Brazii mor în picioare |
![]() |
Marţi, 23 Noiembrie 2010 14:10 | ||||||
,,Comunismul a fost moşit în hrube ascunse, de minţi scelerate, alãptat de forţe oculte, a crescut şi-a formulat şi şi-a pus în practicã programul, netulburat de nimeni, a guvernat şi poruncit cum a vrut, şi-a impus legile ce le-a voit, a mutat popoare pe alte locuri, a distrus naţionalitãţi, destine, culturi şi vieţi, a umplut jumãtate din omenire cu lagãre, temniţe, crime şi gropi comune, cu sînge şi lacrimi“ - Ion Gavrilã Ogoranu. Sau avem explicaţia pentru refuzul de a se scrie o paginã de istorie realã pentru perioada 1945-1964. Le-aş propune tuturor celor care gîndesc astfel, sã încropim listele cu numele la toţi fãgãrãşenii care au activat în Rezistenţa activã şi cea pasivã din Ţara Fãgãraşului şi vom vedea cã nu ne ajunge un caiet întreg. Nu vom putea niciodatã sã spunem cã am finalizat lista, cu viii şi morţii, pentru cã în fiecare sat fãgãrãşean, tot la douã case, au fost familii care au sprijinit lupta anticomunistã şi s-au opus principiilor comuniste. Dar trebuie sã ştim cã în spatele fiecãrui nume se aflã o tragedie, un om ucis sau închis pentru mulţi ani, chinuri la securitate şi în temniţã, o familie zdrobitã, copii marginalizaţi şi batjocoriţi, gospodãrii ruinate, jale şi suferinţã, fricã şi deznãdejde, destine frânte, dintre care multe nu s-au mai putut ridica niciodatã pe linia de plutire. Niciodatã în istoria Ţãrii Fãgãraşului nu s-a suferit mai mult ca în acei ani, dar în acelaşi timp nu s-au ridicat mai uniţi şi mai dîrzi oamenii acestor locuri decît atunci cînd au luptat împotriva comunismului. Altãdatã, cînd au ajuns la un asemenea necaz, fãgãrãşenii au trecut munţii în ţarã. De data aceasta n-aveau unde se duce, singura cale pe care au gãsit-o a fost rezistenţa faţã de noul duşman.
Cronologia evenimentelor istorice Se impune o cronologie a evenimentelor din perioada 1945-1964 pentru ca generaţiile de azi sã înţeleagã, pe cît cu putinţã, de ce a existat atîta teroare, atîta suferinţã şi atîtea închisori. România a ieşit din rãzboi ca un popor învins şi tratat ca tare de sovietici şi de democraţiile apusene. A fost ţara care prin aşezarea geograficã era ruptã de apus neavînd graniţã decît cu ţãri comuniste. Intrase în epoca nouã, comunistã, dupã douã dictaturi, carlistã şi antonescianã în care poporul a fost dresat sã fie supus, înfricoşat şi obligat sã fie bun executant la tot ce i se impunea. Dupã 1944, a fost impus PCR-ul şi la nici un an un Petru Groza la cîrma ţãrii cînd s-a suprimat libertatea şi s-a instaurat treptat regimul de teroare, al bunului plac, al celor ce au profitat de ocazie şi şi-au dorit puterea şi traiul bun pe spatele semenilor lor. A devenit repede ţara de batjocurã a Anei Pauker, Luca Laslo, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Burah Tescovici (Teohari Georgescu), Pantiuşa Botnarenco, Alexandru Nikolski, Walter Roman, Vincse şi Aranici. Oamenii politici şi de culturã, fãrã coloanã vertebralã, au dezertat repede, milogindu-se în faţa noilor stãpînitori şi fãcîndu-le voia. În mlaştina disperãrii care se contura, s-a închegat o rezistenţã armatã anticomunistã. A început în Bucovina, în martie 1944, organizatã de Armata Românã, de ofiţeri precum lt. Motrescu, Cenuşe, Vatamaniuc şi a durat pînã în 1962. S-a extins peste munţi în toatã ţara. Trebuie menţionate grupurile de paraşutisti lansate în ţarã pentru a lupta împotriva armatei societice. Unele s-au autodesfiinţat, iar altele s-au activat în 1948, în munţi. La Sîmbãta de Sus-Fãgãraş au acţionat scriitorul Constantin Gane şi Gheorghe Pele şi apoi la Arnota. Se spera în alegeri libere în 1946 şi în ajutor apusean. Şi pentru cã erau speranţe zadarnice s-au format grupuri militare de rezistenţã anticomunistã. Îi gãsim la conducerea acestora pe generalii Coroamã, Mitrea, Carlaonţ, amiralul Horia Mãcelaru, col. Arsenescu. În 1947, exista o înţelegere între toate forţele politice anticomuniste (PNŢ- ing. Pop, PNL- ing Bujoi, Mişcarea Legionarã- prof. Nicolae Pãtraşcu, Nistor Chioreanu, George Manu), grupurile din Armata Românã, organizaţiile studenţeşti şi alte forţe. S-a format şi un comandament unic al rezistenţei. În toatã ţara s-au alcãtuit grupuri înarmate cu scopul de a acţiona la momentul potrivit. A fost anunţat Consiliul Naţional Român de la Paris (gen. Rãdescu) care a anunţat guvernele apusene. Serviciile secrete apusene avînd însã înfiltraţi agenţi sovietici, regimul comunist din România a fost informat despre rezistenţa anticomunistã. Şi astfel, în primãvara lui 1948 au început arestãrile masive cînd intelectuali, studenţi, elevi, oameni politici, militari, muncitori, ţãrani au ajuns în beciurile securitãţii. A urmat, în noiembrie 1948, procesul ,,Marii Trãdãri“ care s-a încheiat cu sute de ani de închisoare pentru cei implicaţi. Din Ţara Fãgãraşului au fost încarceraţi foarte mulţi tineri. Au rãmas nearestaţi foarte puţini. Aceştia au format rezistenţa armatã din România. Dar fãrã un comandament unic pe ţarã care sã-i organizeze, fãrã o legãturã externã, cu tactici şi strategii, rezultatele nu au putut fi de amploare. Rezultatul, rezistenţa a fost distrusã pînã prin 1962. În 1964, prin Deceretul de graţiere au fost eliberaţi toţi deţinuţii politic din închisori şi lagãre. Au activat grupuri de rezistenţã anticomunistã, conform documentelor din arhivele securitãţii, în Banat (col. Uţã Ion, Tãnase, Domãşneanu, Popovici, etc), în Apuseni (Calotã, Şuşman, Dabija etc), în Hunedoara (Caragea, Vitan), Rodna (Bodiu), Vâlcea (Jijie, Pele, Serban Secu), Craiova (Carlaonţ, Dumitraşcu), Gorj (cpt. Brâncuşi), Dobrogea ( Fudulea, Gogu Puiu, Ciolacu, Trocan), Crişul Alb (Cantemir, Luluşa, Mihuţ), Maramureş (Popşa, Zubaşcu, preoţii greco-catolici), Vrancea (fraţii Paraginã, Lupşa), Bârşad (Dan Constantin), Bacãu (Corduneanu), Cluj ( Paşca, Podea, Pop Oniga, Deac), Suceava (Hazmei), Munţii Fãgãraşului, versantul sudic (col. Arsenescu, fraţii Toma şi Petru Arnãuţoiu, Apostol), versantul nordic ( Ionele Gheorghe, Faina, Cândea, grupul Gavrilã sau grupul carpatin fãgãrãşean, Vultanul, grupul de sprijin Viştea, etc). La conducerea Securitãţii care activa şi în Ţara Fãgãraşului erau sovieticul Alexandru Filipov, Ambruş Coloman, cãpitanii Deitel Ernest, Averbuch Izu, Gergely Francisc, Nagy Alexandru, col. Gheorghe Crãciun, cp. Cârnu Ion, Alexandrescu Stelian şi Stoica. Au mai fost printre aplicanţii de la Fãgãraş ale deciziilor monstruasei securitãţi Zãgan, Vlad, Stoica (Ciungul), Silaghi, Voinea, Gherghel, Alexandrescu (cu faţa ciupitã de vãrsat), Luca, Aldea, etc. Atunci, sute de tineri erau încadraţi într-o organizaţie condusã de ing. Gheorghe Toader care avea legãturã cu rezistenţa din Garnizoana Fãgãraş prin cpt Sabin Mare, cpt Partenie Cosma, organizaţia studenţilor şi muncitorilor din Braşov prin Ion Fulicea, fraţii Alexandru, Gheorghe Jimboi. La Sâmbãta de Sus se afla cu domiciliu obligatoriu prof. Nicolae Pãtraşcu, iar la Recea se afla gen. Vasile Mitrea. În 1948 au fost arestaţi foarte mulţi tineri din aceste organizaţii. În partea rãsãriteanã a judeţului Fãgãraş s-a organizat grupul ,,Vultanul“ condus de învãţãtorul Pridon din Pãrãu şi în care au activat Marcel Cornea, Virgil Radeş, Ioan Boamfã şi Ioan Buta. Ion Mogoş şi Nicoale Mazilu au format o altã organizaţie în care au strîns tinerii din satele din jurul Fãgãraşului alãturi de Victor Ioan Picã. Pentru a scãpa de arestãri, unii tineri s-au ascuns în Munţii Fãgãraşului formînd aşa numitul Grup carpatin fãgãrãşean. La început a avut 12 tineri dupã care numãrul lor a crescut considerabil. Au fost urmãriţi îndeaproape de Securitate pentru a fi lichidaţi. Securitatea a alcãtuit 146 de dosare despre grupurile din Munţii Fãgãraşului în care amintesc 108 confruntãri directe. Unele confruntãri s-au soldat cu morţi şi rãniţi. Grupurile au acţionat pe toatã întinderea Munţilor Fãgãraş, de la Olt pînã la Zãrneşti, în Munţii Perşani şi în pãdurile şi satele apropiate pînã în zona Rupea, Sighişoara, Agnita şi Hârtibaciu.
,,La CNSAS a sosit de la securitate dosarul operativ 846.873, înregistrat sub numãrul 770. Sînt în toatal 124 de volume ce cuprind 49.890 file. Din acest numãr, 30 de volume au fost alcãtuite de miliţie, restul de securitate. Se mai aflã un dosar penal format din 16 volume cuprinzînd procesul din 1957 şi condamnarea luptãtorilor la Sibiu. Se mai gãsesc cîteva dosare provenite de la regionalele securitãţii, altele decît cea din regiunea Stalin. Nu se aflã dosarul cu evenimentele din 1950 şi cu procesul din iulie 1951, cu pronunţarea a 17 condamnãri la moarte. Nu se aflã informaţii cu paraşutaţii de cãtre puterile apusene în anii 1950-1953, decît în mãsura în care a fost nevoie pentru condamnarea grupului nostru. Nu se aflã nicio referire la modul în care a fost arestat şi anchetat Ion Gavrilã Ogoranu şi nici despre urmãrirea lui ulterioarã. Nici dosarele cu legãturile externe, despre avionul american venit sã-i ajute în 1951“ scria Ion Gavrilã Ogoranu. (Lucia Baki)
Powered by !JoomlaComment 3.26
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |