Minciuna fondurilor europene |
Un obicei al oricãrui individ ajuns acasã dupã o zi lungã de muncã este sã se relaxeze în faţa televizorului. Mai aflã ce s-a întîmplat prin ţarã, în economie, în politicã, încotro se mai îndreaptã ţara. Aflã cã premierul Boc s-a întîlnit cu primarii PDL în Poiana Braşov cînd i-a asigurat pe edilii locali cã tot portocalii vor fi la putere şi în 2012. Aflã cã liberalii s-au dat în stambã prin Fãgãraş, Victoria, Sîmbãta de Sus şi cã au pãpat banul public pe mese electorale la restaurantul unuia de-al lor. Aflã cã în şcoli nu mai existã siguranţã pentru elevi, aflã cã numãrul sãracilor din ţarã este în creştere, aflã cã preţurile cresc cu peste 10%, aflã cã gestul învãţãtoarei care face greva foamei pentru scãderea salariului nu va rezolva nimic pentru cã responsabilitatea asupra situaţiei create nu este una politicã, aflã cã se mãresc taxele, etc. O ştire însã îi aduce zîmbetul pe buze şi parcã îi dã o speranţã. Accesarea fondurilor europene care ar salva România din crizã este ştirea care se aflã pe buzele guvernanţilor şi a tuturor politicienilor. Miniştrii cer proiecte anunţînd cu surle şi trîmbiţe cã UE dã bani cu nemiluita, numai sã fim în stare sã-i atragem. Dar niciunul dintre ei nu spune ce costuri implicã astfel de proiecte şi cã greul vine abia dupã ce s-a obţinut, negru pe alb, acordul de finanţare. Un om de rînd, un patron de firmã micã dintr-un sat sau oraş, care muşcã din vorbele pline de duh ale şefilor de la Guvern şi ale politicienilor, se încumetã sã traverseze paşii accesãrii de fonduri UE. Trece la treabã, plãteşte de la 2 la 10% comisioane consultantului de proiect, plãteşte tot felul de avize şi acorduri prevãzute în ghidul programului accesat, întocmeşte proiectul pentru alt comision, depune un metru cub de documente la Agenţia care triazã şi avizeazã proiectele. Dupã vreo şase luni de aşteptare în care mai face vreo jumãtate de metru cub de hîrtii se declarã norocos cã a fost considerat eligibil proiectul lui. Urmeazã implementarea care este însã condiţionatã de termene şi de bani. Şi pentru cã, în cele mai multe cazuri, nu are banii necesari ca abia dupã implementare sã-i poatã recupera de la UE, apeleazã la bãnci şi eventual la fondul de garantare patronat de Guvern. Bãncile, la început, se aratã foarte deschise, sãritoare, economice, avantajoase, doar lapte şi miere. Cu zîmbetul pe buze îţi cer un alt metru cub de documente, comisioane plãtite, ipoteci cît un oraş întreg, pentru a-ţi finanţa proiectul. Dupã ce le-ai îndeplinit cerinţele te trezeşti cã te-au uitat. Nu te mai sunã, nu te mai laudã cît de frumos şi deştept eşti, nu te mai perie, ci trec în cealatã extremã. Te ignorã şi te sfideazã. Nici mãcar n-au bunul simţ sã te anunţe cã nu-ţi finanţeazã afacerea. Şi uite aşa ajungi sã depãşeşti termenul prevãzut pentru implementarea proiectului aprobat de UE şi odatã cu el pierzi şi speranţa unei afaceri noi. N-ar fi nimic, cã speranţe mai gãseşti, dar a-i pierdut bruma de bani obţinutã din profit, ai pierdut economiile sau chair împrumutul fãcut pentru aprobarea proiectului. Dezamãgit, obosit, istovit, dai drumul la televizor. Şi ce vezi? Aceleaşi ştiri şi aceleaşi voci care te îndeamnã sã accesezi fonduri europene care te scot din crizã. Nu-ţi rãmãne decît sã arunci telecomanda, sã înjuri guvernanţii şi politicienii mincinoşi, sã închizi firma, sã trimiţi oamenii în şomaj, sã-ţi cauţi de lucru sau sã pleci peste graniţã. (Lucia Baki)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |