Taoismul este a doua mare religie a Chinei şi una dintre cele mai mari religii ale lumii
Taoismul a dat civilizaţiei un sistem filosofic foarte complex care a depăşit limitele stricte ale religiei

     Diversi filozofi chinezi din sec. 5-4 î.d.H. au expus o sumă de idei şi un mod de viaţă care au ajuns să fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperării dintre om şi tendinţa, sau cursul lumii naturale. Toismul este una dintre marile religii ale lumii care îşi are originile în China. Principiile acestei tendinţe por fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor şi focului, ritmuri care sînt ulterior întipărite sau reproduse în cele din piatra şi lemn şi, mai târziu, în multe dintre formele artei. Taoismul este un mod de viaţă inspirat din ritmurile fenomenelor naturale.

Sursele principale ale acestui mod de viata numit taoism sînt lucrările clasice ale corifeilor taoismului ca de pildă: Tao Te Ching, Chuang Tzu, Lao-tze. Temele care abundă în aceste cărţi se pot grupa în jurul câtorva idei de bază: tao, vidul, nonacţiunea (wu-wei), adaptarea la condiţiile exterioare.

 În Scriptura Vidului perfect, Lao-tze descrie relatavitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viaţă, a prejudecăţilor care se doresc absolute. Cuvîntul tao are mai multe înţelesuri în China antică. Tao semnifica ideea de iscusinţă, talent pentru ceva anume, de îndemânare, nu numai în relaţie cu anticii suverani. Chinezii admirau arcaşii, caligrafii, filozofii, în general pe toţi cei care se remarcau printr-o aptitudine anume. Un alt sens al cuvîntului tao este de metodă, în sensul de tehnica de învăţare, de aplicare a ceva etc. Un tao care poate fi trasat nu poate fi eternul tao (adica: nu exista o metoda absoluta de a proceda în toate împrejurarile, un cod de purtare universal valabil etc). Într-o perspectivă şi mai largă, tao este legea Cerului, adică modul lui de manifestare. Tao-ul este o mişcare de du-te-vino, în care alternează tendinţele yang şi yin. Notiunea de vid desemneaza în literatura taoista mai multe lucruri.
     Celălalt pol al Plinului, reprezintând una din însuşirile Cerului care alternează constant secvenţele de Plin şi Gol, de progres şi declin. În viaţa socială, vidul desemnează perioadele de haos sau entropie socială, în care însăşi noţiunea de ordine a suferit malformaţii. Capacitatea receptivă a totalităţii noastre psihice care permite manifestărilor psihosomatice, adeseori conflictuale, să coexiste şi să se exprime fără nicio rezistenţă în actele noastre. Starea fără dorinţe de care pomeneşte întreaga literatură taoistă. Yin şi yang sînt termeni esenţiali în filozofia taoistă clasică însemnînd luminosul şi obscurul, activ şi pasiv, masculin şi feminin, cald şi rece. La nivelul înţelegerii populare, yin şi yang confirmă opiniile noastre legate de complementaritate, de extreme opuse, de polaritate, existente în sânul unităţii. Yin şi Yang nu pot coexista, aşa cum lumina zilei nu coexistă cu întunericul nopţii, ci alternează.
     Taoismul este o ştiinţă a alchimiei, mai ales că multe dintre scrierile care i-au stat la bază au fost obţinute în timpul expediţiilor maritime în căutarea ,,Insulelor celor Fericiţi“. Taoismul poate fi caracterizat şi ca o formă chineză de yoga. Pe taoişti i-a caracterizat întotdeauna dispreţul faţă de bogăţie şi faţă de putere, caracteristici specifice la mai toate religiile lumii. Taoiştii cred şi susţin că viaţa reprezintă cel mai mare bun posedat de om. La baza taoismului mare importanţă au constituit armatele religioase care luptau pentru apărarea statului, societăţile revoluţionare şi filosofia lui Lao-tze. Artele marţiale şi-au găsit un loc special şi au fost încadrate în acest sistem religios şi filosofic. Cuvîntul „Taoism“ derivă de la ,,Tao“ care înseamnă cale, drum.

Originea taoismului
 

     Izvorul principal de informare este canonul taoist (Tao Ts ang) sau ,,Coşul Tao“. Colecţionarea textelor taoiste s-a făcut în mînăstiri. Se crede că una dintre cele mai bogate colecţii de scrieri taoiste se află la mînăstirea Po-yun-kuan din partea de sud-vest a oraşului Beijing şi a fost alcătuit de-a lungul a 15 veacuri. Aceasta cuprinde nu mai puţin de 1120 de volume. Multe scrieri nu sînt însă datate şi nu poartă numele autorilor. Textele sînt foarte greu de descifrat deoarece se foloseşte un limbaj esoteric accesibil celor iniţiaţi. Unele din aceste cărţi se pretind a fi revelaţii divine, întrucît au fost scrise în stare de transă. De exemplu, se ştie cu certitudine că lucrarea ,,Textul clasic al camerei galbene“ sau lucrarea „Adevăratul text clasic al Marelui Mister“ au fost scrise într-un limbaj criptic şi esoteric undeva la începutul secolului al II-lea d. Hr. La temelia propriu-zisă a taoismului se află însă lucrarea atribuită lui Lao-tze intitulată ,,Tao Te Ching - Cartea despre Cale şi Puterea ei“ şi Cartea lui Chuang-tzu“ ( Informaţii culese din Istoria Religiilor, Pr. Conf. Dr. Alexandru Stan, Prof. Dr. Remus Rus, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române-Bucureşti, 1991 p. 268). Dată fiind situaţia, unii cercetători au pus de multe ori problema existenţei lui Lao-tze, dacă el a fost un personaj istoric sau un mit.

Legenda din spatele doctrinei
 

     Întemeierea taoismului se leagă de figura legendară a lui Lao-tze sau Lao Tan. Despre viaţa sa avem puţine informaţii. Vechile tradiţii spun că s-a născut în satul Chou în anul 604 î.d.Hr. şi că a funcţionat la arhivele imperiale din Leh-Yang, capitala statului Chou. Meditînd asupra inutilităţii formelor de guvernare, el ajunge la concluzia că şi funcţia pe care o deţinea era fără rost. Există informaţii în tradiţie că Lao Tan ,,s-a întors la casa sa“. Aici fiind împins de dorinţa de a scăpa în necunoscut, de a evita orice vizitatori, printre care se afla şi Confucius, filosoful bătrîn se hotărăşte să fugă înspre Apus. Păzitorul porţii de Apus, prietenul său Yin-hsi, îl opreşte, convingîndu-l să-şi pună în scris ideile sale filosofice. El rămîne aici timp suficient pentru a redacta ,,Cartea despre Cale şi Puterea ei-Tao Te Ching“, în fraze scurte, obscure şi criptice, după care dispare într-o căruţă trasă de doi boi negri. Originea taoismului se pierde în negura istoriei. El se conturează ca religie organizată abia în primele secole după Hristos, influenţînd viaţa a milioane de oameni. Practicile şi credinţele care caracterizează taoismul religios merg în timp şi se leagă de activităţile şamanice şi de tehnicile primitive magice de vindecare a bolilor“ ( Alexandru Stan, idem. ) Chintesenţa taoismului este legată aşadar de deşertăciunea unei vieţi puse în slujba puterii cu orice preţ. Aspectele materiale n-ar trebui să primeze pentru că în fond sînt efemere. Aceasta este o idee comună aproape tuturor religiilor. Pe taoişti i-au caracterizat în permanenţă dispreţul faţă de bogăţie şi putere. Viaţa este cel mai mare bun posedat de om.

Filosofia taoismului
 

     ,,Spre deosebire de confucianişti, care concepeau omul ca pe o fiinţă raţională şi morală avînd anumite obligaţii naturale faţă de societate şi stat, taoismul filosofic consideră omul ca pe o făptură a naturii şi susţine că instinctele, sentimentele, imaginaţia, închipuirea trebuie lăsate să se manifeste liber. În plus, în timp ce confucianiştii erau preocupaţi cu învăţătura şi realizarea unui stat civilizat şi drept, taoiştii credeau că oamenii trebuie să imite natura. Dorinţa taoiştilor era de a se reîntoarce la tradiţiile primare chineze dinainte de apariţia regilor şi miniştrilor, în speranţa că vor descoperi în ele principii şi valori durabile. De fapt taoismul pune în valoare realitatea lumii în toate expresiile ei.

Formele taoismului
 

     Existau două forme de taoism, filozofic, numit şi tao-chia (şcoala lui Tao), şi taoismul religios (tao-chiao) care include toate curentele mistice şi alchimice. Taoismul filozofic se inspira din conceptele dezvoltate de Lao-tzu în celebra sa carte Tao-te ching ca de pildă: vidul (wu), nonacţiunea (wu-wei), şi reîntoarcerea (fu). Tao însuşi este prezentat de Lao-tzu ca fiind ceva ce nu poate fi descris sau numit, ca originator şi susţinător al tutror fiinţelor şi lucrurilor (cele-zece-mii-de-lucuri) din univers. Taoismul religios se aseamană din multe privinţe cu religiile clasice şi oferă credincăoşilor un Tao sau Lao-tzu deificţti, plus ritualurile (liturghiile asociate lor). Şcolile mistice, urmăresc obţinerea vieţii lungi sau chiar a nemuririi prin practici corporale, tehnici de respiraţie şi elixiruri magice.
     În opinia specialiştilor, aceste două curente - tao-chia si tao-chiao - nu pot fi separate definitiv. Taoismul filozofic şi cel religios/mistic convieţuiesc şi se influentează mutual.
     Termenul tao-chia a fost folosit pentru prima oară în Dinastia Han (206 î.d.C. - 220 d. C.). El desemna grup de filozofi şi adepţii lui centraţi pe speculaţiile privind natura lui Tao, înţeles ca principiu unic şi necreat al Universului. Toţi aceşti adepţi se opuneau deschis pedanteriei filozofiei etice a lui Confucius şi excelau în tendinţe nihiliste şi hedoniste privind relaţia omului cu sine şi cu semenii. Maeştrii care au inspirat mişcarea filozofică sînt Lao-tzu, Chuang-tzu, Lieh-tzu şi Yang-tzu. Fără a avea un canon şi o liturghie specifice (aceasta miscare respinge ideea deificării lui Tao sau Lao-tzu), se consideră că operele care constituie patrimoniul lor sînt Tao-te ching, Chuang-tzu (lucrare omonima) şi I-ching.

Dao este esenţa omului
 

     ,,Dao este principiul imanent al realităţii, suflul universului şi esenţa omului, este ritmul secret al naturii, logica însăşi a neîncetatelor transformări. Tradiţiile filosofico-religioase din Asia Orientală s-au dezvoltat rămînînd profund ancorate în ideea că adevărul ultim se află în înţelegerea intuitivă a identităţii de substanţă între relativ şi absolut. Dao este ,,Calea“, principiul obiectiv şi adevăr ultim care trebuie să fie înţelese şi experimentate în permanenta căutare interioară. Mamă a tuturor lucrurilor, Dao le apără prin puterea sa şi le poartă înainte în ciclul lor etern. Dar el este fără formă, fără limite, fără nume. În locul unui adevăr revelat, taoismul propune însă o enigmă. Cu toţii cunosc dao, şi totuşi nimeni nu îl poate defini“ ( Manual de istorie a religiilor, Giovanni Filoramo, Marcello Massenzio, Massimo Raveri, Paolo Scarpi, p. 353 ) Ca şi în alte religii orientale panteismul joacă un rol important şi în această religie. Divinitatea este impersonală, se află în tot universul, dar nu are nume şi formă. De aceea aceste religii sînt şi foarte dificil de înţeles. Iată ce spune un citat din Zhuangzi: Raţiunea, oricît s-ar osteni, este incapabilă să cunoască, gura, oricît s-ar căsca, e incapabilă să exprime...Există ceva care ţine firele tuturor lucrurilor, dar nimeni nu îi vede forma. Micşorează, măreşte, umple, goleşte, cînd întunecată, cînd luminoasă; cînd e soare reînnoieşte, cînd e lună transformă-zi după zi, e activă chiar şi atunci cînd nimeni nu îi vede efortul. Viaţa este descătuşată de ceva, moartea se întoarce către ceva, începutul şi sfîrşitul sînt opuse unul altuia într-o înlănţuire fără sfîrşit-şi nimeni nu cunoaşte sfîrşitul“.

Yin şi Yang
 

     Două aspecte antitetice ale lui Dao sînt Yin şi Yang. Yin faţă de yang înseamnă femininul faţă de masculin - întunericul faţă de lumină, recele faţă de cald, pasivul faţă de activ, potenţialitatea faţă de realizare, internul faţă de extern. ,,Este o modalitate de a raţiona tipică taoismului, unde opusele sînt relative şi egale ca valoare, unde o polaritate se transformă cu timpul în contrarul său. Înţeleptul taoist ştie să vadă umbra în miezul zilei, femininul în masculin, forţa în slăbiciune. Tradiţia sapienţială a Occidentului a fost dominată de opoziţii foarte puternice, ca Dumnezeu-lume, suflet-trup, realitate-aparenţă, bine-rău, în care primul termen este mereu superior din punct de vedere ontologic celui de-al doilea...În gîndirea chineză, în schimb, fiecare dintre cele două polarităţi conceptuale yin şi yang depinde de cealaltă şi o reclamă pe cealaltă pentru a fi înţeleasă. Cele cinci faze-Lemnul, Focul, Pămîntul, Metalul şi Apa-sînt identificate de gîndirea taoistă ca specificaţii ulterioare inerente elementelor naturii, ca ,,agenţi“ care pun bazele varietăţii formelor lumii. În combinaţie cu yin şi cu yang, ele creează o schemă de o mult mai mare complexitate, care clasifică întregul real şi încadrează fiecare lucru într-un sistem dinamic de corespondenţe“ ( Manual de istorie a religiilor, ibid. )

Concepţia despre divinitate
 

     Panteonul taoist ocupă cel mai mare număr de zeităţi pe care le cinstesc chinezii. O altă structură specifică a acestui panteon constă în aceea că este organizat după structura societăţii chineze. Ierarhia panteonului taoist seamănă foarte mult o administraţie guvernamentală. Foarte multe zeităţi au fost personaje istorice, eroi populari zeificaţi după moartea lor. ,,Toate zeităţile se sălăşluiesc în cer, fiecare avînd lăcaşul ei propriu. În fruntea panteonului se află ,,Supremul şi Augustul Împărat de Jad“ numit ,,Cerul Tată“. El este creatorul fiinţelor umane, pe care le-a modelat din lut. După ce le-a modelat, le-a pus la soare pentru a se usca. Venind ploaia, el s-a grăbit să le adune. Unele statuete au fost însă distruse de ploaie. Aceştia sînt oamenii bolnavi din lume. Creatorul avea ca soţie pe Regina Mamă Wang şi o mulţime de servitori. În timpul monarhiei, Împăratul în persoană îi aducea două jertfe anuale, la solstiţiul de iarnă şi de primăvară, în Templul cerului, situat în suburbia sudică din Beijing. Urmau apoi zeităţile naturii şi cele siderale, adică zeii soarelui şi lunii, ai ploii, tunetului şi vîntului. fiecare din aceşti zei avea în sarcină să răsplătească sau să pedepsească pe oameni pentru faptele săvîrşite“ ( Alexandru Stan, ibid. ) Există şi zei ai culturii: zeul literaturii şi al examenelor. Zeul examenelor avea o înfăţişare foarte hidoasă, iar legenda spune că atunci cînd era pămîntean, împăratul, văzînd cît este de urît n-a vrut să-i ratifice doctoratul, din această cauză a încercat să se înece, dar broasca ţestoasă ,,Ao“ l-a scos afară din apă.

Nemuritorii din taoism
 

     Printre luptătorii chinezi au circulat povestiri despre un cerc de oameni cu însuşiri deosebite care au atins nemurirea practicînd disciplina şi asceza taoistă. Mulţi dintre aceştia erau maeştri desăvîrşiţi în arta războiului şi erau văzuţi foarte rar şi nu de oricine. Cînd japonezii au invadat China se vorbea despre un personaj care băga groaza în soldaţii japonezi. Apărea ca o fantomă în mijlocul lor, căsăpea cît mai mulţi dintre ei şi apoi dispărea într-un mod misterios. Interesant este faptul că acest tip legendar se lupta doar cu mîinile goale, părea în vîrstă, avea părul şi barba lungi, albite de trecerea oamenilor. Era unul dintre ,,Nemuritori“. ,,Paginile din Zuangzi au fixat imaginea nemuritorilor, o viziune luminoasă de libertate care va inspira hagiografiile. Nemuritorii trăiesc pe munţii sacri ai miturilor, pielea lor este albă ca neaua şi ca gheaţa, oasele lor sînt asemenea jadului, chipul strălucitor, o aureolă le înconjoară capul, întregul lor trup radiază lumină. Sînt de o amabilitate şi o delicateţe virginale. Se hrănesc cu vînt şi beau rouă. Apar şi dispar, confundîndu-se într-atît cu mediul ambiant, încît nici nu se mai pot distinge de acesta. Ies din pămînt sau se ridică la cer în mod magic, în plină zi“ ( Manual de istorie a religiilor, ibid. ) În concepţia taoistă este implementată credinţa că prin anumite tehnici corporale omul poate deveni nemuritor: ,,A fixa drept scop credincioşilor nemurirea corporală însemna să te expui pericolului iminent de a fi contrazis pur şi simplu de fapte. Se înţelegea de la sine că această înălţare la cer nu putea fi decît excepţia şi că, de fapt, chiar cei mai zeloşi daoişti mureau la fel ca ceilalţi oameni. De aceea o astfel de credinţă nu se putea răspîndi decît cu o anumită interpretare a modului în care se poate scăpa de moarte. Interpretarea recunoscută era următoarea: practicantul devenit nemuritor lasă impresia că moare, pentru a nu produce confuzie în societatea umană, în care moartea este un eveniment normal. Este înmormîntat cu ceremonialul obişnuit, după cuviinţă. Dar e numai o falsă moarte: în sicriu se află o sabie sau un băţ de trestie cu aparenţa unui cadavru. Adevăratul corp trăieşte cu Nemuritorii; iar aceasta se numeşte ,,eliberarea leşului“( Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase )

Preoţii nu mănîncă gîscă, bivol, cîine şi ţipar
 

     ,,Taoismul are o preoţie instituită. Pentru a deveni preot trebuie îndeplinite o serie de condiţii printre care cele mai importante erau inteligenţă, înfăţişare plăcută, comportament ales. Preoţii instituiţi se abţin de la carne de gîscă, de cîine, de ţipar şi de bivol. Nu consumă carne de bivol deoarece se crede că acest animal a fost folosit de Lao-tze în călătoria sa spre Apus. Practicile rituale de la templele taoiste s-au îmbogăţit în urma contactului cu budismul“ ( Alexandru Stan, ibid. ) Pentru activităţile religioase un loc important îl ocupă într-un templu taoist arzătorul de tămîie, iar conducătorul unui templu este numit ,,Administrator al arzătorului de tămîie“. Există şi sărbători religioase dintre care un loc preponderent îl ocupă festivalurile Chiao care se ţin pentru pace, împotriva catastrofelor naturale şi în restaurarea unor temple.
( Ştefan Botoram)

Citate din Tao-te ching

„Calea (Tao) care poate fi numită nu este Calea Ultimă.
Numele dat Căii nu poate fi numele veşnic.
Fără nume este esenţa Cerului şi a Pământului.
Dând Căii un nume este ceea ce creaza toate lucrurile“ (cap. 1)

„Înţeleptul astfel practică Non-acţiunea
Şi învaţă pe alţii prin exemplu, nu prin vorbe“. (cap. 2)

„Conducătorul se manifestă cu modestie,
Nu arată poziţii de putere,
Astfel că oamenii nu se vor confrunta.
Nu pune preţ pe lucruri,
Astfel că oamenii nu vor fura.
Nu arată lucruri care pot fi dorite,
Astfel că oamenii nu-şi vor strica inimile.
Înţeleptul conduce astfel oamenii
Ţinîndu-le inimile pure, dându-le mâncare,
Necreindu-le ambiţii şi întărindu-le sănătatea“. (cap. 3)

„Calea (Tao) este goală, folosinţa-i nesfîrşită.
Este adâncă, pare originea tuturor lucrurilor.
Pare ca veşnic rămîne fără capăt.
Nu ştiu cum a fost creată,
Pare că a existat chiar înainte de Creator“ (cap. 4)

„Culorile îl orbesc pe om, sunetele îl asurzesc.
Gusturile îi slăbesc simţul gustului.
Alergatul la vînătoare îl sălbăticesc.
Ceea ce se obţine greu îi îngreunează manifestarea.
Astfel ca Înţeleptul se detaşează de simţuri
Şi trăieşte în lumea lui interioară“. (cap. 12)

Comments

Comentariu nou Cautare

Tibi   |28-11-2011 01:15:22 TAO.....NU trebuie comentat !!! TREBUIE ... uuurrmat -cred eu ! Raspunde 7   0

Scrieti comentariu
Nume:
Email:	fara notificarecu notificare
Titlu:
	Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

Powered by !JoomlaComment 3.26

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."