Concurs la paralele inegale |
În Primãria Fãgãraş e vînzolealã mare. Atotputernicii funcţionari publici care pînã mai ieri se credeau trimişii lui Dumnezeu pe pãmînt vor fi nevoiţi sã dea concurs pentru a rãmîne pe posturi. Pentru majoritatea dintre ei cuvintele ,,concurs“ şi ,,examen“ aveau o seminificaţie blîndã, liniştitoare. Mulţi dintre ei îşi amintesc cu nostalgie cum au dat concurs prima datã. Aveau o rudã în primãrie, o pilã la Bãrbuţi sau la Mãnduc, au fost informaţi despre cît de groasã e ,,bibliografia“, s-au pregãtit temeinic şi dacã a fost nevoie s-au împrumutat şi apoi au fost acceptaţi cu brio. Frumoase vremuri. Acum concurs înseamnã cã indiferent de studii sau vechime, colegii de birou se vor bate pe posturi. De fapt acum se va vedea cine a vorbit frumos cu şefii ãia mari, cine e în graţii şi cine va plãti pentru faptul cã a îndrãznit sã nu intre în combinaţiile superiorilor. Poliţiştii comunitari chiar vor da şi o probã sportivã. Se anunţã a fi cel mai mare spectacol sportiv al anului, care meritã vizionat şi numai pentru a vedea burtoşii încercînd sã alerge. Am totuşi senzaţia cã în ciuda vîrstei şi a formei fizice, tocmai burtoşii vor rãmîne în sistem. Grea viaţã pentru cei din comisia de examinare, care va trebui sã facã în aşa fel în cît sã rãmînã ,,cine trebuie“, cine urmeazã politica partidului şi a conducãtorului suprem, fãrã a cãdea totuşi în ridicol. Ceea ce a pornit ca o mãsurã fireascã, de a rãmîne cei mai buni, se anunţã încã de pe acum o strîngere a rîndurilor, o oportunitate a grupurilor de interese de a scãpa de cei care nu sînt complet integraţi în sistemul ticãloşit prin care e condusã administraţia publicã localã. Nu am fost niciodatã un apãrãtor al celor din Primãrie şi am contestat în repetate rînduri modul în care mulţi dintre ei au înţeles sã îşi facã treaba de-a lungul anilor. Aceastã epurare însã nu îmi provoacã nicio bucurie pentru cã e o luptã între lupi, în care o sã piardã oile. Nu cred cã au sã rãmînã cei mai buni oameni în primãrie, ci tocmai lupii cei mai fioroşi, cu spirit de haitã dezvoltat, dispuşi oricînd sã facã pe plac liderului. Veşnicul pierzãtor, cetãţeanul, nu are niciun avantaj din faptul cã în Primãrie se vor regla nişte conturi şi cã organigrama va fi subţiatã dar va rãmîne la fel de ineficientã. (Alin Bujor)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |