Lucia Baki)

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."