Monitorul de Făgăraș - Ziarul care stă de vorbă cu oamenii!

Home Editoriale Bursa şpăgii locale
Bursa şpăgii locale

 

 

     Nea Tudor, un cunoscut, crede că pînă nu dă şpagă nu i se rezolvă problema, aşa că e la curent cu tot ce mişcă în domeniu. Bursa şpăgii o puteţi afla chiar de la el.  ,,Dau şpagă cam peste tot, deşi în mod oficial nu se mai ia şpagă pe nicăieri. Prima şpagă, de încălzire, modică, o dau dimineaţa la chioşcul de ziare cînd  las doi lei  la vînzătoare să îmi ţină cărţile alea frumoase care apar cu ziarul. Nu mă omor eu după cărţi, dar e nevasta în spital şi s-a săturat să tot completeze integrame. Apropo, mi-am adus aminte că a mai  trecut o săptămînă şi trebuie să mai ung încă odată asistentele medicale. Astea parcă sînt telefoane cu fise. Dacă le bagi 500 de mii de lei vechi în buzunar vorbesc, sînt zîmbitoare, te întreabă de nepoţi, îţi schimbă cearşeafuri, ploşti şi alte chestii de genul. Dar nu le ţine decît o săptămînă.  După aia dacă nu mai bagi ,,o fisă“  se uită la tine de parcă  le-ai spus ceva urît de mamă. Acum ce mai contează 500 de mii cînd trebuie să intre nevasta în operaţie şi începe grosu. Am aflat că aşa, de criză, şi dacă nu te îmbraci opulent, poţi să dai  numai vreo 5 milioane de lei vechi la doctor pentru ce are nevasta-mea  la burtă. Bine, trebuie încă 2 milioane de lei vechi şi la anestezist că dacă nu îi tremură mîna şi rişti să reuşească operaţia, dar să nu se mai trezească pacienta. Dacă stai să te gîndeşti parcă nici nu e mult  5 milioane de lei vechi. Păi tot atît a dat vecinul şpagă la maternitate cînd i s-a născut fetiţa. Bine, el de fapt a fost cam prost că a dat 10 milioane în ideea că vorbeşte medicul cu asistentele, că le dă şi lor 5 milioane şi au grijă să fie totul bine. Pînă la vîrsta asta nu a învăţat că dacă vrei să meargă ceva, trebuie să ungi şi capul, dar şi mîinile şi picioarele. Într-un fel cu şpaga asta ieşi mai bine decît cum era înainte cu plasele. Acum mai duci o cafea sau ciocolată pe ici, pe colo, dar banii sînt la putere. Vrei să rezolvi ceva, afli imediat cam cît e şpaga, că lumea cam ştie care e bursa. Bine, mai iei şi ţepe din cînd în cînd, că nu e o monedă oficială. Am păţit-o şi eu cu unul de la primărie, cînd am  vrut să îmi rezolv şi eu o ,,investiţie“. Se vedea că e om deştept, că m-a zăpăcit cu limbajul codificat. Cînd l-am întrebat cît mă costă,  să nu aştept ca fraierul să mişte cineva prin Primărie şi hîrtia mea,  mi-a zis că 10%. Am rămas ca boul la poarta nouă. 10% din ce, că eu vroiam să îmi mut doar gardul,  să îmi măresc un pic garajul. După ce i-am explicat încă odată,  mi-a zis scurt, că era cu nişte colegi, că face 200.  Mi-am zis că  nu e mult, că ştiam despre aştia din primărie că iau bani mari de cînd s-a angajat un nepot la Poliţia Comunitară şi a dat 1.000 de euro. Aşa că am pus 200  de mii de lei  vechi într-un plic şi i -am dat. Mamă ce s-a înroşit de furie! Bine, era roşu şi de alcool, chit că era numai 11.00 dimineaţa. Mi-a explicat ca la un prost că acum în România totul se transformă în RON. Tot m-am bucurat că la cît de deştept era,  poate se integrase deja în UE şi vroia euro. Din punctul ăsta de vedere cei mai cinstiţi sînt tot aştia, oamenii legii. Am păţit-o şi eu cînd eram un pic grăbit şi am luat un radar. M-a oprit un poliţist şi după ce ne-am tot tatonat, am zis să o dăm la pace.  A zis 800 de mii,  dar eu aveam băgaţi în buletin, că doar eram pregătit, un milion. Cînd mi-a adus actele înapoi ce să vezi? Am găsit 200 de mii, adică mi-a dat rest la şpagă. M-a ferit Dumnezeu de belele mai mari că acolo trebuie să dai cu miile de euro sau maşini şi case. Dar dacă nu dai, nu ţi se deschide nicio uşă, nici din primărie, nici din spital, nici din poliţie, nici măcar la popi. Dar asta e altă poveste. Cum altă poveste e şi că pilele sînt mai tari şi mai rentabile ca şpaga“.    (Alin Bujor)

Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

 

      Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba. 

     S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

 

     Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...

Caută in site ...

Vizitatori online

Avem 88 vizitatori online

Curs valutar BNR

Vremea in Fagaras

Poze din Făgăraş şi Ţara Făgăraşului

9.JPG

Cartea

Publicitate

Statistici

Membri : 14
Conţinut : 774
Număr afişări conţinut : 4798683

FaceBook

Horoscop zilnic

Informatii utile



Ziare