Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Ne batem joc de specialişti
Ne batem joc de specialişti

 

     M-am bucurat auzind că în perioada 2004-2006 Guvernul României a investit peste şase milioane de euro pentru instruirea a 150 de tineri la cele mai renumite facultăţi din lume. Fiecare tînăr a beneficiat de cîte o bursă anuală de 30 de mii de euro, dar a semnat şi un contract cu statul român care-i garanta un loc de muncă după terminarea studiilor. Tinerii studioşi şi-au respectat contractul, au absolvit cu onoruri, s-au specializat şi s-au întors în ţară. Cacialmaua de abia acum începe. Acei tineri au încercat să se angajeze, dar peste tot li s-a spus „sînteţi prea şcoliţi pentru astfel de posturi“. Au cerut locuri de muncă la ministere, la agenţii guvernamentale, la fel şi fel de direcţii, au ajuns apoi la nivel judeţean, dar nu s-au găsit locuri de muncă pentru ei. Prin urmare, 150 de absolvenţi cu studii înalte îngroaşă numărul şomerilor din România. Pentru că posturile promise lor de Guvernul României sînt ocupate de „specialiştii“ pilelor intraţi în sistem prin concursuri contrafăcute, aceia care au reuşit să ducă ţara de rîpă. Dacă aceşti tineri şcoliţi la universităţi de renume din SUA, Germania, Anglia, Franţa etc puteau să aplice cunoştinţele dobîndite nu se mai discuta, poate, de spitale în colaps, de morţi în spitale, de abrambureală în şcoli, de o agricultură pe butuci, de Finanţe în derivă, de taxe pe pătrunjel sau subvenţii neplătite, de o Administraţie pîndită de şomaj, de un CFR în faliment, de împrumuturi fabuloase la bănci externe, de marea eşuare din privatizare, de o ANI atacată în instanţă, de procese pierdute pe bandă rulantă de statul român în instanţe, de farmacii fără medicamente, de programe neaccesate etc. Se tot vorbeşte de promovarea tinerilor, de şcolarizarea lor, sînt şi programe care le dă şansa să-şi dezvolte afaceri. Am stat de vorbă cu astfel de tineri care, teoretic, sînt în centrul atenţiei statului român. „Sînt dezamăgit total“ este răspunsul fiecărui tînăr. Pe mulţi dintre aceştia îi vezi la fiecare bursă a locurilor de muncă organizată de ANOFM, îi vezi citind ofertele de muncă, îi vezi în avion spre alte destinaţii unde încearcă să-şi facă un rost, îi vezi stînd acasă în aşteptarea unor vremuri în care să se facă utili. În situaţia de faţă, şansa specialiştilor, fie ei tineri sau vîrstnici, este la mîna nespecialiştilor cu pile la partid. (Lucia Baki)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 160 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

10.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4765968

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare