Motto: ,,Ţelul final nu este viaţa, ci Învierea. Învierea Neamurilor în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Creaţia, cultura, nu-i decât un mijloc pentru a obţine această înviere." (Corneliu Zelea Codreanu)

     Decenii întregi nu s-a vorbit despre Mişcarea Legionară, iar acum în democraţia postdecembristă subiectul este din nou ocolit. De parcă legionarii lui Corneliu Zelea Codreanu n-ar fi fost români. Cu toate acestea, Mişcarea Legionară a existat, a fost la conducerea ţării, a fost decimată de Carol al II-lea şi mai apoi de comunişti. Doctrina ideologică impusă de Corneliu Zelea Codreanu bazată pe credinţă, dreptate, adevăr şi iubirea de neam, contrar celor care au blamat-o, şi-a atras mulţi simpatizanţi şi adepţi, lucru care a transformat-o în ,,carne de tun“ pentru cei din fruntea ţării şi a celor de după graniţele ei. Vom continua serialul ..Istoria românilor“ cu episodul Mişcarea Legionară, o pagină a istoriei trăită de români şi consemnată în analele ei.

 Ne oprim asupra subiectului întrucît, se ştie, că Ţara Făgăraşului a fost zona României în care legionarii erau iubiţi aşa cum au fost toate partidele istorice de dreapta, precum Partidul Naţional Ţărănesc al lui Iuliu Maniu. Dovadă este şi Mişcarea de rezistenţă Anticomunistă dezvoltată aici timp de decenii. Trebuie recunocut că perioada istorică respectivă a fost una dintre cele mai sîngeroase din istoria ţării nostre. Procesul apariţiei, ascensiunii şi decăderii Mişcării Legionare, reprezintă un fenomen istoric ce a avut un destin special în cercetarea românească. În cercetarea istoriografică, Mişcarea Legionară era un subiect cvasi-tabuizat. În perioada comunistă de pildă nici măcar nu se putea pune problema unor investigaţii intemeiate pe metodele ştiintelor politice, ale sociologiei, sau chiar ale psihologiei. Exista o singură carte dedicată exclusiv Mişcării Legionare, ,,Garda de Fier. Organizaţie de tip fascist"a autorilor Mihai Fătu şi Ioan Spălăţelu, care reia în fapt concluziile Partidului Comunist Român, vehiculate cu ocazia celei de 45-a aniversari a P.C.R. Aici, Mişcarea Legionară era catalogată drept o sumă de terorişti, fără aderenţi printre mase, care acţionau conform indicaţiilor Berlinului. În realitate lucrurile nu erau aşa. Alte cărţi, care puneau în discuţie perioade şi probleme istorice şi care nu puteau ignora Mişcarea Legionară, tratau subiectul tot dintr-o perspectivă ideologică. În paralel, istoricii occidentali, se interesau de ceea ce E. Nolte avea să numească drept ,,cea mai interesantă şi complexă mişcare fascistă din Europa, pentru că prezinta în acelaşi timp caracteristici prefasciste şi fasciste radicale". Căderea comunismului a însemnat eliberarea de condiţionarea ideologiei comuniste pentru majoritatea dintre cercetători care au început să privească Mişcarea Legionară cu mai multă îngăduinţă, unii chiar cu simpatie.

Contextul istoric
 

     În perioada interbelică societatea românească cunoaşte o radicalizare a scenei politice, îşi fac apariţia grupări care vehiculau ideologii ce-şi propuneau o renovare substanţială şi prin orice mijloace, chiar şi violente, a realităţii româneşti. Apar astfel practicile politice extremiste. Criza culturală a sfarşitului de secol, a fost urmată şi amplificată de criza de după primul război mondial. Criza economică mondială (1929-1933), avea să provoace neîncredere în posibilităţile guvernării democratice. Pe fondul acestor probleme ia naştere Mişcarea Legionară beneficiind de o tradiţie culturală naţionalistă destul de influentă în cultura română, de o democraţie fără tradiţie şi de aversiunea cvasi-generală împotriva extremei stîngi care punea la îndoială legitimitatea statului unitar român. Legea Mârzescu (1924), avea să însemne scoaterea Partidului Comunist în afara legii, Legiunea rămînd astfel, singura forţă politică anti-sistem. Viaţa politică şi electorală era atunci instabilă şi oscilantă. Partidul Naţional Ţărănesc, abia creat în 1926, obţine peste numai doi ani, un procent de 74,8% dintre preferinţele electoratului. Mişcarea Legionară a parcurs un traiect electoral atipic în comparaţie cu celelate partide ale epocii, înregistrand o creştere progresivă de la înfiinţare şi pînă la ultimile alegeri, cele din decembrie 1937. La fel de interesantă este şi creşterea numerică a membrilor Mişcării Legionare, care erau 500 în 1927, se vor dubla în 1929, peste numai un an vor ajunge la 6 000, în decembrie 1933 vor creste de 4,6 ori, în mai 1935 Mişcarea va număra 34 000 de aderenţi, vor fi 96.000 în ianuarie 1936, pentru ca în decembrie, în acelaşi an, să ajungă la numărul de 272 000.

Se înfiinţează Mişcarea Legionară
 

     Personajele centrale ale Mişcării Legionare îşi vor începe cariera politică în cadrul ,,Ligii Apărării Naţional Creştine", un partid antisemit condus de A. C. Cuza, decan al Facultăţii de Drept din Iaşi. Constituit la 4 martie 1923, era coagulat în jurul lui Corneliu Zelea-Codreanu şi era format din studenţii care se remarcaseră mai ales în timpul violenţelor din anul universitar 1922. Treptat relaţiile dintre grupul din jurul lui Codreanu şi A.C. Cuza se deteriorează, iar după ce pleacă de la Grenoble unde încercase obţinerea unui doctorat în drept, Codreanu îşi propune să creeze un partid propriu. Astfel, la 27 iunie 1927 este constituită Legiunea Arhanghelului Mihail, denumirea organizaţiei se datora impresiei puternice pe care icoana uşii bisericii închisorii Văcăreşti, i-o lăsase lui Codreanu.
     Ion Mihalache avea să aducă prima scoatere în afara legii a Mişcării Legionare, iar în iunie 1930 este constituită Garda de Fier ca organizaţie politică a Legiunii Arhanghelului Mihail. Mişcarea participă la alegerile din iunie 1931 sub numele de ,,Grupul Corneliu Zelea Codreanu" cînd obţine 34.183 de voturi (1,1%) avînd candidaţi în 17 judeţe din cele 71 existente. Pentru că au rămas două locuri vacante, Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Zelea Codreanu (tatăl) devin deputaţi de Tutova şi Neanţ. Un nou examen electoral va fi prilejuit de căderea guvernului Iorga (5 iunie 1932) şi de convocarea alegerilor cînd legionarii vor obţine 2,44% (70. 674) şi vor participa de data asta în 36 de judeţe.

Cel mai mare scor electoral
 

     Anul 1933 părea extrem de favorabil legionarilor, dacă ţinem cont că în Germania forţele de extremă dreaptă cîştigaseră puterea. I.G. Duca organiza alegerile în acel an şi se declara total ostil acţiunilor legionarilor. Pentru a-i stopa pe legionari a ordonat arestări în rîndul Mişcării (9 decembrie 1933) şi dispune scoaterea Mişcării în afara legii. Peste numai 20 de zile de la arestările legionarilor, istoria României, va înregistra al doilea asasinat al unui prim-ministru, acesta fiind răspunsul unui grup legionar faţă de măsurile lui Duca. După acestea, ascensiunea Mişcării Legionare devenise vizibilă, ea era dovedită de creşterea numărului de simpatizanţi şi militanţi. A fost înfiinţat de către Corneliu Zelea Codeanu Partidul ,,Totul pentru Ţară". Alegerile din 20 decembrie 1937 au fost organizate de guvernul liberal condus de Gheorghe Tătărescu. În aceste alegeri Mişcarea Legionară avea să încheie un pact de neagresiune electorală cu Partidul Naţional-Ţăranesc şi cu gruparea liberală disidenta a lui Gh.Brătianu cu intenţia de a împiedica guvernul să cîştige alegerile. Pentru Mişcarea Legionară aceste alegeri vor însemna cel mai mare succes electoral, obţinînd 15,81% (478 368) şi 66 de mandate. Faptul că niciun partid nu obţine 40% şi implicit majoritatea electorală conform Legii electorale de la 1926, oferă regelui Carol al-II-lea pretextul de a impune în scurt timp un regim dictatorial.

Primii legionari
 

     Odată înfiinţată la Iaşi Legiunea Arhanghelului Mihail sub conducerea lui Corneliu Zelea Codreanu apar cuiburile de legionari. Primii legionari au fost Corneliu Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici, Andrei C. Ionescu, Horia Sima, Ion Belgea, Iordache Nicoară, dr. Iosif Dumitriu, etc. Un specific al lor, unic în viaţa politică şi care atarge populaţia apare la Zelea Codreanu. Este vorba despre Este vorba despre Frăţiile de Cruce înfinţate în toate localităţile marşurile legionare organizate în toată ţara şi mai apoi organizarea de tabere legionare de construire de biserici, diguri, sedii, drumuri, cămine culturale etc. Prima acţiune împotriva comunismului are loc la 25 martie 1930, la Bucureşti, sub comanda lui Corneliu Codreanu pe care legionarii l-au denumit ,,Căpitanul". Cînd Ion Mihalache dizolvă Garda de Fier, la 11 ianuarie 1931, Corneliu Codreanu este arestat, lucru care îi determină pe legionari să riposteze. La 27 februarie 1931, se judecă procesul lui Corneliu Codreanu şi al Gărzii de Fier, dar acuzaţii sînt achitaţi. La 26 martie 1931 este achitat şi Corneliu Codreanu după 87 de zile de închisoare. În luna mai 1932, Garda de Fier este dizolvată pentru a doua oară de Guvernul Iorga-Argetoianu şi se fac arestări. În iulie 1932, la alegerile generale, Corneliu Codreanu depunere candidaturi în 36 judeţe cînd obţine cu Garda de Fier 70.000 voturi, ceea ce însemna 5 locuri în Parlament.

Asasinarea lui I.G. Duca
 

     În noaptea de 9 către 10 decembrie 1933, I.G. Duca dizolvă Garda de Fier, se fac alte arestări şi încarcerări la Jilava, pentru a împiedica înscrierea lor la alegerile generale programate la 20 decembrie 1933. Legionarul Nicolae Bălănoiu este asasinat de poliţie, din ordinul liberalilor, la 9 decembrie 1933. În seara de 29 decembrie 1933, pe peronul gării Sinaia, legionarii Nicolae Constantinescu, Ion Caranica şi Doru Belimace, denumiţi de legionari ,,Nicadori" îl împuşcă pe primul-ministru I.G. Duca, pentru dispoziţia dată de a-i asasina pe legionari şi pentru dizolvarea Gărzii de Fier. Arestările continuă şi în primele luni din 1934. Se judecă procesul nicadorilor în cazul IG Duca la 5 aprilie 1934, cînd sînt condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Un bilanţ făcut în ianuarie 1935 în rîndul Mişcării Legionare arăta 18.000 de arestări, 300 de bolnavi în închisori, 16 morţi şi 3 înmormântaţi de vii sub pământ. La 5 Iunie 1935, Corneliu Codreanu înfiinţează Partidul ,,Totul pentru Ţară".

Asasinarea lui Stelescu
 

     La 24 noiembrie 1936, Ion I. Moţa, Vasile Marin, generalul Gh. Cantacuzino, Gh. Clime, preot Dumitrescu Borşa, Neculai Totu, Bănică Dobre şi Alexandru Cantacuzino pleacă în Spania ca luptători legionari pe frontul generalului Franco. La 13 ianuarie 1937, mor pe frontul spaniol, la Majadahonda, Ion Moţa şi Vasile Marin. La 13 februarie 1937, trupurile celor doi sînt aduse în ţară şi înmormîntate la Casa Verde din Bucureşti. Feneralul Franco îi decorează post-mortem cu ,,Crucea de Război", iar pe ceilalţi luptători cu ,,Crucea Roşie". Represiunile împotriva legionarilor continuă, iar decemvirii sînt judecaţi la 16 iulie 1936 pentru împuşcarea lui Mihail Stelescu. Astfel, la 27 aprilie 1937, Caratanase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ştefan, Pele Ion, State Grigore Ion, Atanasiu Ion, Bogdan Gavrilă şi Vlad Radu sînt condamnaţi la muncă silnică pe viaţă, iar Georgescu Stefan şi Trandafir Ion la 10 ani muncă silnică.

Carol al II-lea vs. Zelea Codreanu
 

     La alegerile din noiembrie 1937 pentru Senat, Partidul ,,Totul pentru Ţară" depune candidaturi în 72 de judeţe. Se pledează pentru politica externă a României alături de Roma şi Berlin, Mussolini şi Hitler. Alegerile sînt organizate de Guvernul liberal Gh. Tătărăscu cînd cîştigă liberalii, urmaţi de ţărănişti şi apoi Partidul Totul pentru Ţară care obţine 66 de mandate în Parlament. Regele Carol al II-lea îl consideră pe Corneliu Codeanu un reputat adversar din cauza victoriei în aceste alegeri şi acţionează în consecinţă. Guvernul liberal, la 28 decembrie, demisionează şi Octavian Goga este însărcinat de rege cu formarea noului guvern. La 18 ianuarie 1938, prin decret regal, se stabilesc noi alegeri pentru martie. La 12 februarie 1938, regele Carol al II-lea încearcă o lovitură de stat, cerând demisia guvernului Octavian Goga, anulând Constituţia, amînînd alegerile şi suspendând activitatea organizaţiilor politice. Se formează un guvern sub preşedintia patriarhului Miron Cristea şi Armand Călinescu ca ministru de interne. La 30 martie 1938, Nicolae Iorga deschide proces lui Zelea Codreanu pentru ultraj, în urma unei scrisori pe care acesta din urmă i-o trimite şi în care-l critică. În urma procesului, la 17 aprilie 1938, Codreanu este arestat, în Bucureşti, şi condamnat două zile mai tîrziu la 6 luni închisoare. În zilele următoare, guvernul lui Armand Călinescu publică numeroase legi şi regulamente pentru prigonirea Mişcării Legionare în urma cărora se fac mii de arestări printre legionari. Acţiunile legionarilor în timpul prigoanei au fost coordonate de Horia Sima, Radu Mironovici, Nicoleta Nicolescu, Iordache Nicoară, Victor Dragomirescu, Andrei C. Ionescu, Titi Cristescu, Valeriu Cârdu, Ion Antoniu, Stanicel Stelian, Ion Victor Vojen, N. Horodniceanu, Lucia Trandafir, care au scăpat de urmărirea poliţiei.

Procesul lui Codreanu
 

     La 23 mai 1938, începe, la Consiliul de Război al Corpului II Armată din Bucuresti, judecarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Procesul durează patru zile şi patru nopţi după care se dă sentinţa, 10 ani muncă silnică, 6 luni degradare civilă, 5000 lei amendă, 2000 lei cheltuieli de judecată, iar Codreanu este încarcerat la Jilava. La 25 iunie 1938, începe la Tribunalul Militar al Corpului II Armată din Bucureşti judecarea fruntaşilor Miscării Legionare, iar în dimineaţa de 1 iulie 1938 se dă sentinţa: Alexandru Cantacuzino şi profesorul Vasile Cristescu cîte 9 ani închisoare; Gh. Clime, Alexandru Cristian Tell, Gheorghe Istrate, Mihail Polihroniade, dr. Paul Craja, Traian Cotiga, Sima Simulescu, Virgil Ionescu, Banică Dobre, Gheorghe Furdui, dr. Serban Milcoveanu, Nicolae Totu şi Radu Budisteanu cîte 7 ani închisoare; Gheorghe Apostolescu, Eugen Ionică şi Serafim Aurel cîte 5 ani închisoare; preotul N. Georgescu-Edineti un an închisoare.

Asasinarea lui Corneliu Codreanu
 

     Întrucât situaţia din Europa era tensionată, germanii pregătindu-se de război, Corneliu Zelea Codreanu era un personaj important în jocurile politice, mai ales că îşi afirmase simpatia pentru dictatorul german Adolf Hitler. Tocmai de aceea, Carol al II-lea a decis să-şi elimine advesarul şi din cauza potenţialului său extern, nu numai intern. La 15 noiembrie 1938, regele a plecat într-un turneu prin Europa. Avea programate vizite la Londra şi Paris, dar şi o întrevedere cu Hitler. Cei mai sceptici dintre apropriaţii lui Codreanu au interpretat această deplasare a suveranului ca un prilej de asasinare a "Capitanului". În seara de 29 noiembrie 1938 comandantul închisorii din Râmnicu Sarat (unde se afla de ceva vreme "Capitanul") a primit ordin de la generalul Ion Bengliu - şeful Jandarmeriei - să-l ridice pe Corneliu Codreanu şi pe cei 13 detinuţi, numiţi de legionari "Nicadorii" (asasinii lui I.G. Duca) şi "Decemvirii" (asasinii lui Mihail Stelescu) şi să-i aducă spre Jilava. În dreptul pădurii Tâncăbeşti care se află la km 30 între Ploieşti şi Bucureşti deţinuţii au fost împuşcaţi, înscenîndu-li-se evadarea. Al. Gregorian, comandatul Închisorii Jilava (unde au fost adusi apoi cei 14 morţi), a declarat în 1940 că în momentul în care camionul a intrat pe poarta acesteia, pe la 9 dimineaţa, era însoţit de motociclişti şi de doi comisari regali. Artizanii asasinatului celor 14 legionari au fost Armand Călinescu şi Gavrilă Marinescu din odinul lui Carol al II-lea. Trupurile lor au fost îngropate într-o groapă comună la închisoarea Jilava, turnînd peste ele acid sulfuric şi punând deasupra o placă imensă de beton.

Horia Sima din Mândra intră în acţiune
 

     A urmat prigonirea generalului Ion Antonescu pentru înţelegerea avută cu Mişcarea Legionară. În acelaşi timp, începe prigoana în rîndul legionarilor cu arestări şi asasinate. Unii dintre capii Mişcării Legionare au fugit atunci peste graniţă. La 1 februarie 1939, Horia Sima trece frontiera şi ajunge la Berlin. La 8 februarie 1939 este arestat la Bucureşti grupul legionar Nadoleanu, care pregătea un atentat împotriva lui Armand Calinescu, şi arşi la Crematoriu. În aceeaşi perioadă s-a derulat procesul asasinării rectorului Ştefănescu-Goangă în care erau acuzaţi 72 de studenţi ca în 9 februarie 1939 să se dea sentinţa în urma căruia doi studenţi să fie găsiţi vinovaţi şi condamnaţi la moarte. Prim-ministrul Armand Călinescu a fost împuşcat la 21 septembrie 1939. Cei 9 legionari găsiţi vinovaţi au fost împuşcaţi. Conform documentelor, asasinarea premierului a dus la arestări şi asasinate în masă, un total de 252 legionari, 44 în lagărul de la Miercurea Ciuc, 31 în lagărul de la Vaslui, 7 la Spitalul Militar Braşov, 13 la penitenciarul Râmnicu Sărat, 10 în Bucureşti şi 147 în restul ţării. Acest măcel a fost organizat cînd prim-ministru era generalul Argeşanu şi ministru de interne generalul Gabriel Marinescu, iar rege era Carol a II-lea.

Horia Sima colaborează cu generalul Antonescu
 

     La începutul anului 1940, grupuri de legionari care au scăpat de prigoană au fugit din ţară la Berlin. Horia Sima, comandantul Mişcării Legionare, revine în ţară în luna mai, dar este arestat în judeţul Caraş, ca după o lună să fie eliberat. Atunci Horia Sima formează Partidul Naţiunii şi cheamă legionarii din afara ţării să se înscrie în acest partid. La 27 iunie 1940 are loc întrevederea lui Horia Sima cu generalul Ion Antonescu. În urma negocierilor Sima este numit, la 4 iulie 1940, ministru al cultelor şi artelor, dar îşi dă demisia după o lună. La 10 iulie 1940, România se retrage din Liga Naţiunilor.

Revoluţia legionară din septembrie 1940
 

     În noaptea de 3 septembrie 1940 izbucneşte revoluţia legionară în toată ţara. Centrele de atac au fost organizate de Horia Sima în marile oraşe care au atacat instituţiile publice. Evenimentele s-au soldat cu morţi şi răniţi de ambele părţi. Oamenii regelui Carol al II-lea nu izbutesc să înfrângă forţele dezlănţuite de Mişcarea Legionară. Horia Sima cere printr-un manifest abdicarea regelui Carol al II-lea, învinovăţindu-l de politica greşită care a dus la ciopîrţirea ţării. Mulţimea cere atunci abdicarea regelui. La 4 septembrie 1940 sub presiunea evenimentelor, regele îi dă puteri depline generalului Ion Antonescu. Prima decizie a acestuia a fost să elibereaze pe toţi legionarii aflaţi în închisori.

Abdicarea regelui Carol al II-lea
 

     La 6 septembrie 1940 generalul Ion Antonescu obţine abdicarea regelui Carol al II-lea. Vestea a atras manifestaţii populare de bucurie în rîndul populaţiei. În aceeaşi zi, la orele 8.00, voievodul Mihai ajunge rege pe tronul României. Proclamaţia către ţară semnată atunci de generalul Antonescu stipula faptul că s-a instalat un nou regim social şi politic în care forţele dominante sînt ale tineretului legionar. Tot atunci, generalul Antonescu trimite telegrame de prietenie lui Hitler şi Mussolini. Au loc destituiri din funcţii mai ales în rîndul armatei, impune controlul averilor foştilor demnitari şi o anchetă asupra proceselor politice din ultimii 8 ani. Se organizează marşuri legionare în toate oraşele ţării. Evreii sînt eliminaţi din teatre sau instituţiile artistice. La 9 septembrie, generalul Ion Antonescu desfiinţează Partidul Naţiunii şi Gărzile Partidului Naţiunii.

Guvernul legionar condus de Antonescu
 

     La 14 septembrie 1940 are loc proclamarea Regimului Legionar cînd se formează noul guvern sub conducerea generalului Ion Antonescu. În ziua următoare, regina mamă, Elena, se reîntoarce în ţară. Legionarii fugiţi la Berlin se reîntorc în ţară sub conducerea lui Constantin Papanace. Horia Sima, comandantul legionarilor, organizează o serie de solemnităţi în memoria legionarilor ucişi. La conducerea instituţiilor publice se numesc legionari, se aplică reforme în învăţămînt, în justiţie, etc.
La 6 octombrie are loc cea mai mare demonstraţie legionară publică, la Bucureşti, cînd 100.000 de cămăşi verzi defilează în faţa generalului Ion Antonescu, Horia Sima şi a reprezentanţilor diplomatici ai Axei, Spaniei şi Japoniei. Organizatorul demonstraţiei a fost Radu Mironovici, comandant al Bunei Vestiri. În noiembrie, generalul Antonescu se întîlneşte cu Mussolini în Italia şi cu Hitler la Berlin. În aceeaşi lună, România aderă la Pactul Tripartit. În noaptea de 26/27 noiembrie 1940 se dezgroapă osemintele lui Zelea Codreanu, ale Nicadorilor şi Decemvirilor de la închisoarea Jilava, după care se revizuieşte procesul Căptanului Codreanu, iar sentinţa de condamnare la moarte este anulată. Osemintele deshumate au fost reînhumate la Casa Verde cu o impunătoare demonstraţie funerară.

Asasinarea lui Nicolae Iorga
 

     În dimineaţa de 28 noiembrie 1940 s-a anunţat pe toate canalele ştirea privind asasinarea marelui savant Nicolae Iorga. Era atunci consilier regal şi ministru (1938-1940) şi se manifestase plenar, public sau prin scris, contra legionarilor şi a lui Corneliu Zelea Codreanu. S-a ajuns la luna noiembrie 1940 care a fost declarată ,,luna sângeroasă”. Planul de la Berlin încuraja suprimarea lui Carol al II-lea, a lui Virgil Magdearu şi a lui Nicolae Iorga. Pe 30 noiembrie se preconiza un proces de reabilitare a Capitanului la care să fie adus ca martor Nicolae Iorga. Profesorul se aflase la Valenii de Munte din 3 septembrie 1940, iar din din 13 noiembrie se stabilise în casa proprietate de la Sinaia. De aici a fost scos de un grup de legionari pentru a fi transportat la Bucureşti la proces. Între orele 24.00 şi 1.00 noaptea, 27/28 noiembrie, maşina în care se afla profesorul s-a abătut spre Strejnic unde prin câteva gloanţe a fost ucis. Înmormântarea s-a făcut în taină la Cimitirul Bellu.

Rebeliunea legionară din 1941
 

     Mareşalul Ion Antonescu, încă din decembrie 1940, începe să ia primele măsuri contra Garzii de Fier, mai ales că a fost refuzat de legionari să fie numit şeful Mişcării. Astfel, a ordonat desfiinţarea poliţiei legionare şi a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune. Legionarii, profitând de complicitatea şefului poliţiei secrete germane, Heinrich Himmler, s-au înarmat, pregătindu-se pentru confruntarea decesivă. La 14 ianuarie 1941, Ion Antonescu a plecat la Berlin, unde i-a cerut lui Hitler să-i dea mână liberă pentru a restabili situaţia. La doar două zile, Nicolae Pătraşcu, secretarul general al Mişcării Legionare, a proclamat ruptura totală cu Antonescu, iar legionarii au trecut la organizarea de detaşamente paramilitare şi la baricadarea în sedii. Reîntors din Germania, Ion Antonescu a decis desfiinţarea comisiilor de românizare, destituirea ministrului legionar de interne, generalul Constantin Petrovicescu, şi a lui Alexandru Ghica, directorul general (legionar) al Poliţiei.
Între 21-23 ianuarie 1941, legionarii au organizat la Bucureşti şi în ţară o rebeliune, având asentimentul tacit al Reichului. S-au înregistrat mari pagube umane şi materiale. Amploarea evenimentelor l-a determinat pe Hitler care pregătea războiul în Răsărit să fie de acord cu intervenţia armatei române la ordinul lui Ion Antonescu, ceea ce a dus la înfrângerea rebeliunii legionare. Aceasta nu a împiedicat însă pe hitlerişti să accepte plecarea, în Germania, a circa 700 de legionari în frunte cu Horia Sima. Ei vor fi mereu o monedă de santaj în raporturile cu Ion Antonescu. Circa 8 000 de legionari au fost prinşi, judecaţi şi condamnaţi la diferite pedepse. La finele lunii ianuarie 1941, Ion Antonescu era singurul stapân al scenei politice româneşti. S-a format un guvern de tehnicieni şi militari, care reprezenta o dictatură, pusă în serviciul războiului şi contra regimului bolşevic de la Răsărit. Ion antonescu prin întreaga politică pe care a desfăşurat-o, până la 23 august 1944, a fost şi ramâne o personalitate controversată. Contiuare în ediţia viitoare. (Lucia Baki)

Nunta ca-n poveşti

     În memoriile sale, apărute cu titlul "Pentru legionari", Corneliu Codreanu descrie nunta sa din 14 iunie 1925 cu Elena Ilinoiu:
,,Am plecat la Focşani cu mama mea, tatăl meu, fraţii, surorile, mireasa şi socrii. Ajunsi acolo, am fost găzduiţi de Generalul Macridescu. Acolo a venit, seara, comitetul de organizare al nunţii şi ne-a spus că totul este aranjat şi că din celelalte oraşe sosiseră peste 30.000 oameni, cari fuseseră încartiruiţi cu toţii, şi că vor mai sosi în timpul nopţii. Că toată lumea din Focşani primeşte cu plăcere să găzduiască pe oaspeţi. A doua zi dimineaţa, mi s-a adus un cal - aşa era programul - şi după ce am trecut călare pe la casa miresei, am pornit în capul unei coloane afara din oraş, la Crâng. Pe marginile şoselei, de o parte şi de alta, era lume, prin copaci erau copii, iar pe şosea veneau în urma mea naşii, în trăsuri ornate, în frunte cu profesorul Cuza şi Generalul Macridescu, Hristache Solomon, Col. Blezu, Col. Cambureanu, Tudoroncescu, Georgica Niculescu, Maior Bagulescu şi alţii. Venea apoi carul miresei cu şase boi, împodobit cu flori. Apoi alte care ale nuntaşilor. În total 2.300 care, trăsuri şi automobile, toate încărcate cu flori şi lume îmbrăcată în costume naţionale. Eu ajunsesem la 7 km. de oraş, în Crâng, şi coada coloanei încă nu ieşise din Focşani. În Crâng s-a oficiat nunta pe o estradă de scânduri, pregătită anume. Erau de faţă între 80-100.000 de oameni. După oficierea slujbei religioase, au început hora, jocurile şi petrecerea. Apoi a urmat masa întinsă pe iarba verde. Fiecare îşi adusese de mâncare, iar focşănenii avuseseră grije şi pentru lumea venită din alte părţi. Toată această desfăşurare de costume naţionale, de care româneşti, de viaţă şi de entuziasm, a fost filmată. Peste câteva săptamâni s-a reprezentat la Bucureşti. Dar numai de două ori, căci ministrul de Interne a confiscat şi filmul, şi copia lui şi le-a dat foc. Spre seară, nunta s-a terminat într-o înfrăţire şi însufleţire generală. Eu am plecat în aceeaşi noapte cu soţia şi câţiva camarazi la Băile Herculane, unde am rămas două săptămâni la o veche familie de cunoscuţi, St. Martalog".

Elena Codreanu a stat încarcerată pînă în 1963
 

     După moartea lui Corneliu Codreanu, soţia sa, Elena, a fost scoasă de legionari din ţară şi găzduită în Germania. S-a întors în ţară în 1940, însă n-a mai putut ajunge în Germania după "rebeliunea legionară", din ianuarie 1941. În timpul regimului comunist a stat în închisori şi lagăre. este arestată în 1948, încrcerată, trece prin mai multe închisori comuniste, dar este eliberată în 1963. Adrian Marino relatează în "Viaţa unui om singur" (Polirom, 2010) cum după anii de închisoare a fost deportat în Bărăgan, la Lăţeşti, într-unul din satele strategice ridicate înainte de moartea lui Stalin de către deportaţii de pe graniţa cu Iugoslavia. Aici a întâlnit-o si pe soţia "Căpitanului", devenita "Dna Colonel Praporgescu". Tot acoloera încarcerată şi soţia generalului Antonescu, Maria Antonescu. Elena moare în 1994, la Bucureşti.

Portretul lui Corneliu Zelea Codreanu

     "…Deodată s-a produs o rumoare prin mulţime. Un bărbat chipeş, smead, înalt, îmbrăcat într-un costum alb, românesc, a intrat în curte călărind un cal alb. S-a oprit aproape de mine. N-am putut vedea nimic monstros sau rău în el. Ba chiar dimpotrivă. Zâmbetul său copilaros, sincer, radia asupra mulţimii celor săraci şi părea să fie una cu mulţimea şi totodată în mod misterios, departe de ea. Carisma este un cuvânt nepotrivit pentru a defini forţa stranie emanată de acest om. Poate el aparţinea pur si simplu pădurilor, munţilor, furtunilor de pe culmile Carpaţilor acoperite cu zăpadă, sau lacurilor şi vânturilor. Şi astfel stătea în mijlocul mulţimii în tăcere. Tăcerea sa era elocventă; părea mai puternică decât noi, mai puternică decât ordinul prefectului care i-a interzis să vorbească." (Nagy- Talavera, Nicholas, O istorie a fascismului în Ungaria şi România. Ed. Hasefer, Bucuresti, 1996; ed. orig. 1971, în engl.).

     Andreas Hillgruber, istoric evreu-german: "Legiunea Arhanghelului Mihail, întemeiată în 1927, era creaţia exclusivă a lui Corneliu Zelea Codreanu, un om plin de pasiune politico-religioasă. Antisemitismul Mişcării era de natură religioasă şi naţională, nu rasistă. Obiectivul lui Codreanu era înlăturarea pseudo-democraţiei din România şi reînnoirea statului român printr-o conducere autoritară, înrădăcinată solid în creştinismul ortodox. Principiile Mişcării izvorau, fără îndoială, dintr-un profund patriotism authentic". (Andreas Hillgruber, Hitler, Konig Carol und Marschall Antonescu, Ed. Franz Steiner Verlag Gmbh, Wiesbaden, 1954).

     Zigu Ornea, istoric evreu: "Toate aceste elogii despre Codreanu, ce întreţineau în jurul lui o atmosferă de cult, uimesc şi fascinează. Mai ales că unele (anume alese) sunt datorate unor oameni de cultură notorii, unor strălucite inteligenţe. Dincolo de fanatismul unui credo de atunci, e dincolo de îndoială charisma lui Corneliu Zelea Codreanu. Dârzenia, intransigenţa, tăria convingerilor, integritatea morală, traiul modest, aproape în sărăcie, fanatismul credinţei ortodoxe erau, indiscutabil, calităţi care se distingeau într-o lume sceptică şi aranjoare, cu moravuri laxe si mereu coruptibile. Aceste trasături morale impresionau, convingeau, trezând admiraţie şi respect. Charisma lui Codreanu era o realitate incontestabilă." (Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, Ed. Fundatia Culturala Româna, 1995, p.386).

    Iuliu Maniu, om politic taranist: "Recunosc că Corneliu Zelea Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în slujba şi salvarea ţării, căi politice; el a ales o cale superioară şi anume: a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care pe căi de înălţare patriotică, să se dăruiască total, moral şi spiritual. Să creeze mai întâi o elită conducatoare şi apoi un partid". (Declaraţie făcuta la Snagov, în vara lui 1943).

     Traian Trifan, Dr. în Drept internaţional: "Capitanul Corneliu Codreanu a deschis drumul bătăliei spre Învierea Neamului, implantând în conştiinţe, prin exemplul vieţii sale, responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu pentru actele săvârşite pe pământ şi pecetluind cu sângele său acest crez pentru neamul nostru". (Traian Trifan, Marturisesc… Robul 1036, Ed. Scara, 1998, p. 119).

     Filon Verca, profesor, scriitor, jurnalist: "Corneliu Codreanu era profund uman, profund creştin. El nu era anti: omul corect, omul cinstit, omul loial. El se găsea în faţa unei forţe "dominatoare", după cum a definit-o cu atâta luciditate generalul Charles de Gaulle- care a Declanşat războiul subteran, contra ţării româneşti, cu scopul de a o supune, a o aservi. Reflexul de autoaparare a justificat această rezistentă, până la moarte, împotriva primejdiei de dispariţie ca neam." (Filon Verca, Pe meleaguri straine, Ed. Dalami, Caransebes, 2004, p. 250).

     Mircea Nicolau, filosof, scriitor macedonean: "Socotesc că era o îmbinare a unei acţiuni de teren concrete, cu o viziune de ordin religios şi filosofic. În Corneliu Codreanu nu a existat această disociere între gând şi faptă. Între gândul lui şi faptă era o relaţie directa. Niciodată nu şi-a trădat gândul, sau nu şi l-a falsificat în fapta lui. Socotesc că dintre toţi oamenii care au militat pentru valorile româneşti, pentru interesele societăţii şi neamului românesc, nici unul nu a găsit cea mai fericită cale de a-şi realiza obiectivele, aşa cum a găsit Corneliu Codreanu. " (Gabriel Stanescu, Convorbiri cu Mircea Nicolau, Ed. Criterion, Bucuresti, 2007, p.32).

     Emil Cioran, scriitor şi filosof: "În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tăcerea blîndă a existenţei noastre şi ne-a obligat să fim. Virtuţiile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţă se îndreapta spre putere. Prezenţa lui era tulburătoare şi n-am plecat niciodată de la el, fără să simt acel suflu iremediabil, de răscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. Căpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Căpitanul nu era "deştept", Căpitanul era profund. Cuvintele Căpitanului, grele şi rare, răsăreau din Soartă. Ele se plămădeau undeva departe…Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respirau natura şi cerul. Şi când au pornit spre înfăptuire, temelia istorică a ţării s-a zguduit.
     Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane…El a pus problema în termini ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut să îndrepte mizeria aproximativă a condiţiei noastre, ci să introducă absolutul în respiraţia zilnică a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai să creeze România, dar să-i si răscumpere trecutul, să insufle absenţa seculară, sa salveze, printr-o nebunie, inspirată şi unică, imensul timp pierdut. Capitanul a dat românului un rost.
     Înclin uneori a crede că el a căzut din conflictul mărimii lui cu micimea noastră. Nu este totuşi mai puţin adevărat, că epoca de prigoană a scos la iveală caractere pe care cea mai încrezătoare utopie nu le-ar fi putut bănui…" ("Glasul strămoşesc", Sibiu, anul VI, nr.10/25 Decembrie 1940).

Comments

Comentariu nou Cautare

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."