L-au detronat pe managerul spitalului Mircea Grapă Mortalitatea din Spitalul Municipal Făgăraş i-a adus demisia din funcţia de manager lui dr. Mircea Grapă Salariile prea mari din unitate pentru acoliţii managerului au cîntărit greu la încetarea contractului de management ,,Minte cu neruşinare şi are tupeu fără limite,, spune despre managementul spitaluilui din Făgăraş medicul Daniel Bordaş într-un interviu acordat ziarului Monitorul de Făgăraş
Prevederile Ordinului 1490/2008 emis de ministrul Sănătăţii privind evaluarea managerului spitalului public au fost puse în practică. Rezultatul evaluării a dus la încetarea mandatelor pentru 70% din managerii de spitale din ţară. Pe lista neagră se află şi managerul de la Spitalul Municipal Făgăraş, dr. Mircea Grapă. Demiterea lui din funcţie se datorează neîndeplinirii a trei indicatori, poate cei mai importanţi din activitatea spitalicească. Este vorba despre indicatorul D1 care se referă la rata mortalităţii intraspitaliceşti pe total spital şi pe fiecare secţie, indicatorul C4 privind procentul cheltuielilor de personal din totalul veniturilor spitalului şi indicatorul C5 care se referă la procentul de cheltuieli cu medicamentele din total cheltuieli spital. Deşi în scriptele MS, managerul Mircea Grapă figurează că şi-a încetat mandatul, acesta susţine că nu ştie nimic de acest lucru şi pune schimbarea pe criteriul politic. Nu doar ministrul este nemulţumit de managerul Grapă ci şi o serie de colegi de-ai lui din spital, medici, asistenţi sau de altă categorie. Pentru o informare corectă a opiniei publice, reporterul Monitorul de Făgăraş a stat de vorbă cu unul dintre cei mai vechi medici din unitatea medicală, dr. Daniel Bordaş, medic primar şef secţie obstetrică-ginecologie.
R: Cum interpretaţi d-le doctor ordinul MS de destituire a managerului Spitalului Municipal Făgăraş? Dr. Daniel Bordaş: Nu i-aş spune chiar destituire ci exact cum se numeste ,,încetare de contract". Ordinul este foarte corect şi nu are la bază absolut nimic politic. Pentru cine cunoaşte şi doreşte să interpreteze corect legea, atunci acest ordin este cît se poate de clar şi mai ales elegant din partea Ministrului Sănătăţii. R; Unde este eleganţa unui astfel de ordin? Dr. D. B: Managerii de spitale au ocupat acest post printr-un concurs şi au efectuat un contract pe o perioada de 3 ani cu MS. Printre prevederile contractuale, ei şi-au asumat şi anumiţi indicatori de management stabiliţi de MS. Aveau la dispoziţie şi posibilitatea neasumării acestora şi atunci nu deveneau ei manageri ci veneau alţii. Tot printre prevederile contractului exista şi prevederea că anual managerii sînt evaluaţi asupra modului de îndeplinire a acestor indicatori. In anul 2008 s-a făcut de către fostul ministru evaluarea managerilor cînd, conform presei, 70% din managerii spitalelor nu ar fi corespuns. La 40% dintre foştii manageri le-a încetat contractul atunci, restul din cei 70% au mai fost lăsaţi în continuare cu condiţia efectuării unor cursuri de management pînă la sfarşitul anului 2008. Managerul spitalului Făgăraş a fost în această categorie. Acum s-a efectuat evaluarea conform legii anterioare fără niciun adaus din partea MS actual. S-a respectat în totalitate legea şi nimic mai mult.
Managerul Grapă minte R: De ce credeţi că managerul spitalului Făgăraş spune că a fost evaluat politic? Şi mai mult susţine că i-au fost schimbaţi indicatorii. Cum este posibil aşa ceva? Dr. D. B.: O minciună gogonată şi semnele frustratului politic, chipurile! Nimeni altcineva decît el în colaborare cu cele trei directoare de care a fost ,,ajutat" în perioada mandatului său. În preajma depunerii dosarului de evaluare a constatat că unii indicatori nu ar corespunde şi ar da un calificativ nesatisfăcător. Atunci în mare grabă şi prin manevre obscure şi-a modificat acei indicatori prin adăugare la numărul total de bolnavi externaţi din spital a unei alte categorii de bolnavi, mărind numărul lor. Neţinînd cont că modificarea iniţială poate aduce şi alte modificări, atunci s-a ajuns în situaţia constatată de minister. Adică indicatorul D1 care a devenit inferior celui asumat de el şi care i-a atras încetarea contractul. R: Acest lucru înseamnă că managerul a făcut un fals în înscrisuri oficiale şi a uzat de fals. În codul penal acestea reprezintă infracţiuni şi se pedepsesc. Dr. D.B. Categoric, dar eleganţa MS tocmai în asta consta. A realizat acest lucru, a ieşit public şi a spus într-o primă fază că datorită faptului că la marea evaluare din minister s-au constatat unele neconcordanţe din declaraţiile managerilor şi actele existente în baza raportărilor anuale, trebuie să amîne rezultatele evaluarii pînă la data de 30.04.2009. Mai mult nici nu le-a reproşat fasul. De fapt nici nu mai era cazul pentru că prin declaraţii false au rezultat alţi indicatori care să-i ,,ajute" să cadă. Şi iată-l acum crezînd că prosteşte opinia publică şi se văicăreşte asemenea impostorului de piaţă managerială cum a fost ,,înlăturat politic". Omul minte cu neruşinare, de fapt minciuna i-a fost singurul ideal în funcţie şi principala pîrghie. Tupeu fără limite.
Mortalitatea din spital şi cheltuirea banilor pe salarii l-au debarcat pe manager R: De unde ştiti toate astea? Dr. D. B.: Sînt în proporţie de 99% deducţii personale şi asta pentru că de-a lungul anilor mi-am făcut un bagaj bogat de cunoştinţe legislative. Nu am surse şi nici nu puteam avea. Dumneavoastră credeţi că acel indicator D1 declarat iniţial în forma corectă nemodificată nu era corect? Repet el a devenit incorect după modificare! Anul acesta am urmărit fenomenul fiindcă în anul anterior se întîmplase un fenomen asemănător cu un alt indicator, iar nouă ni se vindeau gogoşi după aceea, ba chiar eram acuzaţi. Era vorba de indicatori ai infecţiilor intraspitaliceşti. R: Dar sînt şi alţi indicatori incriminaţi pentru care spune că ar fi avut foarte bine şi i-au fost modificaţi. Dr. D.B.: Discordanţa cu procentul cheltuielilor pe medicamente şi materiale sanitare din totalul veniturilor. In repetate rînduri s-au plîns medicii că suma alocată de dumnealui este mult prea mică. A ascultat vreo dată de ei? Niciodată! Apoi discordanţa între cheltuielile de personal şi veniturile totale. Au fost nenumărate luări de poziţii şi discuţii pentru plăţile suplimentare acordate nelegal şi în exces ,,colaboratorilor" săi apropiaţi. A ascultat pe cineva ? Din contră i-a tracasat pe toţi îndrăzneţii! Dar despre asta presa poate reveni şi poate cerceta cu lux de amănunte, cum erau cheltuiţi banii şi unde erau discordanţele. Vă asigur că veţi fi uluiţi de ceea ce veţi putea afla! R: Dacă ne vor fi puse la dispoziţie astfel de informaţii pentru că pînă acum spitalul s-a dovedit a fi o adevărată fortăreaţă. Dumneavoastră de ce spuneţi numai acum despre aceste lucruri? Dr. D. B. Eu nu am menajat actualul manager şi nici pe colaboratorii săi. Le-am spus cît am putut şi unde mi s-a oferit ocazia. Din păcate n-am prea fost ascultat! Am constatat uneori cu amăraciune că foarte mulţi superiori nu cunoşteau nici ei legea sau chiar dacă o cunoşteau în vreun fel erau de acord mai repede cu cîrdăşia. Şi atunci.... R: De multe ori Monitorul de Făgăraş a scris despre mortalitatea din spital care a depăşit limitele normalului. Dar nu s-a întîmplat nimic, nimeni n-a fost sancţionat, nici măcar managerul. Dacă vreţi să comentaţi situaţia. Dr. D. B.: Eu discut aici doar managerul din persoană, nu discut medicul şi profilul specialităţii de bază. Etica ,deontologia medicală, educaţia mea, nu-mi permit să fac nicio apreciere sau dezapreciere publică asupra profesiunii de medic. Şi nici n-am să fac niciodată, aşadar vă rog nu insistaţi! R: Acum văd că vorbiţi mai detaşat despre manager, cu alte ocazii nu aţi dorit şi v-aţi ferit a discuta despre manager cu presa. De ce? Dr. D.B.; Este adevarat! Conform legislaţiei aş fi putut fi acuzat că nu am loialitate faţă de angajator şi faţă de spitalul la care lucrez. Unii consideră că părerile contrare sînt pur şi simplu reclamaţii. Fostul manager făcea faţă cu brio acestui deziderat. Acum nu mai am această obligaţie contractuală de ,,loialitate faţă de manager". Ministrul Sănătăţii m-a anunţat că nu mai este!
Un manager incompetent R: Ce va mai nemulţumit pe lîngă minciuna care a stat la baza manageriatului spitalului? Dr. D.B. Inainte să vă spun ce m-a mulţumit vă mai spun încă un fapt ce nu m-a mulţumit: incompetenţa managerială a managerului! R; Este acuzaţie gravă, o puteţi proba? Dr. D. B. Cu foarte mare uşurinţă. Vă descriu pe scurt următorul eveniment desfăşurat în raporturile noastre de gardă unde participă medici, contabili, administratori şi alte persoane, în urmă cu cîteva săptămîni. Managerul se străduia să subevalueze munca unei colege medic şi îi explica că de fapt veniturile pe care spitalul le încasează de pe urma muncii sale sînt extrem de mici şi că ele se calculează după o formulă falsă care-i aparţine şi este ştiută numai de el. Folosea metoda înjosirii doctoriţei! Intrigat am intervenit şi l-am rugat să ne spună care este fomula de calcul generală pe spital după care Casa de Asigurări calculează suma ce o dă spitalului ca plată pentru serviciile medicale prestate, pe baza contractului dintre spital şi CAS. Răspunsul său a fost stupefiant: numărul de bolnavi externaţi x Indicele de complexitate x indicele K. Falsul din formulă este acel indice K. Uluit, îl mai intreb odată şi mi-a răspuns cu o aroganţă şi mai mare enunţînd acelaşi răspuns. Fac precizarea că această formulă este o banalitate şi este cunoscută de medici, dar nu poate fi necunoscută de manageri, directori,etc? M-am ridicat în picioare şi am părăsit sala. Concluzionînd, cînd vezi că managerul care se duce să semneze un contract de care depinde viaţa unui spital şi el nu cunoaşte după vreo 4 ani nici măcar cum se calculează suma ce trebuie să o obţină cum îl catalogaţi doamna reporter? Şi dacă spune ,,că nu este adevarat" fiindcă este capabil de aşa ceva, îl rog să mă dea în judecată!
Spital condus în cîrdăşie R: Cei ce l-au sprijinit, cei din conducerea spitalului nu poartă nicio vină, nu i-au atras atenţia că nu procedează corect? Dr. D. B.: Cu exceptia domnului director administrativ, jr. Mihai Maga, care nu poate fi acuzat de absolut nimic nici de mine şi cred că de nimeni din cei cel cunosc, celelalte trei directoare au participat cu dibăcie la marginalizarea acestuia, ca fiind incomod. Ele s-au ,,fidelizat " cu uşurinţă şi rapid cu managerul într-o politică de minimalizare, dar şi de agresivitate îndrepartată împotriva medicilor. Nu de multe ori m-am intrebat observîndu-le comportamentul: să fie asta o componentă a fascinaţiei feminine ultrafidelizate? Dacă observaţi avem la ora de faţă directori tot atîţia cît are şi spitalul judeţean, şi cu ,,salarii nesimţite" după cum un ilustru politician spunea. Acum eu cred că ar fi normal ca ,,fidelizarea" să meargă pînă la capăt şi cele trei directoare să-şi ceară demisiile din funcţii. Mi-ar fi foarte greu să le aud după aceea cum ponegresc vechiul manager că ar fi fost răul total. R: Cum catalogaţi intenţia de a se înscrie într-un partid a fostului manager? Dr. D. B: ,,Politicienii de moment". Acesta este patidul care are în componenţă membrii care sînt capabili într-o zi să se înscrie în absolut toate partidele din România. Cu o singura condiţie, să-l pui într-o funcţie grasă sau să-l menţii în ea. R: Pe perioada mandatului, cred că dr Mircea Grapă şi echipa lui au avut şi performanţe, nu? Dr. D. B.: Da, au dat nume spitalului: ,,SPITALUL MORŢII!" R: Ce aşteptaţi însă de la viitorul manager? Dr. D. B.; Să se străduiască să înveţe cu rigurozitate cîteva legi care patronează munca în Sănătate şi mai ales să le aplice corect chiar dacă îi convine sau nu. Să stea de vorbă cu oamenii, să vorbească frumos, să-i convingă respectuos chiar şi atunci cînd au greşit. Să nu creadă că funcţia temporară pe care o ocupă îi dă şi dreptul de proprietate asupra spitalului. Să nu se autoaprecieze, zeificîndu-se, şi mai ales să nu mintă. Să nu se poarte urît (dacă va fi bărbat!} cu colegele doctoriţe şi cu nicio persoană de sex feminin din spital şi din afara lui. Sînt aşa mari pretenţiile? (Interviu realizat de Lucia Baki)
|