Dar cu biblioteca ce-aţi avut?

După ce găsise în casa părinţilor săi, ţărani din Ţara Făgăraşului, doar două cărţi: Biblia şi Acatistul,un puştiulică intră pentru prima dată în biblioteca satului său natal, cu sfiala cu care se intra într-o catedrală.
De atunci au trecut aproape 50 de ani, dar şi acum când, foarte rar, mai intră într-o asemenea instituţie de cultură, o face cu aceeaşi sfială şi chiar dacă s-au schimbat multe, mirosul de carte proaspăt imprimată îl urmăreşte şi-l îmbată. Din motive atât de bine cunoscute şi analizate după 1989, în acea perioadă din bibliotecile româneşti lipseau uneori chiar şi clasicii literaturii naţionale, darămite literatura „imperialistă”. „Mitrea Cocor”, „Tânăra Gardă” sau „Povestea unui om adevărat” îţi dădeau acea senzaţie inegalabilă, pe care o simţi când ţii o carte în mână, când o deschizi şi vezi slova scrisă. Din fericire pentru elevul de atunci, în vacanţa din vara anului 1964, urma să găsească – uitată, intenţionat sau nu - pe un raft al bibliotecii, o carte „imperialistă”: Robinson Crusoe a lui Daniel Defoe. Era ceea ce lipsea pentru definitivarea „declicului” pe care l-a simţit de la prima vizită la bibliotecă. „Călătoria, aventura” începută atunci cu Robinson Crusoe, continua şi acum, şi-l va urmări până la sfârşitul vieţii… Întors de atâta amar de vreme în satul natal, cu o curiozitate care a deranjat pe mulţi, de atâtea ori, a răscolit rând pe rând tot ce-i amintea de copilăria fericită şi fără griji. Biblioteca a rămas ultima… Două lacăte ruginite, nedeschise ani de zile, geamuri prăfuite şi pe alocuri, sparte, nu numai că nu-l atrăgeau deloc, dar îl şi făceau să se teamă că nu va mai găsi căldura şi mirosul de carte proaspăt imprimată şi că scadenţarul de lemn, în care se acumulau fişele cărţilor împrumutate, riscă să fie gol. În sfârşit, la nivel de subconştient, se simţea incapabil să răspundă la posibila întrebare declanşată la intrarea într-un mediu atât de familiar: unde eşti copilărie, cu biblioteca ta, cu tot ? Iată că la aproape 50 de ani de la întâlnirea cu Robinson, cele două lacăte ruginite – ca atinse de iarba fiarelor – s-au desfăcut ca prin farmec iar uşa, aproape înţepenită, s-a deschis larg, chiar dacă scârţiind sinistru. Pe hârtie (şi în ştatele de plata ale Primăriei!!!), ea funcţionează „zilnic de la…la”, de ani de zile. Iată-ne deci în Biblioteca Comunală din Arpaşu de Jos; o sală lungă, mizeră, cu tavanul impregnat de infiltraţii pluviale, fără instalaţie de încălzire, fără birou, cu podeaua neacoperită şi… pe rafturi, de-a lungul zidurilor, deşertăciune a deşertăciunilor, prăfuite şi aruncate de-a valma, ca scăpate după incendiu de la Biblioteca din Alexandria, cărţile…Acele cărţi care au încălzit inima, mintea şi sufletul atâtor generaţii, devenite acum obiecte de inventar inutile. Alături, „camera bibliotecarului”. Scăpată din ghearele comuniştilor, „uşurată” de volumele cu coperte roşii, Biblioteca Comunală din Arpaş agonizează în aşteptarea loviturii finale, de ani de zile. De tot atâţia ani, cineva, undeva, a semnat zilnic o condică de prezenţă în dreptul menţiunii „bibliotecar” şi a încasat sumele aferente acestei activităţi. În majoritatea satelor este, din păcate, aceeaşi situaţie, acelaşi dezastru. Şi gândul îmi zboară iar spre copilărie: grup vocal, echipă de teatru rural, fluieraşi, cor, echipă de dansuri, conferinţele de informare din fiecare duminică dimineaţa, ţinute de câte un profesor… Amintiri, istorie îndepartată, realitate de mult inexistentă. Aş fi vrut să mă întreb: unde ne sunt dascălii, unde ne sunt intelectualii satului, ce au făcut ei în atât amar de vreme. Dar am tăcut jenat! Recunosc, se pot da explicaţii, se pot evoca probleme fel de fel… Chiar dacă pe o parte le pot înţelege şi mi le pot explica, o întrebare nu mă pot abţine să-mi pun: Cu biblioteca, totuşi, cu biblioteca, ce aţi avut? (Şerbu Gheorghe Ovidiu)

Comments

Comentariu nou

Cautare

Cele mai noi articole

Cele mai citite articole

EDITORIAL

Cu spatele la altar!

Oamenii bisericii privesc, aplaudă şi se complac în mocirla politică. Preoţi, primari, miniştri mint în faţa altarului. O şedinţă politică în faţa altarului. Au fost ingredientele unei acţiuni desfăşurate într-o biserică din judeţul Prahova, organizată de preoţi, parlamentari, primari, miniştri. Toţi s-au înşirat la o masă împodobită, amplasată în faţa altarului, dar cu spatele la altar. S-a vorbit mult şi degeaba.

S-a aplaudat, s-a bisat, iar la sfîrşit s-a trecut la îmbrăţişări şi pupături de mîini. Care pe care. Pe oameni îi pot înşela şi manipula, dar pe Dumnezeu, cu siguranţă, nu!Încă o dovadă că în ziua de azi religia şi biserica nu mai înseamnă credinţă. Aşa vor ei, tagma preoţească şi acei inşi care au impresia că stăpînesc lumea. În ziua de azi, omul trăieşte în nimicnicia lui, fără principii morale. Mare păcat!

Citește mai departe...

În ediţia tipărită

Făgărăsenii spun că s-au săturat de emisiunile politice de la TV

Piaţa mass-media din România abundă de televiziuni şi de radiouri care completează presa scrisă ca formatori de opinie. Toate sînt urmărite, într-o măsură mai mare sau mai mică, de cetăţeni, pentru că le consideră surse de informaţii. Mai nou şi internetul sau reţelele de socializare sînt folosite ca surse de informaţii, deşi nu arată întotdeauna realitatea. În ultimii ani, cetăţenii s-au maturizat în ceea ce priveşte alegerea sursei din care obţin informaţiile care le arată ce se întîmplă în jurul lor, în oraşul, judeţul în care locuiesc sau în ţară. Tocmai de aceea, numărul celor care urmăresc emisiuni Tv sau radio este diferit. (Continuarea doar în ediţia tipărită)

Citește mai departe...