Existã în noi o sãmînţã care nu încolţeşte, nu creşte, nu face floare şi fruct decît implantatã în solul natal, al micii patrii, care se întinde cît pot cuprinde ochii în zare în jurul casei pãrinteşti. În germanã acestui univers limitat i se zice cu un cuvînt inspirat ,,Heimat“. În traducerea mea, pentru uzul propriu, cuvîntul acesta ar însemna „Ţara Fãgãraşului“. Am trãit în sate şi oraşe mai aproape sau mai departe, m-am bucurat de razele altui soare, am luat pe tãlpi colbul lumii, am zburat peste întinderi de oceane şi splendide ţinuturi polare, m-am zbãtut în nevoi sau m-am rãsfãţat în relativã abundenţã, dar nicicînd n-am încercat un sentiment mai deplin ca atunci cînd, dupã lungi absenţe, am cãlcat din noi, desculţ, iarba de acasã... La Cluj mi-au lipsit munţii, la Sibiu rîul din fundul grãdinii, la Cleveland, lîngã Marile Lacuri, am tînjit zece ani dupã Bâlea, Podragu şi Şaua Caprei; la Washington, în mijlocul atîtor splendori şi cu panorama de la balconul etajului cinci ce se deschidea cãtre National Airport, am agãţat de aripule fiecãrui avion transoceanic gîndul reîntoarcerii. Cum creşte fãtul în pîntecele mamei, dorul de casã - pentru cei care nu şi-au pierdut calea şi sensul existenţei - se mãreşte pe nesimţire, pînã ce ţi se pune un nod în gît, al cãrui singur leac este revenirea. Aşa cã la o „plimbare de vreme“, cînd Ţara pãrea sã fi ieşit cumva de sub şenilele tancurilor, m-am reîntors acasã. Puţini au urmat aceeaşi cale şi mulţi de aici mã mai întreabã încã de ce am schimbat un fel de „paradis“ pentru „purgatoriul“ acestei bezmetice tranziţii româneşti. E puţin jenant şi oarecum impudic sã vorbeşti despre tine în piaţa publicã, spunînd ce simţi mai ales în vremurile astea dure, în care prea puţini se sinchisesc de ale sufletului, ocupaţi cum sunt pînã peste cap, cu pîrdalnica grijã a zilei de ...azi. Sunt sigur, iarãşi cã aceste rînduri nu vor rezolva pentru dumneavoastrã, stimaţi cititori, vreo nevoie arzãtoare, nu vor îndepãrta vreun necaz care v-a luat prin surprindere, gãsindu-vã descoperiţi...Dar sunt chiar mai sigur cã, dincolo de ce ne obsedeazã pînã în pragul disperãrii în planul vieţii materiale - oricîtã abidã am strînge vãzînd cît de greu şi contradictoriu se mişcã lucrurile în aceastã ţarã, la vreme de searã mai rãmîne puţin timp pentru rugãciune şi reculegere. Sentimentul locului se traduce prin legãtura de neşters, de neschimbat, a fiecãruia cu casa, strada sau oraşul de obîrşie sau adopţiune.

 Cu un cuvînt, mediul geografic cãruia îi aparţii, axa care te leagã de cer şi pãmînt. Mi-am pus adesea întrebarea: ce o fi însemnînd a fi fãgãrãşan? E mult? E puţin? Un drept, o datorie în plus, un privilegiu? Sau pur şi simplu un dat... Avem oare vreun motiv sã ne agãţãm de acest „amãnunt“? Citind o carte a lui Constantin Noica, „Sentimentul românesc al fiinţei“, prietenul sãu, cinicul Emil Cioran, i-a scris persiflant de la Paris: „Ce-ai zice de sentimentul panamez al fiinţei?“ Fiecare avea raţiuni sã ia lucrurile în felul sãu. Cioran, acrit de nimicnicia lumii şi a nuanţelor cu care s-a jucat pînã dincolo de infinitul limbii franceze, în refuzul absolut al sentimentului , lua în fond prea în uşor „mirabila sãmînţã“. Adevãrul nu e de un singur fel, existã adevãruri ale inimii, care asemeni gusturilor şi culorilor nu pot fi contrazise. Lucian Blaga, poetul-filozof îi fãcuse însã, „avant la lettre“, dreptate lui Noica, cu gigantica sa metaforã: „asemenea vii şi pãstoase şi crude culori, mai gãseşti doar în stemele ţãrilor şi la ouã de pãsãri“... Şi atunci mi-am rãspuns cã a fi fãgãrãşan e totuşi o nuanţã proprie, unicã şi inconfundabilã, un semn de distincţie, o culoare „pãstoasã şi crudã“ aparte. În general atotcuprinzãtor avem în particularul nostru, cine l-ar putea contesta? Fãgãraşul şi zona numitã Ţara Fãgãraşului au fost vreme de 50 de ani, redute ale unei aprige rezistenţe anticomuniste şi teren al unei prigoane sistematice, de o cruzime fãrã seamãn. Oraşul şi satele din jur au fost locuri pedepsite, judeţul cu acest nume a fost desfiinţat, dupã o metodã mult mai subtilã decît cea anunţatã de Cato şi care a dus la distrugerea Carthaginei. Zeci de mii de fãgãrãşeni au fost hãituiţi, bãtuţi, întemniţaţi, urmãriţi, ei şi familiile lor de spectrul „dosarului“. În anii 50, peste acest ţinut voievodal, atît de românesc, a fost uns şef un ţigan declasat - Rila! S-au construit aici douã combinate chimice mamut, în care şi-au pierdut viaţa în explozii zeci de muncitori. Emanaţiile toxice au avut şi vor avea efecte nocive greu de evaluat pentru naturã şi viaţã. Sãnãtatea şi condiţia biologicã a trei generaţii au fost ruinate. Aceastã monoindustrie, bazatã aproape exclusiv pe chimie, a acaparat quasitotalitatea forţei de muncã, cu consecinţa cã în tîrziul clipei prezente mii de oameni rãmîn fãrã lucru şi fãrã fabrici alternative care sã-i angajeze. Sã fii conştient de tot acest dezastru şi sã vrei sã treci lucid la remedierea rãului fãcut oraşului şi Ţãrii Fãgãraşului în trecutul încã proaspãt şi încã actual - iatã ce ar însemna acum a fi fãgãrãşan! E timpul, fãgãrãşeni, sã ne preluãm în România locul ce ne revine dupã dreptatea istoriei şi în proporţie egalã cu condamnarea nedreaptã suferitã. Patriotismul local nu e un sentiment îngust, valabil doar la meciurile de fotbal ci însãşi calea, cãrarea, poteca cãtre noi înşine. (Viorel Paltin)

Comments

Comentariu nou Cautare

Constantin Trusca  - Sunteti un sufletist.   |31-07-2010 23:45:27 Domnule Paltin,calitatea articolului arata calitatea omului.Stiu ca sunteti un om cultivat,umblat prin lume dar cred ca tot ceea ce ati vazut si trait este prin prisma omului cu bani care si-a propus sa vada lumea si nu prin prisma omului care a fost nevoit sa-si lase orasul,tara,rude,prieteni, sa ajunga sluga la straini ca sa supravietuiasca.Si mie la Cleveland-mi lipsesc Bilea,Podragul,Sambata dar in viata nu poti sa le ai pe toate.Am fost acasa in ultimii 12 ani de 3ori si de fiecare data am vazut ceva schimbat,dar nu in bine,si atunci m-am intrebat:unde este casa mea?.Aici in Romania unde sunt un amarat de pensionar sau acolo unde am un servici si un mod decent de trai.Nu sunt adeptul zicalei:UBI BENE,UBI PATRIA dar nici adeptul patriotismului ieftin.Un prieten spunea cu ceva timp in urma ca noi cei de afara ar trebui sa ne intoarcem acasa, ca asta nu este viata,dar vreau sa va raspund la fel ca si lui:LA CE SA NE INTOARCEM?.Sanatate si numai bine. Raspunde 0   0

George   |04-08-2010 21:13:21 Cred ca lumea s-a tranformat in mod radical prin aceea ca omenirea a trecut de la cultul personalitatii inculte la cel al incultului personalizat: E singura schimbare sociala epocala a ultimei jumatati a secolului douazeci si primei decade decazute a secolului douazeci si unu. Raspunde 0   0

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."