După fraudarea alegerilor din anul 1946 şi ascensiunea comuniştilor la putere cu ajutorul armatei de ocupaţie sovietice, România va intra în sfera de influenţă a U.R.S.S aşa cum s-a tratat la Yalta cînd occidentalii, de la care românii aşteptau altceva, sacrifică însăşi ţara care în perioada interbelică avea o autentică democraţie după modelul celor din Vestul Europei. Cortina de Fier se trage asupra ţării noastre care va fi obligată să adere la Tratatul de la Varşovia al ţărilor satelit ale U.R.S.S. Pe plan internaţional România va fi izolată de puternicele culturi europene, învăţămîntul rusificat, istoria falsificată iar reformele comuniste vor aduce întreaga populaţie în pragul sărăciei, mai ales colectivizarea forţată. Marii industriaşi ai ţării vor fi băgaţi în închisoare şi întreaga economie va fi naţionalizată.

Lupta internă de partid
 

     ,,Supunerea faţă de Moscova la nivelul Securităţii statului, după 1944, a fost însoţită de o supunere la nivel de partid. Consolidarea puterii lui Gheorghe Gheorghiu Dej depindea de măsura în care reuşea să nu dea stăpînilor săi sovietici vreun motiv să-i pună sub semnul întrebării loialitatea.

 În perioada 1944-1952, Dej a acţionat potrivit scenariilor date de Stalin, însă, doar în ultimul an al respectivei perioade, i s-a oferit prilejul de a distribui rolurile. Acest lucru a fost demonstrat cu prisosinţă în momentul cînd a primit ordinul lui Stalin de a-i epura pe sionişti. În afară de impactul politic, epurarea a mai însemnat şi o continuare a luptelor interne ce caracterizau istoria P.C.R., revitalizînd astfel cultura violenţei şi a fricii, care a cuprins societatea românească de sus pînă jos în perioada postbelică“ (Istoria României, România sub regimul comunist, Dennis Deletant) Trei grupuri se luptau pentru acapararea puterii în sînul Partidului Comunist Român. Grupul de la Moscova format din cei care au activat la Moscova şi au venit în ţară împreună cu armata roşie şi care era condus de Ana Pauker care colabora cu Laszlo Luca alias Vasile Luca şi Ernst Neulander, nimeni altul decît Valter Roman, tatăl lui Petre Roman, fostul premier al României în anii 1990-1992. ,,Grupul din ţară“ condus de Gheorghe Gheorghiu Dej care era compus din muncitorii şi activiştii întemniţaţi în timpul grevelor din anii '30. Membrii acestui grup şi-au petrecut anii de război în lagărul de la Tîrgu Jiu. Grupul îi includea pe Gheorghe Apostol, Nicolae Ceauşescu, Miron Constantinescu, Alexandru Drăghici, Teohari Georgescu şi Alexandru Moghioroş. Cel de al treilea grup era format din comuniştii veterani care rămăseseră în România şi acţionau în ilegalitate. Membrii acestuia erau: Ştefan Foriş, un maghiar care a fost confirmat secretar general al P.C.R. de către Komintern în 1940, Remus Koffler, Constantin Pârvulescu, Iopsif Rangheţ, Constantin Agiu şi Lucreţiu Pătrăşcanu.

Gheorghe Gheorghiu Dej (1901-1965)
 

     Gheorghe Gheorghiu Dej a fost primul preşedinte comunist al României. Nu sînt cunoscute întru totul culisele ascensiunii lui în urma luptelor interne din cadrul partidului dar cert este faptul că Stalin îl prefera pe el întrucît dorea un lider satelit care să nu fie evreu. ,,Ceea ce arată documentele clar este faptul că, dănţuind după muzica lui Stalin, Dej şi-a consolidat controlul asupra partidului, prin înlăturarea de la conducere a principalilor membri ai ,,Biroului de la Moscova“, Ana Pauker şi Vasile Luca. Cu toate acestea Dej nu s-a arătat mai puţin stalinist decît Ana Pauker şi Vasile Luca, astfel încît la Conferinţa Kominternului de la Bucureşti din iulie 1949 el a dat curs ideilor lui Stalin de denunţare a lui Tito, iar în anul următor tot el va fi acela care va ordona deportarea sîrbilor ce locuiau la graniţa cu Yugoslavia într-o zonă la est de capitală. Dej a fost muncitor electrician şi aderă în anul 1930 la mişcarea comunistă. În anul 1933 este arestat în urma grevelor de la atelierele C.F.R. ,,Griviţa“ din Bucureşti. Este condamnat la 12 ani de muncă silnică. După 23 august 1944, susţinut de Moscova, preia conducerea Partidului Comunist Român şi acaparează întreaga putere în stat eliminînd partidele istorice şi forţînd abdicarea regelui Mihai I al României la 30 decembrie 1947 proclamînd Republica Populară Română ca stat satelit subordonat Uniunii Sovietice, inclus în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc şi în Tratatul de la Varşovia. Între anii 1948-1952 va fi prim-vicepreşedinte, iar între 1952-1955 preşedinte al Consiliului de Miniştri. Începînd din anul 1961 pînă la moarte (1965) va deveni şeful statului. Gheorghiu Dej poartă în mare parte răspunderea pentru victimele comunismului (intelectuali, lideri ai partidelor politice, oameni simpli, preoţi etc.) După anul 1958 cînd trupele sovietice se retrag din România, Dej acţionează într-o oarecare măsură pentru distanţarea faţă de Moscova şi de o anumită deschidere faţă de Occident din raţiuni economice, politică materializată oficial prin ,,Declaraţia din aprilie 1964“ reorientare care coincide cu atenuarea regimului represiv şi eliberarea deţinuţilor politici; declanşarea unei campanii de desovietizare a ţării şi punerea timidă în circulaţie a valorilor naţionale. Aceste procese nu au fost însă urmate de reforme economice şi democratice.

Noua linie a lui Hruşciov
 

     ,,Raportul secret al lui Hruşciov la cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, în februarie 1956, l-a debusolat complet pe Gheorghiu-Dej, căruia i-a trebuit o lună întreagă să-şi revină. Gheorghiu-Dej condusese delegaţia română la congres. Primul său comentariu asupra congresului a fost exprimat la 23 martie, într-un raport al delegaţiei române, prezentat în faţa unei plenare lărgite a Comitetului Central al P.M.R., publicat într-o formulă prescurtată de ,,Scânteia“, şase zile mai tîrziu. Gheorghiu Dej a recunoscut doar că Stalin îşi păstrase reputaţia complăcîndu-se în cultul personalităţii sale şi permiţînd poliţiei politice să folosească teroarea; el a adăugat că ,,îndepărtarea lui Stalin de la conceptul marxist-leninist al rolului personalităţii“ a avut o ,,influenţă negativă“ Nu s-a spus nimic despre raportul secret al lui Hruşciov. Gheorghiu Dej a încercat în raportul său să anticipeze şi să abată critica vizînd propriul său stalinism, îndreptînd-o fără să-i numească, spre Pauker, Luca şi Georgescu, ca adevăraţii stalinişti de partid. De la înlăturarea celor trei conducători, partidul, pretindea el, luase măsuri decisive pentru democratizarea sa, evocînd în acest sens cel de-al doilea Congres al partidului din decembrie 1955 ca început al unei noi etape prin care fuseseră reintroduse conducerea colectivă şi democraţia internă. Într-o aluzie privind folosirea terorii de către Securitate, el a recunoscut că, deşi forţele de securitate înregistraseră mari succese, în special în demascarea spionilor occidentali, acestea au depăşit limitele legalităţii, lăsînd astfel să se înţeleagă că aceste abuzuri s-au întîmplat în perioada în care Teohari Georgescu a deţinut mandatul de ministru de Interne. Drăghici nu a fost atacat, dar, ironia soartei, argumentele folosite, 21 de ani mai tîrziu, de către Ceauşescu, pentru a-l denunţa pe Drăghici şi pentru a cere o reîntoarcere la legalitate a Ministerului de Interne, vor fi, în mod surprinzător, asemănătoare celor prezentate de către Gheorghiu Dej la această plenară“ (Istoria României, idem.)

Impactul revoluţiei ungare
 

     La data de 23 octombrie 1956 a avut loc la Budapesta o demonstraţie populară în cursul căreia a fost distrus monumentul lui Stalin şi a fost dat jos drapelul naţional cu emblema Republicii Populare Ungare. La 27 octombrie au avut loc demonstraţii studenţeşti şi muncitoreşti şi în România la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Accentul protestelor studenţeşti a fost pus pe abolirea învăţării limbii ruse în şcoli şi universităţi. La Timişoara în urma unei manifestaţii a studenţilor au fost chemate unităţi ale armatei care au închis clădirea Politehnicii. Au fost operate numeroase arestări. O altă adunare de protest a avut loc la 29 octombrie cînd ceferiştii de la atelierele ,,Griviţa“ au ţinut o adunare cerînd condiţii mai bune de muncă iar la Iaşi a avut loc o demonstraţie de stradă pentru o mai bună aprovizionare cu alimente. La 28 octombrie Gheorghe Gheorghiu Dej şi-a scurtat vizita în Yugoslavia unde se afla împreună cu o delegaţie. În urma acestor proteste au fost operate mii de arestări. Însuşi Hruşciov s-a referit la mişcările din România cînd a adresat un cuvînt organizaţiei de Comsomol din Moscova la 8 noiembrie 1956, în care a spus că exista ,,un spirit cam nesănătos“ printre studenţi ,,într-una din instituţiile de învăţămînt din România“ felicitînd cu această ocazie Partidul Comunist Român pentru modul rapid şi eficient în care a rezolvat problemele. La 30 octombrie împrejurimile Timişoarei, Oradei şi Iaşului au fost puse sub conducere militară. Trupe sovietice au trecut graniţa de est a României şi s-au concentrat la frontiera din vestul României, la graniţa cu Ungaria.

Analiza lui Dej
 

     ,,Convergenţa intereselor cu Uniunea Sovietică, şi nu doar o obedienţă servilă, a determinat poziţia adoptată de Gheorghiu Dej şi de tovarăşii săi. Aceştia aveau două mari preocupări: o revoltă victorioasă la Budapesta împotriva regimului comunist s-ar fi putut întinde pînă la comunitatea celor două milioane de maghiari din Transilvania, ceea ce ar fi constituit scînteia unei revolte anticomuniste în România; o Ungarie necomunistă ar fi putut formula pretenţii asupra unor părţi ale Transilvaniei. Temerile lor erau alimentate de participarea studenţilor şi muncitorilor maghiari la demonstraţiile de la Cluj, Timişoara şi din regiunea Autonomă Maghiară. Hruşciov şi Malenkov au efectuat o vizită secretă la Bucureşti la 1 noiembrie 1956 pentru a discuta criza ungară cu conducătorii români, bulgari şi cehoslovaci şi, potrivit unor rapoarte occidentale, Hruşciov a cerut ca trupele române să fie folosite pentru zdrobirea revoltei de la Budapesta. Gheorghiu Dej şi Bodnăraş se pare că au replicat că, datorită numărului mare de maghiari din armata română, precum şi a simpatiei generale pentru Ungaria, armata nu prezenta suficientă încredere pentru astfel de operaţiuni. Rezistenţa română faţă de o implicare militară directă putea să fie atribuită şi temerii unui conflict ireparabil cu minoritatea maghiară din România, dar o astfel de poziţie este contrazisă de Hruşciov în memoriile sale, care pretind că ar fi primit ofertă de ajutor militar din partea conducătorilor români şi bulgari. Un lucru este clar, Gheorghiu Dej şi Bodnăraş au insistat pentru o intervenţie militară fermă împotriva guvernului lui Imre Nagy, iar trupele sovietice, staţionate în România, au fost printre primele care au trecut graniţa ungară la 26 octombrie pentru a consolida prezenţa sovietică acolo“ (ibid.) România a fost cel mai activ aliat al Uniunii Sovietice în timpul crizei ungare iar sprijinul dat de conducerea comunistă a României a trecut dincolo de arena politică în domeniul asistenţei practice şi al încurajărilor deschise. De fapt Gheorghiu Dej şi Bodnăraş au fost primii conducători străini care au vizitat Budapesta după invazia sovietică, iar în comunicatul lor oficial şi-au exprimat părerea că acţiunea sovietică ,,era necesară şi corectă“ În tot acest timp guvernul român s-a făcut ecoul propagandei sovietice denunţînd ,,contrarevoluţia“ ca operă a ,,fasciştilor reacţionari“ provocaţi de ,,imperialiştii occidentali“ Forţelor sovietice li s-au oferit baze suplimentare pe pămînt românesc, drumurile au fost lărgite, iar traficul feroviar întrerupt pentru a permite transporturile militare. Ca urmare a politicii lui Dej, Hruşciov se recompensează doi ani mai tîrziu cînd se hotărăşte să retragă trupele sovietice staţionate pe teritoriul României.  ( Ştefan Botoran )


Hrusciov, urmaşul lui Stalin
 

     Nikita Sergheevici Hrusciov a fost fost conducatorul Uniunii Sovietice după moartea lui Stalin. A fost Prim Secretar al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 1953 până în 1964 şi premier din 1958 până în 1964. Nikita Hrusciov s-a născut la Kalinovka, gubernia Kursk a Imperiului Rus, (acum regiunea Kursk din Federaţia Rusă). În 1908, familia sa s-a mutat la Iuzovka, Ucraina.
S-a calificat şi a lucrat ca mecanic în mină. Pe durata primului război mondial, Hrusciov s-a implicat în activitatea sindicală, iar după revoluţia bolşevică din 1917 a luptat în Armata Roşie. A devenit membru de partid în 1918, şi a lucrat în diverse funcţii de conducere din economie sau din partid în Donbass şi în Kiev. În 1931, a fost transferat la Moscova şi în 1953 a devenit Prim Secretar al Comitetului Orăşenesc din Moscova al Partidului Comunist. În 1938, a devenit Prim Secretar al Comitetului Central al partidului Comunist Ucrainian. Pe durata celui de-al doilea război mondial, Hrusciov a avut funcţia de ofiţer politic având un grad echivalent celui de general locotenent.
După moartea lui Stalin din martie 1953, a avut loc o luptă pentru putere între diverse facţiuni din partid. Hrusciov a învins, devenind conducator al partidului pe 7 septembrie. Principalul său adversar în partid, şeful NKVD-ului, Lavrenti Beria, a fost executat în decembrie. Conducerea lui Hrusciov a marcat o tranziţie crucială pentru Uniunea Sovietica. El a iniţiat o serie de reforme şi a şocat delegaţii la cel Congresul al XX-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din 23 februarie 1956, atunci când a prezentat faimosul său Raport Secret prin care denunţa "cultul personalităţii" care îl înconjurase pe Stalin, acuzându-l pe acesta de comiterea de crime pe durata Marii Epurări. Acest fapt l-a înstrăinat pe Hrusciov de elementele mai conservatoare din Partidului Comunist, dar a reuşit să învingă ceea ce el a numit grupul antipartinic, grup care încercase să-l elimine de la conducerea partidului în 1957.
În 1958, Hrusciov i-a succedat lui Gheorghi Malenkov în funcţia de premier şi a devenit astfel şeful de necontestat atât al statului, cât şi al partidului. El a devenit premier al Uniunii Sovietice pe 27 martie 1958. Hrusciov a promovat reforme ale sistemului sovietic şi a pus accentul pe producţia de bunuri de larg consum şi nu pe industria grea.
În 1959, pe timpul vizitei vicepresedintelui american Richard Nixon în Uniunea Sovietică, el a luat parte la ceea ce avea să fie numit mai apoi Dezbaterea din bucătarie. Noua atitudine a lui Hrusciov faţă de vest, considerat mai degrabă un rival şi nu o entitate a răului, a făcut să piardă sprijinul Chinei lui Mao Zedong.
Adversarii lui Hrusciov l-au demis pe acesta la o şedinţă a Comitetului Central din 14 octombrie 1964. Înlocuirea a fost datorată în mare parte bădărăniei lui Hrusciov, care era vazută de elita partidului ca teribil de jenantă pe scena internaţională. Modul în care a gestionat Hrusciov criza rachetelor din Cuba a contribuit de asemenea la revolta internă împotriva lui. Conform memoriilor lui Hrusciov, în mai 1962 a plănuit să plaseze rachete cu raza medie de actiune în Cuba într-o încercare de a contracara rolul crescut pe care-l câştigau Statele Unite în dezvoltarea şi desfăşurarea de rachete strategice.
După înlocuirea sa de la putere, Hrusciov a petrecut şapte ani în arest la domiciliu. A murit în casa sa din Moscova, pe 11 septembrie 1971. Hrusciov este înmormântat în Cimitirul Novodevici din Moscova, Rusia.
A dizolvat organizaţia Cominform şi s-a împăcat cu Josip Broz Tito, ceea ce a pus capăt perioadei Informbiroului din istoria Iugoslaviei.
A pus bazele Pactului de la Varsovia.
A trecut jurisdictia asupra Crimeii de la RSSFR la RSS Ucrainiana în 1955.
A zdrobit Revoluţia maghiară din 1956.
A întărit Cortina de Fier aprobând închiderea graniţei din jurul Berlinului de Vest, ceea ce a dus la construirea Zidului Berlinului de către autorităţile comuniste din Germania Răsăriteană în 1961.
A sprijinit Egiptul în timpul Crizei Suezului din 1956.

Comments

Comentariu nou Cautare

aristo  - Foarte bun editorial...   |13-06-2011 09:30:10 ...dar fara impact in mintile proaste ale indivizilor ce au putut alege asemenea papagal in scaunul de primar si implicit pe cei ce-l acompaniaza. Primaria si consiliul local este o adunatura a repetentillor din scolile fagarasene, inculti si incapabili de a face altceva decat sa fure... Fagarsenii au ceea ce au ales sa aiba. Lucia tu stii bine cu cine ai de a face pentru ca-l cunosti pe nimenea asta de cand era pe post de pup-in-curist la ziarul tau. Stii cum se spune:"...din betie te trezesti, dar din prostie niciodata...". Am facut parte multi ani din administratia fagarasana si am ajuns la concluzia ca nu e nici o sansa sa trezesti oamenii din prostia si rautatea in care se balacesc. Asta o spun cu mare regret deoarece se putea trai foarte bine in tara noastra fara gunoaiele securiste tradatoare care ne-au impins la prostitutia socio-economico-politica in care ne zbatem acum... Iti doresc mult succes in ceea ce faci! Raspunde 3   0

ficu  - gh. si   |17-02-2012 19:33:08 avea dreptate gh.dej Raspunde 1   0

Valeriu  - O eroare...   |08-06-2013 15:50:45 Primul președinte al României a fost N.Ceaușescu.Gh.Gheorghiu-Dej a fost secretar general al P.comunist. Raspunde 0   1

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."