Se face deseori vorbire despre istorie, de neam, de ţară, de eroi, se fac multe comemorări, lansări de carte, se organizează pe bani grei simpozioane, conferinţe naţionale şi internaţionale pe tema trecutului istoric, se ridică monumente, se fac serbări, se depun coroane. Se evocă astfel o istorie rece şi savantă, o istorie a forţelor de producţie, a conflictelor de interese, a centrelor de influenţă interne şi externe, a teoriilor seci inventate de oameni. Nicidecum, aşa cum şi-ar fi dorit Ion Gavrilă Ogoranu şi toţi cei care au format Rezistenţa Anticomunistă din România, o istorie care suferă, care plînge, care speră, luptă şi se zbate să supravieţuiască, ce-şi apără credinţa în Hristos, nevoile şi neamul, demnitatea celor înfrăţiţi cu rîurile, ramurile, pe scurt a celor ce-au făcut fapte istorice. A celor care, murind, au lăsat prin testament, ţării, cuvintele: „Mamă ţară, iartă-ne că am cutezat să luptăm şi să murim pentru tine“. Astfel şi-ar fi dorit foştii deţinuţi politic să fie evocate de către generaţiile ce au urmat faptele, lupta, gîndurile, sentimentele celor care nici pînă astăzi nu au nici cruce şi nici morminte.
     Ion Gavrilă Ogoranu, şeful Grupului Carpatin Făgărăşan, a încercat după '90 să scrie istoria Rezistenţei Anticomuniste. Şi a reuşit. Volumele „Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc“, şapte la număr, descriu realitatea aşa cum a fost ea, aşa cum s-a petrecut, pe cărări de munte, în ierni lungi şi geroase, în bătaia armelor miliţienilor, securiştilor, a armatei, a glasului fiecărei Iude de lîngă ei, fie frate, vecin, dascăl, preot, pionier, pădurar sau şef de brigadă. A pus faţă în faţă această crudă realitate cu documentele culese din arhivele fostei securităţi. Pînă la 1 mai 2006 a scris şi a căutat neîncetat. „Misiunea noastră se va încheia doar cînd ne vor bate cuiele“ spunea în fiecare an, la comemorarea de la Crucea de la Sîmbăta de Sus, Ion Gavrilă Ogoranu. Au trecut trei ani de cînd simbolul Rezistenţei Anticomuniste din România, Ion Gavrilă Ogoranu, s-a suit la ceruri. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de numele lui, nici măcar cei ai locului, care pot organiza măcar o manifestare care să aducă aminte de cei care au luptat ca noi să ne bucurăm astăzi de libertate. Am ridicat de cîteva ori în plenul CL Făgăraş subiectul rezistenţei anticomuniste. Au fost însă voci care s-au pronunţat răspicat. „Mai terminaţi cu atîta Foştii“, sau „Orice faceţi, dar să nu fie despre legionari“. Dacă astfel reacţionează autorităţile publice, cele care trebuie să apere istoria şi să respecte memoria eroilor neamului, atunci nu ne mai mirăm că tinerii de astăzi nu-şi cunosc istoria. Şi asta pentru că nu-şi cunosc eroii. Nu mă mai miră faptul că osemintele eroilor Făgăraşului zac în sensul giratoriu, în betoane, zguduite de tiruri, pentru că aceloraşi autorităţi nu le pasă de eroi. Le pasă doar de interesele lor. A văzut cineva în Făgăraş vreun monument sau vreo inscripţie dedicată Rezistenţei Anticomuniste? Cu siguranţă nu. În Ţara Făgăraşului, zona unde a existat cea mai dură luptă împotriva instalării comunismului, există doar o simplă cruce care aminteşte de lupta anticomunistă. A fost edificată la Sîmbăta de Sus de Ion Gavrilă Ogoranu, cînd era în viaţă. Parcă ştia că nimeni nu se va mai opri asupra luptei lor şi că vor fi daţi uitării. Au trecut 20 de ani de cînd România s-a eliberat de sub jugul comunist şi alţi 50 de cînd mii de oameni au murit în luptă, au fost închişi în lagăre şi închisori comuniste, au fost persecutaţi, bătuţi şi „reeducaţi“ în temniţele Aiudului, Gherlei, Făgăraşului, Canalului şi nu numai. Mai toţi s-au suit la ceruri şi privesc de acolo de sus ce s-a întîmplat cu lupta lor. Versurile „Plînge printre ramuri luna...“ spun însă tot.

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."